ICCJ. Decizia nr. 4104/2007. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 4104/2007

Dosar nou nr. 48558/3/2005

Şedinţa publică din 12 decembrie 2006

Asupra recursului din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa comercială nr. 215 din 23 ianuarie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost admisă excepţia lipsei de interes şi a fost respinsă ca lipsită de interes cererea formulată de reclamantul G.Şt. împotriva pârâtei SC B.S.R. SRL, prin lichidator judiciar M.L.M.

Pentru a se pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamantul a solicitat să se dispună, în contradictoriu cu pârâta, rezilierea contractului de închiriere nr. 34289 din 24 aprilie 2001 înregistrat la A.F.P. Sector 3 Bucureşti pentru expirarea termenului locaţiunii.

Cauza a fost iniţial înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, instanţă care, prin sentinţa civilă nr. 9505 din 1 noiembrie 2005, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Apelul declarat de reclamant împotriva hotărârii instanţei de fond a fost anulat, ca netimbrat, instanţa reţinând că apelantul reclamant nu s-a conformat obligaţiei legale de a timbra conform menţiunii de pe dovada de citare, făcând aplicaţiunea dispoziţiilor art. 11 şi 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, precum şi a art. 9 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Împotriva acestei decizii, a formulat recursul reclamantul G.Şt. criticând-o pentru nelegalitate.

Recurentul îşi subsumează criticile art. 304.5 C. proc. civ. şi vizează faptul că instanţa a soluţionat apelul pe excepţia netimbrării, cu nerespectarea principiilor contradictorialităţii, al dreptului la apărare şi la un proces echitabil.

Astfel, arată recurentul că, deşi a formulat cerere de amânare, aceasta nu a fost luată în considerare instanţa procedând la soluţionarea cauzei chiar şi în absenţa vreunei cereri de judecare în lipsă.

Înalta Curte, analizând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat.

Potrivit citaţiei existente la dosarul instanţei de apel apelantul reclamant a fost citat cu menţiunea de a timbra apelul cu 4 lei RON taxă judiciară de timbru şi 0,15 lei RON timbru judiciar la sediul procesual pe care şi l-a indicat la judecata fondului şi care se regăseşte şi în cererea de amânare formulată la termenul fixat pentru soluţionarea apelului.

În practicaua deciziei recurate se consemnează faptul că apelantul a transmis prin fax o cerere de amânare pentru lipsă de apărare.

În mod legal, însă, instanţa de control judiciar a invocat şi a rămas în pronunţare pe excepţia de netimbrare a apelului, examinarea îndeplinirii obligaţiei de timbrarea unei cereri în justiţie având prevalenţă în raport de orice alte cereri.

Apărarea recurentului referitoare la faptul că avocatul care l-a reprezentat la fond nu avea mandat să-l reprezinte în apel, nu poate fi primită, la dosar neexistând înscrisuri care să confirme acest fapt.

Mai mult decât atât, în cererea de amânare pe care apelantul o formulează în nume propriu, este indicată aceeaşi adresă existentă în dosarul de fond şi la care a fost legal citat şi în apel.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că prin Decizia recurată nu s-a încălcat niciunul dintre principiile enumerate de recurentă, instanţa de control judiciar pronunţând o hotărâre legală, va respinge recursul, ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul G.Şt. împotriva deciziei nr. 367 din 9 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4104/2007. Comercial