ICCJ. Decizia nr. 1379/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1379/2007
Dosar nr. 355/1/2006
Şedinţa publică din 18 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2198 din 22 decembrie 2004 a Tribunalului Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 220434 din 10 martie 2003 formulată de reclamantul C.L.C. BROŞTENI în contradictoriu cu pârâţii M.I.R. şi SC M. SRL BROŞTENI.
Prima instanţă a reţinut că vânzarea a fost legală şi s-a făcut în baza Ordinului M.I.R. nr. 25/2003, preţul fiind stabilit pe baza unei expertize întocmite de către un expert evaluator autorizat.
Împotriva acestei soluţii a declarat apel reclamantul.
Apelul a fost respins prin Decizia nr. 100 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal. Prin aceeaşi decizie s-au respins şi excepţiile lipsei calităţii procesuale a reclamantei şi a calităţii de reprezentant a avocatului T.V., invocate de intimatul M.I.R.
Instanţa de control judiciar a reţinut în soluţionarea excepţiilor dispoziţiile art. 38 şi 67 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 precum şi adresa de la fila 147 prin care C.L. Broşteni, prin primar, confirmă împuternicirea dată avocatului T.V. pentru a-i reprezenta interesele în acuză.
Pe fondul cauzei s-a avut în vedere că prin Ordonanţa 25/2003 M.I.R. a aprobat înstrăinarea cu plată prin procedura licitaţiei publice deschise a Complexului Comercial B. aparţinând M.L. – U. judeţul Suceava. Licitaţia s-a organizat în baza Legii nr. 133/1999, iar anunţul publicitar s-a făcut în ziarul „Adevărul „ conform adresa nr. 3537 din 4 iulie 2003. S-a mai avut în vedere că reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunului ce a format obiectul licitaţiei.
Instanţa de apel a înlăturat criticile apelantei privitoare la: preţul bunului, evaluarea făcându-se în condiţiile legii de către un expert evaluator autorizat şi la imposibilitatea înstrăinării, faţă de dispoziţiile art. 561 C. civ., care permit transmiterea nudei proprietăţi.
În Decizia pronunţată de instanţa de apel s-a mai reţinut că apelantul reclamant nu atacă neregularităţi ale contractului de vânzare-cumpărare, ci critică procedura licitaţiei, fără a ataca procesul verbal de licitaţie. Ca temei de drept, s-a apreciat că în speţă nu sunt incidente prevederile OUG nr. 88/1997 şi ale Legii nr. 137/2002, care reglementează accelerarea privatizării şi că nu s-a dovedit existenţa vreunei cauze de nulitate absolută dintre cele enumerate de art. 948 C. civ.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamanta.
Recurenta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor de apel formulate, respectiv asupra faptului că prin utilizarea uneia din procedurile de valorificare a bunurilor nu se mai poate utiliza o altă procedură, iar nerespectarea acestui principiu atrage nulitatea procedurii de valorificare ulterioară. Recurenta a reiterat criticile privitoare la încălcarea regulilor procedurale privind desfăşurarea licitaţiei şi a publicităţii, dar şi lipsa unui titlu de proprietate valabil pentru C.N. R. Baia Mare.
Intimata a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele dosarului prin prisma argumentelor invocate de către recurentă, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru cele ce urmează:
Curtea găseşte nefondat motivul de recurs invocat de recurent si prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condiţiile în care în cauza de faţă nu rezultă că instanţa de apel ar recurs la încălcarea unor texte de lege aplicabile spetei sau că a aplicat greşit dispoziţii legale, interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu totul eronat.
Instanţele de fond şi de apel au făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente în speţă.
Cererea de recurs este o copie fidelă a cererii de apel, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul din motivele limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Recursul, nefiind o cale de atac devolutivă, pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii, nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor, condiţia legală a dezvoltării implicând determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor pe care se întemeiază.
Verificând Decizia atacată prin prisma criticilor aduse se constată că instanţa de apel s-a pronunţat asupra tuturor motivelor de apel, chiar dacă nu a răspuns punctual fiecărui argument sau nuanţe în parte, dar rezultă cu prisosinţă controlul efectuat asupra sentinţei atacate.
Astfel, instanţa de apel s-a pronunţat cu privire la modul în care s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare, constatând, raportat la temeiul de drept şi motivarea în fapt a acţiunii, că prima instanţă a soluţionat în mod corect pricina.
Cu privire la dreptul de proprietate asupra bunului ce a format obiectul contractului de vânzare cumpărare instanţele au făcut o corectă aplicare a art. 20 din Legea nr. 15/1990. Potrivit acestui text: „Iniţial, capitalul social al societăţilor comerciale constituie potrivit art. 17 este deţinut integral de statul român sub formă de acţiuni sau părţi sociale, în raport cu forma juridică a societăţii şi va fi vărsat în întregime la data constituirii societăţii.
Bunurile din patrimoniul societăţii comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepţia celor dobândite cu alt titlu."
Regimul juridic, reglementat de art. 3 din Instrucţiunile de aplicare a HG nr. 632/1999, nu cuprinde modalităţi unice de valorificare a bunurilor, iar transmiterea în folosinţa C.L., transmisiune fără plată, nu exclude o transmisiune cu plată, prin vânzarea - cumpărarea aceluiaşi bun.
Motivele de nulitate absolută invocate de recurent nu reprezintă în sensul legii, art. 948 C. civ., cauze de nulitate a contractului de vânzare cumpărare. Criticile de nelegalitate au în vedere licitaţia premergătoare încheierii contractului ce formează obiectul prezentului litigiu, dar reclamantul nu a atacat procesul verbal de licitaţie, iar în apel, ca şi în recurs, nu mai poate fi schimbat obiectul cererii de chemare în judecată conform art. 294 coroborat cu art. 316 C. proc. civ.
Instanţa de apel a reţinut în mod corect că în speţă nu sunt incidente prevederile OUG nr. 88/1997 şi ale Legii nr. 137/2002, care reglementează accelerarea privatizării.
Pentru considerentele de mai sus, conform art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.L. BROŞTENI împotriva deciziei nr. 100 din 19 octombrie 2005 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.L. BROŞTENI împotriva deciziei nr. 100 din 19 octombrie 2005 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 18 aprilie 2007
| ← ICCJ. Decizia nr. 1989/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 630/2007. Comercial → |
|---|
