ICCJ. Decizia nr. 2978/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2978/2007
Dosar nr. 87/32/2006
Şedinţa publică din 5 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta A.V.A.S. Bucureşti a solicitat prin acţiune obligarea S.I.F. Moldova la plata sumei de 490.000 dolari S.U.A., rezultată din avalizarea de către pârâtă a biletelor la ordin emise de SC V. SRL Bârlad, creanţă preluată de A.V.A.S. prin contractul de cesiune nr. 206455 din 21 iulie 1999 încheiat cu B.
Litigiul a fost soluţionat de Curtea de Apel Bacău care prin sentinţa nr. 140 din 20 iulie 2006, în urma admiterii excepţiei prescripţiei invocată de pârâtă, a respins acţiunea reclamantei A.V.A.S., ca prescrisă. Prin aceeaşi sentinţă s-a respins excepţia privind necompetenţa materială a Curţii de Apel Bacău în primă instanţă reţinându-se incidenţa în cauză a art. 45 din OUG nr. 51/1998. Cu referire la excepţia prescripţiei instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu are titlu executor întrucât biletele la ordin au fost constatate nule şi neopozabile avalistului pârât S.I.F. Moldova. În aceste condiţii în care prin acţiune se urmăreşte obţinerea unui titlu executor, a conchis Curtea, dispoziţiile art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998 prin care se prevede un termen de prescripţie de şapte ani pentru exercitarea dreptului de a cere executarea silită, nu sunt aplicabile. Potrivit instanţei termenul de trei ani de prescripţie, aplicabil în speţă, a început să curgă cel mai târziu la data când reclamanta a rămas fără posibilitatea de a executa biletele la ordin constatate nule prin hotărâri judecătoreşti.
Împotriva sentinţei Curţii de Apel a declarat recurs reclamanta A.V.A.S., prin care în temeiul art. 304 alin. (9) şi 3041 a solicitat admiterea recursului şi în fond modificarea soluţiei în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
În argumentarea criticilor de nelegalitate aduse sentinţei , autoarea a invocat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998, a art. 3 din Decretul nr. 167/1958 şi a art. 42 din Legea nr. 64 /1995 (în prezent art. 36 din Legea nr. 85/2006).
În esenţă, recurenta a susţinut că instanţa de fond nu a ţinut seama de faptul că A.V.A.S. a preluat o creanţă neperformantă şi că potrivit art. 39 alin. (1) din OUG nr. 51/1998 constituie titlu executoriu convenţiile de credit dintre bancă şi debitorul cedat cât şi actele prin care s-au constituit garanţii reale. În continuare a susţinut că s-au încheiat convenţiile de scontare la data de 23 mai 1996 şi respectiv 13 mai 1995 şi că biletele la ordin în discuţie au fost emise de către debitoarea SC V. SRL Bârlad în favoarea B. SA şi apoi avalizate de F.P.P. II Moldova.
Potrivit recurentei pentru aplicarea corectă a dispoziţiilor legale referitoare la termenul de prescripţie, instanţa de fond trebuia să aibă în vedere că societatea a intrat în faliment şi că pe perioada respectivă termenul era suspendat potrivit legii falimentului. În fine, recurenta a considerat că instanţa a nesocotit faptul că, în cauză, s-a invocat principiul conversiunii actelor juridice potrivit regulii quod nullum est nullum producit effectum. În concret, recurenta a arătat că avalurile acordate de S.I.F. MOLDOVA pe biletele la ordin anulate din cauza unor imperfecţiuni formale chiar dacă nu mai produc efecte cambiale, ele produc efecte ca înscrisuri sub semnătură privată supuse dreptului comercial şi trebuiau examinate în contextul unei fidejusiuni comerciale, pentru care termenul prescripţiei fie a fost suspendat fie nu s-a împlinit în raport de prevederile art. 13 (5) din OUG nr. 31/1990.
Intimata a combătut în apărare, criticile aduse deciziei şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În opinia sa recurenta confundă prescripţia dreptului la executare silită cu prescripţia dreptului la acţiune întrucât îşi nesocoteşte propria acţiune prin care a solicitat obligarea intimatei la plata unei creanţe.
Recursul este nefondat.
Pentru a verifica legalitatea soluţiei Curţii de Apel în raport de dispoziţiile art. 304 alin. (9) C. proc. civ., se impune mai întâi precizarea că prin acţiune reclamanta recurentă a urmărit obţinerea unei hotărâri judecătoreşti care să constituie titlu pentru executarea S.I.F. Moldova SA considerându-se îndreptăţită la o astfel de solicitare pentru motivul că avalul s-a transformat în fidejusiune în urma anulării prin hotărâre judecătorească a biletelor la ordin, anulare determinată de nerespectarea condiţiilor de formă. În al doilea rând este de reţinut că acţiunea a fost pornită după ce s-a încercat executarea cambială pe baza titlurilor de credit deţinute de reclamantă, iar în al treilea rând că o eventuală conversie nu poate să opereze prin simplul fapt al afirmaţiei pentru ca partea să fie îndreptăţită să-şi fundamenteze acţiunea pe conversiunea actului juridic astfel cum este reglementată de art. 978 C. civ.
Acesta fiind obiectul şi cadrul procesual determinat de reclamanta recurentă rezultă cu evidenţă că aceasta nu se află în procedura executării silite prin care să valorifice o garanţie, pentru ca în cauză să fie aplicabile dispoziţiile referitoare la executarea titlurilor enumerate de art. 39 alin. (1) din OUG nr. 51/1998, ca fiind titluri executorii .
A doua precizare care se impune este aceea că intimatul are poziţia avalistului care s-a obligat să asigure executarea unor obligaţii cambiale asumată de debitor, iar actul juridic, avalul, îi conferă acestuia o poziţie independentă, autonomă care diferă de fidejusiune. Prin urmare, avalistul apare ca un debitor pe lângă debitorul avalizat căruia trebuie să i se opună un titlu executor valabil.
În contextul arătat, revenind asupra biletelor la ordin sunt de reţinut dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin potrivit cărora avalistul este ţinut în acelaşi mod ca acela pentru care a garantat, obligaţiunea sa fiind valabilă chiar dacă „obligaţiunea pe care a garantat-o ar fi nulă din orice altă cauză decât un viciu de formă".
Coroborând dispoziţiile de mai sus, cu art. 105 din legea menţionată, prin care se stabileşte că titlul căruia îi lipseşte vreuna din condiţiile de formă prevăzute de art. 104, cu excepţiile prevăzute de art. 105 alin. (2) şi (3), nu va fi socotit bilet la ordin este evident că prin anularea biletelor la ordin, avalul dat pe înscrisul respectiv nu mai subzistă. Această dispoziţie este preluată şi în Norma Cadru nr. 6 din 8 martie 1994 privind comerţul făcut de societăţile comerciale şi celelalte societăţi de credit cu cambii şi bilete la ordin în baza Legii nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin astfel cum a fost modificată, în care se stabileşte că atunci când biletul la ordin este nul pentru o cauză oarecare, obligaţia avalistului se stinge, deoarece el a înţeles să se oblige numai ca avalist. Concluzia care se impune potrivit argumentelor de mai sus este că avalul dat pe un bilet la ordin nul nu produce efectele unui alt act juridic, cum greşit îşi fundamentează susţinerile recurenta pentru ca în plan procesual să beneficieze de dispoziţii care se aplică în procedura de executare.
Revenind la criticile privind greşita aplicare a dispoziţiilor legale care reglementează prescripţia extinctivă, se reţine că dispoziţiile art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998 nu sunt aplicabile. Potrivit acestor prevederi „termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor preluate de A.V.A.S., constatate prin acte care constituie titlu executoriu sau care, după caz, au fost investite cu formulă executorie, este de 7 ani. Acest termen nu se aplică creanţelor pentru care dreptul de a cere executarea silită a fost prescris". Cum textul enunţat se referă la prescripţia dreptului de a cere executarea silită, iar reclamanta nu se află în această ipoteză, critica în legătură cu aplicarea acestor dispoziţii se vădeşte nefondată.
În fine, întrucât în discuţie este o acţiune pentru obţinerea titlului, corect instanţa de fond a considerat că se aplică în cauză dispoziţiile art. 3 raportate la art. 7 din Decretul nr. 167/1958 şi tot corect a reţinut că termenul de prescripţie s-a împlinit anterior introducerii acţiunii.
În concordanţă cu acelaşi raţionament nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia termenul de prescripţie a fost suspendat pe perioada cât s-a desfăşurat procedura falimentului împotriva debitorului principal întrucât nu s-a demonstrat în cauză că la data deschiderii procedurii falimentului recurenta avea o acţiune pe rol pentru valorificarea drepturilor decurgând din garanţie care s-a suspendat de drept conform Legii nr. 64/1995, în vigoare la acea dată.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins, luându-se act de faptul că nu s-au solicitat în faţa acestei instanţe cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva sentinţei nr. 140 din 20 iulie 2006 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială si de contencios administrativ.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2520/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2979/2007. Comercial → |
|---|
