ICCJ. Decizia nr. 3298/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3298/2007
Dosar nr. 15378/1/2006
Şedinţa publică din 24 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea formulată reclamantul G.C. s-a solicitat obligarea pârâtei SC R. SRL să-i vândă spaţiul cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, situat în Braşov.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că deţine acest spaţiu din 17 iulie 1993, având contract de închiriere încheiat în temeiul Legii nr. 42/1990. Potrivit acestei legi, are prioritate la cumpărarea spaţiului respectiv.
Prin sentinţa civilă nr. 1033 din 5 iunie 2006 a Tribunalului Braşov, acţiunea formulată de reclamantul G.C. în contradictoriu cu pârâta SC R. SRL a fost respinsă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele considerente.
Spaţiul situat în municipiul Braşov a fost deţinut în temeiul contractului de închiriere nr. 357 din 7 iulie 1993 şi al actului adiţional nr. 8 din 8 septembrie 1995 de către reclamantul G.C. împreună cu alţi doi locatari, S.I. şi D.C., fiindu-le repartizată, conform actului de repartizare nr. 71 din 29 iunie 1993 emis de către C.P.M. Braşov, suprafaţa de 140 mp.
Ulterior, la data de 11 martie 1997, între pârâtă şi reclamant s-a încheiat pentru spaţiul de mai sus contractul de închiriere nr. 533 din 11 martie 1997, având termen de închiriere până la 31 decembrie 1997.
Deşi din adresa nr. 315 din 22 ianuarie 1997 emisă de R.A. R. BRAŞOV rezultă că reclamantul ar fi cerut, anterior închirierii acestui ultim contract, defalcarea contractului de închiriere iniţial, din noul contract de locaţiune rezultă că acesta a fost încheiat tot pentru spaţiul situat în Braşov, neindicându-se o suprafaţă diferită de cea iniţială de 140 mp. De asemenea, din nici un act depus la dosar nu rezultă că reclamantului i s-ar fi închiriat o altă suprafaţă decât cea iniţială, ci doar că, la data de 14 februarie 2006 s-a eliberat un certificat de urbanism de către Consiliul Local Braşov pentru amenajări.
Prin sentinţa civilă nr. 572/ C din 14 iunie 2005 pronunţată de Tribunalul Braşov s-a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. 533 din 11 martie 1997 având ca obiect spaţiul de mai sus, reţinându-se că, deşi a operat tacita relocaţiune după expirarea termenului din data de 31 decembrie 1997, reclamantul nu a mai achitat chiria pe perioada 10 iulie 2001 – 31 octombrie 2004.
Din procesul verbal din 27 februarie 2006 încheiat de executorul judecătoresc, rezultă că spaţiul a fost eliberat de către reclamant anterior sosirii executorilor.
Instanţa a reţinut că, dispoziţiile Legii nr. 42/1990 invocate de reclamant au fost abrogate expres prin Legea nr. 341/2004, care, în forma actuală la art. 5 alin. (1) lit. c), prevede că persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) (luptători pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989) beneficiază de dreptul a cumpăra cu prioritate, fără licitaţie, din fondul de stat, a unui spaţiu comercial sau de prestări servicii corespunzător, cu o suprafaţă utilă de până la 100 mp, inclusiv în indiviziune.
Cum spaţiul în litigiu are o suprafaţă ce depăşeşte 100 mp, respectiv 140 mp, reclamantul nu este îndreptăţit la cumpărarea acestuia.
În plus, reclamantul nu a depus la dosar nici un act din care să rezulte că are calitatea prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 341/2004, aşa cum dispune art. 29 din HG nr. 1412/2 septembrie 2004.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de către reclamantul G.C. a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 119/ Ap din 19 octombrie 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de control judiciar a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 572/2005 a Tribunalului Braşov, s-a dispus rezilierea contractului de închiriere a reclamantului şi evacuarea acestuia, deci la data introducerii acţiunii, 23 august 2005, având ca obiect obligarea pârâtei de a vinde spaţiul în litigiu, reclamantul nu mai avea calitatea de chiriaş.
Condiţiile prevăzute de HG 389/1996 se apreciază la data formulării prezentei acţiuni, or, în speţă condiţia calităţii de chiriaş a reclamantului încetase.
Legea nr. 42/1990 nu cuprinde nici o dispoziţie cu privire la posibilitatea cumpărării spaţiilor cu altă destinaţie, ci doar închirierea acestora.
Instanţa de control judiciar a mai reţinut că prima instanţă a aplicat greşit Legea nr. 341/2004. În baza principiului neretroactivităţii legii civile consacrat de art. 1 C. civ., legea aplicabilă în speţă este legea de la data formulării cererii de cumpărare a spaţiului. La data de 20 noiembrie 1997, data formulării cererii de cumpărare, legea aplicabilă este Legea nr. 389/1996. Potrivit art. 1 din legea mai sus-menţinută, spaţiile comerciale proprietate a statului se transmit cu plată persoanelor fizice sau juridice care le folosesc în prezent, în temeiul unor contracte de închiriere, la solicitarea acestora, cu condiţia menţinerii actualei destinaţii.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamantul.
Acesta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., susţinând că legea aplicabilă trebuia să fie aceea de la data naşterii dreptului de a cumpăra în temeiul unei legi speciale, iar sentinţa invocată nu era definitivă, ceea ce echivalează cu o nemotivare a deciziei.
Intimatele au depus întâmpinări solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând Decizia prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Cât priveşte motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se observă lesne ca el a fost invocat în mod nefondat deoarece hotărârea cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi conţine suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac. De altfel, judecătorul nu trebuie să răspundă în mod separat fiecărui argument, fiecărei nuanţe date de reclamant textelor pe care şi-a întemeiat acţiunea. Critica recurentului, potrivit căreia sentinţa invocată nu era definitivă, nu echivalează nu o nemotivare a deciziei.
Curtea găseşte nefondat motivul de recurs invocat de recurentul şi prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condiţiile în care în cauza de faţă nu rezultă că instanţa de apel a recurs la încălcarea unor texte de lege aplicabile spetei sau că a aplicat greşit dispoziţii legale, interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu totul eronat. Dimpotrivă, în mod corect reţine instanţa de control judiciar că prima instanţă a aplicat greşit Legea nr. 341/2004. În baza principiului neretroactivităţii legii civile consacrat de art. 1 C. civ., legea aplicabilă în speţă este legea de la data formulării cererii de cumpărare a spaţiului. La data de 20 noiembrie 1997, data formulării cererii de cumpărare, legea aplicabilă este Legea nr. 389/1996. Potrivit art. 1 din legea mai sus-menţinută, spaţiile comerciale proprietate a statului se transmit cu plată persoanelor fizice sau juridice care le folosesc în prezent, în temeiul unor contracte de închiriere, la solicitarea acestora, cu condiţia menţinerii actualei destinaţii. Totodată, Curtea de apel a reţinut în mod corect că la data introducerii acţiunii – 23 august 2005, având ca obiect obligarea pârâtei de a vinde spaţiul în litigiu, reclamantul nu mai avea calitatea de chiriaş deoarece, prin sentinţa civilă nr. 572/2005 a Tribunalului Braşov, s-a dispus rezilierea contractului de închiriere al reclamantului şi evacuarea acestuia.
Pentru toate aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de reclamantul G.C. împotriva deciziei nr. 119/ Ap din 19 octombrie 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul G.C. împotriva deciziei nr. 119/ Ap din 19 octombrie 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 24 octombrie 2007
| ← ICCJ. Decizia nr. 3299/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3297/2007. Comercial → |
|---|
