ICCJ. Decizia nr. 3365/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3365/2007
Dosa nr. 5555/3/2005
Şedinţa publică din 26 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC S.M.B. SA Balş a chemat în judecată pe pârâta S.N.T.F. C.F.R. M. SA şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 42.955.785.325 lei reprezentând penalităţi de întârziere , actualizarea penalităţilor de întârziere conform coeficienţilor de inflaţie şi actualizarea facturilor conform aceloraşi coeficienţi motivând că plata preţului mărfii livrată către pârâtă a fost achitată cu întârziere şi că potrivit prevederilor contractului (art. 5.3) era îndreptăţită să pretindă suma de mai sus. După un ciclu procesual, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a pronunţat sentinţa nr. 1811 din 12 aprilie 2006, prin care a fost admisă în parte acţiunea şi a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 19.650.362.271 lei vechi. Instanţa de fond a avut în vedere la pronunţarea acestei soluţii suplimentul la raportul de expertiză prin care a fost determinat cuantumul penalităţilor şi în raport de clauza penală din contract (art. 5.3) a stabilit că indiferent de modul de stingere a obligaţiei de plată penalităţile curg pe întreaga perioadă de la scadenţă până la plată. Pentru a înlătura susţinerea pârâtei potrivit căreia plata s-a făcut prin compensare şi că astfel ar fi înlăturate penalităţile, prima instanţă a făcut trimitere la contractul de compensare de la dosar prin care s-a stabilit expres că prin compensare nu se sting obligaţiile de plată a penalităţilor. Celelalte cereri ale reclamantei au fost înlăturate cu motivarea că în raport de clauza penală stipulată în contract nu se cuvine actualizarea sumelor pretinse în raport de indicii de inflaţie.
Sentinţa fondului a fost schimbată în parte în urma admiterii apelului declarat de S.M.R. SA BALŞ prin Decizia nr. 623 din 23 noiembrie 2006 prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, a acordat pe lângă penalităţile de întârziere şi actualizarea contravalorii facturilor şi a penalităţilor de întârziere, suma totală acordată faţă de precizarea de acţiune fiind de 56.344.332.651 Rol.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că penalităţile de întârziere nu au fost achitate nici până la data soluţionării apelului promovat de pârâtă şi că se impune repararea integrală a prejudiciului. Curtea a avut în vedere şi faptul că părţile au stabilit anticipat, prin clauzele 4.1 şi 5.3 din contract penalităţile cât şi prevederea că prejudiciul trebuie reparat integral. La determinarea cuantumului sumelor datorate cu titlu de actualizare, s-a avut în vedere raportul de expertiză întocmit la judecata în primă instanţă.
Împotriva deciziei nr. 623/2006 a declarat recurs pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA Bucureşti prin care în temeiul art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., a solicitat modificarea deciziei în sensul înlăturării obligaţiilor reţinute de iunstanţa de apel privind plata sumelor actualizate.
În esenţă, recurenta a susţinut că părţile au determinat anticipat modalitatea de percepere a penalităţilor prin clauza stipulată la art. 5.3 din contract. Potrivit recurentei în conformitate cu art. 1085 C. civ., debitorul nu răspunde decât de daunele-interese care au fost prevăzute sau care ar fi putut fi prevăzute la încheierea contractului.
A mai arătat că daunele-interese nu pot să cuprindă decât ceea ce este consecinţa directă şi necesară a neexecutării obligaţiei iar potrivit art. 1087 C. civ., când convenţia cuprinde „că partea care nu va executa va plăti o sumă oarecare drept daune interese", nu se poate acorda celeilalte părţi o sumă nici mai mare, nici mai mică. În fine, autoarea a susţinut că în cazul în care se cumulează penalităţile de întârziere cu alte daune-interese acest cumul echivalează cu aplicarea a două sancţiuni de acelaşi fel pentru încălcarea aceleiaşi dispoziţii contractuale, respectiv cu o dublă reparaţie.
În concluzie, recurenta a susţinut că nu poate fi obligată decât la plata penalităţilor de întârziere aşa cum s-a stipulat prin contract şi că soluţia instanţei de apel încalcă voinţa părţilor concretizată în convenţie, motiv care o îndreptăţeşte să solicite admiterea recursului şi respingerea apelului declarat de reclamantă.
În apărare, intimata a făcut trimitere la prevederile art. 4.1, 5.1 şi 5.3 din contract pentru a susţine că era îndreptăţită potrivit acordului exprimat la încheierea contractului să solicite actualizarea preţului, penalităţi de întârziere şi actualizarea penalităţilor de întârziere fiecare dintre sumele respective fiind calculate pe altă perioadă. În consecinţă a solicitat respingerea recursului.
Recursul este fondat.
Având în vedere faptul că recursul este cale extraordinară de atac de reformare, Înalta Curte va lua în examinare în raport de argumentele care sprijină recursul, motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., potrivit căruia modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dacă cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii". Din textul evocat se va lua în analiză teza a doua prin prisma dispoziţiilor art. 1085 C. civ., raportate la clauzele contractului. În adevăr, din prevederile contractului rezultă că prin art. 4.1 s-a stipulat modul de determinare a preţului la momentul plăţii prin aplicarea coeficientului de inflaţie iar prin art. 5.3 părţile au evaluat convenţional, anticipat, echivalentul prejudiciului în cazul când se întârzie decontarea preţului. Potrivit stipulaţiei părţilor „În cazul în care penalităţile nu acoperă integral prejudiciul suportat prin întârziere efectuării plăţii, creditorul va solicita daune în completare conform dispoziţiilor din dreptul comun". Pornind de la principiile după care se face evaluarea daunelor-interese de către instanţă, care se regăsesc în dispoziţiile art. 1085 C. civ., citate de recurentă, este evident că prin clauzele mai sus redate (art. 4.1 şi 5.3) s-a determinat modalitatea de evaluare a prejudiciului, iar instanţa de apel trebuia să aibă în vedere puterea convenţiei fără să depăşească limitele voinţei părţilor. În speţă, nu perioadele luate în calcul sunt elemente determinante pentru stabilirea sumelor datorate în scopul reparaţiilor ci stipulaţia din convenţie. Recurenta a contestat în recurs modalitatea de determinare a preţului prin aplicarea coeficientului de inflaţie pentru perioada cuprinsă între data încheierii contractului şi data livrării, însă acest mod de determinare, de actualizare a preţului, a fost prevăzut în art. 4.1 şi a fost însuşit de recurentă prin semnarea contractului. Aşadar, critica privind faptul că această sumă ar excede voinţei părţilor şi ar însemna o dublă reparaţie va fi înlăturată. Nu în ultimul rând trebuie precizat faptul că actualizarea preţului în condiţiile art. 4.1 constituie o stipulaţie pe care părţile au prevăzut-o pentru menţinerea echilibrului care este impus de caracterul sinalagmatic şi oneros al contractului. Din acest punct de vedere nu se poate reţine nici susţinerea că în acest caz operează o dublă sancţiune prin faptul că preţul astfel determinat este luat în calcul pentru stabilirea penalităţilor de întârziere.
În al doilea rând clauza penală prevăzută de art. 5.3 a fost agreată de părţi şi de altfel necontestată de recurentă care îşi însuşeşte consecinţele aplicării procentului de penalitate şi a sumei determinată cu titlu de penalităţi de întârziere, respectiv 1.965.036 Ron, perioada luată în calcul fiind cuprinsă între data scadenţei facturilor şi data plăţii efective.
În fine, critica privind actualizarea penalităţilor între data plăţii până la data efectuării expertizei, vizează în adevăr o reparaţie pe care părţile nu au prevăzut-o. Prin contract, aşa cum s-a arătat mai sus s-a prevăzut pentru situaţia în care penalităţile nu acoperă integral prejudiciul produs prin întârzierea plăţii, posibilitatea de a se solicita daune în completare conform dreptului comun. În raport de această stipulaţie concluzia care se desprinde este cea a prevalenţei voinţei părţilor care au înţeles să repare dezechilibrele care s-ar ivi în derularea contractului în principal prin stipularea penalităţilor de întârziere.
Potrivit clauzei din contract intimata trebuia să demonstreze că penalităţile nu acoperă integral prejudiciul suportat prin întârzierea efectuării plăţii, pentru a cere daune în completare. Prin urmare creditorul obligaţiei băneşti care dovedeşte că din culpa debitorului i s-a produs un prejudiciu care nu a fost acoperit prin plata de penalităţi, poate să solicite daune în completarea penalităţilor, conform stipulaţiei din contract, cele două sancţiuni având însă cauze diferite. A admite aplicarea indicelui de inflaţie la penalităţile de întârziere ar însemna o intervenţie în convenţia părţilor prin care acestea au stipulat doar actualizarea preţului cu indicele de inflaţie şi apoi aplicarea coeficientului de penalitate şi nicidecum o aplicare a indicelui de inflaţie la cuantumul penalităţilor. O altă interpretare ar duce la admiterea intervenţiei în clauza penală, pe care în prezent dispoziţiile legale nu o permit, cu consecinţa majorării cuantumului penalităţilor.
Nu în ultimul rând, intimata nu se află nici în situaţia actualizării creanţei pe care să o poată solicita instanţei, concluzie care se desprinde din conţinutul contractului care are putere de lege pentru părţile contractante.
În consecinţă, potrivit art. 304 alin. (9) şi art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recursul se va admite iar Decizia va fi modificată în sensul dispozitivului cu obligarea intimatei la cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA BUCUREŞTI, împotriva deciziei nr. 623 din 23 noiembrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Modifică Decizia recurată, în sensul că înlătură obligarea recurentei la plata sumei de 2.275.695,66 lei.
Menţine restul dispoziţiilor privind suma de 3.358.737,59 lei.
Obligă intimata la cheltuieli de judecată în recurs, taxa judiciară de timbru în cuantum de 11.418,44 lei şi 5 lei timbru judiciar.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3440/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3360/2007. Comercial → |
|---|
