ICCJ. Decizia nr. 3390/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3390/2007
Dosar nr. 34632/3/2005
Şedinţa publică din 31 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgovişte, reclamanta SC B.R. SRL a chemat în judecată pe pârâţii Biroul Notarilor Publici Asociaţi G.E. şi S.S., T.D. şi S.P., solicitând să se constate nulitatea procurii nr. 3215 din 20 iunie 1996.
Prin sentinţa civilă nr. 5849/2002, Judecătoria Târgovişte a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Judecătoria Sectorului 1 a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia comercială.
Prin sentinţa comercială nr. 1396 din 5 aprilie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a luat act de renunţarea la judecată în contradictoriu cu pârâţii S.S. şi T.D., a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi cererea de intervenţie formulată de SC H.C.R.E.E.R.I. SRL. A respins, constatând existenţa autorităţii lucrului judecat, cererea formulată de reclamanta SC B.R.C.B.E.I. SRL, în contradictoriu cu pârâta G.E., S.S., T.D. şi P.S. A obligat reclamanta la 5.000.000 lei ROL cheltuieli de judecată către pârâta S.S., 5.000.000 lei ROL cheltuieli de judecată către T.D., 10.000.000 lei cheltuieli de judecată către E.G. şi 10.000.000 lei cheltuieli de judecată către SC H.C.R.E.E.R.I. SRL.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunal a reţinut că: cererea cu care a fost investită instanţa are ca obiect constatarea nulităţii absolute a procurii autentificate sub nr. 3215/1996, cu motivarea că această procură nu emană de la reclamantă şi că, adresându-se organelor de cercetare penală pentru constatarea falsului acestea au apreciat că răspunderea penală a făptuitorilor s-a prescris îndrumând la promovarea unei acţiuni civile.
Prin sentinţa civilă nr. 1522/2001, Tribunalul Dâmboviţa, secţia comercială, a admis acţiunea promovată de P.M., formulată în calitate de asociat unic al SC B.R.C.B.E.I. SRL în contradictoriu cu SC H.C.R.E.E.R.I. SRL şi S.P. şi a constatat nulitatea absolută a procurii nr. 3215 din 20 iunie 1996 dată pârâtului S.P. şi a actelor încheiate în baza acestei procuri. Însă, prin Decizia nr. 719/R/C pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. 2682/2002/R/C au fost admise recursurile declarate de pârâţi, sentinţa pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa indicată anterior, a fost modificată şi acţiunea respinsă.
În aceste condiţii, în cauză, tribunalul a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 1201 C. civ. S-a constatat că părţile din prezenta cauză sunt aceleaşi cu cele din dosarul în care a fost pronunţată sentinţa nr. 1522/2001 a Tribunalului Dâmboviţa, respectiv SC B.R.C.B.E.I. SRL Târgovişte (acţiunea promovată în cadrul dosarului nr. 515/2001 al Tribunalului Dâmboviţa, secţia comercială având ca autor aceeaşi societate comercială prin acţionarul unic). Chiar dacă în prezenta cauză s-ar putea indica existenţa în plus a unui pârât, respectiv notarul care a întocmit procura contestată, s-a motivat că atunci când instanţele care au pronunţat sentinţa şi Decizia anterior menţionate au avut în vedere împrejurarea că acest înscris a fost autentificat de notarul indicat anterior.
Instanţa de recurs chiar reţine în considerentele deciziei nr. 719/R/2002 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti că „instanţa a fost investită cu examinarea unei constatări a nulităţii absolute pentru fals în actul întocmit de către notar, cu prilejul exercitării serviciului de interes public, act de autoritate publică, potrivit art. 3 şi 4 din Legea nr. 36/1995".
Cât priveşte cauza, se constată că în cadrul ambelor dosare se solicită să se constate nulitatea absolută a procurii, ca urmare a falsului săvârşit la întocmirea ei, pârâtul uzând de procură şi încheind o serie de acte cu intervenienta. Or, aşa cum se reţine în considerentele sentinţei nr. 1522/2001 pronunţată de secţia comercială a Tribunalului Dâmboviţa, şi cauza acţiunii ce a făcut obiectul dosarului în care s-a pronunţat această sentinţă o constituie falsul săvârşit la întocmirea procurii nr. 3215/1996 şi semnarea actelor ataşate în baza acestei procuri false, fiind vorba despre cauza identică a celor două acţiuni.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 562 din 31 octombrie 2006, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei SC B.R. SRL apreciind că instanţa de fond a reţinut în mod corect excepţia autorităţii de lucru judecat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta SC B.R. SRL solicitând admiterea recursului şi casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., recurenta invocă, în sinteză, următoarele motive, care vizează greşita interpretare şi aplicare, de către instanţe, a prevederilor art. 1201 C. proc. civ.:
1. Nu există identitate de părţi între cele două cauze întrucât în prezenta cauză figurează o altă parte şi anume Biroul notarului public E.G..
2. Greşit s-a reţinut că obiectul celor două cauze este identic deoarece „se bazează pe temeiuri de fapt şi de drept diferite".
3. Curtea a reţinut greşit şi identitatea de cauze în cele dosare întrucât, „în speţă, dacă s-ar fi observat temeiurile juridice ale celor două acţiuni, s-ar fi observat că acestea sunt total diferite".
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, ce pot fi încadrare doar în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare şi care vizează greşita aplicare de către instanţe a prevederilor art. 1201 C. proc. civ.
Cererea de chemare în judecată soluţionată irevocabil prin Decizia nr. 719 din 11 septembrie 2002 de către Curtea de Apel Piteşti, şi care vizează nulitatea absolută şi a altor acte juridice decât procura 3215/1996, are ca temei de drept art. 953, 950, 961 şi 1173 C. civ.
Prin Decizia menţionată s-a respins acţiunea reclamantei cu motivarea că procura este un act autentic ce are deplină credinţă până la declararea falsului „falsul săvârşit eventual de către notar fiind caz de judecată penală, aşa cum art. 184 C. proc. pen., prevede". În această situaţie greşit a anulat tribunalul procura, ca act de autoritate publică „în lipsa declarării falsului acestuia de către instanţa penală".
Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze este întemeiată în drept pe prevederile art. 14 şi următoarele coroborate cu art. 346 C. proc. civ. şi se fundamentează pe împrejurarea că acţiunea penală nu a mai putut fi pusă în mişcare împotriva celor vinovaţi întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. De altfel, cererea a fost formulată după ce reclamantei i s-a comunicat respingerea, cu această motivare, a plângerii sale împotriva rezoluţiei nr. 716/P/2002 din 28 iunie 2002 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, cu îndrumarea de a se adresa cu acţiune civilă la instanţa de judecată. Ulterior, prin rezoluţia nr. 421/P/2004 din 17 noiembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se reţine „este cert atât faptul că procura nu emană de la P.M. şi că semnătura sa a fost falsificată (aspecte contestate ştiinţific prin expertiză grafică), cât şi faptul că au fost folosite la întocmirea altor acte". Se reţine de asemenea activitatea frauduloasă a notarului şi a instigatorului P.S. precum şi faptul că s-a constatat prescripţia răspunderii penale a acestora.
Cauza cererii de chemare în judecată priveşte fundamentul raportului juridic dedus judecăţii şi nu trebuie confundată cu cauza acţiunii (cum au făcut instanţele), care este scopul către care se îndreaptă voinţa celui ce reclamă sau se apără. Iar cauza celei de a doua cereri de chemare în judecată nu trebuie redusă numai la fundamentul raportului juridic dedus judecăţii ci trebuie raportată şi la temeiurile de drept ale noii cereri. De altfel şi instanţa supremă s-a mai pronunţat în sensul că nu există putere de lucru judecat în cazul în care prima hotărâre a soluţionat acelaşi litigiu însă pe un alt temei.
În conformitate cu prevederile Codului de procedură penală şi cu cele ale art. 184 C. proc. civ., în cazul în care, în cursul urmăririi penale a intervenit prescripţia răspunderii penale partea se va adresa instanţei civile care, va stabili ea însăşi, pe bază de probe, falsul.
Faţă de cele arătate instanţele au reţinut în mod greşit aplicarea în cauză a art. 1021 C. civ., respectiv existenţa autorităţii de lucru judecat şi drept urmare Înalta Curte urmează ca, în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ., să caseze Decizia atacată şi, pentru că procesul a fost soluţionat pe baza excepţiei autorităţii de lucru judecat, fără a se intra în cercetarea fondului, să trimită cauza spre rejudecare Tribunalului Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC B.R. SRL Târgovişte împotriva deciziei nr. 562 din 31 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Casează Decizia, admite apelul reclamantei, desfiinţează sentinţa nr. 1396 din 5 aprilie 2006 a Tribunalului Bucureşti şi trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3391/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3389/2007. Comercial → |
|---|
