ICCJ. Decizia nr. 3301/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3301/2007
Dosar nr. 11417/3/2006
Şedinţa publică din 24 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamantul B.N. a solicitat, în contradictoriu cu C.E.C. C.E.C. SA, ca pârâta să fie obligată să îi plătească suma de 159.655 RON, reprezentând diferenţa dintre suma datorată actualizată (384.555 RON) şi suma efectiv plătită (225.900 RON). A solicitat cheltuieli de judecată. Reclamantul a arătat că, prin sentinţa comercială nr. 6157 din 11 mai 2004 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a obligat-o pe pârâtă la plata despăgubirilor nete de 225.900 RON, sumă ce avea ca scadentă luna noiembrie 2001, dar că plata s-a făcut abia în februarie 2006. A arătat că, prin raportare la indicele preţului de consum de la acea dată, astfel cum a fost stabilit de I.N.S., suma datorată la momentul plăţii era de 384.555 RON. Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile articolului 4 din contractul de administrate nr. 23804 din 11 decembrie 2000, pe dispoziţiile articolelor 374 şi 391 C. com., pe dispoziţiile articolelor 1073,1532, 1559 C. civ. şi pe dispoziţiile articolelor 112-114 C. proc. civ.
Prin sentinţa comercială nr. 4313 din 1 iunie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis excepţia şi a respins acţiunea ca prematură.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că litigiul are un evident caracter comercial, stabilit chiar de instanţa care a pronunţat sentinţa comercială nr. 6157 din 11 mai 2004, ca şi de instanţa de apel, caracter rezultând şi din dispoziţiile articolului 4 şi 56 C. com., coroborate cu dispoziţiile art. 72 din Legea nr. 31/1990. A reţinut că obiectul cererii este evaluabil în bani şi că în speţă sunt incidente prevederile articolului 7201 C. proc. civ., dar că reclamantul a nesocotit aceste prevederi legale şi nu a parcurs procedura prealabilă a concilierii directe, convocarea depusă la dosar privind fondul pretenţiilor deduse judecăţii în dosarul nr. 12695/2003 al aceleiaşi instanţe, nu diferenţa rezultând din actualizarea sumei la momentul plăţii.
Apelul declarat împotriva acestei decizii a fost respins ca nefondat prin Decizia comercială nr. 560 din 14 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de control judiciar a avut în vedere următoarele:
Primul motiv de apel relativ la natura litigiului a fost găsit neîntemeiat şi a fost înlăturat deoarece apelantul - reclamant a sesizat instanţa comercială (înregistrând cererea direct pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială), cu o cerere de despăgubiri pentru damnum emergens (deci evaluabilă în bani), rezultând din aplicarea indicelui de inflaţie calculat la momentul plăţii efective. Prin această cerere, apelantul - reclamant nu a dedus judecăţii o pretenţie pe baza nouă, ci solicită doar ca instanţa, aducând la zi o sumă stabilită deja prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, să o oblige pe intimata pârâtă la plata diferenţei izvorând din aplicarea ratei inflaţiei.
Or, câtă vreme suma de bază în raport de care se solicită actualizarea este cea stabilită prin sentinţa comercială nr. 6157 din 11 mai 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, şi natura litigiului este stabilită prin aceeaşi sentinţă care se bucură de putere de lucru judecat. Atât în sentinţa comercială nr. 6157/2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, cât şi în Decizia comercială nr. 142 din 25 februarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, irevocabilă prin Decizia comercială nr. 4144/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut fără putinţă de tăgadă caracterul comercial al litigiului.
Al doilea motiv de apel a fost şi el găsit neîntemeiat. Convocarea la conciliere la care se referă apelantul reclamant vizează pretenţiile iniţiale împotriva intimatei - pârâte, care au format obiectul dosarului nr. 12795/2003 al aceluiaşi tribunal. Numai că în speţă apelantul-reclamant deduce judecăţii o pretenţie nouă, anume o diferenţă de sumă, întemeiată pe o cauză nouă (răspunderea civilă delictuală, câtă vreme solicită diferenţa de sumă cu titlu de damnum emergens) şi pe temeiuri de drept noi, anume actualizarea în funcţie de indicii de inflaţie stabiliţi de I.N.S. Această pretenţie are caracter distinct de vechea pretenţie dedusă judecăţii şi nu poate fi considerată drept accesoriu al preţului vechi, întrucât nu are nici statut de dobândă, nici de penalitate, ea rezultând din operaţiunea de aducere la zi a unei datorii plătite cu întârziere.
Din acest punct de vedere, susţinerea relativă la neincidenţa prevederilor articolului 7201 C. proc. civ., ca şi la practica stabilită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, este nefondată şi a fost înlăturată.
Cu privire la al treilea motiv de apel s-a apreciat că a fost impropriu denumit ca atare de către apelantul - reclamant, întrucât el a vizat tot natura juridică a litigiului şi s-a considerat a fi, în realitate, un argument în plus adus primului motiv de apel, argument pe care Curtea l-a înlăturat cu aceeaşi motivare bazată pe puterea lucrului judecat a hotărârii prin care s-a stabilit suma de bază a cărei actualizare se solicită.
În consecinţă, Curtea de apel a reţinut că instanţa de fond a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi a făcut o temeinică aplicare a dispoziţiilor articolului 7201 C. proc. civ., la speţa dedusă judecăţii.
Împotriva acestei soluţii a declarat apel reclamantul.
Recurentul a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea lor, recurentul a susţinut că hotărârea cuprinde motive contradictorii şi a fost dată cu aplicarea greşită a art. 7201 C. proc. civ., în condiţiile în care, înainte de promovarea acţiunii ce a vizat debitul principal, a fost efectuată concilierea directă, iar invocarea art. 72 din Legea nr. 31/1990 este irelevantă în cauză.
Analizând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Cât priveşte primul motiv de recurs, pretinsa contradictorialitate a susţinerilor cuprinse în motivarea hotărârii recurate provine din faptul ca instanţa de apel a apreciat natura comerciala a pricinii pornind de la natura litigiului soluţionat prin sentinţa comerciala nr. 6157/2004, devenită irevocabilă, pe de o parte, iar, pe de altă parte, a apreciat că cererea care face obiectul prezentului dosar reprezintă o pretenţie noua, care are un caracter distinct şi care nu poate fi considerată accesoriu al pretenţiei iniţiale.
Motivul de recurs este neîntemeiat deoarece natura comerciala a pricinii nu a fost stabilită în virtutea caracterului accesoriu al pretenţiei ce face obiectul prezentului dosar, faţă de pretenţia soluţionată in dosarul nr. 12795/2003. Faptul că izvorul obligaţiei pretinse in prezentul dosar este acelaşi cu izvorul obligaţiei soluţionate in dosarul precedent, nu determina caracterul accesoriu al sumelor solicitate. Este indiscutabil faptul ca cele doua pretenţii au un izvor comun, insa natura pretenţiilor formulate este diferita, fapt evidenţiat corect prin hotărârea instanţei de apel.
Cu alte cuvinte, având în vedere că temeiul pretenţiilor recurentului reclamant este contractul de mandat comercial, rezulta că cererea sa de chemare în judecata este de competenta instanţei comerciale.
Din hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarul soluţionat irevocabil, instanţa de apel a reţinut, în mod corect, faptul ca litigiul care are drept izvor contractul de administrare încheiat între recurent şi bancă are o natură comercială şi că această hotărâre se bucură de autoritate de lucru judecat. Această susţinere nu vine să contrazică cu nimic faptul că cele doua pretenţii ale recurentului reclamant, deşi îşi au izvorul în acelaşi act juridic, au un caracter independent, distinct şi că actuala solicitare nu poate fi considerată drept accesoriu al solicitării anterioare. Recurentul reclamant avea dreptul de a cere, încă de la data de 9 noiembrie 2001, atât despăgubirile nete, potrivit art. 14 din contractul de administrare, cât şi lipsa de folosinţă a acestora. Cele doua pretenţii nu au însă caracterul de principal şi accesoriu.
În cazul întârzierii în executarea unei obligaţii comerciale băneşti, debitorul datorează dobânzi. Regula curgerii de drept a dobânzii în cazul obligaţiilor comerciale este stabilită de art. 43 C. com., potrivit căruia „datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile". Deşi dobânzile curg de drept în cazul obligaţiilor comerciale lichide şi plătibile în bani acestea trebuie cerute de creditor neputând fi acordate din oficiu.
Şi cea de-a doua critică este nefondată deoarece, referitor la natura pricinii ce a făcut obiectul dosarului nr. 12795/2003 s-a stabilit in mod irevocabil că aceasta este comercială.
Natura comercială a acestei pricini este dată nu numai de izvorul pretinsei obligaţii, dar şi de calitatea de comerciant pe care o are banca.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 C. com., în afara faptelor de comerţ obiective prevăzute de art. 3 C. com., se socotesc fapte de comerţ şi celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant, daca nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul. Astfel, acest articol instituie o adevărată prezumţie de comercializate a actelor comerciantului.
În raport de dispoziţiile invocate, de calitatea de comerciant a paratei şi faţa de obiectul cauzei rezultă că litigiul este de natură comercială.
În cadrul acestui motiv de recurs recurentul reia susţinerea potrivit căreia întrucât pretenţia ce face obiectul prezentului dosar este accesorie pretenţiei soluţionate în dosarul precedent nu mai era necesară parcurgere a etapei concilierii şi cu privire la această noua solicitare.
Aşa cum s-a arătat deja, că cele doua pretenţii ale recurentului reclamant, respectiv acordarea de despăgubiri şi actualizarea acelei sume sunt doua obligaţii distincte motiv pentru care parcurgerea procedurii prealabile era obligatorie.
În atare condiţii, este evident că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 7201 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de reclamantul B.N. împotriva deciziei nr. 560 din 14 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul B.N. împotriva deciziei nr. 560 din 14 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 24 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3302/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3511/2007. Comercial → |
|---|
