ICCJ. Decizia nr. 3307/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3307/2007
Dosar nr. 4390/90/2005
Şedinţa publică din 24 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 38/ A-C din 21 martie 2007 a Curţii de Apel Piteşti a fost respins apelul declarat de pârâta-reclamantă SC R. SA împotriva sentinţei comerciale nr. 920/ C din 21 decembrie 2006 a Tribunalului Vâlcea, admiţându-se apelul incidental declarat de societatea reclamantă împotriva aceleaşi sentinţe. În consecinţa, a fost schimbată în parte sentinţa primei instanţe, in sensul că s-a admis în parte acţiunea introductiva de instanţa, constatându-se denunţat contractul de vânzare-cumpărare nr. 3196 din 25 februarie 2005 încheiat între părţi, respingându-se cererea subsidiară de rezoluţiune a aceluiaşi contract. A fost menţinută în rest sentinţa apelată, în ceea ce priveşte respingerea cererii conexe formulată de pârâta-reclamanta SC R. SA pentru obligarea societarei noastre la plata sumei de 5.165.610.264 lei vechi.
În vederea pronunţării deciziei menţionate, instanţa de apel a reţinut că prin cererea formulată de reclamantă s-a solicitat, în principal, constatarea denunţării prin voinţa părţilor a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3196 din 25 februarie 2005 şi, în subsidiar, rezoluţiunea aceluiaşi contract pentru neîndeplinirea de câtre vânzător a obligaţiilor contractuale.
În urma probatoriului administrat, instanţa de fond, prin sentinţa comerciala nr. 920/ C din 21 decembrie 2006, a admis în parte cererea formulata de reclamantă, dispunând rezoluţiunea contractului nr. 3196 din 25 februarie 2005 şi repunerea părţilor în situaţia anterioara. De asemenea, a fost respinsă cererea conexa formulată de SC R. SA de obligare a societarii noastre la plata sumei de 5.165.610.264 ROL.
Pentru a pronunţa această soluţie s-a reţinut că este întemeiata cererea subsidiară formulată în petitul cererii de dispunere a rezoluţiunii contractului în litigiu, dat fiind faptul că pârâta SC R. SA nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală de predare a bunurilor vândute. In consecinţă, s-a respins cererea conexa a pârâtei de plată a preţului contractual.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâta, iar la primul termen de judecată societatea reclamantă a depus, în temeiul dispoziţiilor art. 293 alin. (1) C. proc. civ., cerere de aderare la apelul formulat, solicitând schimbarea în parte a sentinţei atacate, în sensul admiterii cererii principale de denunţare a contractului, şi nu a celei subsidiare de rezoluţiune a acestuia.
Astfel, investită cu cele doua apeluri, Curtea de Apel Piteşti l-a admis pe cel incidental, schimbând în parte sentinţa în sensul constatării denunţării contractului, şi nu a rezoluţiunii acestuia, reţinând, în esenţă, că în materia contractelor comerciale, inclusiv în ceea ce priveşte denunţarea acestora, sunt admisibile orice mijloace de probă, chiar şi prezumţii. Aplicând această regulă a contractului în cauză, instanţa de apel a apreciat că o primă situaţie ce se poate reţine cu titlu de prezumţie este remiterea de câtre creditoarea obligaţiei de plată, SC R. SA a filei C.E.C. ce a fost înmânată de societatea noastră în vederea îndeplinirii propriilor obligaţii contractuale, şi asta nu în situaţia lipsei unui disponibil în cont, aşa cum susţine pârâta, din moment ce din actele dosarului (situaţia contului curent) rezultă posibilitatea tragerii filei C.E.C. la momentul scadenţei. Acestui prim aspect reţinut în cauză i s-a adăugat şi faptul neînregistrării în evidenţa contabilă a tranzacţiei de câtre societatea reclamantă, iar în ceea ce priveşte societatea pârâtă, aceasta a înregistrat-o abia în luna octombrie 2005, după promovarea acţiunii introductive de instanţă. De asemenea, marfa vândută nu a fost înregistrată în custodie în contul separat, conform Legii nr. 82/1991. Referitor la proba testimonială administrată în cauză, instanţa de apel a reţinut că nu este relevantă, atât timp cât vine în contradicţie cu toate prezumţiile reliefate şi nu aduce o explicaţie credibila restituirii filei C.E.C.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta-reclamantă, cale de atac ce a fost încadrată în dispoziţiile art. 304 pct. 8 si 9 C. proc. civ.
Analizând motivele de recurs, Înalta Curte constată că acestea vizează netemeinicia hotărârii atacate, în condiţiile în care se precizează expres: „Curtea de Apel Piteşti a pronunţat greşit o decizie, plecând numai de la elementele subiective din sfera prezumţiilor, ignorând în mod de neînţeles toate probele administrate la fond, specifice proceselor comerciale, din care rezultă fără putinţă de tăgadă, pretenţiile R., rugând instanţa de recurs să procedeze la o reanalizare a acestora ..".
Cum aceste critici nu se încadrează în motivele de casare sau modificare prevăzute în mod limitativ de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., este evident că nu pot fi analizate în calea de atac a recursului. În aceeaşi sferă a netemeiniciei hotărârii se înscriu şi criticile privind aşa-zisa interpretare greşita a situaţiei legate de returnarea filei C.E.C., precum şi susţinerile referitoare la încălcarea principiului simetriei actelor juridice.
Având în vedere aceste aspecte este evident că recursul formulat este nefondat, iar hotărârea instanţei de apel este legală, fiind data cu o corecta aplicare a dispoziţiilor legale în materie de probaţiune, în condiţiile în care, întreaga cale de atac este motivată pe aspecte legate de interpretarea probelor, şi mai ales pe reţinerea de câtre instanţă a prezumţiilor judiciare.
Chiar şi în condiţiile în care recursul ar fi analizat pe fond, urmează a se constata că hotărârea atacată nu poate fi modificată sau casată în condiţiile în care cu probele administrate în cauză s-a făcut dovada, realizării acordului de voinţă între reprezentanţii celor doua societăţi privind lipsirea de efecte a contractului.
Astfel, s-a solicitat în principal constatarea denunţării prin acordul părţilor a contractului conform principiului mutuus consensus, mutuus disensus, consimţământul mutual reprezentând o modalitate de lipsire de efecte a actului juridic. Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante. Ele se pot revoca prin consimţământul mutual sau din cauze autorizate de lege, art. 969 C. civ.
Dovada existenţei unei convenţii de denunţare a contractului de vânzare-cumpărare a rezultat din mai multe aspecte, relevate de probatoriul administrat în cauză şi apreciate de către instanţa de apel drept prezumţii judiciare în temeiul dispoziţiilor art. 1203 C. civ.
- fila C.E.C. cu care a fost achitat preţul contractului a fost returnată de SC R. SA, dovadă a primirii filei de către pârâtă fiind semnătura şi ştampila acesteia aflată pe cotorul filei C.E.C.
- la data încheierii contractului cele doua societăţi nu au înregistrat în contabilitate operaţiunea economică, această înregistrare fiind efectuată cu mult mai târziu, în luna octombrie şi doar de către pârâtă, după declanşarea litigiilor, înregistrarea realizându-se însă cu încălcarea prevederilor legii contabilităţii nr. 82/1991, art. 2 alin. (1). Neînregistrarea de către pârâtă la data încheierii convenţiei a facturii ce constata operaţiunea economică reprezintă o manifestare a acesteia în sensul lipsirii de efecte a contractului, o renunţare la clauzele sale.
- menţiunea „ANULAT" s-a realizat pe exemplarele albastru şi roşu ale facturii, societarii reclamante fiindu-i înmânată o copie xerox a exemplarului albastru purtând această menţiune. Lipsa exemplarului roşu, ce trebuia a fi în mod obligatoriu în posesia pârâtei, demonstrează faptul că pe acest exemplar s-a realizat menţiunea „ANULAT", ca de altfel şi pe exemplarul albastru, pârâta refuzând practic să le prezinte şi fără o explicaţie legală situaţiei.
Toate aspectele precizate anterior dovedesc existenţa unei convenţii de denunţare a contractului de vânzare-cumpărare, convenţie materializată în aceleaşi fapte ca şi contractul iniţial, anume prin documente contabile sau prin neevidenţierea în mod legal a operaţiunii economice.
Pentru toate aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de pârâta SC R. SA RM. VÂLCEA împotriva deciziei nr. 38/ A/C din 21 martie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială de contencios administrativ, ca nefondat.
Văzând dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., va dispune obligarea recurentei la 4500 lei cheltuieli de judecată către intimata SC S. SRL RM. VÂLCEA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC R. SA RM. VÂLCEA împotriva deciziei nr. 38/ A/C din 21 martie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială de contencios administrativ, ca nefondat.
Obligă recurenta la 4500 lei cheltuieli de judecată către intimata SC S. SRL RM. VÂLCEA.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 24 octombrie 2007
| ← ICCJ. Decizia nr. 3310/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3306/2007. Comercial → |
|---|
