ICCJ. Decizia nr. 1963/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1963/2007
Dosar nou nr. 39136/2/2005
Şedinţa publică din 23 mai 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa arbitrală nr. 300 din 7 noiembrie 2005, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC C.B. SRL în contradictoriu cu pârâta SC A.L. SRL. A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 171.661,57 lei noi cu titlu de daune, 9.662,47 lei noi cheltuieli de judecată şi a luat act că reclamanta a renunţat la capătul cererii privind plata dobânzii legale.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că între părţi a intervenit contractul de distribuţie nr. 23/2001, în executarea căruia reclamanta a predat pârâtei în perioada 5 octombrie 2001 – 31 decembrie 2002 diferite cantităţi de marfă (bere) în ambalaje (sticle, paleţi, navete, butoaie), marfa fiind plătită reclamantei, dar din ambalajul primit nefiind restituite mai multe cantităţi.
A reţinut tribunalul că deşi nu există o obligaţie contractuală prevăzută expres pârâta a ridicat marfa în ambalajele pe care reclamanta le-a pus la dispoziţie şi tot fără a exista o obligaţie contractuală a plătit o garanţie pentru ambalaje, garanţia fiind prevăzută în facturile fiscale acceptate de pârâtă.
În aceste condiţii, a constatat tribunalul arbitral că a ştiut pârâta la fiecare livrare că reclamanta este proprietara ambalajului, că acest ambalaj este returnabil dar făcea şi o descoperire a situaţiei ambalajului când pârâta returna ambalajele la respectiva livrare.
În atare situaţie, în măsura în care pârâta nu a restituit la încetarea relaţiilor contractuale (31 decembrie 2002) ambalajele primite de la reclamantă până în acel moment, reclamanta este îndreptăţită să pretindă restituirea lor în natură sau din momentul în care pârâta nu a fost de acord cu această restituire în natură, să se restituie în echivalent bănesc.
Urmare expertizei contabile efectuate în cauză în care s-au efectuat mai multe variante de calcul a valorii ambalajelor, respectiv 18.161.49 lei noi raportat la nivelul garanţiei, 77.207,69 lei noi raportat la valoarea de achiziţie a ambalajelor, 81.340,91 lei noi raportat la valoarea din momentul predării cu marfă sau de 156.661,57 lei noi raportat la valoarea de înlocuire a ambalajelor, tribunalul arbitral a reţinut ultima variantă (valoarea de înlocuire) ca fiind singura care astăzi poate acoperi paguba suferită de reclamantă.
În ce priveşte gradul de acoperire a pagubei din valoarea garanţiei plătită de pârâtă reclamantei, tribunalul a reţinut că din facturile emise de furnizorii reclamantei de ambalaje, rezultă că preţul ambalajelor este mai mare decât valoarea garanţiei practicate în relaţia dintre reclamantă, cu consecinţa că respectiva garanţie nu poate avea decât rolul de a acoperi lipsa de folosinţă a reclamantei până la restituirea de către pârâtă a ambalajelor (considerat într-un ciclu normal livrare – returnare). Pe de altă parte, pârâta fiind distribuitor şi nu beneficiar final, aceste sume (cele plătite cu titlu de garanţie) le-a recuperat de la beneficiarii finali ai mărfurilor livrate.
În ce priveşte excepţia prescripţiei extinctive pentru pretenţiile băneşti mai vechi de 28 ianuarie 2002 (acţiunea fiind introdusă la 28 ianuarie 2005) tribunalul arbitral a apreciat că prescripţia a început să curgă (în lipsa unui termen contractual pentru restituire) în 14 mai 2004 când pârâta a refuzat să procedeze la restituire.
În consecinţă, pârâta a fost obligată să plătească suma de 156.661,57 lei noi cu titlu de daune egale cu valoarea de înlocuire a ambalajelor nerestituite.
În ce priveşte suma de 500.000.000 lei vechi solicitată de reclamantă cu titlu de daune (modificată la 460.000.000 lei) suferite pentru lipsă de ambalaje la staţia de îmbuteliere şi a golului de piaţă format în zona de distribuţie, s-a reţinut de tribunal că în mod cert a fost păgubită reclamanta de lipsa materialelor dar o parte din prejudiciu a fost acoperit de garanţia plătită de pârâtă (152.617.544 lei vechi) şi cum reclamanta nu a evaluat cert întinderea prejudiciului s-a apreciat de tribunal că acesta se situează la nivelul sumei de 150.000.000 lei vechi.
Împotriva acestei sentinţe a formulat acţiune în anulare SC A.L. SRL, în termen, motivată şi legal timbrată, criticile întemeindu-se pe dispoziţiile articolului 364 litera e, articolul 364 lit. f) şi art. 364 lit. i) C. proc. civ.
Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa nr. 183 din 26 octombrie 2006, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea în anulare reţinând, în esenţă, că tribunalul arbitral nu s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut şi nici nu s-a dat mai mult decât s-a cerut ci a admis în parte ceea ce a cerut reclamanta, că alte motive invocate în acţiunea în anulare îmbracă forma greşelilor de judecată ce exced dispoziţiilor art. 364 C. proc. civ., că hotărârea arbitrală a fost motivată sub toate aspectele şi că tribunalul arbitral a soluţionat litigiul având în vedere convenţia dintre părţi şi normele de drept aplicabile, ţinând cont şi de uzanţele comerciale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC A.L. SRL solicitând admiterea recursului şi modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii în anulare, anularea sentinţei arbitrale şi respingerea cererii reclamantei SC C.B. SRL Bucureşti.
Prin motivele de recurs, întemeiate în drept pe prevederile art. 366 alin. (2) şi art. 3041 C. proc. civ., se critică hotărârea atacată, în esenţă, sub următoarele aspecte: instanţa nu a analizat problema prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei, care a fost greşit soluţionată de tribunalul arbitral, motiv ce se încadrează în art. 364 lit. i) C. proc. civ., întrucât prevederile privind prescripţia extinctivă sunt de ordine publică; tribunalul arbitral a reţinut greşit că nu ar fi existat scadenţe legale cu privire la ambalajele care circulă pe principiul restituirii întrucât reclamanta furnizoare avea obligaţia legală de a proceda la facturarea contravalorii ambalajelor nerestituite în anul expirat şi valoarea TVA cuvenită bugetului statului, prescripţia curgând de la 31 decembrie 2001; greşit a înlăturat instanţa motivul prevăzut de art. 364 lit. f) C. proc. civ., constând în aceea că instanţa arbitrală a dat mai mult decât s-a cerut, respectiv a acordat şi o sumă dintr-o perioadă exclusă de părţi din arbitraj; instanţa nu a analizat complet (sau deloc) motivele invocate prin acţiunea în anulare şi încadrate în prevederile art. 364 lit. f) şi i) C. proc. civ., înlăturându-le nejustificat.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, instanţa examinând şi răspunzând, fie separat, fie global, tuturor motivelor invocate de pârâtă prin acţiunea sa în anulare.
În privinţa prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei, aspect avut în vedere şi de instanţă în soluţionarea acţiunii în anulare, instanţa arbitrală a reţinut în mod corect că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie este cel de la care pârâta a refuzat restituirea ambalajelor (14 mai 2004) având în vedere că nici legea şi nici contractul dintre părţi nu prevăd un termen în care pârâta – recurentă trebuia să restituie ambalajele, aşa încât acţiunea reclamantei a fost introdusă în termen.
În cauză, nu este dat nici motivul prevăzut de art. 364 lit. f) C. proc. civ., întrucât instanţa corect a reţinut că tribunalul arbitral nu a dat mai mult decât s-a cerut.
Astfel, tribunalul arbitral a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 171.661,57 lei daune compuse din 156.661,57 lei daune egale cu valoarea de înlocuire a ambalajelor nerestituite şi 15.000 lei prejudiciu neacoperit prin garanţie, nereprezentând doar o parte din pretenţiile cerute de reclamantă după majorarea câtimii în urma expertizei contabile, în sumă totală de 247.477,26 lei (201.477,26 lei contravaloare ambalaje şi 46.000 lei prejudiciu determinat de lipsa ambalajului).
În privinţa celorlalte motive invocate de pârâtă prin acţiunea în anulare, în mod corect instanţa a considerat că acestea nu se încadrează în cele prevăzute de art. 364 lit. f) şi i) C. proc. civ., ele vizând soluţia de fond a instanţei arbitrale şi privind eventuale greşeli de judecată care însă nu ţin de încălcarea ordinii publice, a bunelor moravuri ori a unor dispoziţii imperative ale legii.
Faţă de cele arătate mai sus, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 312 C. proc. civ., să respingă, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC A.L. SRL Botoşani împotriva sentinţei nr. 183 din 26 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1967/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1605/2007. Comercial → |
|---|
