ICCJ. Decizia nr. 2293/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2293/2007
Dosar nou nr. 4951/45/2006
Şedinţa publică din 12 iunie2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 3515/ E din 4 august 2006, Tribunalul Iaşi, secţia comercială, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC R. SA Iaşi în contradictor cu pârâta SC F. SA Iaşi având ca obiect obligarea acesteia la plata sumei de 162.779,76 dolari S.U.A. reprezentând preţul bunurilor cumpărare şi nelivrate conform contractului de vânzare – cumpărare nr. 3096 din 26 august 2004 şi 3740 din 2 septembrie 2004 şi penalităţi de întârziere calculate în baza art. 4 din contractele menţionate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a făcut aplicarea art. 1320 C. civ., reţinând că, în cazul în care vânzătorul nu-şi îndeplineşte obligaţia de predare a bunului, cumpărătorul poate solicita fie rezoluţiunea contractului, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară, fie executarea lui, deci predarea bunului, fără a putea însă cere transformarea obligaţiei de predare a bunului în obligaţia de plată a contravalorii bunului respectiv, motiv pentru care acţiunea nu poate fi primită.
Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, prin Decizia nr. 111 din 4 decembrie 2006, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din camera de consiliu din 15 septembrie 2007 a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei pe care a schimbat-o în tot şi pe fond a admis acţiunea şi a obligat pârâta să-i restituie reclamantei sumele de 147.312 dolari S.U.A. cu titlu de preţ, 15.467,76 dolari S.U.A. penalităţi, la cursul de la data plăţii şi 270,92 RON cheltuieli de judecată la fond şi apel.
Apreciind ca întemeiate criticile apelantei sub aspectul legalităţii şi temeiniciei sentinţei, instanţa de apel a reţinut greşita aplicare a prevederilor art. 1320 C. civ.
Aceasta deoarece, în speţă nu este posibilă opţiunea între rezoluţiunea contractului şi executarea lui întrucât pârâta şi-a îndeplinit parţial obligaţiile contractuale, din ambele contracte a predat în parte cantitatea de fier contractată iar preluarea bunurilor nu se poate efectua, acestea nemaiexistând.
Cum reclamanta şi-a întemeiat corect pretenţiile şi pe dispoziţiile art. 1084 C. civ., acţiunea promovată de aceasta s-a apreciat ca întemeiată.
În contra deciziei menţionate a declarat recurs pârâta SC F. SA Iaşi.
Recurenta nu-şi motivează recursul în raport de prevederile art. 304 C. proc. civ., dar dezvoltarea criticilor în parte face posibilă încadrarea acestora în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În esenţă, recurenta afirmă, pe de o parte, că obligaţia de predare, obligaţie de a face, conform art. 1077 C. civ., nu era scadentă, valabilitatea contractelor de vânzare – cumpărare fiind prelungită prin acte adiţionale iar, pe de altă parte, că acţiunea reclamantei nu este dovedită aceasta apreciind de la sine tonajul bunurilor care lipsesc sau care nu i-au fost predate, în lipsa proceselor verbale de predare – primire a bunurilor cuprinse în anexele de la cele două contracte.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata SC R. SA Iaşi a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca legală a deciziei atacate.
Intimata arată că în ce o priveşte, a achitat integral preţul contractelor convenit al deşeurilor metalice cumpărate şi cum în urma sechestrului asigurător instituit pe bunurile pârâtei s-a constatat că parte din bunuri nu se mai află în posesia acesteia, predarea nu mai este posibilă, aşa încât susţinerea recurentei cu privire la executarea obligaţiei de a face nu poate fi primită, în mod corect acţiunea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 1084 C. civ.
Recursul nu este fondat.
Trebuie mai întâi observat că, nu vor fi analizate decât criticile care se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu şi criticile care antamează temeinicia deciziei atacate prin referirea la probele administrate, aceasta deoarece controlul instanţei de recurs asupra hotărârilor recurate este numai un control de legalitate conform art. 304 partea introductivă C. proc. civ.
Cât priveşte critica de nelegalitate constând în efectele calificării obligaţiei de predare ca fiind o obligaţie de a face se constată că promovarea acţiunii în daune a fost determinată de constatarea inexistenţei bunurilor cumpărate în posesia vânzătorului în urma instituirii sechestrului asigurător, aşa încât executarea în natură a obligaţiei de a face de către debitor sau pe seama acestuia nemaifiind posibilă în mod corect instanţa de apel, făcând aplicarea art. 1084 C. civ., a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata despăgubirilor solicitate.
Aşa fiind, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va respinge recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC F. SA Iaşi împotriva deciziei nr. 111 din 4 decembrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2222/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2645/2007. Comercial → |
|---|
