ICCJ. Decizia nr. 3445/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3445/2007
Dosar nr. 688/46/2006
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă de instanţă înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, la data de 5 aprilie 2000, reclamanta SC S.P. SRL a solicitat obligarea pârâtei SC S. SRL la plata sumei de 1.098.486.708 lei reprezentând contravaloarea mărfurilor alimentare şi nealimentare distruse în urma incendiului produs la data de 21 martie 2000 în spaţiul comercial ce-l ocupă în calitate de chiriaşă.
Cadrul procesual iniţial a fost extins prin cererile completatoare depuse de reclamantă fiind introduse în cauză în calitate de pârâte şi SC C. SA CÂMPULUNG şi SC B. SRL.
Într-un prim ciclu procesual derulat în cauză, acţiunea reclamantei a fost respinsă pentru lipsa calităţii procesual pasivă în raport de pârâta SC S. SRL şi ca neîntemeiată faţă de celelalte două pârâte conform sentinţei civile 65 din 12 februarie 2003 a Tribunalului Argeş, sentinţa ce a fost menţinută de Curtea de Apel Piteşti privind Decizia nr. 81/ A din 22 mai 2003.
Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei decizii a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 1290/2005 în sensul desfiinţării hotărârilor pronunţate şi trimiterii cauzei spre soluţionare în primă instanţă la Tribunalul Argeş, secţia comercială, stabilindu-se astfel natura comercială a litigiului şi pe cale de consecinţă competenţa materială a instanţelor comerciale în soluţionarea diferendului dintre părţi.
Tribunalul Comercial Argeş astfel investit, privind sentinţa comercială nr. 777/ C din 13 decembrie 2007, a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamantă, a obligat pârâtele SC S. SRL şi SC B. SRL la plata în solidar a sumei de 876.994.838 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit de reclamanta urmare incendiului din data de 21 martie 2000, precum şi la plata sumei de 9.351,78 RON cheltuieli de judecată.
Totodată tribunalul a respins cererea reclamantei în ce o priveşte pe pârâta SC C. SA ca neîntemeiată.
Prima instanţă a reţinut sub aspectul situaţiei de fapt că incendiul din data de 21 martie 2000 a izbucnit în zona holului de acces în birourile ocupate de pârâte şi s-a propagat ulterior în spaţiul deţinut de reclamanta situat în aceeaşi locaţie, cauza declanşării incendiului fiind utilizarea de către administratorii societăţilor pârâte S. SRL şi B. SRL a patru aparate de încălzire, mari consumatoare de energie care au suprasolicitat şi deteriorat instalaţia electrică, distinct de faptul că aceasta a fost executată necorespunzător, fără proiect şi fără acordul proprietarului spaţiului pârâta SC C. SA.
În drept instanţa a constatat întrunite elementele răspunderii civile delictuale statuate de art. 998 – art. 999 C. civ.
Referitor la întinderea prejudiciului instanţa a avut în vedere concluziile raportului de expertiză întocmit de expert G.I. precum şi documentele contabile depuse de reclamanta cu privire la existenţa mărfurilor în depozit.
Apelurile declarate de pârâtele SC S. SRL şi SC B. SRL împotriva sentinţei fondului au fost respinse, ca nefondate, de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 101/ A-C din data de 17 noiembrie 2006.
Instanţa de apel constată că atât sub aspectul faptului ilicit şi a persoanelor vinovate de procedura acestuia cât şi în ce priveşte întinderea prejudiciului soluţia fondului este legală şi temeinică.
Instanţa de control şi-a fundamentat puntul de vedere pe analiza expertizei efectuată de experţi specialişti în pirogenie care au stabilit cauza procedurii incendiului precum şi pe concluziile expertizei contabile dispusă în această fază procesuală care a ajuns la aceleaşi concluzii ca şi expertiza efectuată la fond, în ce priveşte valoarea bunurilor ce se aflase în depozitul reclamantei la data producerii incendiului.
La data de 3 ianuarie 2007 pârâtele SC S. SRL şi SC B. SRL au declarat recurs împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel solicitând modificarea în tot a deciziei şi pe fond respingerea acţiunii introductivă formulate de reclamantă.
Recurentele au invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând încălcarea şi aplicarea greşită a legii, în dezvoltarea căreia au susţinut următoarele:
- instanţa de apel, în virtutea caracterului devolutiv al acestei căi de atac şi în temeiul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., nu a dat dovadă de rol activ în sensul de a dispune refacerea probatoriului în special a expertizelor;
- expertiza întocmită de ing. B.E. însuşită de ambele instanţe nu constituie o dovadă pertinentă cu privire la cauza incendiului, fiind efectuată la un an şi jumătate după producerea evenimentului;
- stabilirea ca cert a prejudiciului suferit de reclamantă nu este confirmată de materialul probator administrat, în condiţiile în care potrivit bilanţului contabil, rulajul societăţii nu depăşea lunar 50 milioane lei vechi.
Asupra recursului.
Înalta Curte, examinând Decizia atacată în contextul criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
1. Deşi recurenta invocă ca motiv de nelegalitate încălcarea legii, argumentele pe care se întemeiază privesc chestiuni de netemeinicie vizând stabilirea împrejurărilor în care s-a produs incendiul, precum şi concluziile reţinute de instanţă din examinarea probatoriului administrat cu referire la rapoartele de expertiză tehnică şi contabilă, chestiuni care nu pot forma obiectul controlului de legalitate în actuala reglementare a recursului.
2. Instanţa de apel, a încuviinţat refacerea expertizei contabile potrivit solicitării apelantului din cererea de apel, dispoziţiile art. 295 C. proc. civ., privind judecata apelului fiind întrutotul respectate.
3. Invocarea dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., pretins încălcate, referitor la „rolul activ al judecătorului în soluţionarea pricinii" are un caracter pur formal în condiţiile în care pe acest temei se reproşează judecătorilor că nu au dispus din oficiu refacerea întregului probatoriu administrat.
Dispoziţiile art. 129 – art. 130 C. proc. civ., trebuie avute în vedere în ansamblul lor pornind de la premiza că procesul comercial este în primul rând un proces al intereselor private, guvernat de principiul disponibilităţii, proces în care părţile au obligaţia legală să-şi probeze pretenţiile şi apărările şi să-şi exercite drepturile procedurale cu bună credinţă.
Judecătorul nu se poate substitui părţilor dându-le un ajutor activ în ocrotirea drepturilor şi interesele lor căci astfel s-ar încălca cerinţa de imparţialitate, ci trebuie să vegheze la respectarea drepturilor şi obligaţiilor sub aspect procedural ce revin părţilor în calitatea lor din proces, putând să le ceară lămuriri sau explicaţii în vederea bunei administrări a justiţiei.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs, ca nefondat, şi va obliga recurentele la plata cheltuielilor de judecată solicitate de intimatele SC S.P. SRL şi SC C. SA PITEŞTI potrivit art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtele SC S. SRL Câmpulung Muscel şi SC B. SRL Câmpulung Muscel împotriva deciziei nr. 101/ A-C din 17 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Obligă recurentele SC S. SRL Câmpulung Muscel şi SC B. SRL Câmpulung Muscel la plata sumei de 2000 lei în favoarea intimatei SC S.P. SRL şi a sumei de 600 lei în favoarea intimatei SC C. SA PITEŞTI, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3710/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3441/2007. Comercial → |
|---|
