ICCJ. Decizia nr. 345/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 345/2007
Dosar nr. 35589/2/2005
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 4185 din 12 octombrie 2005, a admis în parte acţiunea precizată, formulată de reclamantul M.B. prin Primarul General în contradictoriu cu pârâta SC R.C. SRL, pe care a obligat-o la plata sumei de 991.742.161 lei, reprezentând taxă concesiune aferentă perioadei 2000-2003 şi majorări de întârziere în baza contractului nr. 161/1994 pentru tronsonul II al blocului din ansamblul Unirii situat în Bucureşti.
Reclamanta a declarat apel împotriva sentinţei comerciale şi a solicitat schimbarea în parte a hotărârii în sensul obligării pârâtei şi la plata taxelor de concesiune şi majorări de întârziere pentru tronsonul nr. I.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 231 din 3 mai 2006, a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că regimul taxei de concesiune a fost stabilit prin art. 21 din contractul nr. 161 din 15 iunie 1994, potrivit căruia pârâta s-a obligat să achite taxa de concesiune cu începere de la darea în folosinţă a blocului şi nu de la data la care a expirat termenul fixat pentru finalizarea construcţiei, cum susţine reclamanta prin trimitere la dispoziţiile art. 4 din acelaşi contract astfel că, pârâta nu poate fi obligată la plată pe perioada 2000 - 2003, ci numai începând cu 22 decembrie 2003, când s-a executat tronsonul nr. I, aşa cum rezultă din procesul verbal de recepţie a lucrărilor.
Reclamanta a formulat recurs împotriva acestei din urmă hotărâri invocând, în drept, dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
A susţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 982 C. civ., toate clauzele convenţiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înţelesul ce rezultă din actul întreg, ori instanţa de apel a nesocotit înţelesul clauzei din art. 21 din contract care trebuie raportată la art. 4 alin. (3) din contractul de asociere, potrivit căreia finalizarea construcţiei se va face de către pârâtă, în termen de 14 luni, până la 31 iulie 1995, dată de la care se datorează şi taxa de concesiune.
Astfel, din interpretarea singulară a acestuia ar rezulta o condiţie suspensivă pur potestativă care, potrivit art. 1010 C. civ. este nulă, deoarece obligaţia ar depinde de realizarea unui eveniment viitor şi nesigur a cărui îndeplinire ţine de voinţa exclusivă a unei părţi. Prin urmare, greşit s-a dat eficienţă juridică acestei clauze în sensul că pârâta datorează taxa de concesiune, majorări şi penalităţi de întârziere numai de la data terminării lucrărilor pentru tronsonul nr. I, motiv pentru care solicită modificarea hotărârii instanţei de apel, admiterea apelului şi schimbarea sentinţei instanţei de fond în sensul admiterii în totalitate a acţiunii.
Recursul este nefondat.
Clauza prevăzută în art. 21 din contractul de asociere este o clauză de sine stătătoare în raport cu clauzele care fixează obiectul contractului de asociere prin care, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, s-a stabilit regimul plăţii taxei de concesiune condiţionată de terminarea lucrărilor de construcţie, interpretarea corectă, conformă cu voinţa părţilor şi în raport cu natura obligaţiei, fiind aceea că taxa de concesiune se datorează numai în schimbul unei contraprestaţii, care în cauză, constă în exploatarea în comun a construcţiilor după finalizarea lucrărilor.
Susţinerea recurentei că dispoziţiile de mai sus ar constitui o condiţie suspensivă pur potestativă dacă nu este interpretată în coroborare cu dispoziţiile art. 4 din acelaşi contract, care fixează un termen limită de terminare a lucrărilor de construcţie, este nefondată, deoarece părţile au prevăzut prin contract care este răspunderea părţilor în caz de neîndeplinire a obligaţiilor, deopotrivă, asumate prin contractul de asociere.
Faţă de cele arătate, se constată că instanţa de apel a dat interpretarea corectă voinţei părţilor, motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondate, încât, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul M.B. împotriva deciziei nr. 231 din 3 mai 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 346/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 342/2007. Comercial → |
|---|
