ICCJ. Decizia nr. 3132/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3132/2007
Dosar nr. 49104/3/2005
Şedinţa publică din 16 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată pe pârâtă SC C. S.R.L. cu sediul în Botoşani şi a solicitat obligarea acesteia la efectuarea investiţiei nerealizate, conform clauzei contractuale prevăzută la art. 8.9 alin. (7) din contractul de vânzare cumpărare, daune cominatorii de 100 lei pe zi întârziere şi penalităţi calculate pentru suma neinvestită.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa comercială 635 din 20 februarie 2006, a admis în parte acţiunea obligând pe pârâtă la efectuarea investiţiei în sumă de 17661,67 lei şi la 4415,42 lei penalităţi de întârziere şi a respins capătul de cerere privind obligarea la plata daunelor cominatorii.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin contractul de vânzare – cumpărare încheiat între părţi, pârâta s-a obligat a efectua investiţii în sumă de 264925000 lei pe o perioadă de 3 ani, începând cu 1 martie 2000, obligaţie neexecutată pentru cele programate şi scadente în aprilie 2002 şi aprilie 2003 în care atrage penalităţile prevăzute în art. 8.9 alin. (8) din contract.
Daunele cominatorii au fost respinse întrucât abia după obţinerea unui titlu executoriu privind obligaţia de a face, creditorul poate cere plata unor amenzi pentru fiecare zi de întârziere.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia comercială nr. 412 din 18 septembrie 2006, a respins, ca nefondat, apelurile declarate de părţi considerând că daunele cominatorii nu puteau fi acordate într-o cauză ce privea răspunderea contractuală unde părţile au prevăzut sancţiuni pentru neexecutare, iar investiţiile pretins a fi fost efectuate nu au fost dovedite.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 969 şi 1073 C. civ., obligarea la daune cominatorii reprezentând o metodă de constrângere în realizarea îndatoririlor contractuale; fiind în prezenţa unei obligaţii de a face ce implică un fapt personal, singurul mijloc de constrângere pentru îndeplinirea exactă a obligaţiei nu constituie daunele cominatorii.
Mai susţine recurenta că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 5803 C. proc. civ., întrucât acestea se referă la procedura executării silite.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune.
Dreptul substanţial privitor la efectele obligaţiilor îndreptăţesc pe creditor să ceară debitorului său îndeplinirea exactă a obligaţiei iar în caz contrar are dreptul la despăgubiri. În situaţia obligaţiei de a face, neexecutarea se schimbă în dezdăunări.
Jurisprudenţa modernă a admis posibilitatea ca judecătorul să fixeze un termen înăuntrul căruia debitorul să-şi execute obligaţia şi totodată să pronunţe o condamnare la o sumă de bani pentru fiecare zi de întârziere peste termenul fixat.
Deşi daunele cominatorii nu reprezintă prejudiciul pe care întârzierea o pricinuieşte creditorului, ele nu pot fi caracterizate în afara dreptului execuţional, natura lor fiind conferită de caracterul de constrângere pentru îndeplinirea obligaţiei.
Aşadar, daunele cominatorii reprezintă opţiunea judecătorului de a sancţiona pe debitorul rău platnic pentru a-şi executa obligaţia în termenul hotărât, lăsată la înţelepciunea lui.
Instanţa de fond judicios a apreciat sediul materiei fiind art. 5803 C. proc. civ., singura normă, în afara jurisprudenţei, care reglementează constrângerea pentru neexecutarea obligaţiei de a face şi a considerat inoportună aplicarea sa cu atât mai mult cu cât creanţa era contestată.
Este adevărat că, în consideraţiile sale, curtea de apel a confundat caracterul sancţionator al daunelor cominatorii cu acela de reparare integrală a prejudiciului al daunelor interese, susţinând greşit că debitorul nu poate fi sancţionat de mai multe ori pentru aceeaşi faptă în materia obligaţiei contractuale şi a executării acesteia.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 412 din 18 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3135/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3129/2007. Comercial → |
|---|
