ICCJ. Decizia nr. 2917/2007. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2917/2007

Dosar nr. 86/36/2000

Şedinţa publică din 3 octombrie 2007

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 2109 din 23 decembrie 1999, Tribunalul Constanţa a admis cererea reclamantului R.V. şi a obligat pârâta B. SA, sucursala Constanţa, prin lichidator, la plata sumei de 71.403.751 lei reprezentând debit şi la cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, pârâta B. SA, sucursala Constanţa, prin lichidator, a declarat apel, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 60/ COM din 8 martie 2007, a anulat, ca netimbrat, apelul pârâtei.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, la data de 4 mai 2000, instanţa a dispus suspendarea cauzei, conform art. 201 din Legea nr. 83/1998, modificată prin O.U. nr. 186/1999, iar la data de 5 februarie 2007 a fost înregistrată cererea intimatului de repunere pe rol a apelului, faţă de împrejurarea că motivele de suspendare au încetat.

Din verificarea actelor dosarului s-a constatat că, deşi instanţa a dispus citarea intimatului cu menţiunea timbrării cererii de repunere pe rol, precum şi citarea apelantei cu menţiunea timbrării apelului, părţile nu s-au conformat dispoziţiilor legale până la termenul de judecată.

Împotriva acestei decizii, pârâta SC B. SA, prin lichidatori, a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei cu trimitere spre rejudecare aceleaşi instanţe.

În dezvoltarea criticilor invocate, recurenta a susţinut, în esenţă, că anularea apelului a fost făcută cu încălcarea dispoziţiilor legale, având în vedere că instanţa trebuia în primul rând să anuleze cererea de repunere pe rol a cauzei ca netimbrată, iar în cazul în care intimatul ar fi timbrat cererea, apelanta, la solicitarea instanţei trebuia să comunice dacă mai subzistă motivele suspendării, dispuse la data de 4 mai 2000.

Recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează:

Potrivit dispoziţiilor art. 77 din Legea nr. 85/2006 societăţile aflate în procedura falimentului sunt scutite de plata taxei de timbru, situaţie în care se află şi recurenta-pârâtă, astfel că în mod greşit instanţa de apel a dispus anularea apelului ca netimbrat.

În speţă, instanţa a reţinut în mod greşit că părţile au fost legal citate cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 240 lei şi timbru judiciar de 5 lei, având în vedere că citaţia emisă pentru termenul din 8 martie 2007, data judecării apelului, nu poartă menţiunea reţinută de instanţă.

Instanţa de apel era obligată să soluţioneze în primul rând cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de intimatul-reclamant, cerere care, potrivit dispoziţiilor legale trebuia timbrată, obligaţie care însă nu a fost îndeplinită.

Astfel că, instanţa de apel, încălcând dispoziţiile art. 77 din Legea nr. 85/2006 şi art. 7 din Legea nr. 146/1997, a anulat, ca netimbrat, apelul pârâtei, deşi aceasta nu a fost citată cu menţiunea timbrării apelului, în cauza de faţă operând o scutire legală a părţii, în raport de situaţia sa juridică.

În concluzie, reţinând că sub acest aspect recursul este întemeiat, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa Decizia şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta B. SA, sucursala Constanţa, prin lichidatori R.V.A. I.S. SPRL şi P.B.R.S. IPURL împotriva deciziei nr. 60/ COM din 8 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.

Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

IREVOCABILĂ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2007.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2917/2007. Comercial