ICCJ. Decizia nr. 3447/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3447/2007
Dosar nr. 7676/3/2006
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC F. SRL le-a chemat în judecată pe pârâtele SC C. SA, SC L.R.S. SA şi C.G.M. Bucureşti şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să se constate inexistenţa dreptului de proprietate al pârâtei SC C. SA asupra spaţiului comercial situat în Bucureşti în suprafaţă de 134,11 mp astfel cum a fost individualizat prin contractul de închiriere nr. 29/2002, prin constatarea în principal a nevalabilităţii sau a caracterului fals al ordinelor nr. 196 din 13 decembrie 1980 şi 343/1982 emise de fostul C.P.M. Bucureşti; nulitatea parţială a actului constitutiv al SC L.R.S. SA în ce priveşte aportul în natură cu dreptul de proprietate asupra spaţiului comercial situat în Bucureşti pentru cauză ilicită şi fraudă la lege; inexistenţa dreptului de proprietate al pârâtei SC L.R.S. SA asupra spaţiului comercial, menţionat mai sus şi radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate aparţinând pârâtelor.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa nr. 3497 din 12 mai 2006, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins acţiunea reclamantei îndreptată împotriva pârâtelor ca fiind introdusă de o persoană fără calitate. În esenţă, prima instanţă şi-a argumentat soluţia pe faptul că în cauză a fost pronunţată o altă sentinţă cu nr. 4729/2005 prin care s-a dispus evacuarea SC F. SRL din spaţiul supus analizei şi că prin raporturile juridice care au avut la bază contractul de închiriere nr. 29/2002, reclamanta nu a dobândit decât un drept de folosinţă astfel că nu justifică un interes legitim, personal, născut şi actual pentru a se constata neexistenţa dreptului de proprietate al SC L.R.S. SA. Pentru aceleaşi argumente au fost respinse şi celelalte capete de cerere formulate în faţa instanţei de fond.
Sentinţa a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, care prin Decizia nr. 620 din 22 noiembrie 2006, a respins, ca neîntemeiat, apelul reclamantei. Criticile aduse soluţiei primei instanţe care s-a oprit asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active au fost înlăturate reţinându-se că reclamanta nu justifică un interes propriu care să-i confere legitimare procesuală. S-a mai reţinut că SC F. SRL nu se poate apăra prin invocarea inexistenţei dreptului de proprietate asupra spaţiului în condiţiile în care aceasta a fost titulara unui drept de folosinţă, că acest drept rezultă din raportul de locaţiune aşa cum s-a reţinut prin sentinţa şi Decizia pronunţată în dosarul nr. 20384/3/2005 prin care s-a dispus evacuarea reclamantei din spaţiul mai sus numit.
Împotriva deciziei Curţii de Apel a declarat recurs reclamanta SC F. SRL prin care în temeiul art. 304 alin. (9) C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului şi modificarea soluţiilor celorlalte instanţe în sensul admiterii acţiunii sau casarea deciziei şi sentinţei cu trimiterea cauzei pentru rejudecare sens în care a invocat şi prevederile art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
În argumentarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., autoarea a susţinut:
- Decizia a fost dată cu încălcarea art. 111 C. proc. civ., întrucât lipsa calităţii procesuale active a fost reţinută prin raportare la dreptul de folosinţă invocat de SC F. SRL asupra spaţiului în litigiu precum şi la cele două hotărâri de evacuare, instanţele omiţând nepermis să observe că o atare calitate se probează în cadrul acţiunilor în constatare doar cu interesul şi nu cu un drept invocat/dovedit.
- Nu are relevanţă natura drepturilor invocate de recurenta-reclamantă aşa cum nu este relevant dacă aceasta este titulara vreunui drept actual asupra imobilului în litigiu şi dacă acest drept a fost confirmat sau infirmat prin hotărâri ale altor instanţe.
- Acţiunea în constatare este admisibilă chiar dacă nu se invocă sau nu se dovedesc drepturi proprii. Noţiunile de drept şi interes fiind distincte, interesul născut şi actual este suficient pentru a se admite acţiunea în conformitate cu art. 111 C. proc. civ., chiar dacă nu există un drept care să fie protejat.
- Instanţa a ignorat faptul că interesul său poate să rezulte şi din alte situaţii de fapt şi de drept decât cele analizate în acţiunea în evacuare;
- În această acţiune nu se mai invocă locaţiunea ci însăşi calitatea de proprietar asupra spaţiului în discuţie, iar scopul acţiunii constă în înlăturarea abuzului de drept săvârşit de intimata SC L.R.S. SA şi preîntâmpinarea unei pagube iminente, prin păstrarea clientelei şi protejarea vadului comercial ceea ce demonstrează că interesul este personal, născut, actual şi legitim.
- Teoria privind drepturile a căror existenţă se analizează în cererile de evacuare întemeiate pe art. 1436 C. civ., nu are nici o legătură cu faptul că intimata SC L.R.S. SA a invocat şi continuă să invoce în concret, calitatea esenţială de proprietară a spaţiului.
- Invocarea neexistenţei dreptului de proprietate asupra spaţiului determină în mod automat apariţia şi existenţa unui interes pentru a solicita instanţelor ca în temeiul art. 111 C. proc. civ., să se constate starea de fapt contrară, şi pentru a se apăra de abuzul de drept săvârşit de intimată. Scopul declarat pentru susţinerea acţiunii este acela de a-şi menţine folosinţa spaţiului, de a încheia contractul de locaţiune cu adevăratul proprietar şi de a înlătura eventuale pretenţii de obligare la plata unor despăgubiri băneşti pentru lipsa de folosinţă care nu se cuvin de drept pârâtei ci adevăratului proprietar.
Recursul este nefondat.
Singura chestiune de drept invocată pentru susţinerea nelegalităţii soluţiei pronunţată de instanţa de apel priveşte aplicarea art. 111 C. proc. civ.
- Potrivit art. 111 C. proc. civ., „Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului".
În conformitate cu aceste dispoziţii cele două instanţe care au soluţionat litigiul oprindu-se asupra excepţiei au reţinut corect prin raportare la teza a doua a articolului mai sus citat că printr-o altă judecată întemeiată pe art. 1436 C. civ., s-a stabilit că invocarea inexistenţei dreptului de proprietate asupra spaţiului nu poate să constituie temeiul unei acţiuni în evacuare. În astfel de acţiuni se pune în discuţie dreptul de folosinţă izvorât din contractul de închiriere, care este un drept de creanţă şi nu un drept real care să poată fi apărat pe această cale. Prin urmare critica recurentei potrivit căreia instanţele anterioare s-au bazat pe un demers inutil în argumentarea soluţiei este o opinie proprie a autoarei recursului care şi-a fundamentat această susţinere pe ideea că interesul său poate să rezulte din alte situaţii de fapt decât cele analizare în acţiunea în evacuare.
Nu în ultimul rând analiza făcută de cele două instanţe cu trimitere la o altă judecată este corectă şi datorită faptului că cererea de chemare în judecată trebuia examinată şi sub aspectul îndreptăţirii reclamantei recurente de a introduce cererea împotriva pârâţilor şi de a se prevala de un interes ce poate fi finalizat pe calea justiţiei, prin acţiunea în constatare.
- Este adevărat că interesul este o cerinţă necesară pentru promovarea acţiunii şi că acesta este strâns legat de calitatea de parte în proces însă cele două elemente nu se exclud într-o acţiune în constatare cum încearcă să demonstreze recurenta întrucât raportul de drept procesual nu se poate stabili decât între persoanele care îşi dispută dreptul în litigiu. În acest context nu se poate examina doar interesul distinct de legitimarea procesuală. Pornind de la aceste cerinţe ale acţiunii fie ea şi în constatare, instanţele au examinat condiţia interesului prin prisma calităţii procesuale care nu este altceva decât interesul îndreptăţit al unei persoane de a cere concursul justiţiei pentru apărarea unui drept recunoscut de lege. În consecinţă critica potrivit căreia se examinează doar interesul în afara unui drept invocat este nefondată.
- Greşită este şi critica potrivit căreia interesul în acţiunea în constatare este independent de dreptul afimat sau negat. Susţinerile recurentei nesocotesc cerinţa legitimităţii interesului prin care se urmăreşte afimarea sau confirmarea unui drept subiectiv ocrotit de lege pornind de la scopul pentru care a fost recunoscut de lege. Din acest punct de vedere, instanţele au reţinut corect, în alţi termeni, că recurenta a fost beneficiara unui drept de folosinţă şi nu a unui drept de proprietate şi că prin acţiunea promovată interesul reclamantei precum şi legitimarea procesuală activă sunt subordonate intenţiei reclamantei de a rămâne în posesia spaţiului în litigiu după ce s-a dispus evacuarea.
- Afirmaţia potrivit căreia instanţa trebuia să examineze exclusiv interesul chiar şi în lipsa unui drept pe care reclamanta să încerce să-l protejeze este contrară dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ., prin care se stipulează expres faptul că o astfel de acţiune are drept scop „constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept „În aceste condiţii interesul nu poate fi privit separat de afirmarea unui drept pentru că în caz contrar s-ar goli de orice conţinut legitimitatea interesului care trebuie privit nu numai din punct de vedere economic ci şi juridic în sensul că nu trebuie să contravină legii.
- Folosul propriu, potrivit recurentei, constă în negarea dreptului de proprietate al primei intimate cu scopul de a păstra folosinţa spaţiului dar şi pentru a înlătura abuzul de drept al acesteia şi a preîntâmpina eventuale pagube. Concluzia autoarei faţă de folosul invocat este că acesta este născut, actual şi legitim. Nici aceste susţineri nu vor fi reţinute, pe de o parte, pentru că prin punerea în mişcare a acţiunii în constatare recurenta nu a justificat un folos propriu născut şi actual, iar pe de altă parte aşa cum bine au reţinut instanţele anterioare în alţi termeni lipsa oricărui titlu asupra spaţiului (după evacuare) nu-i conferă interes legitim personal născut şi actual. În fine, faptul că pe calea acestei acţiuni potrivit recurentei se urmăreşte să se preîntâmpine eventuale acţiuni pentru despăgubiri decurgând din lipsa de folosinţă nu este de natură să ducă, în contextul mai sus arătat, la concluzia legitimării procesuale active, care nu poate fi separată de interesul legitim.
În consecinţă, faţă de cele ce preced recursul se vădeşte nefondat, astfel că potrivit art. 312 C. proc. civ., va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC F. SRL BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr. 620 din 22 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI –a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3252/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3448/2007. Comercial → |
|---|
