ICCJ. Decizia nr. 1955/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1955/2007
Dosar nou nr. 716/43/2006
Şedinţa publică din 23 mai 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 183 din 20 martie 2006 a Tribunalului Comercial Mureş s-a respins acţiunea reclamantei SC U.I. SRL Târgu Mureş, împotriva pârâtei SC T.T. SRL Târgu - Mureş, pentru constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 551 din 10 noiembrie 2003. Soluţia de respingere s-a motivat cu aceea că semnatara contractului îndeplineşte funcţia de director vânzări, contractul purtând parafa societăţii reclamante şi confirmat de către aceasta, nepunându-se problema vreunei nulităţi în sensul celor prevăzute de Decretul nr. 31/1954.
Sentinţa a fost apelată de către reclamantă pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie invocându-se dispoziţiile art. 34 şi 35 din Decretul nr. 31/1954 şi cele art. 71 din Legea nr. 31/1990, care au fost ignorate de prima instanţă şi care consacră sancţiunea nulităţii absolute a oricărui act încheiat de altă persoană în afară de administrator, pentru încălcarea regulilor privitoare la capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice.
Curtea de Apel Târgu Mureş, prin Decizia nr. 79 din 2 octombrie 2006, a respins, ca nefondat, apelul.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen, reclamanta SC U.I. SRL Târgu Mureş solicitând admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate în sensul constatării nulităţii absolute a contractului de vânzare – cumpărare nr. 551 din 10 noiembrie 2003.
În motivarea recursului său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., reclamata critică Decizia atacată, în esenţă, cu privire la următoarele aspecte:
Instanţa a omis faptul că actul în cauză a fost semnat de o persoană care nu avea capacitatea de a angaja societatea în raportul cu terţe persoane şi nu a aplicat art. 71 din Legea nr. 31/1990 potrivit căruia administratorii care au dreptul de a reprezenta societatea nu-l pot transmite decât dacă această facultate li s-a acordat în mod expres.
Considerentele instanţe de apel cu privire la autorizaţia de liberă practică deţinută de farmacista E.D. nu au legătură cu cauza dedusă judecăţii, întrucât avizul de liberă practică al farmacistului nu reprezintă mandat special acordat de administrator în sensul art. 72 din Legea nr. 31/1990.
Examinând recursul prin prima motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor legale iar Decizia este motivată fără a cuprinde considerente contrare sau care nu au legătură cu cauza.
Instanţa de apel corect a reţinut aplicarea art. 1340 C. civ., potrivit căruia nimeni nu-şi poate constitui un drept din primul delict şi nu poate invoca propria turpitudine şi a art. 970 alin. (2) C. civ., potrivit căruia convenţiile obligă părţile nu numai la ce este expres prevăzut în ele dar şi la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei, după natura sa, care fac să nu poată fi anulat contractul pentru motivul prevăzut de art. 72 din Legea nr. 31/1990. Aceasta întrucât reclamanta a cerut constatarea nulităţii contractului pe care l-a executat timp de 2 ani şi care s-a prelungit cu acordul său (art. IV contract) pentru că a fost semnat de „un simplu angajat", deşi s-a oferit, de această dată chiar prin administratorul său, să plătească debitul rezultând în sarcina sa din executarea contractului.
În ceea ce priveşte situaţia farmacistei E.D. (care a semnat contractul în cauză) aceasta nu este „un simplu angajat" ci director de vânzări al societăţii, iar încheierea de către ea a contractului a fost confirmată ulterior de către persoana juridică prin executarea succesivă a contractului şi prin prelungirea lui.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul, ca nefondat, iar în conformitate cu art. 274 C. proc. civ., să o oblige pe recurentă să-i plătească intimatei cheltuielile de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC U.I. SRL, actualmente SC M.T. SRL Târgu Mureş împotriva deciziei nr. 79 din 2 octombrie 2006 a Curţii de Apel Târgu Mureş, ca nefondat.
Obligă recurenta – reclamantă să plătească intimatei – pârâte SC T.T. SRL Voluntari suma de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1716/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1841/2007. Comercial → |
|---|
