ICCJ. Decizia nr. 1816/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1816/2007
Dosar nou nr. 30785/1/2005
Şedinţa publică din 15 mai 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta SC T. SA Piteşti în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare de acţiuni nr. 51 din 15 ianuarie 2001 pentru inexistenţa obiectului convenţiei şi nulitatea relativă pentru eroare asupra substanţei obiectului convenţiei, să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului prin obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.277.292.500 lei reprezentând plăţi efectuate în vederea încheierii actului atacat şi pentru executarea acestuia, cât şi la plata dobânzii legale de la data încasării sumelor supuse restituirii şi până la plata efectivă.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în baza contractului de vânzare – cumpărare de acţiuni menţionat a cumpărat de la A.P.A.P.S. un număr de 209.971 acţiuni ale societăţii pe acţiuni F.G. SA, reprezentând 96,1252 % din capitalul social. Participaţia la licitaţie, avansul şi prima rată din valoarea pachetului de acţiuni au însumat plăţi de 1.277.292.500 lei.
Întrucât la data de 22 noiembrie 2000, prin încheierea dată în dosarul nr. 1370/2000, Tribunalul Covasna a dispus deschiderea procedurii falimentului, reclamanta a constatat că la data încheierii contractului obiectul acestuia nu mai era posibil şi că asupra substanţei acestuia a fost indusă în eroare de declaraţia la care face referire clauza 7.2.1. din contract în sensul că la data semnării contractului, societatea nu este în stare de faliment.
În drept cererea este întemeiată pe dispoziţiile art. 948 pct. 3, 954 şi 961 C. civ.
Prin precizarea depusă la termenul din 28 octombrie 2004, reclamanta a arătat că estimează provizoriu dobânzile la valoarea de 1000.000.000 lei.
Totodată, pârâta a invocat excepţia autorităţii lucrului judecat în raport de Decizia comercială nr. 1811 din 28 ianuarie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 1786/2003, considerând îndeplinite cerinţele art. 1201 C. civ.
Prin cererea reconvenţională pârâta - reclamantă a solicitat obligarea reclamantei pârâte SC T. SA la plata sumei de 2.302.332.015 lei, reprezentând daune, interese cuvenite A.V.A.S., respectiv dobânda parţială aferentă ratei nr. 2 şi dobânda aferentă ratelor 3-6 în cuantum de 1.642.813.104 lei, cât şi penalităţi aferente ratelor nr. 2 - 6, în cuantum de 659.518.911 lei. Se solicită totodată obligarea părţii adverse la plata sumelor reprezentând dividende încasate de cumpărător pe perioada de valabilitate a contractului, cuvenite A.V.A.S. cu titlu de daune – interese.
În motivarea cererii reconvenţionale, pârâta – reclamantă a arătat că SC T. SA a achitat, în calitate de cumpărător, suma de 1.262.542.500 lei reprezentând avans, rata 1, dobânda aferentă acestei rate şi parţial dobânda aferentă ratei nr. 2, fiind restantă suma de 4.217.858.081 lei care reprezintă ratele 2-6, parţial dobânda aferentă ratei nr. 2, dobânzile aferente ratelor nr. 3-6 şi penalităţi calculate până la data de 27 aprilie 2004. Prin notificarea A.V.A.S. nr. P/229 din 11 mai 2004, cumpărătorul a cunoscut despre rezoluţiunea contractului şi consecinţele acesteia, A.V.A.S. fiind înscrisă ca acţionar, în temeiul art. 41 din Legea nr. 137/2002.
În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 21 din OG nr. 25/2002, art. 115, 119, 7204 alin. (2) şi art. 7205 alin. (1) C. proc. civ.
La termenul din 20 ianuarie 2005, tribunalul a respins, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la cererea principală pentru motivele expuse în încheierea de şedinţă întocmită pentru acea dată iar la termenul din 23 iunie 2005, tribunalul a invocat din oficiu excepţia nulităţii capătului de cerere referitor la restituirea dividendelor încasate de cumpărător, din cererea reconvenţională.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 3159 din 1 iulie 2005, a respins cererea principală, ca neîntemeiată, a admis excepţia nulităţii capătului de cerere din cererea reconenţională referitoare la obligarea reclamantei pârâte la plata dividendelor, a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta – reclamantă A.V.A.S., a obligat reclamanta – pârâtă la plata către pârâta – reclamantă a sumei de 2.302.332.015 lei reprezentând 1.642.813.104 lei dobândă şi 659.518.911 lei penalităţi, a declarat nul capătul de cerere referitor la obligarea reclamantei – pârâte la plata dividendelor, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta pârâtă de acordare a cheltuielilor de judecată.
În pronunţarea acestei soluţii instanţa de fond a reţinut, în esenţă, referitor la acţiunea principală, că reclamanta nu a făcut dovada imposibilităţii de ordin material sau juridic al transmiterii acţiunilor de către vânzător care avea calitatea de acţionar majoritar, la societatea privatizată, în raport de dispoziţiile art. 954, 961 C. civ. şi al art. 7.4.1 din contract şi cu privire la cererea reconvenţională, că reclamanta, pârâtă reconvenţional nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată aferentă a 6 (şase) rate conform art. 4 şi 5 din contract.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel ambele părţi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Apelanta A.V.A.S. a considerat că sentinţa atacată este nelegală întrucât instanţa de fond în mod greşit a constatat nul capătul de cerere privind plata dividendelor şi nu a făcut aplicarea integrală a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din OG nr. 25/2002.
Apelanta SC T. SA Piteşti a invocat faptul că instanţa de fond, în mod greşit, a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 954 şi 961 C. civ. şi nu a observat că intimata la data încheierii contractului a vândut acţiunile unei societăţi care se afla în procedura falimentului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 603 din 27 noiembrie 2006, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta – reclamantă reconvenţională A.V.A.S., a admis apelul reclamantei pârâte reconvenţionale SC T. SA Piteşti, a schimbat în tot sentinţa comercială apelată în sensul că a admis acţiunea principală şi a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare de acţiuni nr. BV/51 din 15 ianuarie 2001 a repus părţile în situaţia anterioară obligând A.V.A.S. BUCUREŞTI la restituirea sumei de 127.729,25 lei şi la plata dobânzii legale de la data restituirii efective şi restituirea acţiunilor de către reclamantă, cu cheltuieli de judecată aferente.
În pronunţarea acestei decizii instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că la data încheierii contractului de vânzare – cumpărare de acţiuni societatea ale cărei acţiuni formau obiectul contractului era în faliment, că apelanta cumpărătoare a făcut dovada existenţei erorii, obstacol ca viciu de consimţământ care a afectat însăşi substanţa contractului în obiectul său, fapt ce atrage nulitatea absolută a convenţiei încheiate în împrejurările analizate şi că în raport de această soluţie nu mai există temei pentru pretenţiile din cererea reconvenţională.
Împotriva acestei decizii, a formulat recurs pârâta A.V.A.S. criticând-o pentru nelegalitate.
Recurenta îşi subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304.9 C. proc. civ. şi vizează greşita aplicare a legii în constatarea cauzelor ce au determinat nulitatea contractului de vânzare – cumpărare de acţiuni (art. 948 pct. 3, art. 954 şi art. 961 C. civ.).
În preambulul criticilor formulate în cadrul motivelor de recurs reclamanta – pârâtă invocă excepţia inadmisibilităţii acţiunii privind constatarea nulităţii/anulării contractului de vânzare – cumpărare de acţiuni nr. BV 51/2001 şi a repunerii părţilor în situaţia anterioară faţă de faptul că respectivul contract fusese desfiinţat în drept în virtutea pactului comisoriu de ultim grad înserat în contract.
Mai arată că prin notificarea A.V.A.S. nr. p/229 din 11 mai 2004 cumpărătorul a cunoscut despre rezoluţiunea contractului şi consecinţele acesteia şi nu a avut nici o obiecţiune cu privire la notificare, necontestând-o în instanţă.
Înalta Curte, analizând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat, pentru motivele ce se vor arăta.
Excepţia inadmisibilităţii acţiunii în nulitatea contractului de vânzare – cumpărare de acţiuni promovată de reclamantă este nefondată.
În timp ce nulitatea este o sancţiune de drept civil care intervine numai atunci când sunt încălcate normele juridice care reglementează condiţiile de validitate ale actului juridic, rezoluţiunea sancţionează neexecutarea culpabilă de către parte a obligaţiilor ce-i revin în cadrul unui contract sinalagmatic cu executare uno ictu, astfel că nulitatea presupune un act juridic nevalabil încheiat iar rezoluţiunea un act juridic valabil.
Or, prin acţiunea promovată reclamanta a solicitat să se constate nulitatea contractului întrucât acesta nu a fost valabil încheiat.
Aşadar, deşi atât nulitatea cât şi rezoluţiunea sunt cauze de ineficacitate a actului juridic ele au cauze care intervin în momente diferite şi pornesc de la premise distincte, astfel că fiind vorba de concepte juridice autonome, fiecare având identitate de regim juridic, ele nu pot fi analizate în cadrul unui raport de inadmisibilitate.
În ceea ce priveşte restul criticilor formulate de recurenta – reclamantă, acestea nu pot fi primite, nefiind fondate.
Contractul de vânzare – cumpărare de acţiuni a fost încheiat de părţi la 15 ianuarie 2001 iar societatea ale cărei acţiuni au format obiectul evocatului contract a intrat în procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995 republicată înainte de momentul încheierii contractului, respectiv la 22 noiembrie 2000, conform încheierii de la acea dată pronunţată în dosarul nr. 1370/2000 al Tribunalului Covasna.
Convenţia între părţi stipulează clar la art. 721 că „vânzătorul declară şi garantează că societatea a fost înfiinţată şi funcţionează cu respectarea legii şi că la data semnării prezentului contract nu este în stare de faliment".
În raport de această clauză fermă orice discuţie pe care recurenta o face cu privire la obligaţia administratorului societăţii deţinătoare de acţiuni spre vânzare, de notificare conform art. 3.86 şi 3.87 din HG nr. 450/1999, şi la faptul că întreaga răspundere revine conducerii societăţii privatizate nu absolvă recurenta – pârâtă de răspunderea contractuală, convenţia dintre părţi neprevăzând clauze de răspundere alternativă sau de substituire.
În acest context este evident că la încheierea contractului de vânzare – cumpărare de acţiuni cumpărătoarea a avut o falsă reprezentare asupra obiectului actului juridic, respectiv asupra calităţilor substanţiale ale acestuia care au fost determinate pentru părţi şi în considerarea cărora a fost încheiat contractul, fapt corect reţinut de instanţa de control judiciar care a făcut o legală aplicare a dispoziţiilor art. 948 pct. 3, 954 alin. (1), 961, 969 C. civ.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 603 din 27 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2740/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2520/2007. Comercial → |
|---|
