ICCJ. Decizia nr. 3123/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3123/2007
Dosar nr. 10836/54/2006
Şedinţa publică din 12 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Reclamanta SC A.I. SRL societate aflată în procedura falimentului, reprezentată de administratorul judiciar desemnat, dl. R.G., s-a adresat, la data de 14 decembrie 2004, Tribunalul Olt cu acţiunea introductivă de instanţă, formulată în contradictoriu cu pârâta SC Z.C. SA, solicitând obligarea pârâtei la plata preţului datorat pentru cantitatea de 237.300 kg zahăr alb şi respectiv 16.611 kg zahăr alb precum şi la plata sumei de 1.350.000.000 lei vechi reprezentând primă pe produs ce urma a fi acordată de stat şi neîncasată.
Reclamanta şi-a fundamentat pretenţiile pe contractul nr. 1/2003 convenit cu pârâta, prin care reclamanta în calitate de furnizor s-a obligat să înfiinţeze, să producă şi să livreze cultura de sfeclă de zahăr, pe o suprafaţă de 250 ha, stabilindu-se o producţie estimată de 20 tone/ha ce urma să fie predată pârâtei în calitate de beneficiar.
Pârâta, la rândul său se obliga în calitate de beneficiar să plătească reclamantei ca preţ 55 Kg zahăr alb/tona de sfeclă, să acorde avansuri din drepturile cuvenite reclamantei pentru lucrările de pregătire a terenului şi să pună la dispoziţia acesteia întreaga cantitate de sîmânţă necesară însământării culturii de sfeclă.
Totodată, reclamanta a mai susţinut în motivarea acţiunii că a înfiinţat cultura de sfeclă de zahăr cu sămânţa primită de la pârâta, dar la scurt timp a constatat că plantele se uscau, iar potrivit analizei efectuate de L.C.C.F. Bucureşti, s-a stabilit că întreaga cultură este afectată de bolile pythium sp şi fusarium sp.
Că, în aceste condiţii, pârâta este în culpă contractuală prin netratarea seminţei oferite şi prin urmare trebuie să răspundă potrivit art. 5 şi art. 8 din contract, pentru prejudiciul produs reclamantei.
Prin întâmpinarea depusă, la data de 14 februarie 2005, pârâta a solicitat respingerea acţiunii susţinând că furnizorul răspunde de pagubele produse urmare lipsurilor calitative ale bunului livrat, iar în speţă furnizorul de seminţe de sfeclă de zahăr a fost SC R. SA GHIMBAV.
Sub un al doilea aspect pârâta a arătat că din actele de constatare întocmite de comisii şi organisme competente în probleme legate de culturile de sfeclă de zahăr, rezultă că reclamanta este în culpă datorită modului de înfiinţare a culturilor.
Într-un prim ciclu procesual, Tribunalul Olt, prin sentinţa nr. 108 din 23 februarie 2005, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei, sentinţa fiind desfiinţată cu trimiterea cauzei spre rejudecare, de către Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin Decizia nr. 251 din 15 septembrie 2005.
Instanţa de apel a constatat că tribunalul nu a calificat corect conţinutul cererii pârâtei intitulată „întâmpinare" prin care aceasta a înţeles de fapt că cheme în garanţie pe furnizorul de seminţe indicat şi în consecinţă instanţa nu a dispus potrivit dispoziţiilor art. 62 şi art. 63 C. proc. civ., în sensul citării societăţii chemate în garanţie.
În rejudecare, Tribunalul Olt, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 511 din decembrie iulie 2006, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantă şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta faţă de SC R. SA GHIMBAV.
Tribunalul a dispus efectuarea unei expertize de specialitate privind protecţia plantelor de sfeclă de zahăr, lucrare ce a fost încredinţată unui specialist în domeniu din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole Banat – prof. dr. B.A.
Având în vedere concluziile raportului de expertiză, procesele verbale de constatare, tribunalul a apreciat că reclamanta a aplicat defectuos tehnologia de cultivare a suprafeţei de 250 ha şi nu a respectat normele de protecţie fitosanitară, aşa încât cererea sa privind obligarea pârâtei la plata de despăgubiri apare neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe reclamanta a declarat apel pentru motive de netemeinicie şi nelegalitate vizând modul de derulare a procedurii de verificare de scripte pentru certificatul de calitate al furnizorului seria BV nr. 002042 din 7 aprilie 2003, aprecierea eronată a probelor, încălcarea dispoziţiilor privind convocarea părţilor la expertiză, iar pe fond criticând faptul că nu s-a reţinut culpa exclusivă a pârâtei şi chematei în garanţie care au livrat seminţe netratate corespunzător.
Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin Decizia nr. 252 pronunţată la 27 noiembrie 2006, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei.
Răspunzând motivelor de apel, curtea a reţinut că procedura de verificare de scripte s-a derulat cu respectarea dispoziţiilor art. 183 C. proc. civ., iar expertiza tehnică s-a efectuat la a doua convocare a părţilor avându-se în vedere şi obiectivele reclamantei.
Pe fondul cauzei curtea constată că reclamanta nu a respectat tehnologia de cultivare începând cu pregătirea terenului, aplicarea fazelor de tratare până la respectarea perioadei de recoltare, ceea ce a facilitat transmiterea bolilor pythium şi fusarium care au afectat cultura de sfeclă de zahăr.
Reclamanta prin lichidatorul judiciar R.G. a declarat recurs împotriva acestei decizii, prin cererea înregistrată la data de 5 februarie 2007, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei şi a sentinţei pronunţate în cauză cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
Recurenta şi-a structurat criticile întemeiate pe aplicarea greşită a legii, pe următoarele aspecte:
- scutirea pârâtei de plata taxei judiciare de timbru datorată formulării cererii de chemare în garanţie este rezultatul interpretării greşite a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 146/1997 potrivit cu care cererea de chemare în garanţie se taxează după regulile aplicabile cererii de chemare în judecată, text care însă nu justifică scutirea pârâtei în condiţiile în care reclamanta beneficiază de scutirea de plata oricăror taxe de timbru urmare procedurii speciale pe care o parcurge respectiv procedura falimentului;
- procedura verificării de scripte derulată în faţa primei instanţe a fost defectuasă instanţa încălcând dispoziţiile art. 183 C. proc. civ., care o obligau fie să suspende judecata înaintând în sensul procurorului sau să cerceteze falsul administrând orice mijloc de probă;
- expertiza dispusă în cauză a fost efectuată cu încălcarea normelor de procedură referitoare la desfăşurarea ei pornind de la convocarea părţilor şi până la ignorarea obiectivelor propuse de reclamanta, ceea ce impunea refacerea lucrării, cerere respinsă de instanţă;
- culpa contractuală a pârâtei a fost demonstrată cu expertiza efectuată în cadrul procedurii de asigurare de dovezi finalizată prin Încheierea din 6 august 2003 s Tribunalului Olt care a luat act de expertiza realizată de expertul V.A. în sensul că întreaga cultură de sfeclă de zahăr a fost compromisă datorită bolilor pythium şi fusarium, astfel că pârâta datorează sumele solicitate cu titlu de despăgubiri.
- certificatele de calitate prezentate de chemata în garanţie prezintă o serie de inadvertenţe şi nu înlătură posibilitatea calamitării culturii cu atât mai mult cu cât bolile au apărut la toţi cultivatorii de sfeclă de zahăr, ceea ce impune concluzia că, compromiterea totală a culturii s-a datorat tratamentului necorespunzător al seminţelor cu insertofungicid.
Asupra recursului.
Examinând Decizia atacată în contextul criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
1. Trebuie precizat în prealabil că potrivitactualei reglementări a recursului, modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
2. Deşi recurenta indică motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 aplicarea greşită a legii, în dezvoltarea motivelor nu rezultă ce dispoziţii legale au fost încălcate sau aplicate greşit şi aceasta deoarece motivele de recurs reprezintă o reiterare aproape „in terminis" a motivelor de apel fără să conţină şi referiri la aprecierile instanţei de apel, care respingând apelul îşi motivează prin considerente clare şi la obiect pct. de vedere în adoptarea soluţiei.
Or, recursul este o cale extraordinară de atac nedevolutivă prin care se urmăreşte verificarea legalităţii hotărârii ce face obiectul său şi prin urmare criticile formulate trebuie să vizeze în mod direct soluţia atacată, instanţa de recurs neputând examina cauza sub toate aspectele, în raport de toate susţinerile şi apărările formulate de parte pe parcursul derulării procesului.
3. În alţi termeni stabilirea situaţiei de fapt, aprecierea probelor administrate sunt chestiuni care aparţin în mod suveran instanţei fondului sau apelului, din perspectiva caracterului devolutiv al acestuia şi nu pot face obiectul reexaminării lor pe calea recursului, cu condiţia ca instanţa să îşi motiveze, hotărârea, condiţie care în cauza de faţă este îndeplinită.
4. Stabilirea culpei reclamantei recurente în compromiterea culturii de sfeclă de zahăr, este o chestiune de fapt, instanţa de apel menţinând hotărârea primei instanţe sub acest aspect, îşi motivează soluţia prin raportare la concluziile raportului de expertiză, hotărârea sa nefiind susceptibilă pe acest aspect de critică.
5. Încălcarea dispoziţiilor art. 208 alin. (8) C. proc. civ., referitoare la citarea părţilor dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la faţa locului nu se confirma.
Aşa cum a constatat şi instanţa de apel, tribunalul a obligat expertul să trimită părţilor o nouă convocare şi să refacă raportul de expertiză remediind astfel lipsa confirmării de primire pentru prima convocare.
6. Referitor la procedura de verificare de scripte recurenta, în realitate critică concluzia reţinut de instanţă care în raport de probele administrate pe acest aspect a reţinut că nu este vorba de un fals.
Potrivit art. 183 – art. 184 C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata sau poate cerceta falsul dacă apreciază că nu este caz de judecată penală.
Prin urmare nici acest motiv de critică nu se subsumează dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
7. Stabilirea cuantumului taxei judiciare de timbru în raport de interpretarea dată articolului 10 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, constituie un motiv de netemeinicie şi nu de nelegalitate care să conducă la modificarea sau casarea hotărârii, distinct de faptul că reclamanta recurentă nu a formulat cererea de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, conform art. 183 din Legea nr. 146/1997.
Aşa fiind, Înalta Curte, constatând că motivele de nelegalitate, astfel cum au fost dezvoltate, nu subzistă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A.I. SRL CORABIA prin lichidator judiciar R.G. împotriva deciziei comerciale nr. 252 din 27 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3124/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2998/2007. Comercial → |
|---|
