ICCJ. Decizia nr. 2988/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2988/2007
Dosar nr. 209/32/2007
Şedinţa publică din 5 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă de instanţă în registrată pe rolul Tribunalului Neamţ, la data de 10 mai 2006, reclamanta SC T. SA, societate aflată în procedura falimentului, reprezentată de lichidatorul judiciar SC M.R.L. SRL a solicitat obligarea pârâtei A.P. NR. 26 ROMAN la plata următoarelor sume: 47.945,97 lei reprezentând contravaloarea agentului termic şi a apei calde menajere furnizate pârâtei şi 224.789,77 lei penalităţi de întârziere calculate până la data de 30 aprilie 2006 şi datorate urmare neplăţii la termen a contravalorii agentului termic şi a apei calde menajere , conform celor stipulate de părţi în contractul de prestări servicii nr. 1352 încheiat la 5 octombrie 2000.
Prin sentinţa civilă nr. 3170/ COM din data de 25 octombrie 2006, Tribunalul Neamţ, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune , excepţia invocată de pârâtă în apărare şi pe fond, a admis în parte acţiunea şi a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 47.945,97 lei reprezentând contravaloare agent termic şi apă caldă menajeră şi la 47.945,97 lei penalităţi de întârziere.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că serviciile furnizate pârâtei au fost evidenţiate în facturile emise de reclamanta şi comunicate beneficiarei, care nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală de a plăti la termenele stipulate în art. 13 alin. (1) din contract, acumulând un debit de 47.945,97 lei, debit ce a fost recunoscut de pârâta potrivit procesului verbal nr. 1942 din 26 octombrie 2005, precum şi celor arătate în întâmpinarea depusă la dosar.
Referitor la cuantumul penalităţilor instanţa a statuat că ele nu pot depăşi suma datorată cu titlu de preţ, faţă de dispoziţiile speciale cuprinse în Legea nr. 326/2001 – art. 25 alin. (2) care reglementează activitatea reclamantei ca prestator de servicii publice de gospodărire comunală.
Apărarea pârâtei vizând prescripţia dreptului material la acţiune a fost înlăturată de instanţă, cu motivarea că pârâta a recunoscut că datorează penalităţi de întârziere, recunoaştere de natură să întrerupă cursul prescripţiei în baza art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.
Împotriva acestei sentinţe, pârâta a formulat apel pentru motivele de netemeinicie şi nelegalitate sub aspectul soluţionării excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, susţinând în esenţă că din martie 2003, asociaţia nu mai beneficiază de agent termic şi apă caldă menajeră, iar sumele solicitate pentru perioada anterioară lunii martie 2003 sunt prescrise, faţă de data introducerii acţiunii mai 2006.
Curtea de apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 31 pronunţată la data de 13 martie 2007, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei cu motivarea că recunoaşterea debitului, materializată în adresa nr. 590 din 20 februarie 2006 emanând de la pârâtă este de natură să întrerupă cursul prescripţiei conform art. 16 din Decretul nr. 167/1958.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta susţinând că în mod greşit s-a dat eficienţă procesului verbal încheiat cu reclamanta, la 26 octombrie 2005, ca fiind o recunoaştere a datoriilor asociaţiei, în condiţiile în care, convocarea s-a făcut pentru rezolvarea problemei subvenţiilor, pe care asociaţia urma să le primească de la stat.
S-a mai susţinut de recurentă că toate chestiunile legate de modul în care s-a semnat procesul verbal şi de contestarea debitului datorat nu au fost examinate de instanţe.
Asupra recursului.
1. Deşi recurenta nu a indicat în drept motivele de nelegalitate pe care îşi întemeiază prezentul recurs, din dezvoltarea criticilor astfel cum au fost formulate, Curtea va reţine motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., motive pe care le găseşte întemeiate pentru raţiunile ce urmează :
2. Respingând apelul declarat de pârâta împotriva sentinţei fondului, pe care o menţine, instanţa de apel îşi motivează soluţia pe recunoaşterea debitorului, recunoaşterea materializată prin adresa nr. 590 din 20 februarie 2006.
Or, acest unic considerent nu este de natură să expliciteze raţionamentul instanţei în dezlegarea problemei prescripţiei dreptului la acţiune şi al cuantumului debitului datorat, aspecte care au constituit obiectul apelului şi totodată apărările constante ale pârâtei pe tot parcursul procesului.
3. Rezolvarea problemei prescripţiei dreptului materiale la acţiune şi eventual a întreruperii cursului său urmare recunoaşterii debitorului impuneau cu necesitate stabilirea perioadei aferente facturilor a căror plată se solicită, pentru ca în raport de aceasta şi de data introducerii acţiunii să se facă calcul cursului prescripţiei extinctive.
4. Sub acest aspect, ambele instanţei deşi înlăturau excepţia prescripţiei, nu stabilesc în mod clar data naşterii dreptului la acţiune pentru reclamantă şi prin urmare raţionamentul lor nu poate fi supus controlului.
5. În acţiunea introductivă, dar şi în concluziile scrise depuse, reclamanta nu precizează perioada de timp aferentă facturilor a căror contravaloare o solicită, iar instanţele nu solicită lămuriri pe aceste aspecte, deşi erau esenţiale pentru rezolvarea pricinii, distinct de faptul că, facturile depuse la dosar în copie sunt ilizibile sub aspectul numărului şi datei.
6. Prin urmare, nu se poate pune problema întreruperii cursului prescripţiei, prin recunoaşterea dreptului a cărei acţiune se prescrie art. 16 (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958, în măsura în care nu s-a stabilit cursul prescripţiei, data naşterii dreptului la acţiune şi respectiv momentul în care a fost exercitat, astfel că sub acest aspect hotărârea instanţei de apel este casabilă.
7. Cu privire la recunoaşterea dreptului a cărei acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia, se impun câteva precizări sub aspectul aplicării corecte a dispoziţiilor legale susmenţionate.
Recunoaşterea dreptului trebuie să fie clară şi neexhivocă şi trebuie să se producă, ca manifestare explicită de voinţă, înainte de împlinirea cursului prescripţiei extinctive, concluzie care rezultă din interpretarea gramatical teologică a textului de lege.
8. În cauză procesul verbal din 26 octombrie 2005 întocmit cu ocazia unui punctaj între cele două părţi, nu îndeplinesc exigenţele unei recunoaşteri în sensul art. 16 din Decretul nr. 167/1958, actul având valoarea unei verificări a facturilor emise de reclamantă şi primite de către pârâtă.
9. Cât priveşte adresa nr. 590 din 20 februarie 2006 emisă de către pârâta recurentă aceasta poate valora recunoaşterea dreptului dar numai în limita sumei recunoscute ca datorate respectiv 1190,97 lei şi în măsura în care această recunoaştere survine înainte de împlinirea termenului de prescripţie.
10. Mai trebuie precizat în ce priveşte chestiunea recunoaşterii de către pârâta a dreptului, că în întâmpinarea depusă la acţiunea introductivă aceasta nu recunoaşte întreaga datorie.
O examinare atentă şi în integralitate a susţinerilor şi apărărilor din întâmpinare nu justifică concluzia primei instanţe, confirmată implicit de instanţa de apel, deoarece şi în acest act de procedură, ca, dealtfel constant pe parcursul litigiului, pârâta a recunoscut numai o datorie de 1190,97 lei, diferenţa până la concurenţa sumei de 47.945,97 lei reprezentând subvenţii ce urmează a fi achitate de autorităţile administrativ locale.
Pentru considerentele mai sus înfăţişate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 (1) şi (3) C. proc. civ., va admite prezentul recurs şi va casa Decizia instanţei de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiaşi instanţă pentru a stabili prin administrare de noi probatorii şi prin solicitarea de lămuriri şi precizări de la reclamantă perioada aferentă debitului principal solicitat prin acţiunea introductivă şi în raport de aceasta verificarea exercitării dreptului la acţiune înăuntrul termenului de prescripţie de trei ani, inclusiv, în măsura în care se impune verificarea îndeplinirii condiţiile întreruperii cursului prescripţiei extinctive.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta A.P. NR. 26 ROMAN împotriva deciziei nr. 31 din 13 martie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, casează Decizia recutată şi trimite cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel Bacău.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2998/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2983/2007. Comercial → |
|---|
