ICCJ. Decizia nr. 3406/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3406/2007
Dosar nr. 499/36/2007
Şedinţa publică din 31 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 74/ COM din 22 martie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa s-a respins apelul declarat de reclamanta B.I.L. prin mandatar D.C.B. împotriva sentinţei nr. 6554/ COM din 12 octombrie 2006 pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul nr. 3561/2006, în contradictoriu cu pârâta SC 2X1 H.C.M.S. SA.
În considerentele deciziei s-a reţinut, în esenţă, că hotărârea A.G.A. prin care s-au aprobat situaţiile financiare ale societăţii pârâte pe anul 2005 este legală fără ca acestea să fie însoţite de raportul auditorului financiar, întrucât societatea a îndeplinit condiţiile legale pentru întocmirea situaţiilor financiare pentru anul 2005, la 1 ianuarie 2006.
Totodată, criticile din apel au fost înlăturate pe considerentul că reclamanta nu a cerut la fond pronunţarea unei hotărâri parţiale, în măsura recunoaşterii pârâtei, pentru a-i fi aplicabile dispoziţiile art. 273 C. proc. civ.; de asemenea, s-a reţinut că dispoziţiile Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital nu pot fi aplicate decât din momentul în care societatea îndeplineşte şi celelalte condiţii prevăzute de lege, art. 237 coroborându-se cu art. 258 din Legea nr. 297/2004.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a promovat recurs, solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei atacate şi pe fond, admiterea acţiunii în sensul anulării hotărârii A.G.A. nr. 1 din 26 aprilie 2006 a societăţii pârâte.
Recurenta critică Decizia atacată ca fiind dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
În acest sens sunt invocate dispoziţiile art. 270 şi 273 C. proc. civ. şi se susţine că acestea au fost greşit aplicate prin respingerea în întregime a acţiunii la prima instanţă, în condiţiile în care pârâta a recunoscut parţial pretenţiile reclamantei.
Astfel, se arată că motivarea instanţa de apel în sensul că solicitarea pârâtei în sensul admiterii acţiunii în parte este lipsită de relevanţă în raport cu poziţia reclamantei, constituie un abuz procedural şi o încălcare a legii procedurale.
În al doilea rând, recurenta susţine că instanţa de judecată a interpretat în mod greşit ansamblul normelor care guvernează întocmirea situaţiilor financiare.
În concret se referă la art. 160 din Legea nr. 31/1990 şi se arată că, indiferent dacă în mod legal regimul cu auditori financiari era sau nu obligatoriu pentru societatea pârâtă, el a devenit obligatoriu prin alegere proprie, în sensul hotărârii adoptate în A.G.A.
De asemenea, recurenta invocă şi prevederile art. 237 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital susţinând că motivarea instanţei de apel nu înlătură cu nimic aplicarea acestor norme legale.
Poziţia procesuală a intimatei faţă de recurs s-a formulat sub forma concluziilor scrise în care se arată, răspunzând motivelor de recurs, că regimul nulităţilor absolute nu este lăsat la aprecierea părţilor, nulitatea hotărârii A.G.A. fiind supusă exclusiv cenzurii instanţei.
Intimata mai arată în apărare faptul că nu se poate reţine nici interpretarea eronată a ansamblului de norme ce guvernează situaţiile financiare ale societăţilor deţinute public.
Astfel, hotărârile de la pct. 4, 6, 7, 8 şi 9 se artă că nu au legătură cu dispoziţiile legale referitoare la auditare, iar sub al doilea aspect, dispoziţiile art. 160 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 ce permit contractarea auditului şi la societăţile ale căror situaţii financiare nu sunt supuse auditării nu au fost încălcate deoarece această auditare poate fi incidentă pentru situaţiile financiare viitoare, nu pentru cele anterioare A.G.A.
În legătură cu incidenţa art. 237 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 se susţine că instanţa de fond şi cea de apel nu au înlăturat de la aplicare Legea nr. 297/2004, dimpotrivă, corect au reţinut că modul în care se aplică auditul financiar este stabilit de C.N.V.M. şi C.A.F.R. în baza unui protocol. Or, protocolul depus la dosar stabileşte auditarea potrivit Legii nr. 297/2004 pentru exerciţiul financiar 2005, numai în cazul societăţilor care intră sub incidenţa Ordinului comun M.F.P. – C.N.V.M. nr. 1742/106/2002, în care pârâta nu se regăseşte.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea reţine că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Reclamanta, în calitate de acţionar al societăţii pârâte a solicitat anularea hotărârii A.G.A. nr. 1 din 26 aprilie 2006 pe considerentul că aceasta a aprobat situaţiile financiare pe anul 2005 în lipsa raportului auditorului financiar, aşa cum s-a prevăzut la art. 2 din hotărâre, care stipulează: „Se aprobă situaţiile financiare ale anului 2005, conform reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a C.E.E. şi cu Standardele Internaţionale de contabilitate…".
Recurenta – reclamantă critică Decizia pronunţată în apel prin care s-a menţinut soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii, pe considerentul că a ignorat recunoaşterea parţială pe care pârâta – intimată a menţionat-o în cuprinsul întâmpinării la fond, precum şi în concluziile scrise, act de voinţă care îmbracă forma achiesării la pretenţiile deduse judecăţii.
Se va reţine însă că poziţia procesuală adoptată de pârâtă este în sensul că expresia ce face trimitere la reglementările contabile armonizate a fost trecută dintr-o eroare în hotărârea A.G.A., fiind de acord cu eliminarea ei din cuprinsul hotărârii, pe când, reclamanta consideră că aceasta reprezintă voinţa adunării generale şi nerespectarea ei atrage nulitatea.
Că este vorba despre o eroare rezultă din faptul că situaţiile financiare pentru anul 2005 au fost legal întocmite în conformitate cu O.M.F. nr. 306/2002 pentru aprobarea Reglementărilor contabile simplificate, armonizate cu directivele europene.
De asemenea, societatea pârâtă nu a realizat în perioada 2001 – 2004 criteriile de mărime stabilite conform O.M.F. 94/2001, astfel că auditarea situaţiilor financiare nu era obligatorie.
Prin urmare, hotărârea de a se contracta auditul financiar în adunarea generală a acţionarilor în discuţie are efecte pentru viitor, din momentul când pârâta îndeplineşte criteriile de mărime stabilite prin O.M.F. nr. 1752/2005, respectiv pentru anul 2006, eroarea că acest audit vizează situaţiile financiare pe anul 2005 fiind evidentă.
Ansamblul considerentelor expuse care răspund tuturor criticilor din recurs sprijină soluţia de respinge, ca nefondat, a recursului reclamantei, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu consecinţa menţinerii în întregime a deciziei pronunţate în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul B.I.L. împotriva deciziei nr. 74/ COM din 22 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3417/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3404/2007. Comercial → |
|---|
