ICCJ. Decizia nr. 1809/2007. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 1809/2007

Dosar nou nr. 2801/35/2006

Şedinţa publică din 15 mai 2007

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 289 din 13 iunie 2006, Tribunalul Bihor, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamantul F.C. în contradictor cu pârâta SC S. SA şi în consecinţă, a dispus anularea formalităţilor de majorare a capitalului social al SC S. SA prin emisiunea de acţiuni în schimbul aporturilor în numerar din cadrul celei de a doua etape de subscriere de acţiuni, perioada 23 mai 2005, ora 800 – 27 mai 2005 – ora 1200, efectuate în baza Hotărârii A.G.E.A. SC S. SA nr. 1 din 18 martie 2005.

S-a reţinut că în fapt prin Hotărârea A.G.E.A. nr. 1 din 18 martie 2005 s-a aprobat propunerea de majorare a capitalului social SC S. SA cu suma de 33.056.295.000 lei, prin emiterea unui număr de 22.037.530 acţiuni, cu o valoare nominală de 1.500 lei fiecare, prin aport în numerar cu drept de preferinţă pentru acţionari în perioada 18 aprilie 2005 – ora 800  - 18 mai 2005 – ora 1200 după regula „pentru două acţiuni deţinute se subscrie o acţiune nouă". S-a mai hotărât ca acţiunile nesubscrise în această primă etapă, să se distribuie acţionarilor înregistraţi la data de înregistrare, după metoda „primul venit, primul servit", putând fi subscrise în perioada 23 mai 2005 – ora 800 – 27 mai 2005 – ora 1200.

Reclamantul a trimis prin fax două cereri de subscriere cu conţinut identic, prima fiind înregistrată sub nr. 366 din 23 mai 2005 şi primind numărul de ordine 4, iar cea de a doua cerere, cu nr.de înregistrare 381 din 23 mai 205 şi primind nr. 26, această ultimă cerere fiindu-i luată în considerare. Din tabelul cu numere de ordine rezultă, că reclamantul a trimis faxul la data de 8 mai, având poziţia 26 şi că numerele 5 - 23 au fost acordate acţionarilor care s-au prezentat personal pentru subscriere între orele 525 – 750.

Instanţa de fond a apreciat că această modalitate de acordare a numerelor de ordine încalcă hotărârea A.G.E.A. nr. 1 din 18 martie 2005 care a stabilit perioada pentru a doua etapă de subscriere 23 mai 2005 – ora 800- 27 mai 2005 ora 1200,  raţiune pentru care nu a fost luată în considerare nici prima cerere a reclamantului care a primit nr. 4, situaţiile fiind identice, trebuiau acordate numere de ordine doar pentru cererile depuse începând cu ora 800.

Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 125 din 24 octombrie 2006, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC S. SA împotriva sentinţei pe care a menţinut-o sub aspectul soluţiei şi motivării.

Criticile apelantei au fost înlăturate arătându-se că prin hotărârea A.G.E.A. nu s-a stabilit o ordine de prioritate a persoanelor prezente personal la începutul orei de subscriere în faţa cererilor transmise prin fax ulterior ori 800, că tabelul a fost întocmit la secretariat, nu la poartă, câtă vreme în tabel figurează şi cereri transmise prin fax atât anterior orei 800 cât şi după această oră, aşa încât corect instanţa de fond a reţinut că, de fapt, numerele de ordine respective, au fost în ordinea în care au fost soluţionate cererile de subscriere contrar Hotărârii A.G.E.A. din 18 martie 2005.

Soluţionarea cu prioritate a cererilor depuse personal începând cu ora 800  a zilei de 23 mai 2005 indiferent de modul de depunere, personal ori fax, situaţie în care cererea reclamantului primită la ora 805 ar fi primit un număr mai mic, l-a prejudiciat pe reclamantacesta neachiziţionând decât o parte din numărul acţiunilor dorite, pagubă ce nu poate fi reparată decât prin anularea formalităţilor de subscriere din cea de a doua etapă, cum corect a procedat instanţa de fond.

În contra acestei decizii a declarat recurs pârâta SC S. SA Oradea, criticile sale fiind încadrate generic în prevederile art. 304 C. proc. civ., dezvoltarea acestora făcând posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 c. proc. civ. Se arată că:

- instanţele au apreciat greşit rolul numerelor de ordine, acţiunile au fost acordate exclusiv acţionarilor prezenţi la ora 800, primiţi în secretariat, în ordinea stabilită conform caietului aflat la poartă;

- greşit s-a apreciat că cererea reclamantului a primit iniţial numărul 4 şi ulterior nr. 26. Prima cerere transmisă la 20 mai 2006, înaintea datei de deschidere a etapei a doua a primit nr. 4, dar această cerere a fost anulată, primind nr. 26 pentru cererea depusă în termen;

- deşi instanţa de fond a fost sesizată doar cu anularea înscrierii, aceasta a dispus anularea formalităţii de majorare a capitalului social în ceea ce priveşte etapa a doua, acordându-se mai mult decât s-a cerut, majorarea fiind deja săvârşită, societatea fiind cotată la bursă.

Intimatul F.C. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate ca temeinică şi legală, recurenta făcând discriminare între cererile primite prin fax şi cele primite personal, acestea fiind onorate într-o ordine aleatorie, contrar prevederilor A.G.E.A. nr. 1 din 18 martie 2005.

Recursul este fondat.

1. Legea nr. 31/1990 modificată, reglementează majorarea capitalului social sub aspectul metodelor şi procedeelor, al existenţei şi exercitării dreptului de preferinţă, formalităţilor de subscriere, publicitate a hotărârilor adunării generale adoptate în acest scop.

Anularea sau constatarea nulităţii unor acte şi proceduri circumscrise majorării de capital se poate cere şi dispune numai ca urmare a încălcării normelor imperative care le reglementează.

2. În speţă, tribunalul a dispus anularea formalităţilor de majorare a capitalului social prin emisiune de acţiuni în schimbul aporturilor în numerar din cadrul celei de a doua etape de subscriere acţiuni efectuată în baza unei hotărâri A.G.E.A. fără indicarea normei legale imperative ce ar fi fost încălcată iar instanţa de apel, menţinând sentinţa, în considerentele sale nu face trimitere la nici un text de lege.

3. În atare situaţie, cum eroarea în stabilirea numărului de ordine la înscrierea pe lista subscrierilor de acţiuni în exercitarea dreptului de preferinţă nu este sancţionată de lege cu nulitatea, legea nereglementând nici modalitatea de întocmire a listei, eventuala prejudiciere a reclamantului poate atrage numai sancţionarea patrimonială a societăţii iar nu anularea formalităţilorde majorare a capitalului social, hotărârea pronunţată fiind nelegală sub acest aspect.

4. Aşa fiind, Înalta Curte va admite recursul, în raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va modifica Decizia atacată, va admite apelul declarat împotriva sentinţei pe care o va schimba în tot în sensul respingerii acţiunii promovate de reclamant.

În baza art. 274 C. proc. civ., va obliga intimatul la 6.000 lei cheltuieli de judecată către recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta SC S. SA Oradea împotriva deciziei nr. 125/ C din 24 octombrie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, modifică Decizia recurată în sensul că admite apelul declarat împotriva sentinţei nr. 289/ COM din 13 iunie 2006 a Tribunalului Bihor Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, pe care o schimbă în tot în sensul că respinge acţiunea ca neîntemeiată.

Obligă intimata să plătească recurentei 6.000 lei cheltuieli de judecată

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2007.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1809/2007. Comercial