ICCJ. Decizia nr. 2521/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2521/2007
Dosar nou nr. 5993/42/2006
Şedinţa publică din 26 iunie 2007
Asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la nr. 5977 din 22 august 2005 pe rolul Tribunalului Prahova, secţia comercială, reclamanta SC U. SA Iaşi – Punct de lucru Ploieşti a solicitat obligarea pârâtei SC T. SRL Zimnicea la plata sumelor de:
1) – 1.280.259.888 lei, sau 128.026 lei RON adică 33.444 Euro calculată la cursul oficial leu/euro din ziua plăţii efective a acestei sume, din care suma de 101.319.518 lei sau 10.132 lei RON o reprezintă diferenţa de preţ neachitată la factura iniţială nr. 3189101 din 30 iulie 2003 (actualmente la factura nr. 5193669 din 25 noiembrie 2003) iar restul de 1.178.940.370 lei sau 117.894 lei RON o reprezintă diferenţa de preţ actualizat (de curs valutar) calculată conform art. 20.1 din contractul de furnizare produse nr. 4206/2003.
2. – 300.000.000 lei sau 30.000 lei RON reprezintă plata nedatorată de societatea noastră, însă efectuată eronat de noi pentru pârâtă către Bursa Română de Mărfuri, conform O.P. nr. 185 din 26 martie 2003.
În motivarea acţiunii se susţine, în esenţă, că în temeiul contractului nr. 4206/2003 având ca obiect furnizare de produse, reclamanta a livrat pârâtei 16 automacarale de 7 t., pe autoşasiu Renault Midlum cu preţul de 606.424 Euro pentru o macara şi a trimis pârâtei factura (privind contravaloarea celor 16 macarale) nr. 3189101 din 30 iulie 2003, în sumă de 47.609.666 lei.
Pârâta a achitat, în rate, cu întârziere şi parţial contravaloarea macaralelor, rămânând de plată suma de 101.319.518 lei şi în consecinţă reclamanta a calculat în temeiul art. 20.1 din contract, actualizarea debitelor şi a emis factura nr. 5193635 din 5 decembrie 2003 pentru suma de 1.178.940.370 lei (contravaloarea a 33.444 Euro) însă pârâta a refuzat plata.
Suma de 300.000.000 lei a fost achitată din eroare de reclamantă, B.R.M. Bucureşti, deoarece conform contractului de furnizare 4.206/2003, pârâta trebuia să o achite, în calitate de achizitor; deşi a somat pârâta să-i restituie această sumă, pârâta a refuzat.
Pârâta a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională solicitând respingerea acţiunii şi obligarea reclamantei la plata:
- penalităţilor pentru nelivrarea la termen a automacaralelor, urmând să se stabilească suma exactă printr-o expertiză contabilă.
- contravalorii reparaţiilor efectuate de pârâtă la automacarale atât în perioada de garanţie cât şi în perioada de postgaranţie.
- daunelor interese, în cuantum de 100.000 lei RON.
În motivarea întâmpinării şi cererii reconvenţionale se susţine, în esenţă, că nici una dintre automacarale nu a fost livrată la termen, din cauza lipsei documentelor ce trebuiau să le însoţească; de asemenea, pârâta arată că reclamanta nu a avut resursele financiare necesare şi în consecinţă pârâta a achiziţionat 16 autoşasie în luna iulie 2003, pe care le-a pus la dispoziţia reclamantei, pentru ca aceasta să-şi poată îndeplini obligaţia de livrare.
În perioada de garanţie şi postgaranţie pârâta susţine că a efectuat reparaţii la automacarale, urmare a defecţiunilor acestora şi în consecinţă solicită obligarea reclamantei la contravaloarea acestora, pe baza unei expertize tehnice.
Potrivit art. 25.1 din contract, pârâta solicită daune, interese în sumă de 100.000 RON.
Acţiunea şi cererea reconvenţională au fost soluţionate prin sentinţa civilă nr. 509 din 12 mai 2006 astfel:
Respinge excepţia de necompetenţă teritorială invocată de pârâta reclamantă reconvenţională pe cale de întâmpinare la cererea principală.
Respinge excepţia prematurităţii cererii reconvenţionale invocată de reclamanta – pârâtă reconvenţională pe cale de întâmpinare la cererea reconvenţională.
Admite, în parte, cererea principală completată formulată de reclamanta – pârâtă reconvenţională SC U. SA Iaşi – Punct de lucru Ploieşti, în contradictoriu cu pârâta reclamantă reconvenţională SC T. SRL, Punct de lucru în Piteşti.
Admite, în parte, cererea reconvenţională modificată şi completată formulată de pârâtă reconvenţională SC T. SRL.
Obligă pârâta reclamantă reconvenţională la plata către reclamanta pârâtă reconvenţională a următoarelor sume: 101.319.518 ROL reprezentând diferenţă preţ neachitată, 1.178.940.370 ROL reprezentând comision participare la licitaţie şi 126.976.249 ROL reprezentând dobândă legală aferentă comisionului pentru perioada 24 martie 2003 – 22 august 2003.
Obligă reclamanta pârâtă reconvenţională la plata către pârâta reclamantă reconvenţională a sumei de 1.004.258.347 ROL reprezentând penalităţi ca urmare a livrării cu întârziere.
Respinge capătul de cerere din cererea reconvenţională având ca obiect obligarea reclamantei pârâte reconvenţionale la plata de daune interese în cuantum de 100.000 RON.
În temeiul art. 246 alin. (1) C. proc. civ., ia act că părţile au renunţat la judecata celorlalte capete de cerere din cererea principală completată şi din cererea reconvenţională modificată şi completată.
Compensează în totalitate cheltuielile de judecată.
Apelurile declarate de reclamantă şi pârâtă împotriva acestei sentinţe, au fost respinse prin Decizia nr. 253 pronunţată la data de 5 decembrie 2006 de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Pentru a pronunţa această decizie curtea a reţinut, în esenţă, următoarele:
1) Apelul pârâtei este nefondat deoarece suma de 101.319.519 ROL, legal datorată, nu a fost achitată, iar suma de 1.178.940.370 ROL, cu titlu de diferenţă de curs valutar) o datorează pârâta, conform concluziilor raportului de expertiză. De asemenea curtea a constatat că pârâta avea obligaţia să achite suma de 300.000.000 ROL comision de participare la licitaţie şi în consecinţă trebuie să achite această sumă plătită de reclamantă, în locul pârâtei:
2) Apelul reclamantei a fost respins, tot ca nefondat, deoarece furnizorul (reclamanta) a întârziat în mod culpabil livrarea produselor la termen şi în consecinţă datorează penalităţi în temeiul art. 24 pct. 1 din contract. De asemenea, curtea reţine că SC A. SA Constanţa, în calitate de subcontractant al furnizorului (care avea obligaţia furnizării autoşasiurilor) trebuia chemat în judecată împreună cu achizitorul însă reclamanta nu a respectat dispoziţiile art. 132 C. proc. civ., pentru chemarea în judecată a subcontractantului, şi în nu l-a chemat în garanţie, ca urmare a cererii reconvenţionale a pârâtei.
Referitor la compensarea cheltuielilor de judecată, curtea a apreciat că acestea au fost în mod legal compensate.
Reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei nr. 253/2006 criticând-o pentru nelegalitate solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului reclamatei şi respingerii cererii reconvenţionale a pârâtei.
Printr-un prim motiv de recurs se critică Decizia referitor la obligarea, în mod nelegal, a reclamantei la plata penalităţilor de întârziere către pârâtă, deşi din probele dosarului rezultă că subcontrctantului SC A. SA Constanţa îi revine culpa pentru întârzierea livrării automacaralelor şi potrivit dispoziţiilor art. 24 din contract, în cazul în care întârzierea se datorează nerespectării de către subcontractant a obligaţiilor contractuale, achizitorul va pretinde penalizarea de la subcontractant.
Reclamanta recurentă mai arată că instanţa de apel nu a analizat clauzele contractuale în interdependenţa lor, nu a stabilit situaţia reală între părţile contractante, nu a stabilit cui revine culpa pentru întârzierea livrării produselor, deşi în apel reclamanta a depus 14 înscrisuri noi cu care a dovedit că subcontractantului îi revine culpa pentru livrarea cu întârziere a produselor.
Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, în raport de probatoriile administrate în cauză.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de acest motiv de recurs şi de susţinerile din întâmpinare constată că, la data de 14 mai 2003, s-a încheiat contractul nr. 4206/2003 având ca obiect furnizarea de către SC U. SA Ploieşti a 16 bucăţi automacarale 7 t. pe autoşasiu Renault Midlum 180.12/C1, achizitorului SC T. SRL Zimnicea, la termenele convenite şi în conformitate cu obligaţiile asumate prin contract.
În art. 21 alin. (2) din contract se stipulează obligaţia subcontractantului SC A. SA Constanţa de a livra furnizorului 16 bucăţi autoşasiu Renault Midlum 180.12/C1 la termenele stabilite în contract.
Părţile contractante – achizitorul, (reclamata SC T. SRL Zimnicea) furnizorul (SC U. SA Ploieşti) şi subcontractantul furnizorul, SC A. SA Constanţa are stipulat expres în art. 24.1 dreptul achizitorului de a pretinde penalităţi în valoare de 0,15 % din valoarea produsului nelivrat la termen, pentru fiecare zi de întârziere, de la furnizor, iar în cazul în care întârzierea de datorează nerespectării de către subcontractant a obligaţiilor contractuale, achizitorul va pretinde penalizarea de la subcontractant.
Astfel, fiind în mod nelegal curtea de apel a apreciat că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia de livrare la termen a automacaralelor şi culpa îi revine în exclusivitate, potrivit art. 24.1 teza 1 din contract şi în consecinţă datorează penalităţi de întârziere, deoarece în considerentele deciziei se arată că reclamanta nu a respectat dispoziţiile art. 132 C. proc. civ., privind chemarea în judecată a subcontractantului şi că tot reclamanta, urmare a cererii reconvenţiale formulată de pârâtă, nu a chemat în garanţie pe subcontractant, pentru a se stabili eventuala culpă a subcontractantului SC A. SA Constanţa în îndeplinirea, cu întârziere a obligaţiilor contractuale şi a fi obligat subcontractantul la plata penalităţilor de întârziere către achizitor, potrivit dispoziţiilor art. 24.1 teza a doua din contract.
Faţă de dispoziţiile precise ale art. 24.1 din contract privind dreptul achizitorului de a pretinde penalităţi de la furnizor sau de la subcontractant, curtea avea obligaţia ca, după coroborarea probatoriilor administrate (înscrisuri, interogatoriu, expertiză) să stabilească cu certitudine cui revine culpa şi în măsura în care culpa revine furnizorului să-l oblige la plata penalităţilor sau dimpotrivă, dacă se stabilea că subcontractantului îi revine culpa pentru livrarea cu întârziere a produselor către achizitor, să respingă cererea pârâtei (achizitor) de obligare a reclamantei (furnizor) la plata penalităţilor, urmând ca achizitorul să introducă o acţiune separată împotriva subcontractantului (potrivit art. 24.1, precitat) având ca obiect plata penalităţilor de întârziere, întrucât subcontractantul nu este parte în prezenta cauză.
Curtea de apel a constat, în mod legal că subcontractantul SC A. SA nu a fost introdus în cauză datorită nerespectării dispoziţiilor codului de procedură civilă de către reclamantă, însă, în continuare, în mod greşit a apreciat că în atare situaţie culpa pentru nelivrarea la termen a automacaralelor aparţine în exclusivitate reclamantei furnizor, deoarece potrivit dispoziţiilor art. 24.1 din contract trebuia să stabilească, (pe baza coroborării probelor) cui aparţine culpa şi ulterior să oblige societatea culpabilă la plata penalităţilor, dacă aceasta era parte în proces, în caz contrar cererea trebuia respinsă, fiind la latitudinea achizitorului formularea unei acţiuni separate.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este întemeiat şi potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să admită recursul, să caseze Decizia şi să trimită cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe, ocazie cu care se vor analiza şi celelalte motive de recurs, ca apărări de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC U. SA Iaşi – Punct de lucru Ploieşti împotriva deciziei nr. 253 din 5 decembrie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, casează Decizia recurată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2531/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2428/2007. Comercial → |
|---|
