ICCJ. Decizia nr. 2813/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2813/2007
Dosar nr. 26439/3/2004
Şedinţa publică din 27 septembrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 3 noiembrie 2004 reclamanta SC C. SA Brăila cheamă în judecată pe pârâta S.N.P.A. SA Bucureşti – S.N.P.A., fostă A.N.P.A. R.A. – A.N.P.A., solicitând instanţei să declare nulitatea absolută a punctului 9 din „Protocolul de predare a unei părţi din patrimoniul A.N.P.A. R.A. şi preluare de către societăţile comerciale care se înfiinţează conform HGR. nr. 184/1992" încheiat la 21 decembrie 1998 între A.N.P.A. R.A. şi sucursala A.N.P.A. R.A. Brăila, în calitate de predător, şi reclamantă, în calitate de primitor, înregistrat sub nr. 439/ din 26 noiembrie 1998 la A.N.P.A. R.A. şi sub nr. 4627 din 21 decembrie 1998 la reclamantă, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa comercială nr. 322 din 31 ianuarie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, admite cererea de intervenţie în interesul pârâtei formulată de intervenienta SC C. SA Buzău reţinând că aceasta are un litigiu pe rol cu reclamanta, suspendat, prin care a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 9.148.168.000 lei în baza art. 9 din Protocol, soluţia în speţă având astfel o înrâurire deosebită asupra litigiului menţionat; prin aceeaşi sentinţă respinge acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată, cu 106.000 lei cheltuieli de judecată către intervenientă. Pentru a decide astfel instanţa reţine, în esenţă, că, având în vedere modul de înfiinţare al pârâtei şi al unor societăţi comerciale, Protocolul încheiat de reclamantă cu pârâta a avut ca bază acordul de voinţă neviciat de nici o cauză de nulitate, articolul 9 în litigiu fiind deci perfect valabil. În acest sens instanţa de fond reţine că sucursala A.N.P.A. Brăila, din care a provenit, în ultimă instanţă, societatea reclamantă, a evidenţiat în bilanţul contabil la 31 decembrie 1996 un profit nerepartizat de 11.219.840.000 lei, profit în legătură cu care reclamanta nu poate pretinde că l-ar fi încărcat artificial, aceasta echivalând cu invocarea propriei sale turpitudini, precum şi că expertiza contabilă a evidenţiat existenţa la 30 iunie 2007, dată avută în vedere de Protocolul de predare primire, a unui profit nerepartizat de 15.185.658.000 lei, identificând însă şi o serie de deficienţe în activitatea financiar contabilă a reclamantei care nu a urmărit recuperarea debitelor înregistrate, fapt confirmat şi de A.F.P. D.G.F.P. Brăila; mai reţine instanţa că reclamanta nu s-a putut afla într-o eroare obstacol, cum pretinde, întrucât la data încheierii Protocolului aceasta a avut cunoştinţă de elementele de activ şi pasiv din bilanţul contabil încheiat la 30 iunie 1997 şi de balanţa de verificare, anexate protocolului, cu atât mai mult cu cât conform R.O.F. al A.N.P.A. R.A. bilanţul contabil al regiei se constituia prin însumarea bilanţurilor contabile ale sucursalelor, distribuirea ulterioară a profiturilor şi pierderilor fiind în competenţa şi coordonarea regiei, nefiind necesară o dispoziţie legală expresă în acest sens; reţine, de asemenea, instanţa că susţinerile reclamantei privind existenţa unei ameninţări la încheierea protocolului cu privire la posibila afectare a constituirii reclamantei ca societate comerciale sunt neîntemeiate, dovadă fiind faptul că Protocolul s-a încheiat la 21 decembrie 1998, mult după scurgerea termenului limită de 45 de zile ce ar fi putut să treacă de la data publicării HG nr. 184/1997 în M. Of., respectiv 3 iunie 1997, termenul fiind însă unul de recomandare.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei de mai sus este respins ca nefondat prin Decizia comercială nr. 601 din 27 noiembrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, reţinând că Protocolul de predare primire încheiat la 21 decembrie 1998 între A.N.P.A. R.A. şi apelanta reclamantă nu a fost contestat pe calea contenciosului administrativ, că, deşi articolul 9 din Protocol menţionează obligaţia reclamantei de a vira din profitul realizat până la 30 iunie 1997 suma de 9.148.168.000 lei către intervenientă şi suma de 4.572.058.000 lei către SC C. SA Botoşani pentru acoperirea unei pierderi înregistrate până la 30 iunie 1997, reclamanta apelantă solicită constatarea nulităţii menţionatului articol numai pentru suma datorată intervenientei, deşi contestă realitatea întregului profit nerepartizat; mai reţine instanţa că susţinerea apelantei, potrivit căreia obiectul obligaţiei asumate prin art. 9 din Protocol este nedeterminat, este nefondată având în vedere dispoziţiile art. 964 C. civ. şi probele administrate care atestă că reclamanta a înregistrat şi raportat profit nerepartizat, aşa-zisele pierderi fiind rezultatul unei proaste acţiuni de urmărire şi recuperare a creanţelor.
Reţine instanţa că şi susţinerea apelantei reclamante referitoare la faptul că, fiind o sucursală a A.N.P.A. R.A. fără personalitate juridică, nu-şi putea exercita controlul asupra evaluării patrimoniului şi distribuirii profitului şi pierderilor, activitatea aceasta aparţinând regiei, este contrazisă de actele dosarului, conform cărora apelanta a avut cunoştinţă la momentul încheierii Protocolului de elementele de activ şi pasiv din bilanţul contabil din 30 iunie 1997 şi din balanţa de verificare, acte anexate protocolului; mai reţine instanţa că nu sunt întrunite nici condiţiile art. 956 C. civ., vizând violenţa ca viciu de consimţământ, reclamanta nefăcând dovada faptului că ameninţarea cu neîncheierea Protocolului ar fi fost în măsură să o constrângă la asumarea obligaţiei de plată, câtă vreme obligativitatea încheierii protocolului a fost prevăzută de art. 2 din HG nr. 184/1997, deci de un act normativ.
Împotriva deciziei instanţei de apel reclamanta declară recurs solicitând instanţei, cu invocarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în principal, modificarea deciziei recurate şi admiterea acţiunii sale astfel cum a fost formulată, cu respingerea cererii de intervenţie accesorie ca neîntemeiată, iar în subsidiar, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru administrarea de probe noi, cu cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.
În susţinerea recursului său recurenta reproşează instanţei de apel greşita aplicare a legii, respectiv a art. 8 alin. (1) din HG nr. 184/1997, care nu are legătură cu cauza, referindu-se la constituirea de Comcereal-uri în baza HG nr. 1054/1995 şi nu de C.-uri, care s-au înfiinţat prin HG nr. 184/1997, reclamanta aflându-se deci sub incidenţa art. 2 alin. (1) din HG nr. 184/1997, precum şi a art. 1 din acelaşi act normativ, care nu face nici o referire la o posibilă obligaţie de transfer a profitului nerepartizat de la un C. la altul cum eronat a reţinut instanţa. Recurenta reproşează instanţei de apel şi faptul că, ignorând că Protocolul în litigiu este un act juridic intervenit între două unităţi de drept privat, a criticat reclamanta pentru a nu-l fi contestat pe calea contenciosului administrativ. Recurenta critică instanţa de apel pentru eronata stabilire a situaţiei de fapt, ceea ce a condus-o la concluzii greşite cu privire la întocmirea bilanţului contabil din 31 martie 1997, dată la care reclamanta nu avea personalitate juridică, fiind o sucursală a A.N.P.A. şi funcţionând sub incidenţa HG nr. 1054/1995, astfel că A.N.P.A. a stabilit profitul pe care Protocolul o obligă să-l repartizeze intervenientei şi SC C. SA Botoşani.
Reluând, în esenţă, criticile avansate şi în apel, recurenta reproşează instanţei de control judiciar o greşită apreciere a probelor şi mai ales a procesului verbal din 27 septembrie 1999 al A.F.P. – D.G.F.P. Brăila şi a raportului de expertiză, ceea ce a condus, în opinia sa, la o eronată stabilire a faptelor şi, pe cale de consecinţă, la o fundamentare greşită a respingerii motivelor invocate de reclamantă în demonstrarea nulităţii art. 9 din Protocol, instanţa ignorând caracterul cauzal al Protocolului şi concluziile raportului de expertiză care au stabilit necontestat, spune recurenta, că profitul înregistrat la 31 martie 1997 a fost doar scriptic (fictiv), devenind în anii ulteriori o pierdere pentru reclamantă. În opinia recurentei ignoră instanţa că, neavând personalitate juridică, recurenta nu putea verifica bilanţul contabil şi balanţa de verificare la care se referă art. 2.1 din Protocol şi nici patrimoniul său, ori distribuirea „profiturilor" şi pierderilor între sucursalele A.N.P.A. – R.A., care nu avea o bază legală, această din urmă situaţie nefiind nici ea cenzurată de instanţă.
Recurenta critică instanţa şi pentru neînţelegerea sensului violenţei invocate, ca viciu de consimţământ, neţinând cont de înscrisurile depuse la dosar emanând de la A.N.P.A. şi prin care se condiţiona încheierea Protocolului de virarea profitului.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intervenienta intimată solicită respingerea recursului ca nefondat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că recursul nu este fondat.
Constituită în baza HG nr. 184/1997 recurenta cade în primul rând sub incidenţa art. 1 alin. (1), (2) şi (3) şi art. 2 din menţionata hotărâre, capitalul său social provenind din preluarea cu titlu gratuit a unei părţi din patrimoniul net al A.N.P.A. R.A. potrivit bilanţului contabil la 31 decembrie 1996, partea ce-i revine din activul şi pasivul A.N.P.A. R.A. urmând a-i fi fost predată prin protocol de predare primire care are la bază bilanţul contabil la 31 martie 1997.
Cum diferenţele ce pot rezulta din procesul de predare preluare, cu obligaţii derivând din garanţiile acordate de Ministerul Finanţelor pentru creditele angajate de către fosta R. R.A. şi de către A.N.P.A. R.A., preluate de societăţile comerciale nou înfiinţate în funcţie de preluarea stocurilor de produse agricole la data predării-preluării, cât şi a contractelor de înfiinţare a culturilor, consemnate în protocoalele încheiate între părţi, pot influenţa capitalul social al societăţilor comerciale anterior constituite, deci şi al recurentei, aceasta cade şi ea, ca şi societăţile comerciale constituite în baza HG nr. 1054/1995, sub incidenţa art. 8 din HG nr. 184/1997, astfel că nu se poate reţine că, sub acest aspect, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor HG nr. 184/1997.
Întrucât recurenta nu a probat că ar fi contestat valabilitatea şi legalitatea dispoziţiilor HG nr. 184/1997, în mod întemeiat a reţinut instanţa de control judiciar că şi Protocolul de predare a unei părţi din patrimoniul A.N.P.A. R.A. şi preluare de către societăţile comerciale care se înfiinţează conform HGR. nr. 184/1997, respectiv de către recurentă, încheiat la 21 decembrie 1998, nu a fost contestat de reclamantă.
Constatând că recurenta s-a înmatriculat în registrul comerţului la 17 iulie 1997, dată care probează şi dobândirea personalităţii juridice, se reţine că, întrucât Protocolul a fost însoţit, aşa cum stabileşte şi instanţa de apel şi recunoaşte şi recurenta, de bilanţul contabil la 30 iunie 1997 şi balanţa de verificare, la data de 21 decembrie 1998, data încheierii protocolului, recurenta reclamantă avea capacitatea de a proceda la verificarea acestora; mai mult, documentele în cauză, elaborate anterior momentului constituirii recurentei, au fost întocmite de sucursala Brăila a A.N.P.A. R.A. din care a provenit, sucursală care, potrivit art. 8 pct. 1 alin. (2) din cap. II al Regulamentului de organizare şi funcţionare a sucursalelor şi filialelor A.N.P.A. R.A. „are buget de venituri şi cheltuieli defalcate din bugetul A.N.P.A. R.A., întocmind bilanţ contabil şi situaţia principalilor indicatori economico-financiari". În aceste condiţii corect a reţinut instanţa de apel că reclamanta recurentă nu poate invoca eroarea obstacol ca viciu de consimţământ, înregistrările contabile greşite, care au condus eventual la un „profit fictiv", fiind imputabile chiar sucursalei Brăila care a întocmit raporturile fictive în cauză.
Câtă vreme profitul a fost evidenţiat în bilanţul contabil şi în balanţa de verificare încheiată la 30 iunie 1997, întocmite de sucursala Brăila a A.N.P.A. R.A. conform competenţelor sale - aşa cum se constată şi în raportul expertizei contabile datele fiind doar centralizate de A.N.P.A. R.A., conform specificităţii funcţionării noii regii autonome, persoană juridică de drept public, aceasta este îndrituită să stabilească destinaţia întregului profit, fără a mai avea nevoie de abilitări legale suplimentare, astfel că includerea în Protocol a obligaţiei recurentei de a transmite o cotă parte din profitul nerepartizat, realizat anterior constituirii acesteia ca societate comercială, este perfect legală, obligaţia urmând a se îndeplini în procesul de constituire, în baza HG nr. 184/1997, a mai multor societăţi comerciale prin transformarea şi reorganizarea regiei autonome.
Astfel fiind, corect a respins instanţa de apel primul motiv de nulitate invocat de recurentă.
Corect a respins instanţa de apel şi alegaţiile reclamantei recurente privind existenţa violenţei ca viciu de consimţământ constând în presiune din partea A.N.P.A. R.A. pentru încheierea Protocolului cu dispoziţia de virare a unei părţi din profitul nerepartizat către intervenientă, sub ameninţarea că nu va semna Protocolul de predare-primire prevăzut de art. 2 din HG nr. 184/1997 în temeiul căruia societatea recurentă urma să se constituie ca persoană juridică. O asemenea susţinere din partea recurentei este evident nefondată întrucât Protocolul s-a încheiat la 21 decembrie 1998, iar recurenta s-a constituit şi înmatriculat în Registrul Comerţului la 17 iulie 1997.
În fine, se reţine că, prin construcţii juridice vizând aparent aspecte de nelegalitate, recurenta formulează de fapt critici de netemeinicie, reproşând instanţei de apel greşita apreciere a probelor administrate în cauză, respectiv, în principal, a expertizei contabile şi a Procesului verbal din 27 septembrie 1999 întocmit de D.G.F.P. Brăila, aspecte ce urmează a nu fi examinate faţă de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., care prevăd că modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.
Astfel fiind, cu aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamanta recurentă împotriva deciziei instanţei de apel, care se constată a fi legală şi temeinică, urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C. SA Brăila împotriva deciziei nr. 601 din 27 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2816/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2795/2007. Comercial → |
|---|
