ICCJ. Decizia nr. 3453/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3453/2007
Dosar nr. 5727/1/2007
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2368 din 30 octombrie 2000 a Tribunalului Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC T.P. SRL Verneşti şi pârâta S.A.U. SA Bucureşti a fost obligată la plata sumei de 1.171.098,73 lei cu titlu de acoperire daune şi la 27.897 lei cheltuieli de judecată.
S-a reţinut în considerentele hotărârii în ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale active invocată de pârâtă că nu este întemeiată deoarece, reclamanta este subiect al raportului juridic substanţial conform contractului de asigurare încheiat cu pârâta şi în temeiul art. 969 C. civ., are dreptul să solicite acesteia executarea obligaţiilor ce îi revin.
Pe fondul litigiului, s-a stabilit că reclamanta în calitate de asigurat a încheiat cu pârâta în calitate de asigurător contractele de asigurare privind clădiri, utilaje, materii prime etc.din comuna Verneşti nr. 590 judeţ Buzău, sumele asigurate fiind de 351.520 Euro şi respectiv 168.000 Euro.
La data de 3 noiembrie 2005 în sediul fabricii de parchet a izbucnit un incendiu de mari proporţii şi pârâta a refuzat executarea obligaţiilor asumate respectiv acordarea despăgubirilor, deşi organele de cercetare penală au constatat că nu există o persoană vinovată de producerea incendiului.
S-a reţinut că pârâta a cunoscut situaţia juridică şi starea fizică a bunurilor asigurate şi aceasta a stabilit valorile de asigurare în condiţiile generale de asigurare .
Referitor la valoarea despăgubirilor instanţa de fond a stabilit în baza art. 969 C. civ. şi art. 7 pct. 7 din Condiţiile Generale de Asigurare 96 că părţile au precizat în contract valorile sumelor asigurate şi a primelor de asigurare şi deci cuantumul despăgubirii nu poate depăşi limita valorii de asigurare convenită de acestea prin cele două convenţii încheiate .
Valoarea asigurată la care are dreptul reclamanta în sensul art. 973 C. civ., este valoarea de înlocuire a bunurilor şi care include şi TVA.
A fost înlăturată apărarea pârâtei care se sprijină pe o expertiză tehnică extrajudiciară şi care nu poate să-i fie opozabilă reclamantei şi susţinerea acesteia cu privire la lipsa pazei obiectivului supus incendiului, deoarece din actele depuse la dosar rezultă contrariul şi mai mult producerea incendiului a fost anunţată de un angajat al societăţii de pază.
Prin Decizia nr. 69 din 17 aprilie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei instanţei de fond cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
S.A.U. SA cu sediul în Bucureşti a declarat recurs împotriva acestei decizii în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ. şi a solicitat în principal admiterea acestuia, modificarea în tot a ambelor hotărâri şi respingerea acţiunii ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă sau ca neîntemeiată.
În subsidiar, recurenta a solicitat casarea celor două hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuării unor noi expertize maşini, utilaje şi construcţii pentru a cuantifica corect prejudiciul produs.
S-a solicitat suspendarea executării deciziei până la soluţionarea recursului.
În primul motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut că ambele instanţe au soluţionat în mod greşit excepţia lipsei calităţii procesuale a societăţii reclamante în sensul că nu au avut în vedere faptul că cele două contracte de asigurări au o clauză de cesiune a despăgubirii.
A arătat recurenta că în raport de dispoziţiile art. 9, art. 24 din Legea nr. 136/1995 şi art. 20 alin. (3) din condiţiile generale de asigurare a bunurilor şi de menţiunea din cuprinsul poliţelor de asigurare are obligaţia de a achita despăgubirea titularilor dreptului la despăgubire prevăzut în contractul de asigurare, respectiv H.V.B. B. şi S.M.I. SRL. Asiguratul şi asiguratorul au convenit prin încheierea poliţelor de asigurare ca prin efectul cesiunii drepturilor din despăgubire, de indemnizaţia de despăgubire să beneficieze cesionarii acestor drepturi, respectiv H.V.B. B. şi S.M.I. SRL.
A susţinut recurenta în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ., că Decizia instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 208 C. proc. civ., privind legalitatea raportului de expertiză care a fost efectuat fără ca aceasta să fie convocată la efectuarea inspecţiilor tehnice şi deplasărilor în teren.
S-a invocat în temeiul art. 304 pct. 5 raportat la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., că raportul de expertiză este nul deoarece s-a efectuat cu încălcarea prevederilor art. 89, 205 şi 210 C. proc. civ., întrucât recurenta nu a fost citată atunci când s-au efectuat şi alte deplasări la faţa locului pentru examinarea utilajelor, aspect pe care la invocat la data de 20 octombrie 2006 în faţa instanţei de fond.
Cu privire la constatările expertului utilijist referitoare la cuantificarea prejudiciului s-a arătat că acestea nu pot fi reţinute cât timp a stabilit că s-au defectat anumite componente ale utilajelor fără demontarea în prealabil a acestora. Că lucrarea efectuată de expert nu are valoare ştiinţifică şi nici valoare probatorie, deoarece împotriva expertului utilijist C.G. s-a început urmărirea penală pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă.
Că hotărârea încalcă dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că instanţa de fond a respins cererea de efectuare a unei noi expertize fără nici o motivare .
A arătat recurenta că în mod greşit instanţa de apel a reţinut cu privire la cauza evenimentului incidenţa cazului fortuit raportată şi la concluziile raportului de expertiză pirotehnice şi a dat eficienţă dispoziţiilor art. 1083 C. civ., care au în vedere daunele interese şi nu cazul fortuit. Că incendiul s-a produs datorită unor cauze ce pot fi imputate intimatei-reclamante în sensul că nu s-au făcut verificări asupra instalaţiei electrice, au existat cabluri electrice defecte nerezolvate corespunzător şi din această cauză au existat scurgeri de curent, iar instalaţia electrică nu a fost oprită aşa cum s-a reţinut şi, în raportul de expertiză pirotehnică. Că incendiul s-a produs datorită nerespectării normelor privind întreţinerea, exploatarea şi verificarea „instalaţiei electrice şi nu „cazului fortuit" care presupune intervenţia unei forţe (scurt circuit), a cărei apariţie nu a putut fi prevăzută şi care produce în fapt acel rezultat (incendiul).
S-a susţinut că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor legale respectiv art. 304 pct. 9 raportat la art. 8 paragraful 2 din Condiţiile Generale de asigurare 96, în sensul că nu s-a avut în vedere că majorarea riscului de incendiu s-a produs datorită asiguratului care nu a respectat aceste prevederi contractuale.
Referitor la asigurarea pazei, s-a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a reţinut în cuprinsul deciziei că reclamanta a dovedit că a avut contract de pază cu SC F. SA din luna februarie 2005 cât timp aceasta nu mai beneficia de pază încă din luna septembrie 2005.
A arătat recurenta că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal în ceea ce priveşte aplicabilitatea taxei pe valoarea adăugată (dispoziţiile art. 7 din C.G.A.B. 96, în sensul că a dat eficienţă concluziilor unui raport de expertiză maşini şi utilaje întocmit de un expert împotriva căruia s-a început urmărirea penală pentru mărturie mincinoasă, nu a avut în vedere valoarea de achiziţie a utilajelor probate cu factură de către reclamantă. Că în lipsa demontării bunurilor nu exista certitudinea avarierii în întregime a acestora sau a avarierii doar a unor repere, aşa că nu se poate stabili dacă se impune înlocuirea sau repararea acestora.
Recurenta a susţinut în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că instanţa de apel a interpretat greşit legea respectiv aplicarea cotei de TVA, pentru că potrivit art. 128 alin. 9 şi art. 145 alin. (5) lit. c) Cod Fiscal, nu se achită TVA-ul dacă bunurile au fost complet distruse, dar instanţa a stabilit că în cuantumul despăgubirii se include şi TVA-ul.
Referitor la dispoziţiile art. 9 pct. 2 teza finală din contract, s-a precizat că nu sunt aplicabile în speţă, acestea se referă numai la situaţia în care pe parcursul derulării contractului de asigurare şi până în momentul producerii evenimentului asigurat, asiguratorul constată încălcarea obligaţiilor de către asigurat şi nu reziliază contractul, situaţie în care ca o sancţiune trebuie să plătească indemnizaţia de asigurare.
Recurenta a solicitat în cadrul cererii formulate şi suspendarea executării deciziei instanţei de apel în temeiul dispoziţiilor art. 300 alin. (3) C. proc. civ., care a fost admisă prin încheierile din 15 mai şi respectiv 27 septembrie 2007 până la 2 noiembrie 2007, data soluţionării recursului.
Recursul pârâtei nu este fondat.
Critica recurentei privind soluţionarea în mod greşit de instanţa de apel a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a intimatei-reclamantei nu va mai fi examinată deoarece, la termenul de azi s-a renunţat la acest motiv de recurs.
Nu este întemeiată nici critica recurentei invocată în temeiul art. 304 pct. 5 raportat la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că raportul de expertiză a fost întocmit cu nerespectarea dispoziţiilor art. 205, 208 şi 210 C. proc. civ., privind convocarea părţilor la constatările şi deplasările din teren când au fost examinare utilajele avariate.
Potrivit art. 212 alin. (2) C. proc. civ., o nouă expertiză va trebui cerută motivat la primul termen după depunerea lucrării.
În speţă, recurenta-pârâtă a solicitat efectuarea unei noi expertize în construcţie peste termenul prevăzut de dispoziţiile legale menţionate, respectiv la 9 octombrie 2006.
Afirmaţiile recurentei că instanţa nu poate să aibă, în vedere o lucrare efectuată de un expert împotriva căruia s-a început urmărirea penală, sunt fără relevanţă deoarece nu a dovedit existenţa unei hotărâri de condamnare acestuia pentru o infracţiune privind litigiul dedus judecăţii.
Susţinerile recurentei întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în sensul că afirmaţiile expertului privind stabilirea valorii reale de înlocuire a bunurilor sunt aleatorii, că raportul de expertiză se bazează pe o adresă a unei terţe societăţi sau că valorile stabilite de expert sunt mult mai mari decât preţurile cu care au fost vândute o parte dintre utilaje în cadrul executării silite solicitată de D.G.F.P. Buzău sunt critici care vizează aspecte legate de netemeinicia hotărârii şi nu de nelegalitate conform dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ.
Afirmaţia recurentei că instanţele au reţinut în mod greşit cauza incendiului produs la 3 noiembrie 2005 în sediul fabricii de parchet aparţinând intimatei-reclamante, ca fiind „cazul fortuit", deşi din probele administrate rezultă că acesta s-a datorat nerespectării normelor privind întreţinerea şi exploatarea instalaţiei electrice, existenţa unor cabluri electrice neizolate corespunzător sau depozitării materialului lemnos în apropierea unor instalaţii electrice vechi şi neverificate sunt de asemenea critici care se referă la netemeinicia hotărârii, respectiv modul în care instanţa a apreciat probele administrate şi nu pot fi subsumate motivelor de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Argumentele recurentei că aceste nereguli au determinat creşterea riscului de producere a incendiului prin fapte culpabile ale asiguratului şi că s-au încălcat dispoziţiile art. 8 paragraful 2 din C.G.A. 96 în sensul că intimata în calitate de asigurat nu a anunţat-o în calitate de asigurator despre creşterea riscului asigurării, sunt simple apărări, care nu au temei legal, având în vedere că esenţa contractului de asigurare îl constituie riscul pe care părţile şi-l asumă, acesta fiind un eveniment previzibil, dar incert în ceea ce priveşte producerea acesteia.
De menţionat că la data încheierii poliţelor de asigurare nr. B 0580357 din 8 iulie 2005 şi nr. B 0589390 din 7 septembrie 2005, recurenta a cunoscut situaţia şi starea bunurilor asigurate şi nu rezultă că au apărut ulterior modificări privind creşterea riscului asigurării pentru a fi incidente în cauză dispoziţiile art. 8 paragraful 2 din condiţiile de asigurare.
Aşa fiind, nu s-a dovedit nici aplicarea greşită de către instanţă a dispoziţiilor art. 13 şi 26 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările în România, text de lege invocat cu ocazia susţinerii recursului.
De altfel, instanţele au reţinut „cazul fortuit" în producerea incendiului şi au exclus culpa intimatei-reclamante având în vedere concluziile raportului expertului pirotehnic şi ansamblul probelor administrate în cauză.
Instanţa de apel nu a reţinut în mod eronat dispoziţiile art. 1083 C. civ., aşa cum s-a susţinut de recurentă, întrucât acestea se referă la daunele interese şi în „situaţia cazului fortuit".
În mod corect ambele instanţe au stabilit incidenţa în cauză a clauzei de la art. 9 pct. 2 C.G.A. 96 care prevăd obligaţia la plata despăgubirilor chiar dacă asiguratul este în culpă, atunci când asiguratorul nu a reziliat contractul de asigurare la data la care a constatat neexecutarea obligaţiei de către asigurat.
Cu atât mai mult se impune aplicarea acestor prevederi în speţa de faţă întrucât, nu există nicio culpă în producerea incendiului din partea asiguratului, reţinându-se „cazul fortuit", iar pe de altă parte recurenta nu a dovedit că intimata nu a respectat obligaţiile prevăzute la art. 9.1 din C.G.A. 96 privind prevenirea producerii incendiului şi ar fi reziliat contractul de asigurare.
Criticile recurentei, în sensul că instanţa de apel a stabilit în mod greşit că la data incendiului era asigurată paza imobilului de către intimata-reclamantă, contrar probelor administrate, pe de o parte se referă la aspecte legate de netemeinicie, respectiv o problemă de apreciere a instanţei, iar pe de altă parte este contrazisă de actele depuse de reclamantă, respectiv contractul de pază încheiat cu SC F. SA şi achitat până la 31 decembrie 2005.
Nu este întemeiată nici susţinerea recurentei că ambele instanţe au aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 7 din C.G.A. 96 şi au interpretat adresa Ministerului de Finanţe în sensul că în cuantumul despăgubirilor acordate se include şi cota TVA.
Părţile au stabilit prin art. 7 pct. 7 din C.G.A. 96 care face parte integrantă din contractele de asigurare, de comun acord primele de asigurare precum şi valoarea sumelor asigurate, aşa încât în raport de dispoziţiile art. 969 C. civ. şi art. 27 alin. (2) din Legea nr. 136/1995 intimata-reclamantă are dreptul la despăgubiri în limita valorii de asigurare stipulată de părţi în convenţia încheiată.
În mod corect ambele instanţe având în vedere art. 7 pct. 2 şi 3 din C.G.A. 96 şi art. 50 alin. (3) din O.M.F.P. nr. 1753/2004 au stabilit că suma datorată de recurenta-pârâtă intimatei-reclamante cu titlu de despăgubiri reprezintă de fapt valoarea de înlocuire, respectiv suma ce va fi necesară pentru cumpărarea unor bunuri de acelaş fel şi calitate sau contravaloarea reparaţiilor pentru celelalte bunuri necesară readucerii acestora în situaţia anterioară producerii incendiului şi care include şi TVA.
Pentru considerentele reţinute, urmează ca potrivit art. 312 (1) C. proc. civ., să se respingă, ca nefondat, recursul declarat de pârâtă.
Se va respinge cererea intimatei-.reclamante privind acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorar de avocat, întrucât nu s-au făcut dovezi în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta U.V.I.G. SA BUCUREŞTI (FOSTĂ S.A.U. SA BUCUREŞTI) împotriva deciziei nr. 69 din 17 aprilie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal.
Respinge cererea intimatei privind acordarea de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3455/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3451/2007. Comercial → |
|---|
