ICCJ. Decizia nr. 3260/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3260/2007
Dosar nr. 1824/1/2007
Şedinţa publică din 19 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa arbitrală nr. 181 pronunţată, la data de 2 iunie 2004, de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, a fost admisă în parte acţiunea reclamantei SC B.T. SRL prin lichidator G.A. SRL Rm. Vâlcea iar pârâta C.R.M.T. SA a fost obligată la plata remuneraţiei comisionarului, bonusurilor şi dobânzii precum şi la plata cheltuielilor arbitrale. Prin aceeaşi sentinţă, a fost admisă în parte şi acţiunea formulată de C. SA împotriva SC B.T. SRL prin lichidator G.A. SRL, s-a dispus rezilierea contractului de agent autorizat nr. 2 VL 005 încheiat la 12 martie 2001 începând cu data de 4 iunie 2005, obligarea la plata contravalorii facturilor neachitate (mărfuri şi retrageri de bonusuri), cu penalităţi de întârziere precum şi la restituirea bunurilor primite în custodie de SC B.T. SRL în perioada derulării contractului sau la restituirea contravalorii acestora cu cheltuieli de judecată.
După un ciclu procesual, acţiunea în anulare formulată de reclamanta SC B.T. SRL împotriva sentinţei arbitrale nr. 181 din 4 iunie 2004 a fost respinsă de Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia nr. 295 din 13 decembrie 2006.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că în faţa instanţei a fost prezentată sentinţa nr. 638 din 2 noiembrie 2005 prin care a fost declanşată procedura insolvenţei împotriva reclamantei şi că au fost invocate prevederile art. 364 (i) C. proc. civ., pentru a susţine că instanţa arbitrală a încălcat dispoziţiile imperative cuprinse în art. 1169 C. civ., pentru că a dat relevanţă unor probe întocmite unilateral de către pârâtă, probe care nu puteau fi certificate după regulile impuse de art. 1176 C. civ. şi art. 51 alin. (1) C. com.
Analizând aceste critici, Curtea a pornit de la calificarea acţiunii arbitrale drept o procedură jurisdicţională specială şi a stabilit că motivele invocate nu vizează încălcarea unor norme imperative ale legii.
Potrivit instanţei pentru analiza acestui motiv de nulitate pe care reclamanta l-a caracterizat ca derivat din lipsa oricărui probatoriu care să susţină soluţia, Curtea a reţinut că nu interesează rezultatul evaluării probatoriului întrucât aceasta vizează stabilirea unei situaţii de fapt şi nu încălcarea unei norme imperative. Nefiind o procedură de reformare, a mai reţinut Curtea, anularea hotărârii poate fi pronunţată numai în cazul încălcării unor norme imperative care însă nu au fost demonstrate, astfel că motivul prevăzut de art. 364 lit. i) a fost înlăturat. După examinarea motivului prevăzut de art. 364 lit. a), Curtea de apel a constatat că litigiul era arbitrabil întrucât cererea de somaţie întemeiată pe OG nr. 5/2001 a fost transformată potrivit disponibilităţii care caracterizează şi procesul arbitral, în acţiune arbitrală propriu-zisă. În fine, şi critica încadrată în prevederile art. 364 lit. f) C. proc. civ., a fost respinsă, pe considerentul că articolul menţionat nu are în vedere situaţia când instanţa a soluţionat toate capetele de cerere dar acţiunea a fost admisă în parte, din considerentele sentinţei rezultând că daunele interese nu au fost acordate întrucât prejudiciul reclamat nu s-a demonstrat că este cert şi că sunt îndeplinite cerinţele art. 1086 C. civ.
Împotriva sentinţei comerciale a declarat recurs, reclamanta SC B.T. SRL prin care a solicitat modificarea sentinţei recurate, anularea hotărârii arbitrale, stabilirea competenţei în favoarea Curţii de Apel Piteşti după disjungerea celor două dosare nr. 2/2003 şi 455/2002 cu trimiterea ultimului la Curtea de Apel Piteşti ca instanţă competentă, iar a dosarului arbitral nr. 2/2003 la C.A.C.I. - C.C.I.R.
Reclamanta şi-a întemeiat recursul pe prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 art. 340 şi 3041 C. proc. civ. Fără să dezvolte motivele de nelegalitate separat potrivit punctelor evocate, autoarea a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel nu a observat încălcarea imperativă a legii în condiţiile în care expertizele administrate ca probă în dosarul arbitral şi documentele financiar-contabile au fost întocmite cu nerespectarea prevederilor imperative ale legii. În al doilea rând, recurenta a susţinut că s-au încălcat normele de competenţă privind soluţionarea somaţiei de plată, prin faptul că arbitrajul a trecut la soluţionarea cererii deşi cererea iniţială de chemare în judecată nu a fost modificată pentru ca aceasta să devină arbitrabilă.
Intimata, prin întâmpinare, a respins cele două critici formulate de recurentă făcând trimitere la precizarea de acţiune de la volumul II din dosarul arbitral iar în ce priveşte încălcarea unor motive de ordine publică a susţinut că în realitate recurenta a invocat motive de netemeinicie care se referă la probele administrate în cauză , expertizele şi raportul de inspecţie fiscală care nu pot fi examinate în acţiunea în anulare şi respectiv în recurs. În consecinţă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat.
- Sub aspectul motivelor invocate se constată că recurenta nu a argumentat fiecare motiv de nelegalitate pe care l-a invocat aşa cum dispune art. 3021 lit. c) C. proc. civ. Faptul că a invocat art. 3041 C. proc. civ., drept temei al susţinerilor sale nu obligă instanţa de recurs la o examinare a tuturor motivelor invocate indiferent de caracterul lor câtă vreme recursul nu este o cale de atac devolutivă menită să provoace o nouă judecată în fond. Concluzia aceasta se impune cu atât mai mult cu cât acţiunea în anulare îndreptată împotriva unei hotărâri arbitrale este ea însăşi limitată la motivele expres prevăzute de lege ceea ce înseamnă că prin formularea ei nu se provoacă o reanalizare a fondului ci un control al legalităţii hotărârii în conformitate cu art. 364 (a-i) C. proc. civ. Nu în ultimul rând art. 364 consacră prin motivele impuse pentru analiza legalităţii hotărârii arbitrale unicitatea mijlocului prin care se poate obţine desfiinţarea hotărârii arbitrale care nu vizează greşita judecată a litigiului în fapt sau în drept ci convenţia arbitrală, tribunalul arbitral, procedura de judecată şi conţinutul hotărârii.
Faţă de aceste precizări, singurele chestiuni care pot fi abordate în recurs sunt cele în legătură cu modul de examinare a motivelor de desfiinţare evocate în acţiunea în anulare. Din acest punct de vedere criticile evocate în această cale de atac pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care vizează situaţia când „hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii". Se observă din considerentele sentinţei pronunţată de Curtea de Apel că s-a făcut o amplă analiză a motivului care viza arbitralitatea litigiului. Din coroborarea lit (a) „litigiul nu este susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului", cu art. 340 C. proc. civ., care stabileşte dreptul părţilor de a supune arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele, rezultă că instanţa de anulare a dat o dezlegare corectă acestui motiv întrucât a stabilit, în alţi termeni, că tribunalul arbitral a fost investit cu o acţiune în pretenţii luată în discuţie în limitele investirii conform precizării depusă în şedinţa din 18 martie 2003. Faptul că pentru suma de 153.450,27 dolati S.U.A. s-a solicitat mai întâi Tribunalului Vâlcea să emită pe numele debitoarei somaţie de plată şi apoi după casarea ordonanţei şi sentinţei pronunţată în acea cauză a fost declinată competenţa în favoarea Tribunalului Arbitral nu încalcă nicio prevedere legală cu privire la arbitrabilitatea litigiului de vreme ce, după precizarea de acţiune ca fiind o acţiune în pretenţii obişnuită, s-a pus în aplicare convenţia arbitrală şi s-a trecut la examinarea litigiului. De remarcat este faptul că după data de mai sus şi după administrarea probelor, la data de 28 aprilie 2004, a urmat o altă precizare de acţiune, ceea ce demonstrează fără dubiu că tribunalul arbitral s-a aflat în faţa unei acţiuni în pretenţii şi nu a unei somaţii de plată cum susţine recurenta. Prin urmare nu a operat o derogare prin convenţia arbitrală de la normele care interesează ordinea publică prin faptul că litigiul a fost supus arbitrajului întrucât cererea respectivă, în condiţiile mai sus arătate, nu era de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti. Nu în ultimul rând este de reţinut că susţinerile recurentei nu numai că sunt contrare manifestării propriei voinţe de a supune litigiul tribunalului arbitral care rezultă din precizările respective de acţiune, dar vădeşte şi o nesocotire a altui principiu al dreptului procesual şi anume acela prin care se dispune că drepturile procesuale se exercită cu bună-credinţă.
- Celelalte critici referitoare la încălcarea unor dispoziţii imperative ale legii care în realitate vizează concludenţa unor probe administrate de tribunalul arbitral vor fi înlăturate întrucât nu fac trimitere la dispoziţiile încălcate şi nici nu au vreo referire la dispoziţiile art. 364 C. proc. civ., care au făcut subiect de analiză în acţiunea în anulare prin examinarea lit. i) a articolului mai sus menţionat. Aşa cum corect a reţinut în alţi termeni Curtea de Apel, în cauză au fost administrate probe pentru stabilirea situaţiei de fapt, aspecte care însă ţin de netemeinicie.
În realitate, prin faptul că se invocă „încălcarea unor dispoziţii imperative ale legii", recurenta, în contextul arătat tinde spre o reexaminare în fond a litigiului deşi prin acţiunea în anulare se realizează doar un control de legalitate şi nu de netemeinicie, în limitele prevăzute de art. 364 (1-i) C. proc. civ.
Faţă de cele ce preced, sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., în care puteau fi încadrate criticile aduse sentinţei Curţii de Apel, se constată că hotărârea nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, aşa încât criticile vor fi respinse.
Motivele prevăzute de art. 304 alin. (7) şi (8) C. proc. civ., nu se impun a fi examinate întrucât nu au fost motivate şi argumentate dar şi pentru că din sentinţa recurată rezultă cu prisosinţă că au fost respectate dispoziţiile art. 261 C. proc. civ., iar dezlegarea dată în controlul exercitat asupra hotărârii arbitrale a ţinut seama de fundamentul raporturilor juridice dintre părţi şi de limitele în care poate fi exercitat acest control în raport de prevederile art. 364 C. proc. civ.
În consecinţă, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC B.T. SRL prin lichidator G.A. SRL RM. VÂLCEA, împotriva sentinţei nr. 295 din 13 decembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3358/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3258/2007. Comercial → |
|---|
