ICCJ. Decizia nr. 2531/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2531/2007
Dosar nr. 4427/36/2006
Şedinţa publică din 26 iunie 2007
Asupra recursurilor, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la nr. 2498/ COM din 29 septembrie 2005 pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamanta SC A.P. SRL Mihail Kogălniceanu a chemat în judecată pe pârâta R.N.P.R. – D.S. Constanţa şi R.N.P.R. Bucureşti solicitând obligarea pârâtelor în temeiul Legii nr. 346/2004 şi OUG nr. 88/1997 la vânzarea activului pe care reclamanta îl deţine în baza contractului de închiriere nr. 3/14 ianuarie 2005 (atelier de prelucrat lemn) situat în Mihail Kogălniceanu, jud. Constanţa.
În motivarea acţiunii se susţine, în esenţă, că din 1997 reclamanta foloseşte spaţiul închiriat, iar prin contractul nr. 3 din 14 ianuarie 2005 închirierea s-a prelungit cu încă 1 an până la 1 ianuarie 2006 şi potrivit dispoziţiilor Legii nr. 364/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii coroborate cu dispoziţiile OUG nr. 88/1997, modificată şi completată prin Legea nr. 137/2002 a solicitat pârâtelor încheierea contractului de vânzare cumpărare, însă pârâtele nu au dat curs acestei solicitări legale.
Prin sentinţa civilă nr. 3955/ COM din 23 iunie 2006, Tribunalul Constanţa, secţia comercială, a admis acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu R.N.P.R. Bucureşti şi R.N.P.R. – D.S. Constanţa şi a obligat pârâta să vândă reclamantei activul situat în comuna Mihail Kogălniceanu, jud. Constanţa, compus din magazie de produse finite, anexă magazie – vestiar, birou, identificat în planul de situaţie întocmit de SC C. SRL cu nr. 4,3 şi respectiv 8. Au fost obligate pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 612 lei cheltuieli de judecată. A fost încuviinţată cererea de majorare a onorariului formulată de dna. Expert C.C. cu suma de 900 lei, în sarcina pârâtei.
Pârâta R.N.P.R. Bucureşti, prin D.S. Constanţa a declarat apel împotriva acestei sentinţe, iar reclamanta a aderat la acest apel şi în consecinţă Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat Decizia nr. 18/ COM din 24 ianuarie 2007 prin care.
S-a respins, ca nefondată, excepţia inadmisibilităţii aderării de către intimata SC A.P. SRL la apelul exercitat de către apelanta reclamantă R.N.P.R. prin D.S. Constanţa.
S-a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta R.N.P.R. prin D.S. Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 3955/ COM din 23 iunie 2006 pronunţată în dosarul nr. 2498/COM/2005 al Tribunalului Constanţa, secţia comercială.
S-a respins, ca nefondat, apelul incidental formulat de către SC A.P. SRL şi a fost obligată apelanta principală R.N.P.R. prin D.S. Constanţa către apelanta intimată SC A.P. SRL la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că cererea reclamantei cu privire la preţul activului nu este o cerere nouă şi în consecinţă în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 294 C. proc. civ., invocate de pârâtă, privind inadmisibilitatea acestei cereri.
Pe fondul apelului pârâtei curtea a reţinut că întrucât reclamanta şi-a manifestat intenţia de cumpărare a spaţiului atât anterior cât şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 364/2004, prin corespondenţă cu pârâta şi introducerea acţiunii la data de 29 septembrie 2005, în condiţiile în care contractul de închiriere era încheiat până la data de 1 ianuarie 2006, în mod nelegal pârâta apelantă susţine că acest contract ar fi încetat de drept în baza unui pact comisoriu agreat de ambele părţi.
De asemenea, curtea a mai reţinut că în cauză sunt îndeplinite condiţiile Legii nr. 364/2004, însă a respins apelul incidental al reclamantei cu motivarea că „instanţa de judecată nu poate să suplinească în nici o modalitate şi nici să se substituie părţilor în vederea realizării acordului de voinţă la stabilirea preţului activului în litigiu".
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta şi pârâta R.N.P.R. prin D.S. Constanţa, criticând-o pentru nelegalitate.
În recursul reclamantei se susţine, în esenţă că, în mod nelegal curtea de apel a apreciat că instanţa nu are competenţa de a stabili preţul vânzării, deoarece potrivit art. 12 din Legea nr. 364/2004, activele disponibile utilizate de întreprinderile mici şi mijlocii în baza contractului de închiriere încheiat cu regiile autonome vor fi vândute, la solicitarea LOCATARULUI la preţul negociat, stabilit pe baza raportului de evaluare întocmit de un expert acceptat de părţi, după deducerea investiţiilor efectuate în activ, de către LOCATAR şi în consecinţă curtea trebuie să stabilească preţul vânzării pe baza raportului de expertiză efectuat în cauză şi necontestat de pârâtă.
Faţă de acest motiv reclamanta solicită modificarea deciziei în sensul admiterii apelului incidental şi menţinerii soluţiei de respingere a apelului pârâtei.
În recursul declarat de pârâta R.N.P.R. prin D.S. Constanţa se susţine, în esenţă, că activul disponibil supus procesului de privatizare este Atelierul de prelucrat lemn, în integralitatea sa, aşa cum s-a decis prin Hotărârea nr. 4/2005 a Consiliului de Administraţie şi în consecinţă numai cu aplicarea greşită a legii, tribunalul a hotărât vânzarea pe bucăţi a acestui activ, iar curtea de apel a menţinut această soluţie. De asemenea, pârâta susţine că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 364/2004 care defineşte subunităţile care pot avea o funcţionare independentă raport la patrimoniul regiei autonome şi a considerat că în cauză activul se poate vinde separat.
Pârâta precizează în recursul său că în art. 9 din contractul de închiriere se stipulează expres că acest contract îşi încetează valabilitatea în caz de privatizare a activului şi în consecinţă în momentul adoptării hotărârii de scoatere la privatizarea activului, contractul de închiriere a încetat de drept, fără nici o altă formalitate şi în care reclamanta nu poate beneficia de facilităţile oferite de Legea nr. 364/2004, ca urmare a acestei condiţii rezolutorii de care este afectat contractul.
În raport de aceste motive pârâta solicită modificarea deciziei şi respingerea cererii reclamantei, ca nefondată.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs ale ambelor părţi constată că între reclamantă în calitate de LOCATAR şi pârâtă în calitate de LOCATOR s-au încheiat mai multe contracte de închiriere, succesive, începând cu contractul nr. 2158 din 1 noiembrie 1995, până la contractul nr. 3 din 14 ianuarie 2005, cu o valabilitate de un an (14 ianuarie 2006) având ca obiect magazie produse finite 100 m2, anexă magazie – vestiar, 61 m2, birou 71 m2 şi terenul amenajat 85 m2; din 1995 până în prezent reclamanta a desfăşurat activitate economică în aceste spaţii, care aşa cum se constată şi în expertiza efectuată în cauză pot funcţiona în mod independent de restul activităţii pârâtei, constituind activ conform art. 13 din Legea nr. 364/2004 şi art. 3 din Legea nr. 99/1999.
În aceeaşi expertiză întocmită la data de 17 mai 2006 s-a stabilit atât valoarea activului, 36.340 lei noi (RON), la care se va adăuga taxa de concesionare asupra terenului aferent construcţiilor cât şi valoarea investiţiilor efectuate în spaţiu de către reclamantă din anul 1997 până la zi, şi asume 24.137 lei noi (RON).
Prin adresa nr. 4847 din 1 septembrie 2000 pârâta face o ofertă de vânzare a spaţiului, ca urmare a cererii reclamantei privind cumpărarea activului închiriat, însă ulterior pârâta refuză perfectarea actului de vânzare-cumpărare şi în temeiul Hotărârii nr. 4 din 18 aprilie 2005 emisă de C.A.R.N.P.R. decide vânzarea activului în condiţiile legii, a activului – atelier de prelucrare a lemnului prin licitaţie publică.
Astfel fiind rezultă că, pe de parte, timp de 10 ani (1995 - 2005) pârâta a desfăşurat activitate economică independentă în spaţiul în litigiu, iar pe de altă parte şi în raportul de expertiză se precizează că spaţiile pot fi folosite independent fiind îndeplinite prevederile Legii nr. 364/2004 şi 99/1999 şi în consecinţă în mod nelegal pârâta susţine în recurs că activul – atelier de prelucrare a lemnului, compus din 9 clădiri nu poate fi folosit decât în integralitatea lui, deşi timp de 10 ani a închiriat doar aceste clădiri, în condiţiile în care potrivit Notei privind propunerile de vânzare a unor active din patrimoniul D.S. Constanţa, emisă de R.N.P.R., înregistrată la nr. 2360 din 23 mai 2005 se precizează că la atelierul de prelucrare a lemnului din localitatea Mihail Kogălniceanu activitatea a fost sistată în anul 1996, iar activul a fost scos la licitaţie în anii 2000 şi 2001 dar nu a fost adjudecat din lipsă de oferte.
În consecinţă, în mod nelegal pârâta susţine încetarea valabilităţii contractului în temeiul art. 9, în condiţiile în care refuză să respecte dispoziţiile Legii nr. 364/2004 referitoare la vânzarea spaţiilor închiriate de reclamantă deşi aceste spaţii nu le mai folosea de 10 ani şi nici nu se vânduseră la cele două licitaţii organizate în anii 2000 şi 2001.
Osebit de cele învederate mai sus, potrivit art. 12 din Legea nr. 364/2004, precitat, activul disponibil utilizat de reclamantă poate fi vândut, la solicitarea locatarului, la preţul negociat, stabilit pe baza raportului de evaluare de expertul acceptat de părţi; după deducerea investiţiilor efectuate de LOCATAR şi în consecinţă în mod nelegal atât tribunalul cât şi curtea de apel au apreciat că instanţa nu poate stabili preţul negociat căci ar suplini acordul de voinţă al părţilor privind preţul, astfel încât motivul de recurs formulat de reclamantă este fondat.
Potrivit principiului ubi lex non distinquit, nec nos distinguere debemus în situaţia în care legiuitorul a menţionat expres modalitatea de stabilire a preţului negociat, în art. 12 din Legea nr. 364/2004 curtea de apel avea obligaţia de a decide încheierea contractului de vânzare cumpărare la preţul astfel stabilit.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte constată că motivele recursului pârâtei sunt nefondate şi în consecinţă urmează să respingă acest recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Motivul de recurs formulat de reclamantă fiind fondat, pentru aceleaşi considerente, urmează ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se admită recursul, să se caseze în parte Decizia şi în parte sentinţa nr. 3955 din 23 iunie 2006 a Tribunalului Constanţa, secţia comercială, şi să se trimită dosarul la tribunal pentru a se pronunţa asupra preţului vânzării; celelalte dispoziţii ale sentinţei vor fi menţinute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC A.P. SRL Mihail Kogălniceanu împotriva deciziei nr. 18/ COM din 24 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia maritimă, comercială, fluvială, de contencios administrativ, casează în parte Decizia şi în parte sentinţa nr. 3955 din 23 iunie 2006 a Tribunalului Constanţa, secţia comercială şi trimite cauza la Tribunalul Constanţa pentru a se pronunţa asupra preţului vânzării.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Respinge, ca nefondat, recursul pârâtei R.N.P.R. – D.S. Constanţa împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2593/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2521/2007. Comercial → |
|---|
