ICCJ. Decizia nr. 3136/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3136/2007
Dosar nr. 994/57/2006
Şedinţa publică din 16 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta C.N.I. SA Bucureşti, a chemat în judecată pe pârâta SC G. SRL Mediaş, solicitând plata sumei de 18.207.070.928 lei penalităţi contractuale pentru depăşirea termenului de finalizare a lucrărilor sală de sport Mediaş.
Prin cererea reconvenţională, pârâta a solicitat plata avansului şi a diferenţei de preţ pentru achiziţionarea pardoselii iniţiale, diferenţa de preţ între pardoseala iniţială şi cea montată şi plata penalităţilor de întârziere de 0,15 % pe zi pentru sumele de 1.203.929.664 şi 1.450.208.256 lei.
Prin cererea de chemare în garanţie, reclamanta a solicitat introducerea în cauză a Municipiului Mediaş prin Primar, beneficiar al lucrărilor, care să fie obligat la plata pretenţiilor din acţiunea reconvenţională.
Tribunalul Sibiu, prin sentinţa civilă nr. 372/C din 12 aprilie 2006, a admis acţiunea reclamantei, obligând pe pârâtă la plata sumei de 18.207.070.928 lei penalităţi de întârziere, a admis cererea reconvenţională obligând pe reclamantă la 4.656.684.920 lei contravaloarea pardoselii elastice şi a penalităţilor de întârziere şi a obligat pe reclamantă la 307.996.165 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că termenul de finalizare a lucrărilor a fost prelungit prin acordul părţilor de la 30 aprilie 2003 la 1 decembrie 2003 însă realizarea lucrărilor abia la 16 iunie 2004 a fost recepţionată, după ce executantul a sesizat pe beneficiar de necesitatea schimbării tipului de pardoseală elastică şi executării acestei lucrări. Prin protocolul 12915 din 16 iunie 2004 reclamanta a transmis imobilul chematei în garanţie, cu titlu gratuit.
Contractul prevedea penalităţi de întârziere atât pentru nerespectarea termenului de predare a lucrării cât şi pentru neplata facturilor emise de executant.
Curte de Apel Alba Iulia, prin Decizia civilă nr. 186/ A din 27 octombrie 2006, a admis apelurile reclamantei şi pârâtei, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a respins atât acţiunea principală cât şi cererea reconvenţională, menţinând dispoziţiile privind cererea de chemare în garanţie.
Curtea de apel a considerat că prevederea contractuală stipulată în art. 23.2 privind penalităţile de întârziere pentru neplata în termen a facturilor nu va fi aplicată întrucât pârâta deşi nu a respectat termenul de finalizare a lucrărilor, reclamanta şi-a exercitat dreptul de a deduce prin neplata facturilor reţinând sumele din cuantumul valorii contractului. Totodată, instanţa de apel a reţinut şi lipsa efectelor prevederilor art. 23.1 din contract întrucât penalităţile pentru întârzierea finalizării contractului se datorau condiţionat de vina exclusivă a executorului.
Reclamanta şi-a exercitat parţial dreptul de a deduce penalităţile din facturile pe care nu le-a plătit astfel încât nu ar avea nici un motiv să ceară pârâtei restituirea, din preţul deja plătit, penalităţile pentru întârzierea predării lucrării.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, reclamanta şi pârâta au declarat recurs.
Criticând hotărârea curţii de apel în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., reclamanta a susţinut că deşi instanţa a reţinut culpa pârâtei în nefinalizarea la timp a lucrării, nu a aplicat prevederea contractuală prin care părţile au stabilit anticipat cuantumul prejudiciului considerând greşit renunţarea reclamantei la acest drept; greşit a susţinut lipsa obiecţiunilor la recepţia lucrărilor, ignorând Anexa 2 la procesul verbal de recepţie şi nu a ţinut cont de înţelegerea părţilor încheiată la 20 octombrie 2003 prin care, dacă noul termen de predare nu va fi respectat penalităţile se vor calcula de la termenul iniţial contractat, 30 aprilie 2003.
Recursul pârâtei, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţine nelegalitatea deciziei atacate, instanţa ignorând acordul părţilor cu privire la înlocuirea pardoselii şi recepţia lucrării prin care s-a menţionat îndeplinirea obligaţiilor contractuale. Transmiţând cu titlu gratuit construcţia Primăriei Mediaş, reclamanta nu mai are nici un drept în legătură cu pardoseala elastică şi nu poate chema în judecată pe constructor. Numai Consiliul Local Mediaş era îndreptăţit să pretindă penalităţi, ca succesor al bunului.
Admiţându-se apelul pârâtei s-a constatat că aceasta nu are nici o culpă în predarea cu întârziere a lucrării. Greşit instanţa de apel a considerat pe reclamantă terţ în raport cu facturile neplătite sumele facturate fiind pentru pardoseala elastică, de creşterea de valoare beneficiind reclamanta.
Clauzele contractului prevedeau dreptul de a cere rezilierea contractului pentru nerespectarea acestuia, iar dacă achizitorul nu l-a denunţat în termenul de 30 de zile nu putea să deducă penalităţile din facturile pentru pardoseală şi nu putea să considere nici culpa exclusivă a pârâtei.
Recursurile sunt fondate şi vor fi admise.
Prin contractul de execuţie de lucrări nr. 19 din 17 mai 2002, părţile au convenit ca pârâta să execute să finalizeze şi să întreţină sala de sport a Clubului Sportiv Mediaş iar reclamanta să plătească suma de 29.389.945 lei preţ al lucrărilor, durata execuţiei fiind de 12 luni, adică până la 30 aprilie 2003.
Prevederile pct. 12.1 alin. (3) stabileau în sarcina executorului obligaţia de a notifica despre toate erorile, omisiunile, viciile sau altele descoperite de el în proiect.
Prevederile pct. 23.1 şi 23.2 din contract stabileau daunele interese la care părţile erau îndreptăţite pentru neîndeplinirea la timp a obligaţiilor asumate iar cele ale pct. 24 îndreptăţeau pe creditorul obligaţiei la rezilierea contractului.
În procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 12907 din 16 iunie 2004 s-a admis recepţia lucrărilor constatându-se însă lipsa din documentaţia scrisă şi desenată a pieselor cuprinse în anexa 1, neexecutarea lucrărilor cuprinse în anexa 2 şi nerespectarea prevederilor proiectului pentru lucrările cuprinse în anexa 3, situaţie care s-a remediat la data de 5 iulie 2004 când a fost încheiat procesul verbal 13.600.
În vederea finalizării execuţiei lucrărilor parţiale au convenit la data de 20 octombrie 2003 ca termenul de execuţie iniţial stabilit la 30 aprilie 2003 să se prelungească până la 1 decembrie 2003 fără ca achizitorul să perceapă penalităţi. În condiţiile în care acest nou termen nu va fi respectat, achizitorul avea dreptul la penalităţi începând cu data de 30 aprilie 2003.
Astfel definiţi termenii contractului, neîndeplinirea obligaţiilor la datele stabilite confereau părţilor dreptul de a cere penalităţile de întârziere în temeiul pct. 23 din contract iar dreptul de a cere reziliere contractului cu plata daunelor interese pentru nerespectarea obligaţiilor reprezenta opţiunea părţii lezate.
Contractul oferea aşadar achizitorului dreptul de a cere penalităţi de 0,15 % pe zi de întârziere pentru neîndeplinirea, din vina exclusivă a executantului, a lucrărilor contractate, deducând suma echivalentă iar acesta din urmă pentru plata neefectuată era îndreptăţit la suma echivalentă cu 0,15 % pe zi de întârziere.
Prin acţiunea introductivă reclamantul achizitor a înţeles să solicite plata penalităţilor de 0,15 % din valoarea contractului, renunţând implicit la opţiunea oferită de pct. 23.1 de a deduce penalităţile din valoarea lucrărilor. Valoarea contractului era de 29.389.945 lei, la care a calculat procentul stabilit drept penalităţi.
Interpretarea dată de instanţa de apel acestei clauze contractuale nu reflectă intenţia reală a părţilor. Reclamanta nu a plătit facturile din 12 decembrie 2003 şi 3 februarie 2004 motivând că sumele nu sunt datorate, nicidecum compensaţia convenţională în temeiul pct. 23.1. Astfel, nu se poate reţine că reclamanta şi-a exercitat parţial dreptul de a deduce penalităţile şi nu mai are motiv să ceară prin acţiune separată obligarea pârâtei la restituirea preţului deja plătit.
Finalizându-se lucrările după termenul prevăzut în înţelegerea din 20 octombrie 2003, achizitorul era îndreptăţit să ceară penalităţile prevăzute în contract, compensaţia convenţională prin deducerea acestora din valoarea contractului nefiind posibilă întrucât preţul era deja plătit, iar valoarea facturilor din 12 decembrie 2003, 3 februarie 2004 şi 27 iunie 2004 considerată în afara contractului părţilor.
Culpa executantului rezultă din depăşirea termenului de execuţie a lucrărilor care nu poate fi înlăturată prin nota justificativă din 19 mai 2004 încheiată între Primăria Mediaş şi SC G. SRL. Termenul de finalizare a lucrărilor era stabilit prin acordul reclamantei cu pârâta, consiliul local sau primăria fiind în afara acestor raporturi juridice.
Pe de altă parte, reclamanta, achizitor al lucrării, a predat cu titlu gratuit construcţia Consiliului Local Mediaş prin protocolul din 12 iulie 2004, când construcţia era finalizată.
Astfel, este greşită susţinerea recurentei-pârâte potrivit căreia reclamanta nu are calitatea procesuală de a pretinde vreo sumă de bani în legătură cu pardoseala elastică. De altfel, motivarea recursului pârâtei este contradictorie când susţine ulterior că C.N.I. Bucureşti este clar care a beneficiat de creşterea de valoare şi urmează să plătească sumele respective.
Aşadar reclamanta C.N.I. Bucureşti, achizitor al lucrării, beneficiară a creşterii de valoare a contractului încheiat are calitatea de a pretinde daunele interese izvorâte din contractul 19/17 mai 2002 în care este parte, fără a fi necesară o delegaţie din partea creditorului său respectiv Consiliul Local Mediaş.
În aceiaşi măsură este dezlegată şi obligaţia achizitorului de plată a daunelor interese prevăzute de pct. 23.2 din contract pentru neplata facturilor legate de achiziţionarea pardoselii elastice.
Încercarea pârâtei de a se considera în afara culpei evocând lipsa în caietul de sarcini a caracteristicilor pardoselii elastice este nesusţinută, prevederile contractuale obligând pe executant să notifice prompt toate erorile, omisiunile, viciile sau altele asemenea descoperite de el în proiect pe durata îndeplinirii contractului [(pct. 12.1 (3)].
În privinţa motivului suplimentar de recurs al pârâtei, prevederile art. 276 C. proc. civ., sunt supletive, lăsând la latitudinea instanţei să compenseze sau nu cheltuielile de judecată.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite ambele recursuri, declarate împotriva deciziei civile nr. 186/ A din 27 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, va modifica Decizia în sensul că va respinge apelurile declarate împotriva sentinţei civile nr. 371/C/2006 pronunţată de Tribunalul Sibiu.
În considerarea dispoziţiilor art. 276 C. proc. civ., va compensa cheltuielile de judecată efectuate de părţi în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanta SC C.N.I. SA Bucureşti şi pârâta SC G. SRL Mediaş, împotriva deciziei civile nr. 186/A/2006 din 27 octombrie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Modifică Decizia recurată şi respinge apelurile declarate de aceleaşi părţi împotriva sentinţei civile nr. 371/C/2006 a Tribunalului Sibiu.
Compensează cheltuielile de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 16 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2717/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3135/2007. Comercial → |
|---|
