ICCJ. Decizia nr. 2254/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2254/2007
Dosar nr. 37455/2/2005
Şedinţa publică din 8 iunie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reclamantul N.I. a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a deciziilor de imputare nr. 1, 2, 7 şi 10 din 5 noiembrie 1997. În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că a îndeplinit funcţia de preşedinte executiv al SC T.P. SRL, până în anul 1997, iar după această dată au fost emise cele patru decizii de imputare. Mai arată că deciziile au fost emise cu fraudarea Legii nr. 31/1990, deoarece pârâta a apelat la procedura Codului Muncii.
Într-un prim ciclu procesual, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul iar prin Decizia civilă nr. 1769 din 17 septembrie 2003 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul promovat.
Prin Decizia comercială nr. 428 din 14 aprilie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a admis recursul declarat de reclamant, a admis excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei în primă instanţă şi a tribunalului ca instanţă de apel, a casat Decizia instanţei de apel şi sentinţa de fond şi a constatat competent Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, să soluţioneze cauza în primă instanţă.
Tribunalul Bucureşti, secţia VI-a comercială, soluţionând cauza în primă instanţă a luat în examinare inadmisibilitatea atacării prin acţiune în constatarea nulităţii, formulată potrivit dreptului comun, a deciziilor de imputare emise în sistemul Codului Muncii şi a reţinut că reclamantul alegând calea procedurii prevăzută de Codul muncii, în cadrul căreia s-a constatat în mod irevocabil că sunt întrunite dispoziţiile art. 102 din acest act normativ, reclamantul nu mai poate uza şi de procedura de drept comun. În consecinţă, prin sentinţa comercială nr. 3990 din 30 septembrie 2005 a fost respinsă acţiunea formulată de reclamant ca inadmisibilă.
Sentinţa a fost apelată de către reclamant, iar prin Decizia comercială nr. 434 din 27 septembrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul promovat de reclamant.
În contra acestei decizii a declarat recurs reclamantul în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, reclamantul a susţinut că nulitatea unei decizii de imputare se poate invoca oricând. În condiţiile în care a avut calitatea de administrator la societatea pârâtă, răspunderea sa nu poate fi declanşată decât în temeiul art. 72 din Legea nr. 31/1990. A invocat în acest sens practică judiciară în materie, respectiv considerentele deciziei nr. 5795 din21 octombrie 2004.
Recursul este nefondat.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului se constată că reclamantul a investit instanţa cu soluţionarea unei acţiuni în constatarea nulităţii absolute a deciziilor de imputare emise în anul 1997, invocând fraudarea legii.
Este de necontestat că împotriva deciziilor de imputare care formează obiectul litigiului de faţă, reclamantul a utilizat calea contestaţiei la instanţa de judecată competentă, iar prin sentinţa civilă nr. 2293 din 30 noiembrie 2000 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti a fost respinsă contestaţia formulată de acesta.
Prin urmare, promovarea contestaţiei împotriva deciziilor de imputare emise în anul 1997, prin care s-a analizat legalitatea şi temeinicia emiterii acestora de către angajator, reprezintă utilizarea procedurii speciale în ceea ce priveşte legalitatea stabilirii răspunderii materiale.
Prin intermediul acţiunii în constatare de faţă, astfel cum a fost formulată, reclamantul urmăreşte să repună în discuţie legalitatea deciziilor de imputare, ori în această privinţă instanţa jurisdicţiei muncii a stabilit prin hotărâre irevocabilă că sunt întrunite condiţiile art. 102 C. muncii, pentru atragerea răspunderii materiale a reclamantului.
Cu alte cuvinte, reclamantul nu poate uza de calea unei acţiuni în nulitate pe dreptul comun, pentru constatarea nulităţii deciziilor de imputare, atâta vreme cât legea a prevăzut o procedură specială pe care acesta a urmat-o în cauză pronunţându-se o hotărâre irevocabilă. Astfel fiind, dezlegarea în drept a pricinii statuată de tribunal şi confirmată de Curtea de Apel nu este susceptibilă de critica de nelegalitate invocată.
În ceea ce priveşte critica recurentului privind aplicarea dispoziţiilor art. 72 din Legea nr. 31/1990 în ceea ce priveşte atragerea răspunderii patrimoniale, este lipsită de relevanţă în situaţia de faţă, stabilirea naturii raporturilor juridice dintre administrator şi societate, prezentând relevanţă practică numai în ceea ce priveşte tipul de răspundere aplicabil, contractuală sau delictuală, precum şi în plan probatoriu.
Pentru considerentele mai sus înfăţişate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat,recursul declarat de reclamantul N.I. împotriva deciziei comerciale nr. 434 din 27 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti Secţia a V-a Comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2255/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2133/2007. Comercial → |
|---|
