ICCJ. Decizia nr. 3572/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3572/2007
Dosar nr. 3183/33/2006
Şedinţa publică din 8 noiembrie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 111 pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud, în dosarul nr. 803/2004, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea precizată formulată de reclamanţii P.C., P.C.C., L.M.T., L.M., M.C.V., M.M.R., C.V.C., C.V., B.V., B.M.G., P.M., P.E. formulată împotriva pârâtei B.C.S.I.B.R. SA, SUCURSALA BAIA MARE fostă W.B. SA C.B.G. Arad şi a pârâtei SC R.C. SRL Baia Mare prin lichidator judiciar SC P.C. SRL. Prin aceiaşi sentinţă pârâta B.C.S.I.B.R. a fost obligată la plata diferenţei de onorariu pentru expertiză, iar reclamanţii la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă, pe baza probelor administrate în cauză a reţinut că SC R.C. SRL a beneficiat de un credit comercial sub formă de linie de credit în sumă de 3.000.000.000 Rol, că termenul de rambursare s-a prelungit până la data de 21 februarie 2001 dată la care creditul s-a suplimentat cu încă 1.500.000.000 Rol. Concomitent cu această suplimentare, a mai reţinut tribunalul, s-a prelungit şi termenul de rambursare până la 20 mai 2004 şi, datorită faptului că pârâta debitoare nu a achitat creditul şi dobânzile, banca a început executarea silită asupra garanţiilor.
În continuare instanţa de fond a citat dovezile din dosarul nr. 4339/2003 al Tribunalului Maramureş prin care pârâta SC R.C. prin asociatul unic a arătat la data deschiderii procedurii prevăzută de Legea nr. 64/1995 că datorează SC W.B. SA suma de 4.500.000.000 Rol, procedura fiind deschisă la cererea debitoarei. Tribunalul a înlăturat pe baza probelor administrate în cauză susţinerile referitoare la faptul că banca nu i-a pus la dispoziţie sumele de bani pentru care s-a deschis linia de credit cât şi susţinerile în legătură cu neinformarea garanţilor despre situaţia firmei, această obligaţie revenindu-i debitoarei.
Instanţa de fond a examinat şi celelalte motive de nulitate a contractului de credit şi a actului adiţional şi a ajuns la concluzia că acesta a fost legal semnat, iar consimţământul la încheierea acestor înscrisuri a fost valabil exprimat.
Tribunalul a respins, ca neîntemeiate, şi motivele referitoare la reprezentarea nelegală a debitoarei, la eroarea din cuprinsul procurii autentificate sub nr. 642/1999 şi pretinsa nulitate a înscrierii ipotecilor în CF în condiţiile în care contractele de garanţie au fost verificate de judecătorul de CF care a constatat legalitatea lor înainte de a le nota în CF.
Faţă de situaţia de fapt reţinută potrivit probelor aflate la dosar, tribunalul a conchis că reclamanţii rămân ţinuţi în continuare la îndeplinirea obligaţiilor faţă de banca pârâtă.
Sentinţa a fost confirmată de Curtea de Apel Cluj care, prin Decizia nr. 171 din 31 octombrie 2006, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii C.V.C., C.V., P.C., P.C.C., M.C.V., M.M.R., B.V., B.M.G., L.M.T., L.M., P.M., P.E. şi SC M. SRL.
Curtea a examinat criticile aduse sentinţei fondului prin care s-a invocat vicierea prin dol a consimţământului drept motiv de nulitate absolută a contractului de credit şi a actelor adiţionale şi a stabilit că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile cerute de art. 960 alin. (2) C. civ. A mai reţinut instanţa de apel că nu există cauze anterioare sau concomitente momentului încheierii actului juridic care să ducă la nulitatea absolută şi că excepţia de neexecutare a contractului nu constituie motiv de nulitate absolută.
În privinţa semnăturilor s-a stabilit că apelanţii reclamanţi au semnat contractul linie de credit nr. 50/1999, 181/1999 precum şi contractul nr. 82/1999 şi că la momentul semnării au cunoscut datele esenţiale ale contractului de credit în cauză (valoarea creditului, scadenţa şi bunurile aduse în garanţie).
Contractul nr. 82/1999, potrivit instanţei a fost semnat de P.M. şi P.C., acesta din urmă în calitate de administrator al SC R.C. SRL la momentul încheierii fiind respectate dispoziţiile art. 1179 C. civ., în ce priveşte numărul de exemplare originale întocmite.
Asupra reprezentării băncii la momentul încheierii contractului, instanţa de apel a citat dispoziţiile art. 1356 C. civ., art. 35 alin. (1) şi (2) din Decretul nr. 31/1954 art. 45 alin. (3) din Statutul băncii, art. 71 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 în sprijinul concluziei că forma mandatului dat de conducerea băncii nu trebuia să fie autentică ad validitatem. Totodată s-a reţinut şi dreptul persoanelor abilitate de lege să conducă banca de a transmite dreptul de reprezentare fără să fie ţinute la autentificarea actului.
Împotriva deciziei nr. 171/2006 au declarat recurs, C.V.C., C.V., P.C., C.C.C. şi SC M. SRL cu respectarea art. 301 C. proc. civ.
Recurenţii C.V.C., C.V., P.C., C.C.C. au invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., pentru a susţine nelegalitatea deciziei Curţii de Apel Cluj a cărei modificare o solicită în sensul admiterii acţiunii în fond aşa cum a fost formulată.
A. În argumentarea criticilor aduse deciziei, recurenţii au susţinut:
- Motivul de nulitate absolută a contractului linie de creditare nr. 82 din 22 februarie 2000, a actelor adiţionale şi a contractelor de garanţie imobiliară l-a constituit nerespectarea art. 1776 C. civ. şi nu excepţia de neexecutare a contractului cum s-a reţinut prin Decizia recurată.
- Ascunderea situaţiei financiare reale a societăţii comerciale care a solicitat împrumutul bancar realizată prin convenţia intre bancă şi beneficiarul creditului, atrage nulitatea contractelor de garanţie imobiliară întrucât consimţământul garanţilor a fost surprins prin dol aşa cum rezultă din probele dosarului. Potrivit recurenţilor a avut loc o înscenare menită să creeze aparenţa falsă a situaţiei financiare reale a debitorului care astfel apărea fără datorii şi fără ipoteci. Acest mijloc fraudulos i-a determinat pe garanţi să consimtă la ipotecarea propriilor imobile. În acelaşi sens al „scenariului fraudulos" recurenţii au invocat lipsa încheierilor judecătorului de carte funciară care a fost semnalată ca faptă infracţională căreia nu i s-a dat curs de către organele competente.
- Banca a comis un dol bine pus la punct pentru a-i determina pe garanţi să-şi rişte imobilele, sancţiunea dolului fiind prevăzută de art. 953 – 955, 960 şi 961 C. civ.
- În argumentarea pct. 8 recurenţii au susţinut că instanţa, cu o minimă diligenţă, ar fi putut să constate absenţa obiectului obligaţiei de rambursare a creditului de trei miliarde lei.
Potrivit recurenţilor obligaţia debitorului de rambursare a creditului reprezintă obiectul garanţiei asumate de garanţi şi cum expertizele au demonstrat că nu a fost acordată nicio sumă din aşa-zisul credit nu s-a născut obligaţia debitorului de a rambursa ceva ce nu a primit şi nici obligaţia de garanţie.
Având în vedere aceste argumente redate succint, recurenţii au ajuns la concluzia că actul dedus judecăţii a fost greşit interpretat, motiv prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., pe care au înţeles să-l susţină.
- În completarea motivelor de recurs s-a invocat art. 304 alin. (9) C. proc. civ., pentru a se susţine că Decizia este nelegală întrucât soluţia a fost întemeiată pe înscrisuri care s-au depus după închiderea dezbaterilor încălcându-se astfel dispoziţiile art. 167 alin. (2) C. proc. civ. şi principiile care guvernează procesul civil. În susţinerile orale şi în notele de concluzii recurenţii au încadrat critica din „completarea motivelor de recurs" în prevederile art. 304 alin. (5) C. proc. civ., motiv în raport de care, s-au considerat îndreptăţiţi să solicite, în subsidiar casarea cu trimitere pentru rejudecarea apelului deoarece s-au încălcat principiile oralităţii şi contradictorialităţii ca forme de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Intimata B.C.S.I.B.R. SA, SUCURSALA BAIA MARE a răspuns punctual la criticile aduse deciziei pronunţată de instanţa de apel şi în concluzie a solicitat respingerea recursului. În esenţă, intimata a susţinut că motivul prevăzut de art. 304 alin. (5) C. proc. civ., a fost invocat cu rea-credinţă întrucât actele depuse odată cu concluziile scrise se aflau la dosar şi au fost examinate la fond şi de către experţi, ele fiind şi în posesia şi la dispoziţia recurenţilor. Celelalte motive apreciate ca fiind de netemeinicie în opinia intimatei nu pot să ducă la modificarea soluţiei. Cu privire la consimţământ, intimata a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile dolului iar pe fond a susţinut că P.C. administratorul societăţii împreună cu soţia, socrii şi fiii săi şi-au invocat propria culpă în derularea contractelor a căror nulitate se solicită pe motivul că nu s-a acordat creditul ceea ce duce la concluzia reţinută de instanţa de apel că excepţia de neexecutare nu constituie motiv de nulitate absolută. În fine, modalitatea de transformare a ipotecii din lei în valută potrivit intimatei nu este de natură să ducă la concluzia că Banca a indus în eroare prin tehnici dolosive pe P.C., soţia şi socrii acestuia cu privire la situaţia financiară a propriei sale societăţi.
Recursul reclamanţilor este nefondat.
- Motivul prevăzut de art. 304 alin. (5) C. proc. civ., potrivit recurenţilor vizează încălcarea principiilor procesului civil, egalitatea părţilor în faţa instanţei de judecată, dreptul la apărare, principiul contradictorialităţii şi al oralităţii.
Analiza acestui motiv va fi făcută pentru prima dată în recurs prin raportarea art. 304 alin. (5) la art. 162 C. proc. civ., având în vedere că nulitatea pe care o invocă recurenţii vizează un motiv ulterior închiderii dezbaterilor, astfel că partea care a considerat că neregularitatea procedurală s-a produs în defavoarea sa nu mai avea posibilitatea să o invoce.
Faţă de această precizare şi verificând susţinerea recurenţilor critica este vădit nefondată întrucât extrasele de cont anexate notelor de concluzii erau cunoscute recurenţilor conform adresei nr. 3736 din 25 mai 2004, înscrisurile respective fiind redepuse de intimată. De neexaminarea acestor înscrisuri s-au plâns reclamanţii apelanţi în motivele de apel, ceea ce demonstrează că acestea se aflau la dosar de vreme ce s-a criticat faptul că „Judecătorul fondului nu a ţinut cont…" de acestea.
Aşadar, nu s-au încălcat nici prevederile art. 146 C. proc. civ., potrivit cărora părţile pot fi îndatorate de instanţă sau pot să depună concluzii scrise după închiderea dezbaterilor în legătură cu aspectele care au făcut obiectul dezbaterilor contradictorii în faţa instanţei. În consecinţă, nu poate fi reţinut un tratament neegal al părţilor sau încălcarea principiilor procesului civil.
Încălcarea principiilor oralităţii şi contradictorialităţii a fost invocată şi prin completarea motivelor de recurs, de această dată prin prisma art. 304 alin. (9) C. proc. civ.
Potrivit recurenţilor înscrisurile depuse după amânarea pronunţării fără să fi fost puse în discuţie în şedinţa publică încalcă dispoziţiile art. 167 alin. (2) C. proc. civ.
Critica este nefondată mai întâi pentru că dezbaterile asupra criticilor aduse sentinţei primei instanţe erau închise iar în al doilea rând pentru că instanţa nu se afla în ipoteza textului respectiv a administrării de probe pentru ca acestea să poată fi puse în discuţie. Chestiunea de esenţă, însă, s-a arătat în argumentarea anterioară din care rezultă că nu s-au depus înscrisuri noi de natură să fie puse în dezbaterea părţilor. Rezultă că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 127 şi 128 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. În acelaşi sens este de reţinut că principiului oralităţii care asigură contradictorialitatea efectivă a dezbaterilor şi exercitarea dreptului la apărare i s-au dat efectele cuvenite de către instanţa de apel până la închiderea dezbaterilor. După acest moment problema încălcării principiilor respective nu mai poate fi pusă de vreme ce nu s-au depus înscrisuri noi, necunoscute de părţi şi neacceptate ca probe de instanţele precedente.
Pentru identitate de raţiune nu se poate reţine nici faptul că recurenţilor li s-a aplicat un tratament neegal determinat de imposibilitatea de a lua cunoştinţă şi de a discuta actele depuse, întrucât înscrisurile ataşate notelor de concluzii, au fost discutate ceea ce duce la concluzia că aceştia nu au avut o situaţie dezavantajoasă în raport de intimata pârâtă. Prin urmare egalitatea armelor ca element al dreptului la un proces echitabil a fost respectată.
Având în vedere că recursul potrivit reglementării actuale este cale extraordinară de atac de reformare şi că nu pot fi reanalizate chestiunile de fond câtă vreme art. 304 alin. (1) C. proc. civ., prevede expres că motivele trebuie să vizeze numai nelegalitatea se va lua în examinare critica, ce poate fi încadrată în prevederile art. 304 alin. (9) C. proc. civ. Din acest punct de vedere se va examina critica referitoare la dolul comis, potrivit recurenţilor de intimata B.C.S.I.
- Din susţinerile de la pct. II recurs nu se poate reţine în concret care ipoteză a pct. 9 înţeleg recurenţii să o invoce în condiţiile în care se fac referiri la înscenări ale băncii în vederea determinării recurenţilor la încheierea contractelor de garanţie imobiliară. Ceea ce se poate deduce din aceste susţineri, este că potrivit recurenţilor, banca a creat în mintea garanţilor o falsă reprezentare a realităţii cu privire la situaţia financiară a debitorului, consimţământul fiind viciat prin dol sens în care se invocă dispoziţiile art. 953, 955, 960 şi 961 C. civ.
Critica nu poate fi reţinută întrucât nu este concretă nu se demonstrează în ce constă încălcarea dispoziţiilor la care au făcut trimitere, or, art. 304 alin. (9) C. proc. civ., nu poate să vizeze decât „lipsa temeiului legal sau încălcarea legii" de drept material.
Cu privire la prima ipoteză se constată că Decizia instanţei de apel a examinat corect consimţământul recurenţilor şi a stabilit că elementele dolului nu sunt întrunite, prin urmare din redactarea deciziei rezultă că dispoziţiile art. 960 alin. (2) C. proc. civ., au fost corect reţinute.
Nici cea de-a doua ipoteză nu se regăseşte în critica formulată pe acest motiv întrucât nu rezultă din argumentele aduse în sprijinul criticilor, că s-a aplicat o normă care nu era incidentă în cauză sau că s-a dat o interpretare greşită textului de lege care nu este corespunzătoare situaţiei de fapt. Dimpotrivă, prin acest motiv se reia situaţia de fapt în legătură cu unul din elementele dolului, al inducerii falsei reprezentări, ori de esenţă dolului sunt manoperele dolosive pe care cele două instanţe le-au înlăturat corect. S-a demonstrat în cauză că au lipsit aspectele frauduloase penale prin respingerea plângerii penale împotriva angajaţilor Băncii, că debitoarea SC R.C. SRL Baia Mare a fost reprezentată de asociatul unic care şi-a exprimat consimţământul valabil la semnarea contractului de credit şi mai mult la data deschiderii procedurii falimentului din iniţiativa debitoarei a recunoscut că este debitorul băncii. Din hotărârile pronunţate în cauza rezultă că s-a făcut referire la probele care au dus la convingerea instanţelor în legătură cu inexistenţa motivelor de nulitate a contractelor de credit şi de garanţie. Printre alte considerente instanţele au reţinut în alţi termeni, şi existenţa obligaţiei de informare a garanţilor ca fiind în sarcina administratorului unic al societăţii, rudă cu o parte dintre recurenţii reclamanţi.
Faţă de aceste considerente este evident că nu se regăseşte în criticile formulate nicio ipoteză a art. 304 alin. (9) C. proc. civ., pentru a admite că dispoziţiile legale referitoare la dol nu au fost corect aplicate. De altfel, instanţa de recurs, dat fiind caracterul nedevolutiv al acestei căi de atac extraordinare nu se poate substitui părţii pentru a analiza posibile motive de nelegalitate dintr-o expunere şi o argumentaţie care vizează cu evidenţă netemeinicia soluţiei atacată cu recurs.
- Din perspectiva aceluiaşi motiv care a fost apoi citat şi în notele de concluzii s-a invocat pentru prima dată în recurs faptul că motivul nulităţii contractului este cel prevăzut de art. 1776 C. civ.
Nici această critică nu va fi reţinută pentru argumentele arătate mai sus în legătură cu aplicarea art. 304 alin. (9) C. proc. civ. Nu există nicio îndoială asupra faptului că garanţia presupune existenţa unei obligaţii principale valide şi că această garanţie are caracter accesoriu. Dar, în condiţiile în care nu a fost invalidată obligaţia principală nu sunt argumente pentru a se reţine că accesoriul urmează o altă soartă decât cea a principalului. Cât priveşte cel de-al doilea aspect al specializării ipotecii (care se referă la valoarea creanţei garantate), invocat de recurenţi, se constată pe de o parte că nu s-a demonstrat pentru fiecare caz în parte în ce constă încălcarea dispoziţiei la care s-a făcut trimitere iar pe de altă parte, că menţionarea naturii creanţei care a fost garantată, a plafonului maxim prevăzut în linia de credit cu limitarea la suma trasă efectiv, sunt elemente suficiente pentru a duce la concluzia că această critică este nefondată.
De altfel, aşa cum s-a mai arătat motivele de nulitate invocate în faţa celorlalte instanţe priveau în esenţă, dincolo de vicierea consimţământului prin dol, neexecutarea contractului de credit şi a actelor adiţionale cu consecinţe asupra contractelor de garanţie. Cum neexecutarea obligaţiilor nu duce la nulitatea absolută a contractelor întrucât vizează momentul executării şi nu cauze contemporane încheierii actelor respective, în mod corect instanţele anterioare nu au reţinut aceste susţineri drept motive de nulitate absolută. De altfel, deşi aceste chestiuni au fost negate prin pct. (1) al motivului de recurs ca nefiind supuse spre analiză au fost reluate la pct. III, al recursului prin invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. În fine, efectuarea formelor de publicitate imobiliară nu a influenţat în niciun mod valabilitatea ipotecii sub aspectul criticat de recurentă prin trimiterea la art. 1776 C. civ.
- În ce priveşte „punerea efectivă la dispoziţie a sumelor potrivit contractului de credit nr. 82/2000", recurenţii au invocat art. 304 alin. (8) C. proc. civ. Prin această critică se tinde a se demonstra că obiectul contractului de credit nu există şi ca atare nu există nici obiectul garanţiei. Pentru a argumenta această critică s-au făcut trimiteri la probele administrate în cauză, concluzia recurenţilor fiind aceea că operaţiunile pe linia de credit nu sunt relevante pentru că au rămas la nivel de ofertă fără să se pună efectiv la dispoziţia societăţii suma de bani în baza „angajamentului de creditare".
Critica nu va fi reţinută. Art. 304 alin. (8) C. proc. civ., vizează schimbarea naturii ori înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii prin interpretarea greşită a acestuia. Acest motiv vizează în adevăr netemeinicia deciziei, dar nu orice netemeinicie ci numai aceea care priveşte situaţia când natura juridică a actului rezultă fără dubiu, iar instanţa a reţinut un alt act juridic.
Această ipoteză a textului nu se regăseşte în critica formulată şi nici nu poate fi dedusă din considerentele deciziei. În cauză s-a supus analizei contractul de credit şi contractele de garanţie fiind evident că natura juridică a acestora nu a fost schimbată. Pe calea acestui motiv nu poate fi invocată interpretarea probelor de către instanţă în legătură cu actul juridic dedus judecăţii. În realitate prin acest motiv se invocă excepţia de neexecutare a contractului care nu constituie motiv de nulitate absolută aşa cum corect au reţinut cele două instanţe şi în plus se dă o interpretare proprie liniei de credit şi modului de executare a contractului prin care se permite clientului să facă tragerile de care are nevoie în limita plafonului contractat .
Toate aceste chestiuni care nu creează nici un dubiu asupra naturii contractului şi a garanţiilor dar pun la îndoială interpretarea dată de judecător vizează în realitate chestiuni de fapt care nu pot fi criticate în recurs. Cu alte cuvinte drepturile şi obligaţiile părţilor aşa cum au fost stabilite anterior îşi găsesc fundamentul în înscrisurile aflate la dosar. Nici trimiterile la probele dosarului nu-şi găsesc locul în acest motiv care este vădit nefondat. De remarcat este faptul că nu se face nicio trimitere la deschiderea procedurii falimentului din iniţiativa debitoarei, chestiune relevantă pentru aprecierea bunei-credinţe în executarea obligaţiilor contractate cu efecte asupra garanţiilor.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, recursul reclamanţilor va fi respins. De asemenea, este de reţinut în legătură cu acest recurs că excepţia invocată de bancă privind nulitatea recursului nu a fost reţinută în condiţiile în care a fost formulat un motiv de nelegalitate, art. 304 alin. (5) C. proc. civ., care chiar dacă nu a fost admis viza nulitatea soluţiei.
În privinţa cheltuielilor de judecată solicitate de intimata B.C.S.I.B.R. SA în conformitate cu art. 274 C. proc. civ. Înalta Curte reţine că acestea nu au fost dovedite cu înscrisurile originale aşa încât nu vor fi acordate în această cale de atac.
B. Prin al doilea recurs declarat de SC M. SRL s-au invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 C. proc. civ.
În esenţă, se critică faptul că soluţia instanţei de apel nu a fost motivată pe argumentele care au fost invocate în apărare în legătură cu depăşirea limitelor specialităţii capacităţii de folosinţă a garantului SC M. SRL, că nu s-a ţinut seama de vicierea consimţământului său prin dol şi că nu a fost pus la dispoziţia societăţii debitoare niciodată creditul, încălcându-se astfel prevederile contractului de credit. A invocat în continuare pct. 6 considerând că referirea instanţei la contractele linie de credit nr. 50/1999 şi 181/1999 care nu fac obiectul litigiului se încadrează în acest motiv şi, în fine, că în contractul de garanţie nr. 33/2000 s-au trecut clauze contrare prevederilor legale.
Înalta Curte, cu privire la acest recurs, a luat în examinare conform art. 137 C. proc. civ., excepţia lipsei capacităţii civile a societăţii recurente având în vedere proba de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului din care rezultă că numita societate a fost radiată la data de 5 februarie 2007.
Asupra excepţiei se reţin următoarele:
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 26/1990 şi Legii nr. 31/1990 astfel cum a fost modificată, SC M. SRL a beneficiat de calitatea de persoană juridică de la data înmatriculării în registrul comerţului, moment care marchează dobândirea personalităţii juridice. Între elementele definitorii ale personalităţii juridice se înscrie şi capacitatea juridică a societăţii cu cele două componente ale sale capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu care în plan procesual înseamnă şi dreptul de a sta în instanţă. Acest drept, faţă de proba amintită a subzistat până la data de 5 februarie 2007. În acest sens sunt de observat şi prevederile art. 41 din Legea nr. 31/1990, art. 33 alin. (3) şi art. 35 din Decretul nr. 31/1954.
În alte cuvinte, faţă de consideraţiile de mai sus concluzia care se desprinde este aceea că societatea a beneficiat de calitatea de subiect de drept ca atribut al personalităţii juridice şi a stat în instanţă în calitate de recurentă având atât aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii, cât şi exerciţiul drepturilor sale până la radierea din registrul comerţului. Întrucât radierea marchează încetarea personalităţii juridice şi are ca efect încetarea existenţei societăţii comerciale ca persoană juridică nu mai există identitate între recurenta SC M. SRL şi subiectul raportului juridic dedus judecăţii.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, reţinând că societatea a fost radiată, că acesta nu mai subzistă ca subiect de drept şi că nu se mai pune problema exerciţiului drepturilor procesuale, urmează să se admită excepţia lipsei capacităţii civile a SC M. SRL şi să se respingă recursul declarat de aceasta împotriva deciziei pronunţată de Curtea de apel Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii C.V.C., C.V., P.C., C.C.C. împotriva deciziei civile nr. 171 din 31 octombrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Respinge cererea intimatei B.C.S.I.B.R. SA, SUCURSALA BAIA MARE pentru plata cheltuielilor de judecată ca nedovedită.
Admite excepţia lipsei capacităţii civile a reclamantei SC M. SRL BAIA MARE şi respinge recursul declarat împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3701/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3458/2007. Comercial → |
|---|
