ICCJ. Decizia nr. 3052/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3052/2007
Dosar nou nr. 14933/1/2005
Dosar vechi nr. 3640/2005
Şedinţa publică din 19 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 2 iulie 2003 şi precizată ulterior, reclamanta SC L.P.L.M.J.P. SRL Odobeşti cheamă în judecată pe pârâta SC H. SA Braşov solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2.596.448.039 lei reprezentând pretenţii, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 2144/ C din 10 decembrie 2004, Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, admite în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamantă şi, în consecinţă, obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 1.254.846.420 lei reprezentând contravaloare reparaţii şi suma de 52.845.256 lei reprezentând contravaloare tractare, precum şi dobânda legală calculată la sumele de mai sus pe perioada 8 februarie 2002 – 15 noiembrie 2004, respingând restul pretenţiilor reclamantei şi anulând, ca netimbrată, cererea de chemare în garanţie a lui B.N.A. formulată de pârâtă, cu 49.198.834 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 1000 alin. (3) C. civ., pentru angajarea răspunderii comitentului, pârâta de faţă, pentru fapta prepusului, chematul în garanţie, care a avariat, conducând autoutilitara aparţinând pârâtei, autotractorul cu semiremorcă utilizat de reclamantă.
Prin Decizia nr. 105/ Ap din 26 mai 2005, Curtea de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, respinge apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, reţinând că pârâta a fost convocată la conciliere de către reclamantă care a depus la dosar atât adresa de convocare cât şi răspunsul pârâtei, că nedepunerea jurământului de către expertul numit în cauză nu a produs pârâtei vreo vătămare dovedită de aceasta, că la termenul din 19 noiembrie 2004, reclamanta nu a formulat o precizare de acţiune necomunicată reclamantei ci doar a prezentat calculul penalităţilor de întârziere pretinse până la zi, calcul necombătut de către pârâtă, că deşi utilizator în temeiul unui contract de leasing, reclamanta a avut acordul proprietarului autovehiculului avariat pentru recuperarea prejudiciului, pentru care nu a fost despăgubită de către societatea de asigurări întrucât avarierea s-a făcut prin accidentul produs de un terţ, respectiv de prepusul pârâtei asigurat la o altă societate de asigurare.
Împotriva deciziei instanţei de apel pârâta declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, casarea deciziei atacate şi a sentinţei instanţei de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea recursului său, recurenta pârâtă reia susţinerile din apel, criticând instanţa de apel pentru a nu fi ţinut cont de excepţia prematurităţii acţiunii invocată în apel, ca şi de nulitatea expertizei efectuate la fond, aspecte pe care recurenta le califică drept încălcare a formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Recurenta reia şi critica formulată şi în apel şi care vizează atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel privind neexaminarea lipsei de interes a reclamantei în promovarea acţiunii, ea fiind utilizator al autovehiculului avariat, având obligaţia decurgând din contractul de leasing de a asigura respectivul autovehicul şi care, deci, trebuia să ceară acoperirea prejudiciului de la societatea la care asigurase menţionatul bun.
Prin întâmpinarea depusă la dosar reclamanta intimată solicită respingerea recursului ca neîntemeiat.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor dosarului rezultă că motivele invocate de recurentă în recurs au fost invocate de aceeaşi parte şi în apel şi au fost cercetate atent de instanţa de apel care le-a respins întemeiat.
Critica formulată de recurentă referitoare la respingerea de către instanţa de apel a excepţiei invocate în apel a nulităţii expertizei administrate în cauză la fond pentru nedepunerea jurământului de către expert nu poate fi acceptată, reţinându-se în acest sens că în mod întemeiat a fost respinsă şi de către instanţa de apel.
Deşi art. 206 C. proc. civ., pe care se întemeiază recurenta a fost abrogat, astfel că ar trebui să nu mai fie examinată critica formulată de recurentă, se reţine totuşi că expertul a depus jurământul în faţa instanţei la 6 ianuarie 2004, iar lipsa încheierii prin care instanţa a constatat depunerea jurământului nu a fost invocată de pârâta recurentă nici la termenul din 26 ianuarie 2004, primul termen după desemnarea expertului, nici la termenul din 23 februarie 2004 când s-a constatat depus raportul de expertiză şi cererea pârâtei recurente de chemare în garanţie a lui B.N.A., nici la termenul din 22 martie 2004 când reclamanta intimată a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză, iar recurenta pârâtă a declarat că nu are de formulat obiecţiuni, nici cu prilejul formulării de ea însăşi a obiecţiunilor la raportul de expertiză tehnică şi nici ulterior sau la termenul de dezbatere în fond, astfel că făcându-se aplicarea art. 108 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., coroborat cu art. 105 alin. (2) C. proc. civ., constatând că recurenta pârâtă nu a dovedit că ar fi suportat o vătămare prin lipsa încheierii în discuţie în mod întemeiat, instanţa de apel a respins excepţia nulităţii expertizei ridicată numai prin apelul declarat de pârâtă recurenta de faţă.
Nici critica referitoare la pronunţarea hotărârii instanţei de fond cu ignorarea neîndeplinirii de către reclamantă a procedurii prevăzute de art. 7201 C. proc. civ., nu poate fi primită. Aşa cum corect a stabilit instanţa de apel excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 7201 C. proc. civ., care nu a fost invocată la fond, este neîntemeiată, reclamanta făcând dovada, în apel că a convocat pe pârâta recurentă la conciliere, aşa cum rezultă şi din faxul E 1901 din 4 iunie 2002 de răspuns trimis de aceasta.
De altfel, nici reproşul adresat de pârâta recurentă reclamantei intimate referitor la faptul că nu i s-au comunicat actele doveditoare ale cuantumului prejudiciului a cărui valoare face obiectul cauzei de faţă nu este întemeiat, recurenta pârâtă solicitând ea însăşi o expertiză tehnică auto-extrajudiciară cu privire la daunele produse autocamionului Scania în litigiu, expertiză depusă acesteia la 6 martie 2002 de către expertul ing. D.D.S.
Faţă de cele de mai sus critica formulată de recurenta pârâtă referitoare la încălcarea de către instanţa de apel în pronunţarea deciziei recurate a formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., urmează a fi respinsă.
Recurenta pârâtă critică instanţa de apel şi pentru greşita aplicare a OG nr. 51/1997, ca şi a prevederilor contractului de leasing nr. 69-03058 intervenit între intimata reclamantă ca utilizator şi SC S.C. SA din Suedia ca finanţator, aceasta din urmă fiind proprietara autotractorului avariat, situaţie faţă de care intimata nu ar justifica interesul în promovarea acţiunii de faţă.
Critica menţionată a fost formulată şi în apel şi instanţa de control judiciar a respins-o întemeiat.
Într-adevăr, specific contractului de leasing este obligaţia utilizatorului de a folosi bunul luat în leasing potrivit destinaţiei sale economice, de a-l păstra în starea în care l-a primit, pe toată durata de utilizare prevăzută şi, în principiu, de a-l asigura la un asigurător agreat de leasor, în beneficiul acestuia, sau cel puţin de a suporta prima de asigurare a respectivului bun. Indiferent de prevederile din contractul de leasing şi de situaţia derulării acestuia, intimata reclamantă era obligată faţă de leasor să păstreze autotractorul în starea în care l-a primit de la proprietar la momentul încheierii contractului de leasing, astfel că, bunul fiind avariat, este interesată să obţină contravaloarea prejudiciului fie de la autorul accidentului, fie de la comitentul acestuia, recurenta pârâtă de faţă. Mai mult, în speţă, intimata reclamantă a făcut dovada că leasorul proprietar al bunului a împuternicit-o să recupereze în numele său şi pentru el prejudiciul produs de recurentă autotractorului avariat.
În sfârşit, în cauză este neimportant contractul de asigurare încheiat de leasor sau de reclamantă pentru asigurarea autotractorului, câtă vreme prejudiciul creat acestuia este rezultatul faptei prepusului recurentei pârâte, care era obligat să fi încheiat un contract de asigurare de răspundere civilă auto în temeiul căruia societatea de asigurare a şi acoperit parţial prejudiciul, în limita valorică stabilită de lege, diferenţa urmând a fi suportată de terţul cauzator al prejudiciului care, potrivit reglementărilor în vigoare în materie de asigurări bunuri putea fi acţionat în justiţie, el sau comitentul acestuia, ca în speţa de faţă, de către proprietarul autovehiculului avariat, de către utilizatorul acestuia sau de către asigurătorul C. al menţionatului bun.
În fine, recurenta pârâtă fiind terţ faţă de contractul de leasing evocat nu este îndrituită a invoca greşita sau corecta aplicare a acestuia de către părţi, leasor şi utilizator, ori gradul şi modul în care utilizatorul şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin menţionatul contract.
Astfel fiind, se constată că nici motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 invocate de recurenta pârâtă nu sunt întemeiate, instanţa de apel interpretând corect contractul de leasing încheiat de reclamanta intimată şi făcând o corectă aplicare atât a dispoziţiilor OG nr. 51/1997 cât şi ale Legii nr. 136/1995.
Constatându-se, deci, că instanţa de apel a pronunţat o decizie legală şi temeinică, cu aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul promovat împotriva acesteia urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC H. SA Braşov împotriva deciziei nr. 105/ Ap din 26 mai 2005 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3060/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2910/2007. Comercial → |
|---|
