ICCJ. Decizia nr. 2348/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2348/2007
Dosar nr. 7524/2/2006
Şedinţa publică din 13 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 7524 din 27 iulie 2006, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, SC B.P. SA cu sediul în Frumuşiţa, judeţul Galaţi a formulat contestaţie la executare în contradictoriu cu A.V.A.S., solicitând anularea anunţului la licitaţie publică a unor bunuri proprietate a societăţii contestatoare, anunţ comunicat la 17 iulie 2006, cu adresa nr. 19873 din 13 iulie 2006, anularea executării însăşi sau, după caz, încetarea executării silite a creanţei izvorâte din contractele de credit nr. 468 din 29 decembrie 1995, nr. 463 din 20 martie 1996 şi 286 din 30 septembrie 1996, contracte încheiate cu B.A. SA şi a creanţei fiscale preluate conform protocolului nr. 42 din 17 noiembrie 2003, încheiat cu C.A.S. GALAŢI. A solicitat ridicarea sechestrului înfiinţat prin procesul-verbal nr. 10864 din 77 septembrie 2005 şi ridicarea măsurii blocării conturilor societăţii, realizată prin poprirea înfiinţată de A.V.A.S. prin Ordinul nr. 548/2005.
Prin sentinţa comercială nr. 177 din 19 octombrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, admite excepţia invocată de intimată şi respinge contestaţiile formulate de contestatoarea SCB.P. SA cu sediul în Frumuşiţa, judeţul Galaţi, în contradictoriu cu intimata A.V.A.S., ca tardiv formulate, reţinând că dispoziţiile articolului 401 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., prevăd că termenul de 15 zile înăuntrul căruia se poate formula contestaţie la executare curge de la data când debitorul a primit somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somaţia sau executarea se face fără somaţie.
În speţă, comunicarea titlurilor executorii contestate prin prezentele petiţii şi somaţia de a face plata datoriilor în termen de 5 zile lucrătoare s-au făcut de către intimată prin adresele nr. 85322 din 22 noiembrie 2003 şi nr. 10164 din 16 decembrie 2003 şi au fost primite de către contestatoare la 2 decembrie 2003, respectiv la 23 decembrie 2003, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate în dosarul cauzei.
Prin recursul declarat, în temeiul art. 3041, 304 pct. 6, 9 C. proc. civ., SC B.P. SA FRUMUŞIŢA a susţinut că instanţa a încălcat dreptul la apărare, s-a pronunţat prin prisma unui alt obiect al contestaţiei decât cel formulat, hotărârea fiind dată cu aplicarea greşită sau încălcarea legii, fără ca instanţa să se pronunţe asupra unor apărări esenţiale pentru soluţionarea cauzei.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se precizează că instanţa nu a pus în discuţia părţilor, din oficiu, temeiul de drept pentru tardivitate, astfel că a fost privată de dreptul de a formula apărările necesare în raport de dispoziţiile art. 401 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
În contestaţia la executare s-a indicat expres ca obiect al contestaţiei anunţul de vânzare la licitaţie, anunţ întocmit conform art. 71 alin. (2) OUG nr. 51/1998, comunicat la 17 iulie 2006 cu adresa 19873 din 13 iulie 2006 şi având relevanţa unui act procedural de începere a procedurii de vânzare la licitaţie.
Contestaţia conexă a vizat poprirea înfiinţată prin ordinul 1431 din 8 iunie 2006.
De asemenea, se susţine că au fost încălcate dispoziţiile art. 401 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. civ. şi au fost ignorate dispoziţiile art. 389 C. proc. civ. şi art. 18 din Decretul nr. 167/1958.
Contestaţia a fost depusă la Curtea de Apel Bucureşti la data de 27 iulie 2006, înăuntrul termenului de 15 zile, calculat atât în raport cu data emiterii adresei 19873 (13 iulie 2006) cât şi cu data la care respectiva adresă a fost primită de societate (17 iulie 2003).
Prima instanţă nu a făcut nicio referire în cuprinsul hotărârii la apărările privind relevanţa instituţiei perimării asupra aprecierii tardivităţii.
Instanţa a încălcat art. 18 din Decretul nr. 167/1958, potrivit căruia instanţa judecătorească este obligată, ca din oficiu, să cerceteze dacă dreptul de executare silită este prescris. Instanţa nu putea reţine tardivitatea contestaţiei pentru simplul motiv că prescripţia are ca efect anularea executării însăşi şi respinge ca tardivă contestaţia doar pentru că unul dintre motivele acesteia viza prescripţia dreptului de a cere executarea silită, căci un astfel de fapt este similar cu a spune că prescripţia, care este instituţie de drept material, este supusă decăderii reglementată de art. 401 C. proc. civ.
Recursul este fondat.
Înalta Curte, analizând hotărârea în raport de motivele invocate de recurentă, de actele dosarului şi de dispoziţiile legale incidente constată că acestea sunt de natură să conducă la casarea în parte a hotărârii.
Curtea de Apel a analizat contestaţia la executare împotriva Ordinului nr. 548/2005 (anexa 8), deşi contestaţia la executare avea ca obiect Ordinul nr. 1431/2006 a A.V.A.S., încălcându-se astfel dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora „În toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii".
În considerarea temeiului de drept enunţat urmează a se casa în parte sentinţa comercială nr. 177 din 19 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, şi trimite contestaţia la executare ce priveşte Ordinul nr. 1431/2006 al A.V.A.S. pentru rejudecare la aceaşi instanţă, când se vor analiza şi excepţiile invocate de către intimată. În ceea ce priveşte contestaţia nu se mai impune a fi analizată având în vedere că executarea silită a fost finalizată la data de 26 februarie 2007 conform înscrisului depus la dosarul cauzei.
Analizarea celorlalte motive de recurs nu se mai impune la soluţia adoptată, urmând a fi avute în vedere de instanţă în rejudecarea contestaţiei.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., urmează a se casa în parte hotărârea recurată şi a se trimite cauza la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de contestatoarea SC B.P. SA FRUMUŞIŢA împotriva sentinţei comerciale nr. 177 din 19 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Casează în parte sentinţa comercială nr. 177 din 19 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, şi trimite contestaţia la executare ce priveşte Ordinul nr. 1431/iunie 2006 al A.V.A.S. pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 630/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2261/2007. Comercial → |
|---|
