ICCJ. Decizia nr. 1730/2007. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1730/2007
Dosar nr. 1298/1/2006
Şedinţa publică din 9 mai 2007
Deliberând asupra recursului de faţă:
Reclamanta SC E.C. SRL Calafat a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta SC T.C.I.F. SA să se constate nulitatea absolută a tranzacţiei judiciare din data de 27 februarie 2003 încheiate între părţi şi ca o consecinţă şi nulitatea hotărâri de expedient, respectiv sentinţa nr. 653 din 27 februarie 2003 a Tribunalului Dolj. În subsidiar, reclamanta solicită constatarea nulităţii absolute parţiale a tranzacţiei respectiv pct. 3 art. II, nr. 7, 8, 9, 10 cu privire la contravaloarea ratelor scadente, până la concurenţa sumei de 51.967,98 lei plus TVA.
Motivându-şi acţiunea, reclamanta arată că părţile au încheiat un contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 932 din 18 iunie 1998 pentru terenul în suprafaţă de 42.395 m2 situat în Craiova, str. N. Romanescu. Pârâta, vânzătoare nu şi-a respectat obligaţia de predare a terenului în întregime constatându-se o diferenţă în minus de 2.754 m2 şi convenindu-se diminuarea preţului cu suma de 51.967,98 dolari S.U.A.
În dosarul nr. 495/COM/2003 al Tribunalului Dolj s-a încheiat o tranzacţie judiciară reprezentând hotărârea de expedient, sentinţa nr. 653 din 27 februarie 2003.
Se susţine că această tranzacţie ar fi nulă pentru lipsa consimţământului invocându-se dispoziţiile art. 948 pct. 2 şi 4 C. civ.
Tribunalul Dolj, prin sentinţa civilă nr. 135 din 11 martie 2005, a admis acţiunea reclamantei şi a dispus anularea tranzacţiei constatate prin sentinţa civilă nr. 653 din 27 februarie 2003 a Tribunalului Dolj.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că a lipsit procura şi nici una dintre părţi nu şi-a exprimat consimţământul.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia nr. 331 din 29 noiembrie 2005, a admis apelul pârâtei împotriva sentinţei şi a respins apelul reclamantei. A fost schimbată, în tot, sentinţa şi s-a respins acţiunea.
S-a apreciat că tranzacţia are cauză neputându-se susţine că nu există contraprestaţia de la pct. III.
De asemenea, instanţa arată că tranzacţia reprezintă o renunţare la un litigiu în întregime şi nu se pot defalca pe puncte contraprestaţiile. Se mai arată că a existat consimţământ la încheierea tranzacţiei, aceasta fiind semnată de D.V., administratorul societăţii şi s-a aplicat ştampila.
Pe de altă parte hotărârea de expedient nu a fost atacată cu recurs.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC E.C. SRL Calafat invocând motive prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Se susţine că Decizia nu cuprinde motivele corespunzătoare existând motive contradictorii.
De asemenea, se arată că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra motivului de nulitate absolută a hotărârii de expedient şi că au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 948 pct. 2 şi 4 C. civ., art. 1533, 1536 alin. (2), art. 1704, 1706 C. civ., art. 69, 261 alin. (5) C. proc. civ.
Se susţine că lipsa mandatului special este cauză de nulitate absolută care nu poate fi acoperită prin confirmare. Astfel, D.V. era mandatar general dar avea nevoie de un mandat special pentru încheierea tranzacţiei.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Se constată că Decizia este motivată corespunzător neîncălcându-se dispoziţiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ., instanţa evidenţiind motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea şi cele pentru care a înlăturat susţinerile reclamantei.
S-a apreciat că tranzacţia a fost semnată de acelaşi administrator care a semnat şi actul de vânzare-cumpărare şi că au fost respectate regulile de la mandat prevăzute de art. 1533 C. civ.
De altfel, esenţialul motiv pentru care s-a admis apelul a fost faptul că tranzacţia încheiată nu a fost atacată cu recurs de către reclamantă; mai mult, aceasta a şi executat tranzacţia plătind parţial ratele aşa cum au fost reeşalonate prin hotărârea de expedient.
Şi apărările privind lipsa de cauză au fost corect înlăturate de instanţa de apel neputându-se reţine că ar lipsi contraprestaţia din partea pârâtei cu privire la art. III pct. 3 din tranzacţie.
Au fost analizate toate motivele de apel inclusiv şi mai ales cele referitoare la nulitatea absolută a hotărârii de expedient. Corect menţionează instanţa de apel că nu era necesară o analiză distinctă a motivelor de nulitate a tranzacţiei şi a hotărârii de expedient, prima reprezentând dispozitivul hotărârii nr. 653 din 27 februarie 2003 a Tribunalului Dolj.
Nu se constată aplicarea greşită a dispoziţiilor referitoare la consimţământul părţilor deoarece sunt dovezi că a fost exprimat consimţământul pentru tranzacţie în acelaşi mod cum a fost dat şi pentru însuşi contractul de vânzare cumpărare.
Au fost corect aplicate şi dispoziţiile art. 1533, 1536 alin. (2), art. 1704 şi 1706 C. civ. cât şi art. 69 C. proc. civ. şi nu există motive de modificare a deciziei fiind neîntemeiate motivele invocate de recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC E.C. SRL Calafat împotriva deciziei nr. 331 din Camera de Consiliu de la 29 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 mai 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 1731/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 593/2007. Comercial → |
---|