ICCJ. Decizia nr. 3160/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3160/2007
Dosar nr. 9645/2/2006
Şedinţa publică din 16 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 24 octombrie 2006, reclamanţii S.D. şi S.A. au solicitat anularea tuturor formelor de executare silită şi suspendarea executării silite începute de A.V.A.S. până la judecarea contestaţiei în anulare.
În motivarea contestaţiei la executare, astfel cum a fost precizată, contestatorii au invocat excepţia nulităţii absolute a contractului de ipotecă motivând că a fost încălcat principiul specializării ipotecii sub aspectul determinării în actul de garanţie imobiliară a datelor de identificare ale bunului asupra căruia s-a constituit garanţia, principiu consacrat de art. 1774 C. civ.
Totodată, au arătat că pe rolul Curţii de Apel Bucureşti se află înregistrat dosarul nr. 754/2/2006 având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de garanţie imobiliară încheiat în data de 28 iulie 2004. În subsidiar, contestatorii au invocat că dreptul de ipotecă a fost acordat pârâtei A.V.A.S. numai până la limita sumei de 17.500.000 lei şi nu pentru întreaga sumă pentru care a fost acordat respectivul împrumut.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 34 din 20 februarie 2007, a admis contestaţia la executare formulată de reclamanţi, a anulat formele de executare silită efectuate de A.V.A.S., apreciind că novaţia intervenită prin contractul nr. 8473 din 27 iunie 1996 a avut ca efect stingerea vechii obligaţii cu toate accesoriile sale, privilegii, ipoteci şi fidejusiuni. Totodată, prima instanţă a reţinut că garanţia constituită prin contractul de garanţie imobiliară încheiat la data de 28 iulie 1994, nu se putea extinde asupra noului debitor SC C.M. SA decât cu acordul expres al garanţilor, acest acord neexistând, contractul nefiind semnat de aceştia. De asemenea, s-a reţinut că nerespectarea principiului specialităţii ipotecii prin neindicarea tuturor datelor de identificare ale imobilului ipotecat atrage sancţiunea nulităţii absolute a contractului de garanţie imobiliară încheiat la data de 28 iulie 1994, nulitate invocată de contestatori pe cale de excepţie. Apărarea pârâtei A.V.A.S. Bucureşti întemeiată pe prescripţia specială reglementată de art. 49 din O.UG. nr. 51/1998, a fost înlăturată pentru argumentul că nulitatea absolută poate fi invocată oricând pe cale de acţiune sau de excepţie, fiind imprescriptibilă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat, în termen legal recurs, pârâta, solicitând modificarea sentinţei recurată iar pe fond respingerea contestaţiei la executare formulată de reclamanţi precum şi a cererii completatoare prin care s-a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de ipotecă autentificat în data de 29 iulie 1994 la notariatul de Stat Constanţa.
Recurenta a invocat dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., solicitând examinarea cauzei sub toate aspectele.
În argumentarea criticilor recurenta a susţinut următoarele:
Forma ad validitatem a contractului de garanţie imobiliară a fost respectată având în vedere faptul că garanţii au semnat contractul de garanţie imobiliară menţionat, încheierea de autentificare fiind datată cuprinde denumirea notariatului unde a fost semnat contractul de ipotecă, fiind şi purtând numărul înscrierii ipotecii.
Nu au fost încălcate dispoziţiile art. 1774 C. civ., în contractul de ipotecă fiind identificat imobilul asupra căruia a fost constituită ipoteca, respectiv „apartament situat în Constanţa compus din 2 camere învecinat cu I.I."
În contract a fost făcută menţiunea sumei pentru care se constituie ipoteca de garantare a obligaţiei de rambursare a creditului în sumă de 312.782.000 lei acordat de B.A. SA.
Considerentele potrivit cărora reclamanţii nu mai deţin calitatea de garanţi ipotecari sunt nefondate, întrucât la art. 2 din contractul de novaţie se arată că „SC C.M. garantează obligaţiile asumate prin prezentul contract de garanţie care însoţesc obligaţiile prevăzute la art. 6 din contractul de credit nr. 10244 completate cu patrimoniul social al lui SC C.M.".
Reclamanţii nu au calitatea de a solicita instanţei constatarea nulităţii contractelor de garanţie, singura în măsură să promoveze acţiunea fiind partea care a suferit un prejudiciu ca urmare a actului încheiat fără valabila exprimare a consimţământului său.
Acţiunea în anulabilitate este prescrisă prin împlinirea termenului de prescripţie extinctivă prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, avându-se în vedere data încheierii contractului de ipotecă.
Recurenta invocă prescripţia specială a dreptului de cere constatarea nulităţii absolute a contractului de garanţie imobiliară conform dispoziţiilor art. 49 din OUG nr. 51/1998.
Prin întâmpinarea formulată în raport de cererea de recurs intimaţii reclamanţi au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi având în vedere şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
1. Preliminar se impun câteva precizări pe care Curtea le apreciază ca utile şi necesare în explicitarea analizei motivelor de recurs.
2. Situaţia de fapt stabilită de instanţa fondului este următoarea:
Prin contractul de garanţie imobiliară încheiat, la data de 28 iulie 1994, la Notariatul de Stat Constanţa, reclamanţii S.A. şi S.D. au garantat obligaţia de rambursare a creditului în sumă de 312.782.000 lei acordat de B.A. SA Sucursala Constanţa (antecesoarea pârâtei A.V.A.S.) debitorului S.A., prin ipotecarea imobilului situat în Constanţa, compus din două camere, învecinat cu Ilie Ion , imobil proprietatea acestora. În data de 27 iunie 1996 sub nr. 8473 s-a încheiat între S.A. şi SC C.M. SA un contract de novaţie, iar ulterior prin contractul de cesiune de creanţă nr. 925651 din 3 decembrie 1999 încheiat între B.A. şi A.V.A.S. şi Actul adiţional nr. 2 din 17 martie 2006, A.V.A.S. a preluat creanţa împotriva SC C.M. SA în vederea recuperării acesteia.
3. În drept, prima instanţă, în raport de susţinerile şi apărările formulate de părţi a reţinut în fundamentarea soluţiei de admitere a contestaţiei încălcarea principiului specializării ipotecii reglementat de art. 1774 C. civ. şi stingerea ipotecii urmare contractului de novaţie intervenit între SC C.M. SA şi debitorul S.A.
4. Ori, fiecare din cele două motive, în mod de sine stătător impuneau concluzia admiterii contestaţiei fără să fie nevoie să coexiste sau să fie examinate concomitent.
Dimpotrivă logica juridică impunea o anumită ordine de preferinţă în examinarea lor, determinată de întinderea efectelor pe care le produc.
Cu alte cuvinte în măsura în care se constată nul contractul de garanţie urmare încălcării dispoziţilor art. 1774 C. civ., examinarea modului de stingere a ipotecii prin novaţie era lipsită de interes, deoarece contractul de garanţie fusese constatat nul.
Cu aceste precizări, Curtea, trecând la analiza motivelor de recurs, constată următoarele:
Sancţiunea nulităţii absolute a ipotecii urmare încălcării dispoziţiilor art. 1774 C. civ., reţinută de prima instanţă, ca apărare pe excepţie, nu mai subzistă deoarece acţiunea pe fond privind constatarea nulităţii absolute a ipotecii formulată de reclamanţi concomitent cu contestaţia la executare, a fost respinsă irevocabil prin Decizia nr. 2460 din 20 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin urmare, chiar dacă acţiunea în constatarea nulităţii absolute a contractului de garanţie reale imobiliară a fost respinsă ca prescrisă, efectele acestei hotărâri irevocabile se impun cu putere de lucru judecat în sensul că nu mai poate fi repusă în discuţie nulitatea absolută a contractului de ipotecă.
Este adevărat că recurenta-pârâtă A.V.A.S. BUCUREŞTI în cadrul acestui motiv de recurs, s-a apărat examinând pe fond condiţiile constituirii ipotecii şi nu a invocat autoritatea de lucru judecat, dar, autoritatea de lucru judecat este o excepţie de ordine publică, ce poate fi invocate şi din oficiu, în condiţiile în care se constată existenţa ei.
Cum, contractul de ipotecă păstrându-şi valabilitatea prin respingerea acţiunii în constatarea nulităţii absolute, urmează a examina dacă în cauză a operat stingerea ipotecii în raport de contractul de novaţie încheiat între S.A., SC C.M. SA şi B.A.
Potrivit acestui contract încheiat la data de 27 iunie 1996 sub nr. 8473 toate obligaţiile au fost preluate de SC C.M. SA în calitate de nou debitor.
Efectul principal al novaţiei este acela al stingerii vechii obligaţii şi înlocuirea ei cu o obligaţie nouă. O dată cu vechea obligaţie se sting şi toate accesoriile şi garanţiile care o însoţeau, afară de cazul când părţile, prin acordul lor, prevăd expres ca noua obligaţie să fie garantată prin garanţiile care însoţeau vechea obligaţie.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 1134 C. civ., coroborat cu modul de redactare al articolului 2 din contractul de novaţie nr. 8473 din 27 iunie 1996, Curtea constată că nu s-a indicat numele garanţilor de la care se poate recupera debitul, la această rubrică fiind trasă o linie. Trimiterea către art. 6 din contractul de credit, existentă pe formularul completat de B.A., unde sunt menţionate garanţiile care însoţeau obligaţia asumată de debitorul S.A., nu poate fi interpretată în sensul menţinerii acestora în noua obligaţie care a luat naştere, întrucât acest articol cuprinde şi alte garanţii în afara contractului de ipotecă.
Aşa fiind, critica recurentei sub acest aspect apare neîntemeiată, dispoziţiile art. 1134 C. civ. îşi găsesc pe deplin aplicarea.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucuresti împotriva sentinţei comerciale nr. 34 din 20 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2979/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3159/2007. Comercial → |
|---|
