ICCJ. Decizia nr. 3511/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3511/2007
Dosar nr. 2930/36/2006
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2007
Deliberând asupra recursului de faţă;
Reclamanta U.M. CONSTANŢA a solicitat obligarea pârâtei C.N.A.C.N. SA la plata sumei de 3.105.602.415 lei din care 2.807.600.564 lei contra-valoarea prestaţiei serviciilor de pază în perioada 01 februarie 2004 – 31 ianuarie 2005, 298.001.851 lei penalităţi de întârziere calculate până la 28 februarie 2005.
Motivându-şi acţiunea, reclamanta arată că a prestat pârâtei servicii de pază, în baza contractelor nr. 3501/86 din 19 ianuarie 2001 şi nr. 600 din 23 ianuarie 2001, la obiectivul C.N. A.C.N. SA Ecluza Cernavodă, în conformitate cu Legea nr. 18/1996.
După abrogarea acestei legi, reclamanta i-a propus pârâtei încheierea unui act adiţional la contract pentru respectarea prevederilor noii legi, 333/2003 însă pârâta a motivat refuzul de tarifele prea mari pretinse şi nici nu a mai achitat serviciile prestate în continuare.
Conform art. 7 – art. 8 din contract se datorează penalităţi de întârziere de 0,15 % pe zi.
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 2088 din 21 aprilie 2006, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru 458 lei penalităţi.
A fost admisă acţiunea precizată şi obligată pârâta la plata sumei de 610.648, 49 lei prestaţii şi penalităţi.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că potrivit Legii nr. 18/1996 s-a încheiat între părţi contractul nr. 350/186 din 19 februarie 2001 şi actele adiţionale nr. 342635 din 17 iulie 2002 şi 376395 din 5 septembrie 2003.
Art. 3 şi 4 din contract stabilea obligaţia de plată a prestaţiilor de pază iar art. 8 prevedea penalităţi de 0,15 % pe zi întârziere.
Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a fost respinsă întrucât, potrivit art. 62 din Legea nr. 500/2002 termenul este de 5 ani şi nu s-a împlinit.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta susţinând că în mod greşit s-a apreciat că acţiunea nu se timbrează având în vedere că, potrivit art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 veniturile din contractele de prestări servicii de pază sunt venituri extrabugetare. Se mai arată că este nelegală hotărârea deoarece între părţi nu mai exista un contract valabil încheiat pentru perioada anilor 2004 şi 2005. O altă critică priveşte cuantumul tarifului aplicat pentru prestaţiile din anii 2004 şi 2005 şi pentru care nu ar fi existat acord de voinţă, acesta exprimându-se limitativ până la 31 decembrie 2003.
Se mai arată că a fost ignorată adresa Ministerului Finanţelor în care se arată că se pot practica tarife negociate corespunzător iar cu privire la penalităţi se susţine că acordarea acestora este nelegală cât timp nu a existat un contract pe anii 2004-2005 şi deci nici clauză penală.
Pentru suma de 4.580,040 lei, aferentă anului 2000, acţiunea era prescrisă.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia nr. 281 din 17 noiembrie 2006, a admis apelul pârâtei, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.
S-a reţinut că, în mod greşit a aplicat termenul de prescripţie de 5 ani nesoluţionându-se pricina pe fond. Instanţa de apel apreciază că natura creanţelor nu este bugetară având în vedere dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 333/2003 care prevede că veniturile realizate din pază sunt reţinute integral ca venituri extrabugetare.
Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamantă care invocă motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 2, 8 şi 9 C. proc. civ.
Se susţine că a fost schimbată poziţia judecătorilor astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 2 C. proc. civ.
Se mai arată că a fost aplicat greşit art. 62 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 500/2002 şi nerespectate dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind scutirea de la plata taxei de timbru cât şi cele din art. 10 din Legea nr. 500/2002.
O altă critică priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 7 alin. (2) şi art. 8 alin. (2) din contractul părţilor referitoare la tariful serviciilor care trebuia renegociat deoarece legea sancţionează practicarea altor tarife.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 2 C. proc. civ., se constată că menţionarea greşită a ierarhiei completului la finalul deciziei este o eroare de tehnoredactare care nu poate echivala cu ipoteza prevăzută de lege ca făcând nelegală hotărârea şi anume pronunţarea hotărârii de alţi judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii.
Critica privind aplicarea greşită a art. 62 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 500/2002 şi nerespectarea dispoziţiilor privind scutirea de plata taxei de timbru este nefondată faţă de procedura instituită de lege, în cazul în care se contestă taxa la care instanţa obligă o parte şi anume procedura reexaminării taxelor, pe care reclamanta nu a utilizat-o acceptând plata taxelor indicate de instanţa de apel.
În ceea ce priveşte critica referitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 7 alin. (2) şi art. 8 alin. (2) din contractul părţilor aceasta este una de fond or instanţa de apel a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare astfel că se vor relua discuţiile asupra incidenţei acestor articole din contract.
Negăsindu-se întemeiate motivele de recurs acesta urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta U.M. CONSTANŢA împotriva deciziei nr. 281/ COM din 17 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3301/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3680/2007. Comercial → |
|---|
