ICCJ. Decizia nr. 3166/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3166/2007
Dosar nr. 4148/44/2006
Şedinţa publică din 17 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reprezentanta intimatei-pârâte solicită respingerea recursului, ca nefondat.
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Galaţi, sub nr. 5191/2005, reclamanta SC S.C. SRL Călăraşi a chemat în judecată pe pârâta SC A. SRL Brăila, pentru a fi obligată să îi repare autoturismul marca R.M.
Reclamanta a mai solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 40.000 Euro echivalentul lipsei de folosinţă a autoturismului, acordarea unei perioade de garanţie de un an şi jumătate pentru toate componentele maşinii.
În data de 14 octombrie 2004, autoturismul SC S.C. SRL Călăraşi condus de administratorul societăţii, M.H., s-a defectat în timpul deplasării către Brăila, în apropierea localităţii Lacu Sărat. Autoturismul a fost tractat la cel mai apropiat Service autorizat, Renault şi anume la pârâta SC A. SRL Brăila.
După demontarea motorului a fost întocmit ordinul de reparaţie cu nr. 239901 din 14 octombrie 2004 în care au fost menţionate defecţiunile autoturismului, respectiv: curea accesorii ruptă, supapele de admisie şi supapele de evacuare îndoite, chiulasa fisurată în zona cilindrului 2 admisie.
Ulterior s-a constat că şi cureaua de distribuţie era ruptă.
În data de 20 octombrie 2004, i s-a comunicat telefonic de către pârâtă că după spălarea chiulasei s-a constatat că era fisurată.
În data de 1 septembrie 2005, s-a făcut o examinare a chiulasei de către un expert tehnic de specialitate, ocazie cu care s-a constatat o dislocare de material de la ghidul supapei de admisie a cilindrului 2. Această defecţiune era vizibilă şi în data de 19 octombrie 2004, dar nu a fost consemnată în ordinul de reparaţie de la acea dată.
Defecţiunea chiulasei a apărut datorită metodelor de lucru necorespunzătoare ale personalului pârâtei, demontarea componentelor chiulasei realizându-se cu scule improprii (dorn tronconic de dimensiuni prea mari).
Împrejurarea că din data de 14 octombrie 2004 autoturismul avariat se află în custodia pârâtei generează imposibilitatea de folosire a acestuia în scopul pentru care a fost achiziţionat, daunele derivând din lipsirea reclamantei de folosinţă, fiind de ordinul evidenţei.
În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 1000 alin. (3) C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 158 din 27 iunie 2006 pronunţată în cauză de Tribunalul Brăila s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC S.C. SRL împotriva pârâtei SC A. SRL, dispunându-se pe cale de consecinţă, obligarea pârâtei la repararea autoturismului marca R.M.
S-a respins capătul de cerere privind plata lipsei echivalentului de folosinţă, daunele cominatorii şi daunele morale.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei 5.035,62 RON cheltuieli de judecată (onorariu de avocat, onorariu expert cheltuieli transport şi cazare, taxe de timbru).
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt;
Reclamanta este proprietara autoturismului în discuţie.
Conform certificatului de garanţie, autoturismul a fost livrat în data de 15 aprilie 2003 şi beneficiază de o garanţie contractuală de 18 luni de la data livrării. Această garanţie contractuală acoperă defectele de fabricaţie, de manoperă sau de material.
Pentru a beneficia de această garanţie, proprietarul trebuie să se prezinte la societăţile comerciale de service asigurate de furnizor, în vederea efectuării vizitelor de service, a reviziilor intermediare şi a reviziilor generale, după parcurgerea unui număr de kilometri.
Reclamanta s-a conformat normelor tehnice impuse şi a efectuat toate vizitele şi reviziile prevăzute în certificatul de garanţie.
De vreme ce unitatea service din reţeaua Renault a acceptat efectuarea reviziei generale pentru 60.000 km parcurşi în condiţiile depăşirii acestei limite impuse, nu poate fi primită apărarea pârâtei privind ieşirea din termenul de garanţie.
Revizia tehnică intermediară pentru 90.000 km parcurşi a fost efectuată la 89.250 km aşa cum rezultă din Ordinul de reparaţie nr. 20.5749 din 17 septembrie 2004.
În cadrul vizitelor intermediare şi a celor generale unităţile de service sunt obligate să înlocuiască toate piesele şi accesoriile impuse de condiţiile tehnice ale fabricaţiei lui aşa cum s-au obligat prin contractele de distribuţie şi de service post vânzare.
După efectuarea reviziei intermediare pentru limita celor 90.000 km parcurşi a avut loc ruperea curelei de distribuţie care a angrenat defecţiuni de chiulasă şi agravate prin manoperele necorespunzătoare ale angajaţilor pârâtei (lovire cu un dorn). Aceasta este o defecţiune din exploatare neimputabilă reclamantei ce a avut loc în 14 octombrie 2004 în cadrul termenului de garanţie contractuală de 18 luni (15 aprilie 2003 data livrării - 15 octombrie 2004).
Ordinul de reparaţie nr. 239901 este datat 18 octombrie 2004, dar această dată este modificată aşa cum se poate observa pe fotocopiile aflate la filele din dosar.
În drept, prima instanţă a statuat că obligaţia pârâtei de reparare a autoturismului derivă din dispoziţiile art. 969 C. civ.
Cât priveşte solicitarea echivalentului lipsei de folosinţă şi a daunelor morale, aceeaşi instanţă a apreciat că:
Lipsa de folosinţă evaluată la suma de 34.500 Euro nu este dovedită. În toată această perioadă (14 octombrie 2004 la zi) reclamanta nu a fost prejudiciată prin lipsa autoturismului, deoarece deplasările au fost făcute cu un alt autoturism aflat în proprietate, iar pe de altă parte nu s-a dovedit o creştere a costurilor de producţie sau a unei producţii nerealizate în urma nefolosirii autoturismului aflat în reparaţie.
Nici daunele morale nu sunt dovedite, deoarece acestea puteau fi evitate prin închirierea unui alt autoturism.
Daunele cominatorii de 300 RON/zi până la îndeplinirea obligaţiei de către pârâtă se impun, de asemenea, a fi respinse, în opinia judecătorilor fondului, din perspectiva împrejurării că în virtutea dispoziţiilor art. 720/8 C. proc. civ., sentinţa de faţă este executorie, iar pe de altă parte, reclamanta putea efectua reparaţia autoturismului pe cheltuiala pârâtei.
Prin Decizia nr. 159 din 21 decembrie 2006, Curtea de Apel Galaţi a respins, ca nefondat, apelul reclamantei şi a admis apelul pârâtei modificând sentinţa în sensul că a respins, ca nefondată, acţiunea în pretenţii formulată de reclamantă.
Instanţa de apel a conchis în sensul că ieşirea din termenul de garanţie a autoturismului implică importarea de către reclamantă a cheltuielilor reparaţiilor iar împrejurarea că chiulasa prezenta fisuri la data intrării în service reclamă înlocuirea ei, fiind irelevantă producerea şi altor fisuri de către angajaţii pârâtei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen reclamanta SC S.C. SRL Călăraşi solicitând admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate în sensul admiterii cererii sale în întregime.
În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 7 şi pct. 9 ale art. 304 C. proc. civ., reclamanta a invocat, în esenţă, următoarele motive:
1. Instanţa de apel nu a analizat motivele sale de apel, respectiv cele privind daunele pentru nefolosinţa autoturismului şi acordarea garanţiei pentru efectuarea reparaţiei iar instanţa de fond a nesocotit prevederile art. 5 şi 11 din Decretul nr. 167/1958 care consacră termenul de garanţie minim aplicabil garanţiei de bună credinţă.
2. S-au încălcat prevederile art. 169 şi 201 C. proc. civ., prin aceea că instanţa de apel îşi întemeiază concluziile pe un raport de expertiză extrajudiciară în condiţiile în care s-a efectuat o expertiză judiciară tehnică în cauză.
3. În mod nejustificat instanţa de apel a înlăturat aplicabilitatea art. 969 C. proc. civ., în cazul obligaţiei de a asigura garanţia produsului deşi convenţia referitoare la acest aspect prevede acoperirea tuturor defectelor de fabricaţie, de manoperă sau material pe o perioadă de 18 luni. Se mai susţine că a înregistrat în termen, prin anunţare telefonică, intervenirea defecţiunii şi că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că data intervenirii defecţiunii nu a fost suficient probată deşi a fost probată prin depoziţie de martor.
Examinând recursul reclamantei prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
1. Primul motiv de recurs nu este fondat întrucât instanţa de apel a examinat, după caz, mai amplu sau mai succint, distinct sau împreună cu alte motive, toate motivele invocate de către recurentă în apelul său, inclusiv cele vizând daunele suferite de societate pentru faptul că nu a putut folosi autoturismul şi neacordarea garanţiei pentru efectuarea reparaţiei de către pârâtă. De altfel, în Decizia atacată se arată că „neputându-se dispune obligarea pârâtei la suportarea reparaţiilor, celelalte capete rămân practic, fără obiect".
Critica privind nesocotirea prevederilor art. 5 şi 11 din Decretul nr. 167/1958 vizează instanţa de fond şi nu Decizia atacată cu recurs.
2. Este nefondat şi motivul privind încălcarea prevederilor art. 169 şi 201 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel, deşi face trimitere şi la expertiza extrajudiciară efectuată de ing. D.D., îşi întemeiază soluţia pe concluziile expertizei judiciare efectuată de C.D., la care trimite în mod expres. Celelalte aspecte invocare ţin de aprecierea probelor administrate în cauză şi nu pot fi examinate în recurs.
3. Critica privind înlăturarea aplicabilităţii art. 969 C. civ., pentru asigurarea garanţiei produsului este şi ea nefondată întrucât instanţa de apel a reţinut în mod corect faptul că, la data intrării autoturismului în atelierul pârâtei, acesta nu mai era în garanţie. Celelalte aspecte invocate privind anunţul telefonic şi data intervenirii defecţiunii vizează aprecierea probelor administrate şi nu pot face obiectul examinării în calea de atac extraordinară a recursului.
Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.C. SRL Călăraşi împotriva deciziei nr. 159 din 21 decembrie 2006 a Curţii de Apel Galaţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3167/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3164/2007. Comercial → |
|---|
