ICCJ. Decizia nr. 3440/2007. Comercial
| Comentarii |
|
Contract de asigurare. Acţiune în constatarea nulităţii absolute a clauzelor privind condiţionarea acordării despăgubirilor consumatorului în cazul producerii evenimentului asigurat de prezentarea actelor originale ale autovehiculului. Clauză negociată cu consumatorul. Lipsa creării unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor în detrimentul consumatorului. Bună-credintă
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3440/2007
Dosar nr. 6293/1285/2006
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 719 din 20 iulie 2006, Judecătoria Dej a admis acţiunea formulată de reclamanta A.I. SRL DEJ împotriva pârâtei SC A.Ţ.A. SA, sucursala Cluj a constatat nulitatea absolută a clauzelor cuprinse în secţiunea A pct. III lit. v) din condiţiile generale ale contractului de asigurare încheiat cu societatea pârâtă la 25 iulie 2005 cu poliţa de asigurare nr. 2987431, a obligat pârâta la plata despăgubirilor în cuantum de 13.200 euro, sau echivalentul în lei la 13 iulie 2006 a acestei sume, 47.122,68 RON în dosarul de daune nr. 06/225429/AAF deschis la SC A.Ţ.A. SA, sucursala Cluj, precum şi a cheltuielilor de judecată în sumă de 2.721 lei.
Pârâta a declarat recurs şi prin Decizia comercială nr. 296 din 30 octombrie 2006, Tribunalul Comercial Cluj a admis recursul, a casat hotărârea şi a reţinut cauza spre competentă soluţionare în primă instanţă, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. proc. civ.
Rejudecând cauza, Tribunalul Comercial Cluj, prin sentinţa civilă nr. 6299 din 4 decembrie 2006, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta SC A.I. SRL împotriva pârâtei SC A.Ţ.A. SA, sucursala Cluj.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că nu se poate considera că sunt nule absolut clauzele din secţiunea A, cap. III, lit. v) a condiţiilor generale ale contractului de asigurare nr. 2987431 din 25 iulie 2005, deoarece prin semnarea contractului înseamnă că au fost însuşite de către ambele părţi.
S-a considerat că nici prevederile art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 193/2000 nu sunt aplicabile în speţă. Contractul încheiat între părţi nu poate fi considerat ca fiind unul standard, preformulat, el nefiind identic cu cel practicat de către toţi asigurătorii pe piaţa asigurărilor de daune auto.
Totodată, s-a mai reţinut că este normal ca să condiţioneze pârâta acordarea despăgubirilor de prezentarea actelor originale ale autovehiculului, întrucât în alte condiţii se prezumă grava neglijenţă a asiguratului, care nu a dat dovadă de o minimă diligenţă în a avea grijă de acele acte şi a nu le păstra în autovehiculul în care nu se afla.
Împotriva hotărârii a declarat apel reclamanta SC A. SRL şi prin Decizia civilă nr. 85 din 06 aprilie 2007 Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins apelul.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că prin clauzele din secţiunea A, cap. III, lit. v) a condiţiilor generale ale contractului de asigurare nr. 2987/431 din 25 iulie 2005 asigurătorul încearcă să se protejeze împotriva unei eventuale fraude a asigurătului, care să fie împiedicat a simula furtul autovehiculului sau a-l înstrăina succesiv.
Ca atare şi din această perspectivă, clauza în sine nu denotă nici un element de rea-credinţă din partea asiguratorului, ci simpla nevoie de protecţie.
S-a considerat că deţinătorul autovehiculului are obligaţia să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare şi după caz, atestatul profesional, precum şi celelalte documente prevăzute de legislaţia în vigoare în conformitate cu art. 180 alin. (1) din OG nr. 195/2002, numai atunci când acţionează în calitate de conducător auto, iar nu şi atunci când îşi ţine autoturismul în parcare, când nu îl conduce.
Prima facie Curtea a considerat că nu este o clauză nenegociată, asiguratul putând respinge contractul în această formă sau solicita adaptarea sa.
S-a concluzionat că chiar dacă se stabileşte caracterul nenegociat al clauzelor, acestea tot ar fi rămas licite prin lipsa dezechilibrului semnificativ şi a relei credinţe.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanta SC A.I. SRL DEJ invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei atacate în sensul admiterii apelului declarat de reclamantă şi în consecinţă constatarea nulităţii absolute a clauzelor cuprinse în secţiunea A pct. III lit. v) din condiţiile generale ale contractului de asigurare încheiat cu societatea pârâtă, obligarea pârâtei la plata despăgubirilor în cuantum de 13.200 euro din dosarul de daune nr. 06/225/429/AAF deschis la SC A.Ţ.A. SA, sucursala Cluj şi a cheltuielilor de judecată în faţa instanţei de fond, în apel şi în recurs.
În dezvoltarea în fapt a motivelor de recurs s-a susţinut, în esenţă, că hotărârea pronunţată de instanţa de apel cuprinde motive contradictorii şi a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 4 alin. (1) şi (2), art. 6 din Legea nr. 193/2000, art. 1202 C. civ. şi art. 2, 9 şi 24 din Legea nr. 136/1995 în sensul că s-a apreciat greşit ca fiind inoperantă sancţiunea nulităţii absolute a clauzelor cuprinse în secţiunea A, pct. III, lit. v) din condiţiile generale ale contractului de asigurare încheiat între părţi, care au un vădit caracter abuziv, fapt ce decurge din stipularea acestora în cuprinsul unui contract de asigurare standard şi preformulat, fără a oferi părţii lezate prin dispoziţiile contractuale abuzive posibilitatea negocierii acestora, că reclamanta nu trebuia să facă dovada caracterului abuziv al clauzelor fiind exonerată de această obligaţie conform art. 1202 C. civ. şi că asiguratul are obligaţia de a plăti despăgubirea cuvenită recurentei pe baza documentelor prezentate de aceasta.
Intimata SC A.Ţ.A. SA, sucursala Cluj a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând Decizia atacată prin prisma criticilor invocate de recurentă, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În cauză nu se constată existenţa cerinţelor necesare pentru reţinerea motivului de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea instanţei de apel cuprinzând în considerente motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină soluţia dată, iar acestea nu sunt contradictorii, oferind posibilitatea verificării temeiniciei şi legalităţii ei.
Instanţa de apel s-a referit la probelor dosarului făcând o apreciere proprie asupra acestora, a concludentei şi utilităţii lor în lămurirea faptelor deduse judecăţii, respectând astfel prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Motivarea hotărârii este clară, precisă, conducând în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv.
În ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut o situaţie de fapt corectă în cauză pe baza probelor administrate şi a făcut o interpretare şi aplicare legală a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi (2), art. 6 din Legea nr. 193/2000, art. 1202 C. civ., 966 C. civ., art. 2, 9 şi 24 din Legea nr. 136/1995.
Potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, clauze abuzive sunt acele clauze care nu au fost negociate direct cu consumatorul şi care prin ele însele sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţei bunei credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.
Alin. (2) al articolului precizează când o clauză contractuală este considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul, respectiv când aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.
Din analiza textului de lege rezultă că o clauză nu este considerată abuzivă decât dacă prin ea însăşi creează în detrimentul consumatorului şi contrar bunei credinţe un dezechilibru semnificiativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.
Astfel trebuie stabilit un rezultat obiectiv al clauzei, acela de a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor în detrimentul consumatorului, iar subiectiv trebuie încălcată buna credinţă.
În cauză se constată că acele clauze invocate de reclamantă nu pot fi considerate abuzive întrucât din punct de vedere obiectiv nu s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor în detrimentul consumatorului, acest dezechilibru s-ar crea însă, în detrimentul asigurătorului prin anularea clauzelor, iar din punct de vedere subiectiv asigurătorul nu a procedat cu rea credinţă, dimpotrivă asiguratul îşi invocă propria culpă prin nerespectarea unei reguli prudenţiale îndeobşte admisă şi pe care echitatea şi obiceiul o adaugă legii.
Amplu motivat şi bine argumentat instanţa de apel dând o corectă interpretare dispoziţiilor legale a apreciat că, clauzele cuprinse în secţiunea A cap. III lit. v) din condiţiile generale ale contractului de asigurare nr. 2987431 din 25 iulie 2005 sunt licite, prin lipsa dezechilibrului semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, a relei-credinţe şi nu a dat eficienţă prevederilor art. 6 din Legea 193/2000, art. 2, 9 şi 24 din Legea nr. 136/1995.
În consecinţă, pentru cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta SC A.I. SRL DEJ, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.I. SRL DEJ împotriva deciziei civile nr. 85 din 6 aprilie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3441/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3365/2007. Comercial → |
|---|
