ICCJ. Decizia nr. 2998/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2998/2007
Dosar nr. 1346/44/2006
Şedinţa publică din 5 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta A.D.S. a solicitat, prin acţiunea introductivă, înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, la data de 19 mai 2005, în contradictoriu cu pârâtele SC I.M.B. SA, societate aflată în procedura falimentului şi SC A. SRL IAŞI, constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de vânzare cumpărare nr. 97 din 12 ianuarie 2004 încheiat în procedura falimentului SC I.M.B. SA de către lichidatorul judiciar desemnat, SC S.Q. SRL şi cumpărătoarea SC A. SRL urmare procesului verbal de adjudecare din data de 7 ianuarie 2004, în ceea ce privesc bunurile reprezentând amenajări complexe de irigaţii şi desecare.
În motivare reclamanta a arătat că în temeiul OUG nr. 198/1999 şi HG nr. 46/2000 a preluat şi inclus în patrimoniul său toate terenurile agricole şi terenurile aflate permanent sub luciu de apă aparţinând domeniului public şi/sau privat al statului, aflate în exploatarea societăţilor comerciale agricole, exercitând în numele şi pentru statul român prerogativele dreptului de proprietate.
Că, în temeiul actelor normative menţionate întreaga suprafaţă de teren preluată de la SC I.M.B. SA prin protocolul nr. 453 din 14 noiembrie 2000, face parte din domeniul public al statului şi pe cale de consecinţă amenajările complexe de irigaţii, ce au făcut obiectul vânzării efectuate de lichidatorul judiciar, fiind amplasate pe teren proprietate publică a statului urmează regimul juridic al terenului, fiind declarate de utilitate publică, şi neputând trece în proprietate privată în temeiul unui contract de vânzare-cumpărare.
În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiilor art. 135 din Constituţie, art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/1998, art. 468, 469 C. civ., OUG nr. 198/1999 şi HG nr. 46/2000.
Pârâta SC A. SRL a formulat întâmpinare la acţiunea introductivă invocând excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantei, a inadmisibilităţii cererii şi a lipsei de obiect, susţinând, în esenţă, că activele ce au fost achiziţionate prin contractul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate parţială se solicită, reprezintă un sistem de irigaţii îngropate care, din punct de vedere funcţional şi tehnic, nu se încadrează în bunurile care alcătuiesc infrastructura de îmbunătăţiri funciare aparţinând domeniului public al statului.
Totodată, pârâta a arătat că reţeaua de irigaţii îndropate a devenit proprietatea vânzătoarei SC I.M.B. SA în temeiul art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, iar prin încheierea nr. 3813 din 3 februarie 2005 a judecătorului sindic rămasă irevocabilă s-a consfinţit vânzarea acestor active la licitaţie publică, fiind declarată adjudecatar.
La data de 18 iulie 2005, A.N.I.F. RA denumită în continuare A.N.I.F. RA intervine în cauză, formulând o cerere de intervenţie în interes propriu prin care solicită constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de vânzare-cumpărare nr. 97 din 12 ianuarie 2004 în ce priveşte vânzarea sistemelor de irigaţii îngropate individualizate în anexele la contract şi obligarea pârâtei SC A. SRL IAŞI să-i lase în deplină posesie sistemele de irigaţii menţionate, care se află în administrarea sa.
În motivarea cererii sale intervenienta a arătat că sistemele de irigaţii îngropate au fost executate în I.M.B. în anul 1972 fiind proprietate de stat şi au fost date conform Decretului nr. 68/1983 în administrarea fostei I.A.S. I.M.B., iar din anul 1991, în administrarea SC A. I.M.B. SA care nu le-a deţinut în capitalul social sau în proprietate pentru a putea face obiectul vânzării cumpărării către un terţ.
Cu privire la regimul juridic al activelor care compun amenajarea complexă de irigaţii din I.M.B. intervenienta a susţinut că acestea aparţin domeniului public al statului fiind inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile conform art. 11 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, iar actele juridice încheiate cu încălcarea acestor dispoziţii sunt lovite de nulitate absolută.
În justificarea interesului în promovarea cererii de intervenţie în interes propriu, intervenienta a invocat Legea nr. 138/2004 prin care a fost înfiinţată prin reorganizarea S.N.I.F. SA şi HG nr. 1309/2004 pentru aprobarea Regulamentului său de organizare şi funcţionare, acte normative potrivit cărora amenajarea de irigaţii, desecări din I.M.B. a fost dată în administrarea sa, fiind astfel instituiţia care exercită în numele şi pe seama statului prerogativele dreptului de proprietate asupra sistemelor de îmbunătăţiri funciare, proprietate publică şi privată a statului, declarate de utilitate publică.
Prin sentinţa civilă nr. 185 din data de 8 decembrie 2005, Tribunalul Brăila, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins, ca neîntemeiate, atât acţiunea principală cât şi cererea de intervenţie în interes propriu formulate în cauză.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Referitor la excepţiile invocate în cauză de către pârâta SC A. SRL, excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantei A.D.S. şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, tribunalul apreciază că sunt nefondate, în raport de obiectul cererii, constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, sancţiune care urmăreşte apărarea unui interes public, putând fi invocată de oricine şi oricând.
Totodată, instanţa apreciază că Încheierea nr. 38/ S pronunţată de judecătorul sindic prin care s-a încuviinţat vânzarea bunurilor ce au făcut obiectul contractului, deşi ţine loc de act autentic, nu este de natură să împiedice exerciţiul acţiunii în nulitate, deoarece valabilitatea contractului nu a fost examinată în condiţii de contradictorialitate .
Pe fondul cauzei instanţa constată că obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 97 din 12 ianuarie 2004 încheiat în procedura falimentului SC I.M.B. SA l-a constituit activul denumit Baza I.M.B. compus din bunurile prevăzute în anexele la contract şi care fac parte integrantă din acestea, anexe în care irigaţiile îngropate aferente fermelor vândute sunt individualizate ca mijloace fixe, realizate din investiţii proprii cuprinse şi în inventarul societăţii aflate în faliment, fiind dobândite de aceasta în temeiul art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, la data înfiinţării ca societate comercială.
Instanţa constată că dispoziţiile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia nu îşi găsesc incidenţa în cauză, deoarece bunurile vândute nu reprezintă „canale magistrale şi reţele de distribuţie pentru irigaţii" astfel cum prevede pct. I poziţia 16 din anexa la lege, ci irigaţii îngropate, mijloace fixe, evidenţiate în patrimoniul societăţii.
Cu privire la reglementarea regimului juridic şi al proprietăţii infrastructurii de îmbunătăţiri funciare şi a terenului aferent, instituită prin Legea nr. 138/2004 a îmbunătăţirilor funciare, instanţa reţine că legea a intrat în vigoare după data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 97 din 12 ianuarie 2004, iar bunurile vândute sub denumirea de irigaţii îngropate nu se încadrează în noţiunea de bunuri din amenajări de irigaţii, stabilită de lege.
Împotriva acestei sentinţe reclamanta A.D.S. a declarat apel, invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie, vizând chestiuni de ordin procedural, dar şi dezlegarea dată de prima instanţă fondului cauzei.
Sub aspect procedural reclamanta a criticat menţionarea în dispozitivul sentinţei în mod greşit a căii de atac „recursul"; referirea la acţiunea principală şi cererea de intervenţie ca fiind formulate de aceeaşi parte; nepronunţarea asupra excepţiei lipsei de obiect invocată de pârâta SC A. SRL şi asupra cheltuielilor de judecată, precum şi respingerea ca neîntemeiată a cererii de recuzare formulată împotriva judecătorului fondului care în calitate de judecător sindic desemnat în dosarul de faliment s-a pronunţat asupra legalităţii contractului de vânzare-cumpărare atacat.
Pe fondul litigiului, reclamanta a susţinut, în esenţă că, irigaţiile îngropate ce au făcut obiectul vânzării au fost calificate în mod greşit mijloace fixe, bunuri mobile, dobândite de societate în temeiul art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, în realitate, sistemul de irigaţii din I.M.B., executat în anul 1972, proprietatea statului, a fost dat în administrarea fostei I.A.S. şi a succesoarei acesteia, regimul lor juridic, de bunuri aparţinând domeniului public al statului fiind stabilit de art. 136 alin. (3) din Constituţie, art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 raportat la pct. 1 din anexa la lege.
Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, investită cu soluţionarea căii de atac, pe care o califică ca fiind apel, conform dispoziţiilor art. 282 C. proc. civ., a dispus efectuarea unei expertize tehnice în îmbunătăţiri funciare, expertiză a cărei necesitate a pus-o în discuţia părţilor, din oficiu, având ca obiectiv, stabilirea din punct de vedere tehnic a apartenenţei irigaţiilor ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare din litigiu la noţiunea de reţele de distribuţie pentru irigaţii cu prizele aferente conform pct. I art. 16 din Anexa la Legea nr. 213/1998 sau bunuri din amenajări de irigaţii formate din prize, staţii de pompare de bază, staţii de repompare, canale şi conducte de aducţiune şi distribuţie a apei până la staţiile de pompare de punere sub presiune, expertiză ce a fost întocmită de expert T.V., desemnat prin tragere la sorţi.
Prin Decizia civilă nr. 141/ A pronunţată la data de 31 octombrie 2006, Curtea de Apel Galaţi a admis apelul declarat de reclamanta A.D.S. împotriva sentinţei nr. 185/2005 a Tribunalului Brăila pe care a schimbat-o în tot şi în consecinţă, a admis acţiunea reclamantei şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de A.N.I.F., a constatat nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare cumpărare nr. 97 din 12 ianuarie 2001, numai în ceea ce priveşte transmiterea dreptului de proprietate asupra amenajărilor complexe de irigaţii şi desecare conform anexelor la contract (irigaţii îngropate) şi a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară obligând pârâta SC A. SRL să lase în deplină posesie intervenientei A.N.I.F. bunurile susmenţionate.
Instanţa de apel şi-a însuşit concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit de expert T.V. şi pct. de vedere al consilierului expert al reclamantei, prof.univ.dr.Florin Mărăcineanu, potrivit cărora irigaţiile îngropate ce au făcut obiectul contractului se subscriu noţiunii de reţele de distribuţie pentru irigaţie, cu prizele aferente, prevăzute de pct. I nr. 16 din Anexa la Legea nr. 213/1998 precum şi definiţiile date de Anexa 2 la Legea nr. 138/2006, făcând parte din infrastructura de îmbunătăţiri funciare aparţinând domeniului public al statului.
În drept, instanţa de apel şi-a întemeiat argumentarea hotărârii pronunţate pe dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 şi ale Legii nr. 84/1996, Legea Îmbunătăţirilor Funciare şi HG nr. 611/1997 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a legii, acte normative în vigoare la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare în litigiu.
Pornind de la definirea domeniului public al statului ca incluzând bunuri „de uz sau interes public naţional declarate ca atare prin lege", instanţa a constatat că la data perfectării actului de vânzare-cumpărare, potrivit Legii Îmbunătăţirilor Funciare nr. 84/1996 în vigoare, şi regulamentului de aplicare, sistemele de irigaţii finanţate de la bugetul de stat erau declarate proprietate publică, fiind bunuri de utilitate publică de interes naţional.
Totodată, instanţa a apreciat că distincţiile pe care le conţine anexa 2 la Legea nr. 138/2004 – Legea Îmbunătăţirilor Funciare în vigoare la data soluţionării cauzei, în sensul că bunurile care alcătuiesc infrastructura de îmbunătăţiri funciare aparţinând domeniului public al statului sunt numai cele amplasate în amonte de staţiile de pompare de punere sub presiune, nu au relevanţă în cauză, întrucât actul normativ a intrat în vigoare ulterior perfectării contractului de vânzare-cumprare.
Susţinerea pârâtelor potrivit căreia SC I.M.B. SA a dobândit dreptul de proprietate asupra bunurilor reprezentând irigaţii îngropate potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 a fost înlăturată cu motivarea că, sistemele de irigaţii în discuţie au fost realizate de către stat în anul 1972, fiind date în administrarea unităţilor agricole de stat iar la data reorganizării acestora în societăţi comerciale era în vigoare Legea nr. 7/1974 care excludea posibilitatea ca sistemele de irigaţii să aparţină domeniului privat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal pârâtele SC I.M.B. SA prin lichidatorul judiciar desemnat SC S.Q. SRL BACĂU şi SC A. SRL IAŞI.
1. Motivele de nelegalitate invocate de recurenta pârâtă SC I.M.B. SA prin cererea de recurs şi întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au vizat următoarele aspecte:
1.1. Reclamanta A.D.S. nu are calitate procesual activă de a promova acţiunea ce face obiectul litigiului şi implicit de a forma apel, întrucât potrivit actului de înfiinţare Legea nr. 268/2001 exercită în numele statului prerogativele dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinaţii agricole aparţinând domeniului privat al statului, iar terenul SC I.M.B. SA face parte din domeniul public al statului şi totodată contractul a cărui nulitate absolută se invocă are ca obiect sisteme de irigaţii şi nu suprafeţe de teren.
1.2. Hotărârea instanţei de apel este rezultatul unei greşite interpretări a Legii nr. 84/1996, în vigoare la data încheierii contractului, respectiv a dispoziţiilor art. 21 pe care instanţa îşi întemeiază soluţia, deoarece textul de lege se referă la lucrările de îmbunătăţiri funciare finanţate de la bugetul de stat sau din alte surse ale R.A.I.F., lucrări realizate după intrarea în vigoare a legii nefiind aplicabil lucrărilor realizate anterior anului 1989, care au devenit proprietara societăţii comerciale înfiinţate în baza Legii nr. 15/90.
1.3. Expertiza hidrotehnica de îmbunătăţiri funciare efectuate de expertul T.V. este lipsită de valoare practică fiind total neconcludentă pentru soluţionarea cauzei.
2. Recurenta pârâtă SC A. SRL a invocat prin cererea de recurs, motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ., când hotărârea atacată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea legii-susţinând, în esenţă, în argumentarea criticilor formulate următoarele:
2.1. Instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii formulate de intervenienta A.N.I.F. intitulată „Precizări" de aderare la apelul declarat de reclamanta A.D.S., astfel că, admitând numai apelul reclamantei nu putea să schimbe în tot sentinţa fondului.
2.2. Instanţa nu a avut în vedere că prin HG nr. 226/1991 s-a înfiinţat prin reorganizarea întreprinderilor agricole de stat SC A. I.M.B. societate pe acţiuni, având unic acţionar statul, şi care a preluat în patrimoniu de la data înfiinţării toate bunurile imobile şi mijloacele fixe evidenţiate în „registrul prentru evidenţa şi inventarul fondurilor fixe" aşa cum acestea se aflau în anul 1978;
2.3. În mod eronat şi cu o motivare generică instanţa de control a reţinut că irigaţiile îngropate fac parte din domeniul public al statului, în condiţiile în care ele nu sunt nominalizate în textele de lege invocate;
2.4. Instanţa îşi însuşeşte pct. de vedere al experţilor „T.V. şi M.F.", deşi aceştia îşi întemeiază concluziile în exclusivitate pe Legea nr. 138/2004, Lege ulterioară datei încheierii contractului de vânzare-cumpărare, iar experţii nu s-au deplasat pe teren pentru a constata existenţa tuturor părţilor componente ale instalaţiilor de irigare precum şi modul în care acestea funcţionează în ansamblul lor.
2.5. Instanţa de apel a pronunţat o soluţie eronată şi datorită aprecierii incorecte a poziţiei intimatei A.N.I.F. care prin cerere de intervenţie formulată, sprijină pct. de vedere al reclamantei A.D.S. Dar intervenienta a participat la procedura falimentului debitoarei SC I.M.B. în calitate de creditoare înscriindu-se la masa credală şi votând, fără obiecţiuni, alături de ceilalţi creditori scoaterea la vânzare a bunurilor proprietatea debitoarei falite. Totodată intervenienta nu a contestat măsura dispusă de lichidator privind vânzarea activelor şi nici încheierea de autentificare a contractului de vânzare-cumpărare pronunţată de judecătorul sindic, ceea ce impune concluzia că în dosarul de faliment a avut o altă poziţie cu privire la apartenenţa irigaţiilor îngropate domeniului public al statului.
Cu ocazia concluziilor pe fondul recursului, recurenta-pârâtă SC A. SRL a susţinut că din expunerea motivelor de recurs se impune reîncadrarea acestora, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în motivele prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 5, 6, 7 şi 9 C. proc. civ., solicitând să se aibă în vedere această reîncadrare a motivelor de recurs formulate.
Prin concluziile scrise suplimentare, depuse la data de 3 octombrie 2007 înăuntrul termenului acordat de amânare a pronunţării în cauză, recurenta-pârâtă a invocat o serie de aspecte de nelegalitate vizând inadmisibilitatea acţiunii introductive, apreciind că motivele astfel formulate sunt de ordine publică, de natură să vicieze esenţial soluţia adoptată, şi solicitând totodată repunerea pe rol a cauzei în vederea discutării lor cu respectarea principiului contradictorialităţii.
Asupra acestei chestiuni, care se impune a fi dezlegată anterior examinării recursurilor, Curtea constată că motivele de nelegalitate formulate prin concluziile scrise suplimentare depuse după închiderea dezbaterilor în cauză şi acordarea cuvântului pe cererile de recurs, nu pot fi avute în vedere chiar dacă s-ar converti într-un motiv de ordine publică, astfel cum susţine recurenta-pârâtă, deoarece excepţia reglementată de art. 306 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la termenul pentru motivarea recursului are în vedere numai ipoteza invocării motivelor de ordine publică până la închiderea dezbaterilor pentru a putea fi puse în discuţia părţilor.
Concluzia se impune din interpretarea riguroasă teleologic şi gramatical a dispoziţiilor art. 306 alin. 2 coroborat cu art. 306 alin. (1) şi art. 302 C. proc. civ., condiţiile de exercitare a recursului în actuala sa reglementare atât sub aspectul motivelor cât şi a cerinţelor de formă şi de fond fiind expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile mai sus arătate.
Pe de altă parte repunerea pe rol a cauzei în temeiul art. 151 C. proc. civ., are în vedere punerea în discuţie pentru lămuriri a chestiunilor ce au făcut deja obiectul dezbaterilor, or, a statua în sens contrar semnifică o prelungire a termenelor pentru motivarea recursului sau invocarea excepţiilor de ordine publică pe care legiuitorul nu a avut-o în vedere.
În cauză intimatele A.D.S. şi A.N.I.F. au depus concluzii scrise solicitând respingerea recursului ca nefondate.
Intimata-reclamantă A.D.S. prin concluziile scrise a reiterat susţinerile orale făcute cu ocazia judecării recursurilor şi consemnate în practicaua prezentei decizii.
Intimata intervenientă A.N.I.F. care nu a fost prezentă la termenul de judecată din data de 21 septembrie 2007 a susţinut din concluziile scrise, în esenţă, că sistemele de irigaţii îngropate ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, constituie componente ale amenajărilor complexe de irigaţii şi au fost date în administrarea fostei întreprinderi Agricole de Stat I.M.B., neputând face parte din capitalul social al acesteia. Intimata a mai arătat că sistemele de irigaţie în discuţie fac parte din domeniul public al statului fiind declarate de utilitate publică şi prevăzute în anexa 2 a Legii nr. 440/2001 pentru aprobarea OG nr. 23/2000.
3. Asupra recursurilor:
Trebuie precizat în prealabil că examinarea recursurilor declarate de cele două pârâte se va face împreună, atât datorită unor critici comune formulate de ambele recurente cât şi din raţiuni impuse de rigoarea expunerii şi de o anumită sistematizare a criticilor, şi având în vedere dispoziţiile art. 138 C. proc. civ., referitoare la soluţionarea excepţiilor.
3.1. Motivul de nelegalitate vizând excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantei A.D.S., nu subzistă.
Calitatea procesuală activă semnifică puterea conferită unei persoane fizice sau juridice de a acţiona în justiţie, justificate de un interes personal direct actual, legitim pozitiv şi concret.
A.D.S. a fost înfiinţată prin Legea nr. 268/2001 ca instituţie de interes public cu personalitate juridică, având ca atribuţii: exercitarea în numele statului a prerogativelor dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinaţie agricolă aparţinând domeniului privat al statului; gestionarea şi exploatarea eficientă a patrimoniului de stat al cărui proprietar mandat este; privatizarea societăţii comercială prevăzută la art. 1 şi 2 din lege; concesionarea sau arendarea terenurilor cu destinaţie agricolă precum şi a bunurilor proprietate publică sau privată a statului.
Potrivit art. 2 alin. (2) din lege prin terenuri cu destinaţie agricolă se înţeleg şi … „terenuri ocupate cu construcţii şi instalaţii zootehnice, amenajări piscicole şi de îmbunătăţiri funciare.
Totodată art. 211 din aceeaşi lege instituie în sarcina A.D.S. competenţa de a atribui direct spre concesiune, terenurile cu destinaţie agricolă investitorilor care au cumpărat acţiuni sau active la societatea comerciale prevăzute de art. 1 şi art. 2 alin. (1) din aceeaşi lege, active ce implică necesitatea exploatării unui teren cu destinaţie agricolă astfel cum este definit de art. 2 alin. (2).
Prin urmare, în baza prerogativelor conferite prin legea de înfiinţare cu privire la terenurile cu destinaţie agricolă proprietate publică sau privată a statului, A.D.S.-ul are legitimare procesual activă de a promova acţiunea în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare atacat cu privire la amenajările de irigaţii ce au făcut obiectul vânzării, amenajări situate pe terenul aflat în administrarea sa.
Interesul legitim, actual şi direct, condiţie esenţială şi comună oricărei acţiuni în justiţie, îşi găseşte justificarea în demersul iniţiat de A.D.S., de vreme ce, în baza actului de vânzare cumpărare a cărui valabilitate solicită a fi verificată, se nasc în sarcina sa, obligaţiile statuate de art. 211 din Legea nr. 268/2001.
3.2. Motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., sunt întemeiate în limitele şi pentru considerentele ce urmează:
3.3. Instanţa de apel, potrivit dispozitivului deciziei pronunţate admite apelul reclamantei A.D.S. şi schimbă în tot sentinţa fondului în sensul că admite acţiunea formulată de A.D.S. şi cererea de intervenţie principală formulată de A.N.I.F. şi constatând nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare nr. 97/2004 obligă pârâta SC A. SRL să lase intervenientei în deplină posesie bunurile (irigaţiile îngropate) conform anexelor la contract .
Or, în măsura în care instanţa s-a considerat investită cu un singur apel, cel al reclamantei A.S.S., soluţia pronunţată în sensul admiterii acţiunii reclamantei, dar şi a cererii de intervenţie în interes propriu formulată de A.N.I.F. este nelegală.
Potrivit dispoziţiilor cuprinse în codul de procedură civilă Capitolul III - Alte persoane care pot lua parte la judecată – Secţiunea I – art. 50 intervenţia voluntară principală este actul prin care un terţ intervine într-un proces pentru a-şi valorifica un drept propriu, fiind o veritabilă acţiune, o cerere în justiţie, care deşi are legătură cu cererea principală pentru că se grefează pe ea, este independentă şi autonomă de aceasta.
Intervenientul principal se bucură de independenţă procesuală atât faţă de reclamant cât şi faţă de pârât, el putând face toate actele de procedură indiferent de atitudinea procesuală a celorlalte părţi.
Aşadar, în apelul declarat de reclamant nu poate să fie schimbată soluţia adoptată de prima instanţă pe cererea de intervenţie principală, în sensul admiterii intervenţiei principale, în măsura în care intervenientul principal nu a exercitat calea de atac. Cu alte cuvinte calea de atac exercitată numai de reclamantă nu poate să-i profite intervenientului principal care nu a exercitat-o, având în vedere independenţa sa procesuală pe care legea i-o recunoaşte.
3.4. Sub un al doilea aspect pornind de la calificarea intervenţiei principale ca fiind o acţiune în justiţie, prin care intervenientul principal îşi valorifică un drept propriu, fiind un veritabil reclamant, rezultă că acţiunea principală şi intervenţia principală nu pot avea obiect identic, pentru că în această ipoteză cererile se exclud reciproc.
3.5. Considerentele deciziei pronunţate nu conţin nici o motivare cu privire la soluţia adoptată pe acţiunea principală şi intervenţia principală pentru a se putea cenzura raţionamentul instanţei şi nici cu privire la obiectul acestora, deşi se impuneau precizări şi clarificări sub acest aspect şi din această perspectivă hotărârea este casabilă.
3.6. O altă chestiune neclarificată de instanţa de apel cu consecinţe esenţiale pentru stabilirea limitelor investirii sale ca instanţă de control, dar şi sub aspectul soluţiei pe cererea de intervenţie, o constituie nepunerea în discuţia părţilor a cererii formulate de intervenienta principală A.N.I.F., intitulată „Precizări" prin care învederează că „Achiesează la apelul declarat de reclamantă.
Achiesarea, ca manifestare de voinţă, unilaterală voluntară şi explicită a uneia dintre părţile litigiului este de natură să producă efecte juridice în raport de termenii achiesării.
Instanţa de apel în faţa căreia s-a făcut această declaraţie de voinţă trebuia să o pună în discuţia părţilor şi să ceară lămuriri cu privire la conţinutul său, la semnificaţia exactă a achiesării, cu toate consecinţele ce ar putea decurge din interpretarea dată de instanţă, în această fază procesuală a judecăţii.
3.7. Problema de drept de a cărei dezlegare depinde soluţionarea prezentei cauze, constă în a stabili dacă bunurile ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 97 din 12 ianuarie 2004 încheiat în procedura falimentului debitoarei SC I.M.B. SA, individualizate în anexa la contract sub denumirea „irigaţii îngropate" au fost dobândite de către societate în proprietate în temeiul art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, la data înfiinţării ca societate pe acţiuni prin reorganizarea întreprinderii agricole de stat SC I.M.B. sau au fost deţinute în administrare fiind bunuri proprietate publică a statului şi având regimul juridic instituit prin Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
Premiza de la care a pornit instanţa de apel în judecarea cauzei, punând în discuţie, din oficiu, necesitatea efectuării unei expertize tehnice în îmbunătăţiri funciare care să stabilească dacă irigaţiile îngropate ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare se subscriu noţiunii de reţele de distribuţie pentru irigaţii cu prizele aferente menţionate la pct. I poziţia 16 din anexa la Legea nr. 213/1998 a fost corectă şi justă, deoarece, dat fiind modul în care bunurile au fost identificate în contractul de vânzare cumpărare cu denumirea generică de irigaţii îngropate se impunea lămurirea din punct de vedere tehnic şi funcţional a apartenenţei bunurilor la categoriile menţionate în anexa la Legea nr. 213/1998.
Instanţa îşi însuşeşte concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul T.V. fără nici o motivare şi explicitare asupra împrejurărilor de fapt ce urmau să fie lămurite potrivit obiectivelor stabilite şi fără să sancţioneze o serie de vicii esenţiale pe care le relevă lucrarea.
Potrivit art. 201 şi urm.C. proc. civ., opinia expertului se solicită pentru a lămuri instanţa în stabilirea unor împrejurări de fapt care necesită cunoştinţe de specialitate.
Prin urmare rolul expertului trebuie să se limiteze la chestiunile de specialitate ce urmează a fi explicitate printr-un raport precis, coerent şi clar exprimat, care în mod necesar trebuie să cuprindă o descriere a faptelor cu definirea termenilor tehnici ce au incidenţă în lămurirea chestiunilor de specialitate, exigenţe pe care raportul de expertiză întocmit în cauză nu le îndeplineşte.
Or, raportul de expertiză întocmit de expertul Ţ.V. nu este fundamentat pe o documentare la faţa locului, condiţie necesară pentru întormirea unor lucrări temeinice faţă de împrejurările de fapt ce urmau a fi stabilite, fiind irelevant faptul că părţile au fost de acord să nu se facă o deplasare pe teren deoarece întocmirea raportului constituie o sarcină personală a expertului.
Explicaţiile tehnice furnizate de expert sunt extrem de sumare, iar referirile sale la actele normative incidente cauzei exced în mod evident sfera sa de competenţă, expertul neputându-se substitui instanţei de judecată sub acest aspect.
Aşa fiind, Înalta Curte, constatând întemeiate recursurile declarate de pârâte, în baza art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., urmează a le admite şi a casa hotărârea instanţei de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe care urmează a pune în discuţia părţilor şi a statua asupra chestiunilor legate de obiectul acţiunii principale şi al intervenţiei principale, declaraţiei de achiesare făcută de intervenientele în apel şi necesitatea refacerii raportului de expertiză tehnică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâtele SC I.M.B. prin lichidator judiciar SC S.Q. SRL BACĂU şi SC A. SRL împotriva deciziei nr. 141/ A din 31 octombrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială maritimă şi fluvială.
Casează Decizia recurată şi trimite spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3123/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2988/2007. Comercial → |
|---|
