ICCJ. Decizia nr. 3178/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3178/2007
Dosar nr. 7138/59/2006
Şedinţa publică din 17 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la nr. 7138/59 din 17 noiembrie 2006 pe rolul Curţii de Apel Timişoara A.M.M. a formulat contestaţie la executare împotriva executării silite pornite de A.V.A.S. în temeiul convenţiei de credit nr. 249/1996 şi contractului de cesiune în gaj nr. 249 din 31 iulie 1996 solicitând: în temeiul art. 399 alin. (2) C. proc. civ., anularea înscrisului intitulat „comunicarea titlurilor executorii" şi anularea executării silite înseşi; în temeiul art. 403 alin. (1) C. proc. civ., suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare; în temeiul art. 274 C. proc. civ., obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocaţial şi taxe de timbru.
În motivarea contestaţiei se susţine, în esenţă, că A.V.A.S. a comunicat debitoarei, în temeiul art. 39; 40 şi 41 din OUG nr. 51/1998 că datorează 135.588,40 dolari S.U.A. în temeiul titlurilor executorii, convenţia de credit şi contractul de cesiune gaj, iar A.V.A.S. este creditor potrivit contractului de cesiune de creanţă nr. 219029 din 21 iulie 1999 încheiat cu B. SA, sucursala Arad.
Întrucât nu i s-a comunicat nici o notificare privind cesiunea de creanţă, contestatoarea susţine că nu îi este opozabilă.
De asemenea, potrivit art. 3.2. din convenţia de credit nr. 249/1996 se precizează: „creditul va fi rambursat integral la data de 31 iulie 1996" şi în consecinţă dreptul de a cere executarea silită s-a născut la 1 august 1999 şi trebuia executat, potrivit art. 13 alin. din OUG nr. 51/1998 până la data de 1 august 2006, astfel încât la data comunicării titlurilor executorii 25 octombrie 2006 dreptul de a cere executarea silită era prescris.
Curtea de Apel Timişoara a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 1/ PI din 08 ianuarie 2007 şi în consecinţă Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a pronunţat sentinţa civilă nr. 42 din 05 martie 2007 prin care:
Admite contestaţia la executare formulată de contestatoarea A.M.M., în contradictoriu cu intimata A.V.A.S.
Anulează executarea silită pornită de intimata A.V.A.S. împotriva contestatoarei în temeiul titlurilor executorii: convenţia de credit nr. 249 din 31 iulie 1996 şi contractul de cesiune în gaj nr. 249 din 31 iulie 1996.
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei extinctive a dreptului de a cere executarea silită.
Pentru a pronunţa această sentinţă curtea a reţinut că primul motiv al contestaţiei în sensul că executarea silită nu este opozabilă contestatoarei deoarece aceasta nu a fost notificată cu privire la cesiunea de creanţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 1393 C. civ., este întemeiat şi urmează a se admite contestaţia întrucât prevederile art. 13 din OUG nr. 51/1998 fac trimitere la dispoziţiile art. 1391 şi următoarele C. civ. şi în consecinţă se deduce că în cauză sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 1393 C. civ.
Referitor la al doilea motiv al contestaţiei privind prescripţia, curtea a constatat că împotriva Asociaţiei P.A.S.I. s-au efectuat acte începătoare de executare adresa nr. 3859 din 15 februarie 2005 şi ordinul nr. 1479 din 20 iulie 2006 pentru instituirea popririi asupra conturilor asociaţiei şi în consecinţă deoarece dreptul de a cere executarea silită împotriva debitorului principal nu s-a prescris, iar contractul de gaj are caracter accesoriu contractului de credit, nici dreptul de a cere executarea silită împotriva garantului, adică al contestatoarei, nu s-a prescris.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs A.V.A.S., criticând-o pentru nelegalitate şi solicitând modificarea ei în sensul respingerii contestaţiei, ca nefondată.
În motivarea recursului se susţine, în esenţă, că debitorul A.V.A.S. este Asociaţiei P.A.S.I., iar contestatoarea are calitatea de garant al obligaţiei debitorului şi potrivit art. 13 din OUG nr. 51/1998 precum şi dispoziţiilor C. civ., intimata avea obligaţia să notifice cesiunea de creanţă numai debitorului cedat, (nu şi garantului), ceea ce în cauză s-a realizat cum se reţine şi în considerentele sentinţei.
Înalta Curte, analizând actele dosarului în raport de motivul de recurs invocat, constată că potrivit art. 13 din OUG nr. 51/1998 cesiunea creanţelor bancare neperformante este supusă dispoziţiilor art. 1391 şi următoarele C. civ. şi are ca efect subrogarea A.V.A.S. în drepturile creditorilor cedenţi, iar notificarea debitorilor cedaţi se efectuează de A.V.A.S., în formă scrisă, în termen de 10 zile de la efectuarea cesiunii.
Art. 1393 C. civ., stipulează expres că cesionarul nu poate opune dreptul său la o a treia persoană decât după ce a notificat debitorului cesiunea; în cauză A.V.A.S. a notificat debitorului cesiunea la data de 15 februarie 2005, fapt consemnat în considerentele sentinţei şi necontestat de contestatoarea A.M.M.
Astfel fiind, rezultă că A.V.A.S. nu avea obligaţia notificării cesiunii către contestatoare întrucât aceasta are calitate de garant şi nu de debitor şi în consecinţă Înalta Curte constată că motivul de recurs este fondat, fapt pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va modifica sentinţa, în tot, în se sensul respingerii contestaţiei ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.V.A.S. Bucureşti împotriva sentinţei nr. 42 din 5 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, schimbă în tot sentinţa atacată şi respinge contestaţia la executare, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3186/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3176/2007. Comercial → |
|---|
