ICCJ. Decizia nr. 46/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.46/2007
Dosar nr. 19934/2/2005
Şedinţa publică din 10 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, reclamanta SC M.C. SRL Bucureşti a chemat în judecată C.P., prin primarul acesteia, solicitând obligarea la plata sumelor de 413.067,72 lei contravaloare lucrări „canalizare strada Drumul Gării" şi 106.788,52 lei penalităţi de întârziere pentru perioada 27 iulie - 25 noiembrie 2004.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa nr. 1719 din 18 aprilie 2005, a admis acţiunea reclamantei astfel cum a fost formulată reţinând că reclamanta a executat lucrările precizate în acţiune în baza contractului nr. 7750/2004 şi că pârâta a recepţionat aceste lucrări dar a achitat suma cerută.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta iar acesta a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 19 din 16 ianuarie 2006.
Reclamanta a declarat recurs, în termen, împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia şi, drept urmare, exonerarea ei de plata penalităţilor şi a cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului se invocă motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu se aduce nici o critică anume ce ar putea viza nelegalitatea deciziei atacate. Se critică faptul că instanţa de apel i-a respins cererea de exonerare de plata penalităţilor şi a cheltuielilor de judecată şi se invocă lipsa culpei sale în neplata creanţei întrucât sumele pentru bugetul comunei sunt virate prin intermediul consiliului judeţean şi nu a primit la timp fondurile necesare efectuării plăţilor către creditoarea reclamantă.
Recurenta mai solicită ca, în cazul respingerii recursului său, să i se acorde un termen de graţie de 6 luni pentru achitarea eşalonată a debitului rămas neachitat, în raport de „alimentarea bugetară" şi lichidităţile disponibile.
Recursul este nefondat, instanţa de fond şi cea de apel, în pronunţarea soluţiilor lor, făcând o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor legale în materie.
Recurenta nu contestă executarea lucrărilor de către reclamantă şi obligaţia sa de plată a acestora, iar lipsa disponibilului în cont, datorită nevirării sumelor necesare în bugetul său, nu este de natură să înlăture obligarea sa la plata penalităţilor de întârziere, conform contractului dintre părţi.
Instanţele au făcut şi o corectă aplicare a prevederilor art. 274 C. proc. civ., obligând-o pe pârâta la plata cheltuielilor de judecată, întrucât aceasta „a căzut în pretenţii".
Pentru motivele arătate, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul, ca nefondat, iar în temeiul art. 274 C. proc. civ., să oblige pe recurenta pârâtă să plătească intimatei-reclamante cheltuielile de judecată din recurs reprezentând onorariul de avocat.
Înalta Curte nu va da curs cererii pârâtei debitoare de acordare a termenului de graţie şi de eşalonare a plăţii debitului său întrucât, în cauză nu îşi găsesc aplicarea prevederile art. 262 C. proc. civ. şi cele ale art. 1101 alin. (l) şi art. 1201 C. civ.
Astfel, potrivit art. 44 C. com., „în obligaţiunile comerciale judecătorul nu poate acorda termenul de graţie permis de art. 1201 C. civ.". Raţiunea acestei interdicţii în acordarea termenului de graţie constă în aceea că necesitarea apărării creditului şi a circulaţiei bunurilor cer ca obligaţiile să se execute întocmai şi la termenul stipulat. Obligaţiile comerciale sunt, în general, înlănţuite, neexecutarea uneia atrăgând, în mod fatal, pe aceea a celorlalte şi adeseori insolvabilitatea, cu consecinţa chiar a falimentului.
În cauză sunt îndeplinite condiţiile pentru a funcţiona interdicţia prevăzută de art. 44 C. com., respectiv raportul juridic dintre părţi are natură comercială, legea comercială aplicându-se, în temeiul art. 56 C. com., ambelor părţi, chiar dacă actul este comercial numai pentru una dintre ele, obligaţia este bilaterală, sinalagmatică şi are un termen de executare (potrivit art. 7208 C. proc. civ. hotărârile date în materie comercială, chiar şi în primă instanţă, sunt executorii).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta P.O.P. împotriva deciziei nr. 19 din 16 ianuarie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta-pârâtă la 9.900 lei cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1013/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 331/2007. Comercial → |
|---|
