ICCJ. Decizia nr. 3172/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3172/2007
Dosar nr. 8327/54/2006
Şedinţa publică din 17 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă, astfel cum a fost precizată la data de 3 noiembrie 2004, reclamanta SC M. SA Târgu Jiu a solicitat obligarea pârâtei B.E.I.R.E. SA Bucureşti să respecte contractul de credit nr. 19/ DRC încheiat la data de 31 mai 2004, respectiv să-i acorde creditul de 1.590.000 Euro necesar în vederea cumpărării unei fabrici de cărămidă de la firma Germană T.HGM.B.H.J.C.
Prin sentinţa nr. 819 din data de 7 decembrie 2004, Tribunalul Gorj a admis acţiunea, astfel cum a fost precizată şi a obligat pârâta să respecte contractul de credit nr. 19/DRC/2004 încheiat cu reclamanta, în sensul de a-i acorda împrumutul de 1.590.000 Euro.
Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin Decizia nr. 255 din data de 15 septembrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei.
În contra acestei decizii, pârâta a declarat recurs, în termen, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., când hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, în temeiul căruia a solicitat modificarea în tot a deciziei, admiterea apelului şi pe fond respingerea acţiunii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 907 din 2 martie 2006, a admis recursul, a casat Decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a se pronunţa astfel, a avut în vedere că nici prima instanţă nici curtea de apel, ca instanţă de control judiciar nu au calificat corect pactul comisoriu expres convenit prin clauza înscrisă în art. 44 din contract şi efectele acestuia privind rezilierea de drept şi nu au examinat clauza de culpă a reclamantei din perspectiva obligaţiilor asumate de aceasta prin art. 43 lit. j) din acelaşi contract, raportat la situaţia de fapt nelămurindu-se dacă împrejurările invocate se circumscriu cazurilor în care intervine rezilierea de drept.
În acest sens, s-a arătat că ceea ce trebuie lămurit este dacă datoria la bugetul statului, stabilită prin procesul verbal încheiat la 31 mai 2004 de către organul fiscal şi toate aspectele legate de măsurile luate în baza acestui act, constituie o împrejurare nouă de natură a determina modificarea condiţiilor de acordare a creditului prin reducerea bonităţii firmei, cu consecinţa naşterii astfel a obligaţiei reclamantei beneficiară de a încunoştiinţa banca.
S-a dat ca indicaţie, pornind de la problemele de drept dezlegate, ca instanţa de apel să procedeze la completarea probelor în sensul arătat.
În rejudecare, în urma probelor administrate, Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin Decizia nr. 20 din 25 ianuarie 2007, a admis apelul şi a schimbat sentinţa în sensul că a respins acţiunea, ca nefondată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că la data acordării creditului, analiza financiară a SC M. SA Târgu Jiu s-a efectuat pe baza bilanţurilor contabile încheiate la 31 decembrie 2002 şi la 31 decembrie 2003 (inclusiv anexele), avizate de Administraţia financiară, aşa cum rezultă din nota de propunere nr. 1836 din 06 mai 2004, avizată pentru prezentare în Consiliul de Administraţie.
Cu aceeaşi ocazie s-au avut în vedere convenţiile de eşalonare a datoriilor încheiate cu Ministerul Finanţelor, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi C.N.A.S.
Ulterior, prin procesul verbal încheiat la data de 31 mai 2004 D.G.F.P. Gorj a stabilit în sarcina SC M. SA Târgu Jiu obligaţii de plată către bugetul de stat în cuantum de 6.472.950 RON (64.729.500.000 ROL).
Procesul – verbal sus-menţionat nu a fost contestat pe cale administrativ – fiscală, fapt confirmat de SC M. SA Târgu Jiu prin răspunsul la interogatoriu.
Cu toate acestea, prin adresa nr. 1670 din 2 iulie 2004, intimata - reclamantă a solicitat băncii suspendarea contractului de credit până la lămurirea situaţiei de organele fiscale.
În data de 22 iunie 2004, la cererea M.F.P. – D.G.F.P. – A.F.P. – Biroul A.M.C. a fost instituită poprirea asupra conturilor SC M. SA Târgu Jiu deschise la Sucursala Craiova a E. SA.
Totodată, din adresele aflate la dosar nr. 1104/COM/2004, rezultă că natura obligaţiilor faţă de bugetul de stat este alta decât cea avută în vedere la încheierea contractului de credit iar titlurile executorii poartă dată ulterioară anilor 2002 – 2003.
Pe de altă parte, în privinţa bonităţii, deşi prin contract SC M. SA Târgu Jiu s-a angajat să îndeplinească toate condiţiile din contractul de creditare, scrisoarea de garanţie prezentată a ridicat următoarele probleme: nu a fost emisă de o bancă de prim rang (banca emitentă fiind V.R.B.P.); angajamentul băncii emitente încetează la începerea operaţiunilor de demontare a fabricii (conform contractului de vânzare – cumpărare) cu precizarea că valabilitatea scrisorii încetează în orice caz la data de 30 iulie 2004; nu este supusă Regulilor uniforme privind garanţiile la cerere, Publicaţia 458 a C.C.I. Paris; formula de angajament a băncii nu este urmată de precizarea expresă privind renunţarea de către garant la beneficiul de diviziune şi la alte excepţii de la plată care pot fi invocate, ceea ce implică o acoperire mai redusă a riscului de neplată; nu se precizează în text că scrisoarea poate fi executată la prima şi simpla cerere şi nici documentele de a căror prezentare depinde executarea sa, toate aceste situaţii fiind de natură a justifica măsura băncii, încadrându-se în situaţiile avute în vedere la art. 43 lit. j) din contract şi atrăgând sancţiunea rezilierii, de drept, a contractului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta invocând, în drept, motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea poate fi modificată atunci când nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, respectiv când hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
A susţinut astfel, în esenţă, că analiza instanţei de apel trebuia să se raporteze la perioada cuprinsă între momentul încheierii contractului de credit şi momentul notei privind propunerea de reziliere a contractului din perspectiva obligaţiilor asumate prin art. 43 lit. j) din contract şi să se stabilească, ceea ce nu s-a făcut printr-o motivare clară, dacă s-a produs o încălcare a obligaţiilor contractuale în sensul prevăzut prin convenţie.
Or, sub acest aspect, a arătat că pârâta a cunoscut existenţa controlului financiar, şi situaţia economico – financiară a societăţii, evidenţierea unor datorii la nivelul datei de 31 mai 2004, în fapt chiar data încheierii contractului de credit, vizând o situaţie ce nu a apărut, deci, după încheierea contractului, nu este de natură a schimba condiţiile de creditare, nefiind afectată bonitatea firmei raportat la posibilităţile de plată şi garanţiile consimţite astfel cum au fost aprobate chiar de către bancă, iar reanalizarea conţinutului acestora nu are legătură cu obiectul judecat.
Intimata pârâtă a depus întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului.
Analizând, recursul se găseşte fondat.
Potrivit art. 43 lit. j) din contractul de credit fapta împrumutatului de a nu declara în termen de maxim 5 zile de la apariţie, orice situaţie care ar putea determina modificarea condiţiilor de acordare a creditului care ar putea afecta garanţiile colaterale constituite în favoarea împrumutătorului, constituie caz de culpă.
Deci, pentru a se putea reţine incidenţa cazului de culpă trebuie verificat dacă s-au schimbat condiţiile de acordare a creditului în aşa măsură încât să fie afectate garanţiile colaterale constituite în favoarea băncii.
Or, analizând condiţiile avute în vedere la acordarea creditului se constată că împrumutul s-a aprobat în considerarea situaţiei economico – financiare a societăţii, rezultată din bilanţurile contabile aferente anilor 2002, 2003, reeşind, totodată, din probele noi produse de recurentă în recurs că, datoriile la bugetul statului preluate, apoi, în actul de control fiscal, erau evidenţiate în contabilitate la data acordării împrumutului, încât actualizarea acestora şi executarea silită întemeiate pe acelaşi act de control fiscal, încheiat la aceeaşi dată cu contractul de împrumut, nu poate constitui, în aceste condiţii, o situaţie nouă de natură a atrage din acest punct de vedere obligaţia contractuală a recurentei pârâte de a notifica banca, în sensul cerut de art. 43 lit. j).
Mai mult, banca a ştiut despre rezultatele actului de control de la organul fiscal şi numai când recurenta - reclamantă i-a adus la cunoştinţă despre demersurile sale şi de suspendarea executării silite a actului de control i-a notificat intenţia de reziliere, cu toate că a luat la cunoştinţă despre neafectarea capacităţii de plată a debitoarei sale, ceea ce echivalează cu exercitarea cu rea credinţă a contractului.
Pe de altă parte, din clauza contractuală de agravare a răspunderii contractuale mai rezultă şi condiţia cumulativă constând în afectarea garanţiilor colaterale constituite, deoarece numai în aceste condiţii se poate vorbi de o schimbare efectivă a condiţiilor de acordare a împrumutului, aşa cum a fost avută în vedere de părţi şi creearea unor situaţii de risc pe care părţile nu au înţeles să şi le asume.
Or, din nicio probă a dosarului nu rezultă schimbarea condiţiilor de acordare a împrumutului din această perspectivă, iar instanţa de apel, în judecata sa, excede acestui cadru făcând, de fapt, o analiză a garanţiilor contractate ceea ce nu a constituit cauza notificării rezilierii şi, pe cale de consecinţă, a cauzei cererii de chemare în judecată cu care instanţa de fond a fost învestită, motivele de nelegalitate ale hotărârii instanţei de fond reţinute de instanţa de apel fiind, deci, străine de natura cauzei, iar soluţia care le cuprinde, nelegală, din perspectiva art. 969 C. civ.
Aşa fiind, recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., este fondat, încât în baza art. 312 alin. (2) C. proc. civ., va fi admis, iar Decizia instanţei de apel modificată în sensul respingerii apelului pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC M. SA Târgu Jiu împotriva deciziei nr. 20 din 25 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Craiova, modifică Decizia atacată în sensul că respinge apelul declarat de pârâta B.E.I.R.E. SA – Bucureşti împotriva sentinţei Tribunalului Gorj nr. 819 din 7 decembrie 2004.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3174/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2833/2007. Comercial → |
|---|
