ICCJ. Decizia nr. 3299/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3299/2007
Dosar nr. 3391/45/2006
Şedinţa publică din 24 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC L.M.C. SRL Iaşi în calitate de administrator judiciar al SC C.C. SRL Iaşi a chemat-o în judecată pe pârâta SC S. SRL Iaşi, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 162.267.635 lei preţ, a sumei de 1.330.594.607 lei penalităţi de întârziere la plata facturii nr. 7098540 din 31 iulie 2000 aferente perioadei 4 august 2000-31 mai 2005, precum şi a cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 300/ E din 29 martie 2006, Tribunalul Iaşi, secţia comercială, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâta SC S. SRL Iaşi.
A admis acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 16.226,76 Ron preţ, suma de 133.059,46 Ron penalităţi de întârziere şi suma de 500 Ron onorariu de expert.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că excepţia nu este întemeiată întrucât creditoarea-reclamantă a investit instanţa cu o cerere de emitere a unei somaţii de plată, care chiar dacă a fost respinsă, a întrerupt cursul prescripţiei, începând să curgă o nouă prescripţie, care nu era împlinită la data investirii instanţei cu prezenta acţiunea, pronunţându-se Ordonanţa nr. 1013/2002 şi, ulterior, Ordonanţa nr. 1466/2003.
Pe fondul cauzei, a reţinut că acţiunea este întemeiată. Astfel, raportul de expertiză întocmit de expertul I.Ş. a pus în evidenţă fără echivoc îndeplinirea obligaţiilor contractuale, aşa cum rezultă din procesul verbal nr. 47 din 11 martie 1999, iar faptul neîntocmirii procesului verbal de recepţie definitivă la expirarea perioadei de garanţie nu este de natură a înlătura răspunderea beneficiarei pentru neplata preţului neachitat de 162.267,635 lei, cu atât mai mult cu cât debitul a fost recunoscut explicit în procesul verbal din 20 octombrie 2000, semnat de reprezentanţii legali ai părţilor contractante.
Prin Decizia nr. 85 din 25 septembrie 2006, Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune formulată de pârâta SC S. SRL Iaşi.
A admis apelul pârâtei împotriva sentinţei tribunalului, pe care a schimbat-o în tot şi, în consecinţă, a respins acţiunea reclamantei şi a obligat-o pe intimata-reclamantă să-i plătească apelantei-pârâte suma de 18.975.000 lei cheltuieli de judecată în apel.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că la data declanşării acţiunii la instanţa de fond, termenul de prescripţie nu era împlinit, astfel încât soluţia de respingere a excepţiei de către aceasta este legală şi temeinică.
Referitor la soluţia dată de prima instanţă pe fondul cauzei, a reţinut că din expertiza efectuată în cauză rezultă că lucrările prevăzute în factura nr. 7098540 din 31 iulie 2000 au fost efectuate în afara contractului, în acest context fiind inoperabile dispoziţiile privitoare la penalităţile din contractul iniţial de efectuare a lucrărilor de construcţie, aşa că aceste penalităţi apar ca nedatorate de către pârâta-apelantă. A precizat, de asemenea, că nici efectuarea de lucrări necontractate (în afara contractului) nu generează plăţi restante.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamanta SC L.M.C. SRL Iaşi, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei atacate şi, pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
În motivarea recursului, reclamanta, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susţine că hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii, având în vedere că instanţa nu a indicat în ce constau lucrările necontractate (în afara contractului) şi nici considerentele pentru care a reţinut că lucrările prevăzute în factura nr. 7098540/2000 ar fi în afara contractului. Mai arată că motivarea sentinţei urmează o ordine anormală, în sensul că s-a motivat iniţial respingerea capătului de cerere subsecvent, având ca obiect plata penalităţilor, ca nefiind datorate, iar ulterior, s-a motivat capătul principal al cererii, susţinându-se că debitul este nedatorat ca nefăcând obiectul contractului.
Prin invocarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, aplicându-se şi interpretându-se greşit în speţă prevederile art. 969 C. civ. şi art. 46 C. com., referitoare la proba obligaţiilor comerciale, care corect aplicate şi interpretate, ar fi trebuit să conducă la concluzia că între părţi s-a încheiat un raport juridic obligaţional contractual în baza căruia plata lucrărilor de construcţii efectuate este datorată, iar plata penalităţilor este de asemenea datorată astfel cum părţile au prevăzut prin clauza penală inserată la art. 7.1. din Contract.
Recursul este fondat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată următoarele:
Critica recurentei-reclamante fundamentată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este întemeiată, întrucât, într-adevăr, din examinarea considerentelor deciziei curţii de apel se constată că acestea nu au fost prezentate în ordinea firească ce s-ar fi impus în speţă, în sensul că ar fi trebuit să se stabilească mai întâi dacă între părţi a existat un raport juridic contractual şi abia apoi, fiind stabilită premisa răspunderii, să se analizeze dacă există sau nu o plată datorată cu titlu de preţ, precum şi cu titlu de penalităţi, în funcţie de modul de îndeplinire a obligaţiilor asumate de părţi în cadrul raportului juridic contractual.
Totodată, instanţa de apel nu a arătat în considerente în ce constau lucrările necontractate şi a reţinut greşit că din concluziile expertizei a rezultat că lucrările prevăzute în factura 7098540/2000 au fost efectuate în afara contractului, astfel încât şi sub acest aspect susţinerile recurentei sunt întemeiate.
În ce priveşte critica formulată în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că este, de asemenea, întemeiată şi va fi admisă în consecinţă.
Astfel, este în afara oricărei discuţii că între părţi au existat raporturi juridice contractuale, dovada existenţei lor precum şi a obligaţiilor asumate de fiecare parte, făcându-se pe deplin prin: contractul nr. 9 din 8 aprilie 1998, în care s-a stabilit întinderea obligaţiilor reciproce şi obligarea la penalităţi în caz de întârziere în plata facturilor (art. 7.1 din Contract); procesul verbal de recepţie nr. 47 din 11 martie 1999, prin care pârâta a recepţionat lucrările executate de către reclamantă, din comisia de recepţie făcând parte reprezentanţi ai beneficiarului şi constructorului şi în care s-a menţionat că lucrările executate au respectat prevederile proiectului şi completările de pe parcursul execuţiei ; procesul verbal încheiat la data de 26 ianuarie 2000, semnat de reprezentanţii legali ai părţilor, prin care se recunoaşte atât executarea lucrărilor de către reclamantă, cât şi existenţa debitului de 162.267.635 lei, reprezentând diferenţă de achitat din contravaloarea lucrărilor, în favoarea Compania C.T.C. Iaşi.
Toate aceste înscrisuri, precum şi concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul I.Ş. prin luarea în considerare şi a acestor documente dovedesc fără echivoc îndeplinirea obligaţiilor contractuale de către reclamantă, împrejurare în care instanţa de apel în mod greşit a înlăturat răspunderea beneficiarului lucrării care nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată conform contractului, de la plata sumelor solicitate de reclamantă prin acţiune, respectiv 162.267.635 lei sumă restantă, neachitată din preţul lucrărilor de construcţii executate şi penalităţile de întârziere în sumă de 1.330.267.635 lei pentru neplata la termen a facturii 7098540 din 31 iulie 2000, stabilite în baza art. 7.1 din contract.
La data de 28 mai 2007, în temeiul dispoziţiilor art. 49 alin. (3) C. proc. civ., numitul C.R. a formulat o cerere de intervenţie în interesul recurentei-reclamante, reiterând aceleaşi critici de nelegalitate a deciziei pronunţate de curtea de apel formulate de recurentă în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea cererii de intervenţie, admiterea recursului reclamantei, modificarea hotărârii instanţei de apel, în sensul respingerii apelului pârâtei şi menţinerii sentinţei tribunalului.
Întrucât criticile de nelegalitate aduse deciziei curţii de apel au fost apreciate de Înalta Curte ca fiind întemeiate, urmează ca şi cererea de intervenţie formulată de C.R. să fie admisă, pentru aceleaşi considerente expuse cu ocazia examinării recursului formulat de reclamantă.
În consecinţă, se va admite recursul declarat de reclamantă, se va modifica în parte Decizia atacată, în sensul că se va respinge apelul formulat de pârâtă şi vor fi menţinute restul dispoziţiilor deciziei recurate.
Se va păstra în tot hotărârea instanţei de fond.
Se va admite cererea de intervenţie accesorie formulată de C.R. în favoarea recurentei-reclamante.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC L.M.C. SRL Iaşi administrator judiciar al SC COMPANIA C.T.C. SRL Iaşi împotriva deciziei nr. 85 din 25 septembrie 2006 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială.
Modifică în parte Decizia atacată în sensul că respinge apelul formulat de pârâta SC S. SRL Iaşi împotriva sentinţei nr. 300/ E din 29 martie 2006 a Tribunalului Iaşi, secţia comercială.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei recurate şi păstrează în tot hotărârea instanţei de fond.
Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de C.R. în favoarea recurentei-reclamante.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 24 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3685/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3298/2007. Comercial → |
|---|
