ICCJ. Decizia nr. 2696/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2696/2007
Dosar nr. 15744/1/2006
Şedinţa publică din 20 septembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Braşov, prin sentinţa civilă nr. 6807 din 1 septembrie 2005, a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea tribunalului Braşov.
Tribunalul Braşov, prin sentinţa nr. 169 din 27 februarie 2006, a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamanta C.E.C. SA, sucursala Braşov şi în consecinţă a obligat pârâta să repună în funcţiune ascensoarele montate la sediul reclamantei din Braşov; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 507.466.551 lei vechi reprezentând penalităţi de întârziere calculate în perioada 7 aprilie 2004 – 5 mai 2005 şi în continuare până la data executării obligaţiei de repunere în funcţiune a ascensoarelor; a respins restul pretenţiilor reclamantei. A obligat pârâta la cheltuieli de judecată.
A respins excepţia de neexecutare a contractului de subantrepriză nr. SA5/CFR5/17/97/2001, invocată de chemata în garanţie SC F.A. SRL.
A admis în parte cererea de chemare în garanţie formulată şi precizată de pârâta SC C. SA în contradictoriu cu chemata în garanţie SC F.A. SRL şi în consecinţă a obligat chemata în garanţie să repună în funcţiune ascensoarele montate la sediul reclamantei din Braşov, a obligat chemata în garanţie să plătească pârâtei suma de 507.466.551 lei vechi reprezentând penalităţi de întârziere, calculate pe perioada 7 aprilie 2004 – 5 mai 2005 şi în continuare până la data executării obligaţiei de repunere în funcţiune a ascensoarelor.
A respins restul pretenţiilor pârâtei. A obligat chemata în garanţie să plătească pârâtei suma de 2204 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că, la data de 12 august 1997, s-a încheiat contractul de antrepriză generală nr. 5/17, conform căruia pârâta, în calitate de antreprenor general s-a obligat să execute, să încheie şi să întreţină lucrările la sediul Sucursalei C.E.C. Braşov, în conformitate cu acest contract şi cu documentele care fac parte din acesta în favoarea reclamantei C.E.C. SA, sucursala Braşov, în calitate de investitor.
Potrivit art. 2.1 din Condiţiile de contractare, pentru părţile din lucrarea ce se contractează şi se execută în subantrepriză, antreprenorul a prezentat cu ocazia ofertării lista subantreprenorilor de specialitate şi lucrările pe care aceştia le vor executa. Condiţiile de contractare se aplică şi subantreprenorilor.
În conformitate cu art. 2.4 subantreprenorul se va angaja faţă de antreprenor cu aceleaşi obligaţii şi responsabilităţi pe care antreprenorul le are faţă de investitor, conform condiţiilor contractului.
Subantreprenorul va despăgubi pe antreprenor în legătură cu aceste obligaţii, precum şi pentru cereri şi reclamaţii, daune-interese, taxa şi cheltuieli de orice fel care decurg sau apar în legătură cu acestea sau în legătură cu orice neîndeplinire a obligaţiilor şi responsabilităţilor contractuale.
Potrivit art. 2.7 antreprenorul, pentru contractele distincte încheiate cu alţi subantreprenori decât cei nominalizaţi în oferte, vor obţine avizul investitorului.
La pct. 3.1.8 din contract este prevăzut că antreprenorul este răspunzător faţă de investitor pentru respectarea de către subantreprenori săi a prevederilor şi obligaţiilor legale şi profesionale.
Conform art. 6.10 penalizările de 3 % pe zi de întârziere pentru nerespectarea contractuale devine operantă în momentul în care partea în culpă a intrat în întârziere.
La data de 27 februarie 2001 s-a încheiat contractul de subantrepriză nr. SA 5/CTR/17/1997 conform căruia, chematul în garanţie, în calitate de subantreprenor se obligă să procure şi să monteze ascensoare la investiţia „sediul nou C.E.C. SA Bucureşti, sucursala Braşov în condiţiile contractului de Antrepriză Generală nr. 5/17/1997 şi actelor adiţionale la acesta.
La data de 7 aprilie 2004 s-a încheiat procesul verbal cu ocazia efectuării probelor de casă a funcţionării ascensoarelor montate de SC F.A. SRL constatându-se că acestea funcţionează corespunzător, urmând să rămână oprite până la data verificării tehnice de specialitate I.S.C.I.R.
Conform proceselor verbale de verificare nr. 160 R -74 din 7 aprilie 2004, nr. 160 R-75 din 7 aprilie 2004 şi nr. 160 R -76 din 7 aprilie 2004, I.S.C.I.R. a acordat autorizaţia de funcţionare a ascensoarelor montate la sediul reclamantei.
La data de 28 aprilie 2004 s-a încheiat procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 788.
Reclamanta a solicitat repornirea ascensoarelor, conform procedurilor contractuale, însă pârâta nu s-a conformat.
Antreprenorul răspunde contractual faţă de client pentru toate lucrările executate de subantreprenori, la fel răspunde şi de lucrările oricărei alte persoane pe care a folosit-o (art. 1487 C. civ.).
În speţă, pârâta răspunde faţă de reclamantă pentru neexecutarea obligaţiei de punere în funcţiune a ascensoarelor de către subantreprenorul SC F.A. SRL şi în consecinţă a obligat SC C. SA să repună în funcţionare ascensoarele montate la sediul reclamantei din Braşov, Str. Hărmanului.
S-a mai reţinut că părţile au prevăzut în contractul de antrepriză o penalitate de 0,3 % pe zi de întârziere, pe care partea în culpă o datorează pentru nerespectarea termenelor contractuale. Reţinând culpa pârâtei, tribunalul a dispus obligarea la plata penalităţilor de întârziere, în cuantum de 507.466.551 lei, calculate pe perioada 7 aprilie 2004 – 5 mai 2005 şi în continuare până la punerea în funcţiune a ascensoarelor.
Cât priveşte pretenţiile reclamantei de actualizarea sumei acordate cu titlu de penalităţi de întârziere începând cu data pronunţării hotărârii şi până la data punerii în executare a acesteia tribunalul a respins-o cu motivarea că penalităţile sunt în esenţă daune-interese pentru întârziere, anticipat evaluate prin convenţia părţilor contractante, ori prin actualizarea penalităţilor s-ar realiza o dublă reparaţie.
Şi în privinţa daunelor cominatorii, instanţa de fond a respins cererea reclamantei, motivând că executarea silită este reglementată expres prin dispoziţiile art. 5802, 5805 C. proc. civ., care nu prevăd astfel de despăgubiri.
Cât priveşte excepţia de neexecutare invocată de chemata în garanţie şi aceasta a fost respinsă de către prima instanţă, arătându-se în esenţă că obligaţiile reclamantei C.E.C. SA, sucursala Braşov şi chemata în garanţie SC F.A. SRL nu îşi au temeiul în acelaşi contract, neexecutarea invocată nu este suficient de importantă şi se datorează faptei chematului în garanţie, care a refuzat să repună în funcţionare ascensoarele.
Aşa cum rezultă din prevederile art. 60 alin. (1) C. proc. civ., soluţia dată în privinţa cererii de chemare în garanţie urmează soluţia cererii principale, astfel că tribunalul a admis-o în parte, fiind întemeiată pe motivele arătate mai sus.
Apelul declarat de pârâta SC C. SA împotriva sentinţei pronunţate la fond a fost admis de Curtea de Apel Braşov, prin Decizia nr. 122 din 24 octombrie 2006, sentinţa a fost schimbată în tot şi pe cale de consecinţă a fost respinsă acţiunea formulată şi precizată de către reclamanta C.E.C., sucursala Braşov.
A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC C. A fost respinsă cererea de chemare în garanţie formulată şi precizată de pârâta SC C. SA. S-au acordat cheltuieli de judecată în sarcina reclamantei.
În considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că prin contractul de antrepriză A.G. 5/17/1997 şi potrivit Centralizatorului categoriei de lucrări ANEXA DL 05 antreprenorul s-a obligat contractual pentru procurare şi montaj ascensoare. Pentru îndeplinirea obligaţiei asumate, s-a încheiat cu chemata în garanţie contractul de subantrepriză SA 5/CTR/17/1997 din 27 februarie 2001 şi actul adiţional nr. 1 din 25 octombrie 2001.
Prin acest act adiţional s-au anulat art. VI alin. (2) lit. a) şi b) din contract şi integral art. VII cu referire la obligaţia antreprenorului general de a asigura energia electrică, spaţii şi utilaje pentru montarea ascensoarelor ca şi obligaţia sa de a participa la recepţii, vizări-situaţii de lucrări, coordonare fronturi de lucru. Legat de aceste clauze cumulate s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, care din perspectiva art. 137 C. proc. civ., nu se susţine, având în vedere că înlăturarea unor obligaţii ale antreprenorului general nu echivalează cu nulitatea contractului de antrepriză, ori a celui de subantrepriză, aceasta din urmă convenţie tripartită rămânând să-şi producă efectele în raport de clauzele contractuale asumate şi modificate.
Din perspectiva acestor clauze asumate, instanţa de apel a reţinut că se asistă la o recunoaştere a acestora de către beneficiara C.E.C., care la data de 7 aprilie 2004, constată că ascensoarele funcţionează corespunzător, semnând procesul verbal de terminare a lucrărilor fără obiecţiuni. Consecinţa este că, clauza penală nu este antrenată pentru efectuarea cu întârziere a lucrărilor pentru că în primul rând obligaţia a fost îndeplinită întocmai, iar în subsidiar, acceptarea recepţiei fără obiecţiuni, face inadmisibilă solicitarea ulterioară de penalităţi.
S-a mai argumentat că cea ce a determinat promovarea acţiunii de către C.E.C., constituie fapta subantreprenorului care după recepţie a înţeles să oprească funcţionarea ascensoarelor, obiectul acţiunii, constituindu-l obligaţia de a face şi penalităţile de întârziere, ambele întemeiate pe răspunderea contractuală a antreprenorului şi a subantreprenorului chemat în garanţie. S-a subliniat că obligaţia contractuală a fost îndeplinită şi că subantreprenorul contractând doar cu antreprenorul, reclamantul C.E.C. nu are o acţiune contractuală împotriva subantreprenorului, ci în temeiul răspunderii delictuale, C.E.C. are la îndemână o acţiune pentru fapta ilicită a acestuia, respectiv oprirea ascensoarelor, pentru repararea prejudiciilor.
Pentru aceste considerente, instanţa de apel a admis apelul pârâtei şi a dispus aşa cum s-a arătat mai sus.
Cu petiţia înregistrată la data de 5 noiembrie 2006, reclamanta C.E.C. SA, sucursala Braşov a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 301 şi 303 C. proc. civ.
Recurenta şi-a întemeiat recursul pe prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În temeiul pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., reclamanta a susţinut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi cuprinde motive contradictorii.
Astfel, se arată că în considerentele deciziei recurate, instanţa de apel a motivat sumar şi confuz soluţia, făcând referire la clauze contractuale asumate dar neindicate, cât şi ca o recunoaştere a acestora de către beneficiar, prin semnarea procesului verbal din 7 aprilie 2004, când este limpede că singurul în măsură a verifica tehnic ascensoarele era I.S.C.I.R. şi nu altcineva. Totodată s-a argumentat greşit de către instanţă că, prin semnarea procesului verbal de terminarea lucrărilor de către C.E.C., fără obiecţiuni, clauza penală nu ar mai fi aplicabilă, din moment ce obligaţiile contractuale ale antreprenorului subzistă şi în perioada de 2 ani de garanţie, în temeiul contractului de antrepriză (Cap. 7 şi Cap. 11 art. 116).
La acelaşi pct. 7, autoarea recursului învederează existenţa motivelor contradictorii ale considerentelor deciziei, arătând că,pe de o parte, la poziţia 3 se reţine că subantrepriza ar fi o convenţie tripartită aşa cum a susţinut pârâta SC C., iar pe de altă parte, la poziţia 4 se reţine că subantreprenorii contractează numai cu antreprenorul, beneficiarul având la îndemână o acţiune în răspunderea delictuală împotriva subantreprenorului şi nu una contractuală.
În temeiul pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Se arată astfel că în mod greşit instanţa a reţinut că subantrepriza este un contract tripartit, (aşa cum a susţinut şi pârâta SC C. SA) când în fapt, regulile subantreprizei exclud orice relaţie contractuală între subantreprenor şi beneficiar.
Dacă C.E.C. ar fi fost parte în contract ar fi figurat la Cap. I intitulat „părţile contractante", iar în aceiaşi raţiune, la Cap. II C.E.C. ar fi trebuit să aibă prevăzute drepturile şi obligaţiile principale, ceea ce nu este cazul în speţă.
Potrivit pct. 9 art. 304 C. proc. civ., recurenta C.E.C. SA, sucursala Braşov a susţinut că hotărârea este dată cu încălcarea legii şi anume a prevederilor primei dispoziţii din Regulamentul de aplicare a HG nr. 273/1994 care arată că „lucrările de montaj utilaje/echipamente şi instalaţii tehnologice nu fac obiectul prezentului regulament".
Ori în speţă este vorba tocmai de lucrări de montaj iar ascensoarele sânt utilaje şi echipamente tehnologice în înţelesul şi termenii Centralizatorului categoriilor de lucrări întocmit de antreprenor, Cap. II – anexă la Contractul de antrepriză dar şi Cap. 8 art. 8.4 alin. (2) din acelaşi contract şi pe cale de consecinţă acestea nu fac obiectul regulamentului menţionat.
În motivarea aplicării greşite a legii, recurenta susţine că instanţa de apel a făcut trimitere la art. 30 din Regulament, dar nu a luat în considerare că prima prevedere a regulamentului exclude din sfera de aplicare a acestui act normativ lucrările de montaj ascensoare. De asemenea, este o hotărâre dată cu încălcarea legii şi în privinţa argumentelor referitoare la acţiunea în temeiul răspunderii delictuale a subantreprenorului, când în fapt obligaţia de punere în funcţiune a ascensoarelor rezidă în contractul de antrepriză, iar nu într-o faptă delictuală. Mai mult, se susţine că chiar dacă obligaţia de punere în funcţiune a ascensoarelor îi revine subantreprenorului, totuşi cel care răspunde faţă de beneficiar este antreprenorul şi în considerarea dispoziţiilor art. 1487 C. civ.
Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului declarat de pârâtă, cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei pronunţate la fond.
Recursul este întemeiat şi va fi admis pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Este de observat că în cauză, raporturile juridice dintre părţi sunt stabilite prin contractul de antrepriză generală nr. 5 din 17 din 12 august 1997 încheiat între beneficiarul Sucursala Judeţeană C.E.C. Braşov şi antreprenorul general SC C. SA Braşov, în termenii şi condiţiile acolo stabilite.
Al doilea raport juridic rezidă în contractul de subantrepriză nr. SA 5/CTR 5/17/1997 încheiat la data de 26 februarie 2001 către antreprenoarea SC C. SA Braşov şi subantreprenorul SC F.A. SRL Otopeni cu drepturi şi obligaţii, stipulate în XI capitole.
Potrivit condiţiilor de contractare din antrepriza generală, pârâta SC C. SA, în calitate de antreprenor general s-a obligat să execute, să încheie şi să întreţină lucrările la sediul beneficiarului C.E.C., în conformitate cu condiţiile asumate reciproc de către părţi. În lipsă de stipulaţie contrară, în contractul de antrepriză construcţii, antreprenorul are dreptul să încredinţeze executarea unor părţi din lucrare unor subantreprenori, încheind în acest sens, cu fiecare dintre ei un contract de subantrepriză, ceea ce s-a şi făcut în cazul de faţă.
Potrivit art. 1487 C. civ., antreprenorul răspunde contractual faţă de client, pentru toate lucrările executate de subantreprenori, la fel cum răspunde şi de lucrările oricărei alte persoane pe care a folosit-o.
În speţă, pârâta răspunde faţă de reclamantă pentru neexecutarea obligaţiei de punere în funcţiune a ascensoarelor de către subantreprenorul SC F.A. SRL şi în consecinţă, corect instanţa de fond a obligat pârâta să execute obligaţia contractuală de punere în funcţiune a ascensoarelor.
Împrejurarea reţinută de instanţa de apel, precum că beneficiara C.E.C. a semnat fără obiecţiuni procesul verbal de terminare a lucrărilor, ulterior obţinerii avizelor de la I.S.C.I.R. nu este de natură să o exonoreze de la executarea întocmai a clauzelor asumate, câtă vreme aceste obligaţii subzistă şi pe o perioadă de garanţie de 2 ani, astfel cum prevăd dispoziţiile cuprinse la Cap. 7 şi Cap. 11 art. 116 din contract.
Critica formulată astfel de către beneficiara lucrării este întemeiată, instanţa de apel motivând eronat în considerentele soluţiei că subantreprenorul are raport contractual numai cu antreprenorul iar beneficiarul are la îndemână o acţiune în răspundere delictuală şi nu una contractuală, pentru repararea prejudiciilor cauzate prin fapta ilicită, respectiv oprirea ascensoarelor, ulterior efectuării recepţiei.
Cât timp, reclamanta a solicitat repornirea ascensoarelor conform prevederilor contractuale iar pârâta a refuzat îndeplinirea acestei obligaţii, nu se poate reţine decât culpa acesteia în îndeplinirea obligaţiei.
Mai mult, părţile au convenit, conform art. 6.10 din contract, o penalitate de 0,3 % pe zi de întârziere pentru nerespectarea termenelor contractuale, clauză ce devine operantă în momentul în care partea în culpă a intrat în întârziere, atrăgând astfel obligarea părţii culpabile la repararea prejudiciului calculat pe perioada 7 aprilie 2004 – 5 mai 2005 la suma de 507.466.551 lei.
A reţine că nu operează clauza penală atâta timp cât beneficiara a semnat fără obiecţiuni procesul verbal de terminare a lucrărilor (astfel cum s-a reţinut în considerentele deciziei recurate) ar însemna să echivalezi efectele unei autorizaţii de specialitate, respectiv a I.S.C.I.R., cu efectuarea propriu zisă a lucrării, ori însuşi obiectul acţiunii introductive l-a constituit obligaţia de a face, respectiv repunerea în funcţiune a ascensoarelor şi nu constatarea de specialitate a funcţionării acestora.
Doar recepţia finală a lucrărilor este cea care confirmă că lucrările au fost executate conform contractului, în speţă după expirarea unui perioade de 2 ani de garanţie, ori această perioadă nu a expirat la data promovării acţiunii.
Din notificările şi convocările la conciliere emise de beneficiară rezultă că pârâta antreprenor s-a derobat de răspundere, indicând că singura răspunzătoare de punerea în funcţiune a ascensoarelor este chemata în garanţie SC F.A.. Ori, în acest caz antreprenorul general a eludat prevederile art. 1487 C. civ. şi condiţiile stipulate în contractul de antrepriză, potrivit cărora răspunderea acestuia este direct către beneficiară, pentru lucrările executate de subantreprenori.
Prin urmare, situaţia în fapt şi drept fiind cea corect reţinută de instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că motivele de recurs formulate de reclamantă sunt întemeiate şi pe cale de consecinţă va admite recursul, va modifica Decizia recurată, în sensul respingerii apelului declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta C.E.C. SA, sucursala Braşov, împotriva deciziei nr. 122 din 24 octombrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială.
Modifică Decizia atacată, în sensul că respinge apelul declarat de pârâta SC C. SA Braşov, împotriva sentinţei nr. 169 din 27 februarie 2006 a Tribunalului Braşov.
Menţine celelalte dispoziţii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 20 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2700/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4132/2007. Comercial → |
|---|
