ICCJ. Decizia nr. 1536/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1536/2007
Dosar nr. 1253/42/2006
Şedinţa publică din 26 aprilie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată, la data de 7 octombrie 2005, reclamanta SC R.S.R. SA Câmpina a chemat în judecată pe pârâtul P.G., solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să fie obligat la plata sumei de 5.382.672.164 lei reprezentând prejudiciu cauzat societăţii în calitate de administrator.
În susţinerea cererii reclamanta a arătat că în cursul anului 2002 pârâtul era administratorul societăţii, iar în luna august a aceluiaşi an, în calitatea sa de administrator unic al SC G.I.P. SRL a solicitat cumpărarea unei cantităţi de 500 tone combustibil a cărei plată trebuia să se facă prin C.E.C., scadent la zece zile de la ridicarea produsului.
Mai arată reclamanta, că pârâtul odată cu livrarea produsului a depus ca instrument de plată şase file C.E.C. în valoare de 5.382.672.164 lei, dar la data scadenţei, abuzând de calitatea sa de administrator a intervenit pe lângă conducerea societăţii la obţinerea unei amânări de plată din lipsa de disponibil în cont.
Tribunalul Prahova, prin sentinţa nr. 551 din 28 noiembrie 2005, a admis acţiunea astfel cum a fost formulată.
În fundamentarea soluţiei instanţa de fond a reţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 148 raportat la art. 72 şi 73 din Legea nr. 31∕1990 în sensul că pârâtul în calitatea sa de administrator a împiedicat recuperarea prejudiciului adus reclamantei ceea ce impune antrenarea răspunderii sale, potrivit art. 998 – art. 999 C. civ.
Împotriva acestei sentinţe a promovat apel pârâtul care arată că i s-a încălcat dreptul la apărare, deoarece s-au reţinut în justificarea soluţiei alte temeiuri de drept decât cele invocate prin acţiune; eronat s-a reţinut că avea calitatea de administrator la societatea intimată, în realitate făcând doar parte din Consiliul de Administraţie.
Mai arată apelantul că lipsa culpei sale în producerea prejudiciului societăţii s-a stabilit în cadrul derulării procedurii de faliment al SC G.I. Prahova, cât şi pe cale penală prin sentinţa nr. 3429 din 23 noiembrie 2004 pronunţată de Judecătoria Ploieşti.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 104 din 17 aprilie 2006, a admis apelul, a schimbat sentinţa criticată şi pe fond a respins acţiunea ca nefondată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că prin comanda înregistrată la reclamanta apelantă sub nr. 5754 din 1 august 2002 SC G.I. Prahova a cumpărat 500 tone combustibil tip M plata urmând a fi făcută prin C.E.C. în termen de zece zile de la ridicarea produsului, perioadă în care pârâtul intimat îndeplinea funcţia de vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie.
Prin Hotărârea A.G.A. nr. 3 din 11 decembrie 2002 s-a hotărât să se întreprindă toate acţiunile necesare recuperării prejudiciului, iar prin Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 17 din 26 iunie 2005 s-a luat măsura formulării acţiunii în răspundere contra fostului administrator P.G.
În aceste condiţii, instanţa de apel, a reţinut că în sarcina pârâtului nu poate subzista răspunderea delictuală reglementată de art. 998 – art. 999 C. civ., întrucât nu s-au produs dovezi că a influenţat sau s-a opus să se acţioneze în vederea recuperării creanţei.
S-au avut în vedere şi soluţiile date în penal, respectiv neînceperea urmăririi penale împotriva apelantului, reţinându-se că neachitarea contravalorii produselor petroliere achiziţionate de la reclamantă nu se datorează acestuia, reţinându-se că nu a dat dovadă de rea credinţă în desfăşurarea activităţii de conducere.
Împotriva soluţiei instanţei de apel au declarat recurs ambele părţi.
Criticile recurentei-reclamante fac referire la aspecte de nelegalitate invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
După prezentarea situaţiei de fapt, recurenta apreciază că potrivit art. 148 din Legea nr. 31∕1990 administratorul are faţă de societate o răspundere civilă contractuală sau delictuală directă atunci când prejudiciu este direct cauzat societăţii, în speţă fiind cel care a preluat marfa, dându-se o interpretare eronată dispoziţiilor art. 998 C. civ.
Pârâtul susţine că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra excepţiilor ridicate respectiv cea a inadmisibilităţii cererii şi a prematurităţii nefiind efectuată concilierea prealabilă în condiţiile art. 720 C. proc. civ.
De asemenea, susţine recurentul, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cheltuielilor de judecată efectuate la fond, în mod eronat după admiterea apelului a schimbat în parte acţiunea.
Recursurile sunt nefondate.
Acţiunea formulată de reclamantă, este intitulată acţiune în răspundere fiind invocat ca temei legal art. 155 din Legea nr. 31∕1990.
Potrivit acestui text legal acţiunea în răspundere contra administratorilor aparţine adunării generale, administratorii fiind răspunzători pentru daunele produse societăţii.
În speţă beneficiara produselor livrate a fost SC G.I. Prahova, raporturile comerciale desfăşurându-se între aceste două persoane juridice.
Aşa cum a reţinut instanţa de apel în sarcina pârâtului nu poate subzista răspunderea delictuală reglementată de art. 998 – art. 999 C. civ., în sensul că în calitatea sa de administrator nu a depus toate diligenţele pentru recuperarea creanţei, neexistând dovezi că acesta a influenţat sau s-a opus în vreun fel ca societatea reclamantă să acţioneze în vederea recuperării creanţei, nefiind antrenată răspunderea acestuia nici pe latura penală, nici în cadrul acţiunii falimentului.
De altfel, recurenta-reclamantă deşi invocă dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., prin criticile formulate nu a fost în măsură să precizeze aspectele de nelegalitate făcând referire la modul de apreciere a probatoriilor.
Nu se pot reţine nici criticile pârâtului-recurent, întrucât la dosarul cauzei există procesul verbal de conciliere încheiat la data de 11 noiembrie 2002, şi deşi s-a respins cererea reclamantei prin care s-a constituit parte civilă s-a motivat că pentru recuperarea pagubei partea păgubită urmând să-şi recupereze contravaloarea produselor pe calea unei acţiuni civile.
Chiar dacă instanţa de apel a respins acţiunea ca nefondată şi a dispus schimbarea în parte a sentinţei nu constituie motiv de modificare sau casare cu atât mai mult cu cât prin încheierea Camerei de Consiliu din 21 septembrie 2006 această chestiune a fost tranşată la fel şi cea a cheltuielilor de judecată încheieri ce nu au făcut obiectul recursului.
Faţă de cele arătate văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta R.S.R. SA Câmpina şi de pârâtul P.G., împotriva deciziei nr. 104 din 17 aprilie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1537/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1534/2007. Comercial → |
|---|
