ICCJ. Decizia nr. 2259/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2259/2007
Dosar nr. 3154/44/2006
Şedinţa publică din 8 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, la data de 10 decembrie 2005, reclamanta SC P. SRL a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa, în contradictoriu cu pârâta SC T. SRL, să se constate nulitatea absolută a clauzei privind cuantumul chiriei de 1000 dolari S.U.A. lunar pe toată durata locaţiunii, stabilită prin art. 4 din contractul de închiriere nr. 2 din 11 mai 2001 convenit de părţi.
În motivare, reclamanta a arătat că în calitate de proprietară a spaţiului comercial situat în Galaţi a încheiat cu pârâta, la data de 11 mai 2001, un contract de închiriere pe o durată de 10 ani, valoarea chiriei fiind stabilită după primul an de locaţiune la 1000 dolari S.U.A. lunar până la finele locaţiunii, chirie care la data formulării acţiunii apare nesemnificativă şi datorită cursului leu/dosar, ducând la ruperea echilibrului contractual a contra prestaţiilor asumate de părţi.
Reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 948 pct. 4 C. civ.
Tribunalul Galaţi, secţia comercială, prin sentinţa comercială nr. 269 pronunţată la data de 23 martie 2006, a respins acţiunea formulată de reclamantă ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada cauzei ilicite la data perfectării contractului referitor la cuantumul chiriei de 1000 dolari S.U.A. pe lună pe toată durata locaţiunii stabilirea chiriei în altă monedă având rolul de a asigura reclamantei o contra prestaţie reală şi profitabilă.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe, a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, prin Decizia comercială nr. 118/ A din 29 septembrie 2006.
Răspunzând motivelor de apel, instanţa apreciază că schimbarea condiţiilor locaţiunii respectiv creşterea ulterioară a chiriilor pentru spaţiile comerciale situate în aceiaşi zonă, nu constituie un motiv de nulitate absolută a convenţiei, ci, poate conduce la rezilierea convenţiei, dacă nu se poate obţine modificarea acesteia datorită opoziţiei locatarului, aspecte care au fost corect examinate de prima instanţă.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, în termen legal, solicitând modificarea în tot a hotărârii şi pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., arătând în dezvoltarea acestora că motivarea instanţei este străină de natura pricinii, şi în afara susţinerilor şi apărărilor formulate prin cerere care vizau ruperea echilibrului contra prestaţiilor părţilor şi transformarea contractului de închiriere într-un veritabil comodat cu consecinţa îmbogăţirii fără justă cauză a pârâtei-locatar.
În acelaşi sens, recurenta a susţinut că, aprecierea monedei naţionale, creşterea impozitului pe clădiri şi creşterea chiriei pe teren sunt elemente de natură să ducă la calificarea ca lipsită de interes a contra prestaţiei pârâtei, apărări care nu sunt examinate de instanţa de apel.
Sub un alt aspect recurenta a arătat că cei doi judecători care au soluţionat apelul, s-au pronunţat şi în acţiunea în reziliere a contractului ce a făcut obiectul dosarului nr. 3156/2000 al Tribunalului Galaţi împrejurare care justifica abţinerea lor de la judecarea apelului.
Înalta Curte, examinând Decizia atacată, în contextul criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
1. Conform art. 948 C. civ., una din condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii este existentă unei cauze licite a acesteia, iar după art. 966 C. civ., obligaţiunea fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea nici un efect.
2. În contractele sinalagmatice, cauza obligaţiunii fiecărei părţi este obligaţiunea luată de cealaltă parte.
Astfel fiind, reclamanta recurentă pentru a cere anularea convenţiei trebuia să dovedească, cu probe pertinente că la data facerii contractului cauza obligaţiei sale lipsea, datorită absenţei sau ilicităţii obligaţiei luate de cealaltă parte.
Or, în cauză, la data încheierii contractului de închiriere părţile au convenit asupra întinderii obligaţiilor reciproce asumate, sub aspectul chiriei prevăzând expres cuantumul acesteia într-o sumă fixă lunară, valabilă până la sfârşitul locaţiunii, ceea ce semnifică, pentru chestiunea dedusă judecăţii o cauză licită, expresă.
Prin urmare, dezlegarea dată de instanţe în sensul existenţei cauzei contractului este legală, în raport de textele de lege susmenţionate.
3. Convenţiile dintre părţi au putere de lege, potrivit art. 969 C. civ. şi ele trebuie aplicate întocmai, când sunt clare şi precise şi nu dau loc la interpretare.
În speţă părţile, au convenit asupra unei chirii în altă monedă decât cea naţională, menţionând expres că, suma astfel stabilită nu se va putea modifica pe durata închirierii, astfel că motivul întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu se susţine.
4. Aplicarea teoriei impreviziunii invocată de recurentă nu constituie un argument peremptoriu pentru anularea convenţiei, deoarece eventualele modificări intervenite pe piaţa imobiliară, nu semnifică absenţa consimţământului sau a cauzei la data facerii actului, ci pot pune în discuţie o modificare pe viitor a condiţiilor închirierii. În alţi termeni, teoria impreviziunii, astfel cum a fost motivată de recurentă, nu poate constitui un motiv de nulitate absolută, deoarece nu se încadrează în ipotezele art. 948 C. civ., în sensul inexistenţei condiţiilor de valabilitate a convenţiei.
5. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) C. proc. civ., curtea constată că compunerea completului de judecată a fost legală, motivul de incompatibilitate invocat, participarea celor doi judecători la soluţionarea unei alte cauze între aceleaşi părţi, nu subzistă nefiind îndeplinite cerinţele art. 24 alin. (1) C. proc. civ.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC P. SRL GALAŢI împotriva deciziei nr. 118 din 29 septembrie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2261/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2256/2007. Comercial → |
|---|
