ICCJ. Decizia nr. 1815/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1815/2007
Dosar nr. 187/323/2006
Şedinţa publică din 15 mai 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 11 august 2006, petenta D.G.F.P. Mureş a formulat contestaţie la executare împotriva actelor de executare silită declanşate de A.V.A.S. Bucureşti cu privire la activele aparţinând debitoarei SC B. SA, active constând în: construcţii industriale şi construcţii speciale, terenuri în suprafaţă totală de 882,227 mp, mijloace fixe şi obiecte de inventar.
Motivând contestaţia, petenta arată că are calitatea de creditoare ipotecară asupra imobilelor supuse vânzării prin licitaţie în cadrul executării silite pornită de intimată împotriva debitoarei mai sus arătate.
Consideră că, prin prisma faptului că A.V.A.S. Bucureşti nu a înştiinţat-o despre organizarea licitaţiei, interesele sale au fost prejudiciate, întrucât creează premisa imposibilităţii de recuperare a creanţelor fiscale datorate de debitoare.
De asemenea, contestatoarea susţine că A.V.A.S. nu are competenţa de a porni şi realiza executarea silită, întrucât în cazul în care există mai multe executări asupra veniturilor debitoarei, pentru realizarea unor titluri executorii privind creanţele fiscale, executarea silită se face de către organele prevăzute de Codul fiscal şi anume D.G.F.P.
Contestatoarea a solicitat şi suspendarea executării silite până la soluţionarea prezentei cauze.
În drept, contestatoarea a invocat prevederile art. 158 alin. (4) lit. f) din OG nr. 92/2003, OUG nr. 51/1998, art. 403 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 219 din 7 decembrie 2006 dată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a comercială, în dosarul nr. 187/323/2006, s-au respins excepţiile de neîndeplinire a procedurii prealabile prevăzută de art. 46 din OUG nr. 51/1998 şi de inadmisibilitate a cererii de suspendare a executării silite invocate de A.V.A.S. Bucureşti.
De asemenea, a fost respinsă cererea de suspendare a executării ca rămasă fără obiect şi ca neîntemeiată contestaţia la executare.
În considerentele deciziei, instanţa a reţinut că excepţia de neîndeplinire a procedurii prealabile reglementată de art. 46 din OUG nr. 51/1998 este neîntemeiată, întrucât nu reprezintă o condiţie pentru declanşarea procedurii judiciare, nereprezentând o condiţie specială de exerciţiu al dreptului la acţiune.
Cu privire la excepţia de inadmisibilitate a cererii de suspendare s-a reţinut că este neîntemeiată, în raport de prevederile art. 82 alin. (2) din OUG nr. 51/1998.
Pe fondul cauzei, s-a avut în vedere că A.V.A.S. deţine o creanţă preluată la datoria publică, astfel că procedura de executare este reglementată de OUG nr. 51/1998, motiv pentru care susţinerile contestatoarei privind nerespectarea procedurii organizării licitaţiei nu au temei.
De asemenea, în raport de dispoziţiile art. 61 din OUG nr. 51/1998, potrivit cărora dreptul corespunzător creanţei preluate la datoria publică se execută înaintea oricărui alt drept, indiferent de natura acestuia, de caracterul special al acestor prevederi, nu s-a primit susţinerea contestatoarei întemeiată pe art. 133 alin. (8) din OG nr. 92/2003, în sensul aplicării cu prioritate a acestei dispoziţii.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs contestatoarea D.G.F.P. Mureş, care a invocat prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., aducând următoarele critici:
Instanţa de fond nu a analizat suficient toate aspectele legate de faptul că deşi D.G.F.P. Mureş, prin A.F.P. Târnăveni are calitatea de creditoare ipotecară, nu a fost înştiinţată despre organizarea licitaţiei din 16 august 2006, astfel cum prevăd, în mod imperativ, dispoziţiile art. 158 alin. (4) Kt. f din OG nr. 92/2003, fiind astfel prejudiciată.
Actul normativ special care reglementează executarea silită a creanţelor bugetare este OG nr. 92/2003, astfel că dispoziţiile sale primează faţă de cele ale OUG nr. 51/1998.
Decizia este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 71 alin. (2) din OUG nr. 51/1998 (r) privind valorificarea unor active ale statului conform cărora, A.V.A.S. avea obligaţia de a înştiinţa organul fiscal în legătură cu organizarea licitaţiei, indiferent de regimul creanţelor preluate la datoria publică.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Astfel, procedura executării silite împotriva debitoarei SC B. SA TÎRNĂVENI a fost pornită de intimata A.V.A.S. Bucureşti în temeiul art. OUG nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, aprobată prin Legea nr. 409/2001 şi modificată prin OUG nr. 23/2004 raportat la OUG nr. 95/2003 privind preluarea de A.V.A.S. a unor creanţe bugetare în vederea încasării şi virării la F.N.U.A.S.
În mod corect, prima instanţă a reţinut că prevederile actului normativ anterior menţionat constituie norme speciale ce derogă de la dreptul comun, în condiţiile în care Codul de procedură fiscală constituie procedura de drept comun, vizând administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat.
De asemenea, în sprijinul celor statuate anterior, vin dispoziţiile art. 1 şi art. 6 din OUG nr. 95/2003 care prevăd că acest act normativ reglementează cesiunea creanţelor bugetare restante, existente în evidenţele contabile ale C.N.A.S. la 30 iunie 2003 către A.V.A.S. în vederea recuperării acestora în conformitate cu OUG nr. 51/1998 (r) şi respectiv că, valorificarea creanţelor bugetare preluate se face prin metodele reglementate de OUG nr. 51/1998 (r).
În atare situaţie în care atât Codul de procedură fiscală, cât şi OUG nr. 51/1998 raportat la OUG nr. 95/2003 se referă la recuperarea de creanţe bugetare este indubitabil că primul reprezintă dreptul comun, iar OUG nr. 51/1998 reprezintă norma specială, derogatorie de la acesta şi care are prioritate.
Nici critica ce vizează încălcarea prevederilor art. 71 alin. (2) din OUG nr. 51/1998 nu poate fi primită, fiind nefondată.
Pe de o parte, textul nu reglementează o obligaţie a A.V.A.S. de a comunica o înştiinţare organului fiscal despre organizarea licitaţiei, iar pe de altă parte, anunţul privind vânzarea a cuprins toate elementele prevăzute de lege, inclusiv invitaţia pentru toţi cei care pretind vreun drept real asupra bunurilor.
În situaţia în care contestatoarea a primit acest anunţ-dovadă fiind actul depus la dosarul de fond-ea nu-şi poate invoca propria pasivitate ce a constat în faptul că nu a comunicat organului de executare despre existenţa dreptului său asupra activelor supuse executării silite.
Pentru considerentele expuse urmează ca înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să menţină ca legală Decizia atacată, prin respingerea recursului ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea D.G.F.P. Mureş împotriva deciziei nr. 219 din 7 decembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2119/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1779/2007. Comercial → |
|---|
