ICCJ. Decizia nr. 3143/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3143/2007
Dosar nr. 6153/3/2006
Şedinţa publică din 16 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta A.F.I. a chemat în judecată pe pârâţii Şt.G., S.A. şi SC A.D.M.F. SRL solicitând obligarea primilor doi, în solidar la plata sumei de 36172,24 lei reprezentând majorări şi penalităţi de întârziere aferente chiriei neplătită în perioada august 2002 – ianuarie 2005, chiria pentru perioada august 2002 – 13 martie 2003, lipsa de folosinţă şi dobânzile aferente perioadei 14 martie 2003 – 31 ianuarie 2005, precum şi evacuarea pârâtei SC A.D.M.F. SRL
Judecătoria Sectorului III Bucureşti, prin sentinţa civilă 11143 din 19 decembrie 2005, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, Tribunalului Bucureşti, considerând că sunt aplicabile prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., unul din capetele de cerere ale acţiunii fiind neevaluabil în bani.
Tribunalul, prin sentinţa comercială 1021 din 21 martie 2005, a admis acţiunea privind capătul de cerere de evacuare a societăţii comerciale, a disjuns capetele de cerere privind pretenţiile şi a obligat pe pârâta societatea comercială la 9,3 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin rezilierea contractului de închiriere la 14 martie 2003 dispusă prin sentinţa 3534 a Tribunalului Bucureşti, pârâta nu mai are dreptul locativ care să-i permită ocuparea spaţiului.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia comercială nr. 29 din 19 ianuarie 2007, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei; considerând faţă de obiectul acţiunii, competenţa tribunalului ca instanţă de fond, legal soluţionată disjungerea capetele de cerere privind pretenţiile, corect fiind aplicate prevederile art. 165 C. proc. civ. Pe fond curtea de apel a reţinut că atât timp cât contractul de închiriere a fost reziliat, locatarul nu mai are dreptul de folosinţă al spaţiului ocupat.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, SC A.D.M.F. SRL a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că instanţele nu au indicat temeiul de drept în baza căruia au fost pronunţate, aşa încât acestea nu sunt motivate în drept; instanţa de apel greşit a soluţionat excepţia necompetenţei materiale a tribunalului, cauza fiind de natură civilă, greşit a soluţionat excepţia de interes după cum şi disjungerea cauzei a fost greşită, evacuarea societăţii comerciale nefiind parţială câtă vreme mai există raporturi de locaţiune între reclamantă şi pârâta Şt.G.
Recurenta mai susţine că instanţele greşit s-au limitat la aprecierea probelor, existenţa unei hotărâri de reziliere a contractului neexecutată implicând continuarea tacită a raporturilor de locaţiune.
Recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce se vor expune.
În privinţa nulităţii hotărârii care poartă data de 21 martie 2005 se constată că sentinţa comercială1021 a fost pronunţată în şedinţa publică din 21 martie 2006, consemnată în expresia ultimului paragraf al sentinţei.
Prevederile art. 261 C. proc. civ., sancţionează întradevăr nerespectarea menţiunilor privind pronunţarea hotărârii judecătoreşti, dar în raport cu aceste dispoziţii neconcordanţa între data înscrisă în practica şi aceea din dispozitivul sentinţei corespunzătoare minutei nu este sancţionată de lege cu nulitatea.
Aprecierea asupra nemotivării în drept a evacuării este nefondată, acţiunea fiind o consecinţă a exercitării dreptului de proprietate sau de administrare, care dă dreptul locatorului să ceară restituirea lucrului, situaţie care nu este expres prevăzută de lege, dar rezultă explicit din prevederile art. 1431 C. civ.
În privinţa naturii civile a acţiunii recurenta încearcă o argumentare surprinzătoare. Contractul de închiriere este încheiat pentru un spaţiu care are altă destinaţie decât locuinţă stabilit expres în art. 2 şi care determină indubitabil competenţa instanţelor comerciale.
Lipsa de interes a reclamantei în promovarea acţiunii apare ca o excepţie nepertinentă, reclamanta, în temeiul dreptului de administrare, acţionând în conservarea bunului, în exercitarea dreptului de folosinţă şi posesie. Existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care contractul de locaţiune a fost reziliat, răspunde şi interesului reclamantei în exercitarea drepturilor conferite de calitatea sa de administrator.
Dispoziţiile art. 165 C. proc. civ., stabilesc dreptul instanţei de a despărţi pricinile întrunite, în orice stare a judecăţii, dacă socoteşte că numai una din ele este în stare de judecată.
În aplicarea acestei norme instanţele de fond au apreciat judicios asupra capătului de cerere neevaluabil, care în considerarea sentinţei civile 3534 din 14 martie 2003 a Tribunalului Bucureşti, nu mai reclama alte susţineri.
Cu privire la greşita apreciere a probelor, faţă de abrogarea prevederilor art. 304 pct. 11 C. proc. civ., instanţa de recurs nu mai are căderea a cenzura hotărârile instanţelor de fond.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei nr. 29 din 19 ianuarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A.D.M.F. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 29 din 19 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3246/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 408/2007. Comercial → |
|---|
