ICCJ. Decizia nr. 3125/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3125/2007
Dosar nr. 1471/1/2007
Şedinţa publică din 12 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A.V.A.S. – fostă A.V.A.B., a chemat în judecată S.I.F. MOLDOVA şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 450.000 dolari S.U.A. reprezentând valoarea obligaţiei de plată provenind din avalizarea de către S.I.F. MOLDOVA a biletelor la ordin emise de SC E.C. SRL Piatra Neamţ, creanţă preluată de către A.V.A.S. prin contractul de cesiune de creanţă nr. 166404 din 24 iunie 1999 încheiat cu B.
Reclamanta şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile art. 969, 1652, 1663 C. civ. şi art. 42 alin. (2), art. 46 – art. 55 C. com., pentru a susţine că în cauză operează dispoziţiile dreptului comun aplicabil şi raporturilor juridice dintre comercianţi şi nu dispoziţiile cambiale. În argumentarea dispoziţiilor legale citate reclamanta a susţinut că suma de 450.000 dolari S.U.A., provine din două convenţii de scontare încheiate în baza emiterii a două bilete la ordin avalizate de F.P.P. II MOLDOVA, în prezent S.I.F. MOLDOVA. În continuare s-a arătat că biletele la ordin emise de SC E.C. SRL în favoarea B. au fost anulate irevocabil prin hotărâre judecătorească pentru motive de formă. Reclamanta a susţinut că avalurile acordate de S.I.F. MOLDOVA pe biletele la ordin deşi nu produc efecte cambiale, constituie înscrisuri sub semnătură privată care potrivit art. 978 C. civ., îndeplinesc condiţiile de admisibilitate ale conversiei actului juridic. Autoarea şi-a întemeiat cererea pe art. 1652 C. civ. şi 42 alin. (2) C. com., pentru a susţine că obligaţia fidejusorului este comercială şi că a garantat o obligaţie comercială, că voinţa fidejusorului de a se obliga este neîndoielnică şi că principiul conversiunii este aplicabil oricărui tip de act juridic, astfel că actul nul, biletul la ordin, este valabil ca alt act juridic. În sensul ultimei teze a invocat prevederile art. 105 alin. (1) din Legea nr. 58/1934.
Litigiul a fost soluţionat de Curtea de Apel Bacău care, prin sentinţa nr. 158 din 8 septembrie 2006, a respins excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel, a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi, în consecinţă a respins acţiunea ca prescrisă. Cu privire la prima excepţie instanţa, a reţinut incidenţa în cauză a OUG nr. 51/1998, art. 45 pentru motivul că cererea este în legătură cu o creanţă neperformantă preluată de la B. SA. Cea de-a doua excepţie a fost admisă pe considerentul că în cauza dedusă judecăţii, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1652, 1663 C. civ. şi art. 42, art. 46 – art. 55 C. com. şi nu pe un titlu cambial, iar scopul acestei acţiuni l-a constituit obţinerea unui titlu executoriu. Ţinând seama şi de fundamentul acţiunii, prima instanţă a reţinut că în cauză se aplică termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 3 şi nu termenul de 7 ani prevăzut de art. 13 din OUG nr. 51/1998 care reglementează prescripţia dreptului de a cere executarea silită. S-a mai stabilit că în raport de data când s-a născut dreptul la acţiune (data încheierii contractului de cesiune) pe considerentul că la această dată A.V.A.S. avea posibilitatea fie să valorifice biletele la ordin, fie să pornească o acţiune pentru obţinerea titlului executor, că termenul de prescriţie de trei ani s-a împlinit în anul 2002, cu mult anterior promovării acţiunii.
Împotriva sentinţei nr. 158 din 8 septembrie 2006 a declarat recurs reclamanta A.V.A.S. în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., prin care a solicitat respingerea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune şi casarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei pentru rejudecare în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
În sprijinul motivului prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., pe care l-a invocat în susţinerea recursului, autoarea a argumentat că obligaţia de plată a intimatei rezultă din avalizarea a două bilete la ordin emise de SC E.C. SRL în favoarea B., datoria fiind preluată de A.V.A.S. prin contractul de cesiune de creanţă nr. 166404 din 24 iunie 1999. A susţinut în continuare recurenta, că avalurile acordate de S.I.F. MOLDOVA pe biletele la ordin au fost anulate irevocabil de instanţă datorită unor imperfecţiuni de formă astfel că titlurile de credit anulate chiar dacă nu produc efecte cambiale au devenit înscrisuri sub semnătură privată care pot fi valorificate în instanţă întrucât operează principiul conversiunii actelor juridice.
Pe aceste argumente, recurenta şi-a fundamentat critica privind greşita aplicare a dispoziţiilor legale din dreptul comun referitoare la prescripţia extinctivă ,motivat de faptul că acţiunea pentru valorificarea creanţelor preluate de A.V.A.S., se supune unor dispoziţii speciale, derogatorii, OUG nr. 51/1998, potrivit cărora termenul este de 7 ani şi curge de la data încheierii contractului de cesiune de creanţă nr. 166404 din 24 iunie 1999.
Potrivit recurentei termenul special de şapte ani curge de la data preluării creanţei asupra debitorului cedat prin contractul de cesiune întrucât dreptul de a cere executarea silită, la momentul preluării creanţei, nu intrase sub incidenţa prescripţiei generale, art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998 fiind deplin aplicabil. Mai mult, recurenta a considerat că operează şi suspendarea prevăzută de legea falimentului întrucât debitorul cedat s-a aflat în această procedură din 10 ianuarie 2004 până în 23 februarie 2005. După calculul redat în cuprinsul recursului , recurenta a susţinut că termenul de şapte ani nu s-a împlinit şi că este îndreptăţită să solicite pentru o corectă aplicare a legii, casarea cu trimitere.
Recursul este nefondat.
Critica de nelegalitate adusă sentinţei fondului vizează norma aplicabilă termenului de prescripţie în raport de temeiul acţiunii. Pentru a răspunde la această problemă se impune mai întâi precizarea că suma în litigiu a fost preluată de A.V.A.S. prin contractul de cesiune de creanţă nr. 166404 din 24 iunie 1999 încheiat cu Bancorex şi provine din avalizarea a două bilete la ordin emise de debitorul SC E.C.
În al doilea rând este de remarcat că în cauză s-a încercat executarea cambială şi că cele două titluri de credit au fost anulate pentru nerespectarea condiţiilor de formă, prin hotărâre judecătorească irevocabilă (sentinţa nr. 3349 din 22 septembrie 2003 şi Decizia nr. 113 din 3 mai 2004) în urma admiterii opoziţiei formulată de S.I.F. MOLDOVA la somaţia de executare. În această situaţie posesorul titlului a promovat acţiune directă folosindu-se de biletele la ordin ca de simple înscrisuri sub semnătură privată în vederea obţinerii unei hotărâri judecătoreşti care să devină titlu executor, pe baza căruia să poată trece la executarea silită. Prima subliniere care se impune în raport de aceste precizări este aceea că recurenta reclamantă nu se află în procedura executării silite ci într-o acţiune prin care încearcă să valorifice garanţia derivând dintr-o obligaţie cambială.
A treia chestiune care trebuie precizată înainte de examinarea propusă este aceea că intimatul are poziţia avalistului, care s-a obligat să asigure executarea unei obligaţii cambiale asumate de debitorul cambial, iar actul juridic, avalul, îi conferă acestuia o poziţie independentă, autonomă diferită de fidejusiune. Aceasta înseamnă că avalistul nu este un fidejusor al unui debitor cambial ci un debitor pe lângă debitorul avalizat ceea ce în plan procesual îl pune în situaţia de a cere să i se opună un titlu executor valabil.
În acest context, revenind la biletele de ordin declarate nule ca titluri de credit şi la normele care reglementează avalul, este evident că avalul dat pe un bilet la ordin nul nu poate fi convertit în fidejusiune comercială în temeiul art. 969, 1652, 1663 C. civ. şi art. 42 alin. (2), art. 46 – art. 55 C. com. Concluzia precedentă se bazează pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 58/1934 potrivit cărora avalistul este ţinut în acelaşi mod ca acela pentru care a garantat, obligaţiunea sa fiind valabilă chiar dacă „obligaţiunea pe care a garantat-o ar fi nulă din orice altă cauză decât un viciu de formă". Având în vedere că biletele la ordin pe care îşi fundamentează acţiunea recurenta au fost anulate nici avalul dat pe acesta nu mai subzistă. În acelaşi sens art. 105 din legea menţionată, prevede că titlul căruia îi lipseşte vreuna din condiţiile de formă prevăzute de art. 104, cu excepţiile prevăzute de art. 105 alin. (2) şi (3), nu va fi socotit bilet la ordin. Normele cadru nr. 6/1994 privind comerţul făcut de societăţile comerciale şi celelalte societăţi de credit, cu cambii şi bilete la ordin în baza Legii nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin , modificată prin Legea nr. 83/1994, stabilesc la pct. 210 că atunci când biletul la ordin este nul pentru o cauză oarecare, obligaţia avalistului se stinge, deoarece el a înţeles să se oblige numai ca avalist.
Aşadar, dispoziţiile art. 978 C. civ., la care s-a făcut trimitere devin inaplicabile întrucât conversiunea presupune considerarea manifestării de voinţă ca producând efectele unui anumit act juridic chiar dacă aceasta nu este valabilă ca alt act juridic.
În acest context revenind la critica de nelegalitate care priveşte termenul de prescripţie şi legea aplicabilă este de reţinut că înscrisurile evocate nu sunt titluri executorii, iar acţiunea a fost promovată pentru obţinerea unui titlu executoriu astfel că nefiind într-o procedură de executare nu se aplică prevederile art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998.
Potrivit acestor prevederi, în adevăr „termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor preluate de A.V.A.S., constatate prin acte care constituie titlu executoriu sau care, după caz, au fost investite cu formulă executorie, este de şapte ani. Acest termen nu se aplică creanţelor pentru care dreptul de a cere executarea silită a fost prescris".
Textul enunţat se referă la prescripţia dreptului de a cere executarea silită a creanţelor pentru care există titlul executor, situaţie care nu se regăseşte în ipoteza speţei. În consecinţă, corect a reţinut instanţa de fond că termenul de prescripţie este de trei ani care curge de la data când s-a născut dreptul la acţiune, termen care s-a împlinit anterior datei de 8 iunie 2006 când a fost promovată acţiunea.
Pentru toate aceste motive susţinerea potrivit căreia la data încheierii contractului de cesiune, 24 iunie 1999, nu se împlinise termenul pentru a cere executarea silită nu va fi reţinută întrucât posesorul biletelor la ordin avalizate în condiţiile mai sus arătate, declarate apoi nule, a ales să exercite dreptul la acţiune, după ce executarea silită cambială a eşuat urmare opoziţiei cambiale admise.
În fine, în cauză nu operează nici întreruperea cursului prescripţiei pe perioada cât debitorul principal SC E.C. SRL s-a aflat în procedura falimentului, pe de o parte pentru că recurenta se referă la termenul de prescripţie de şapte ani prevăzut de OUG nr. 51/1998, care în speţă nu este aplicabil, iar pe de altă parte pentru că la data de 10 ianuarie 2004 când se susţine că a început procedura falimentului termenul pentru valorificarea dreptului la acţiune pentru obţinerea titlului era depăşit. De altfel, pentru a beneficia de o astfel de susţinere recurenta trebuia să demonstreze că la data deschiderii procedurii falimentului avea o acţiune pe rol pentru valorificarea drepturilor sale care s-a suspendat de drept în conformitate cu prevederile Legii nr. 64/1995, în vigoare la data respectivă.
În consecinţă, având în vedere că nu sunt motive care să afecteze legalitatea, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. BUCUREŞTI împotriva sentinţei comerciale nr. 158 din 8 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3126/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3124/2007. Comercial → |
|---|
