ICCJ. Decizia nr. 3708/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3708/2007
Dosar nr. 6598/59/2006
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea precizată, reclamanta K.E.M. fostă B. i-a chemat în judecată pe pârâţii, B.T.I., B.D.T. şi SC R. SA Bucureşti şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să se dispună constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1027 din 24 mai 2005 prin care B.T.I. i-a cesionat fiului său B.D.T. un număr de 2070 acţiuni pe care le deţinea la pârâta SC R. SA, pentru motivul că acţiunile înstrăinate sunt bunuri comune supuse partajului.
Tribunalul Timiş, prin sentinţa nr. 1933 din 30 mai 2006, a respins, ca nefondată, acţiunea precizată cu motivarea că fostul soţ al recurentei a devenit proprietarul acţiunilor, pe care le-a înstrăinat fiului său dintr-o altă căsătorie, ca urmare a privatizării societăţii SC R. SA prin metoda M.E.B.O. în temeiul Legii nr. 58/1991, al Legii nr. 77/1994 şi al calităţii de salariat al intimatului. A mai reţinut instanţa de fond că înstrăinarea de acţiuni nu este întemeiată pe o cauză falsă sau ilicită care să ducă la nulitatea contractului.
Sentinţa tribunalului a fost confirmată de Curtea de Apel Timişoara care, prin Decizia nr. 27/ A din 8 februarie 2007, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei. Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că prezumţia de mandat tacit a celuilalt soţ nu este absolută şi că opunerea unui soţ la săvârşirea unui anumit act nu produce efecte faţă de terţul care a contractat cu bună-credinţă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta K.E.M. prin care a solicitat modificarea celor două hotărâri pronunţate în cauză şi în fond admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
În susţinerea recursului, autoarea a arătat că instanţele nu au ţinut seama de probele administrate în cauză din care ar fi putut să constate că aportul soţilor la obţinerea şi apoi la deţinerea calităţii de acţionar constituie bunuri comune. Potrivit autoarei dacă instanţa studia metoda M.E.B.O. de privatizare ar fi observat că achiziţia acestor acţiuni se făcea contracost iar costul acestor acţiuni a fost achitat din bani comuni astfel că intimatul nu avea dreptul să le înstrăineze. În fine a susţinuit că nu putea să existe mandat tacit deoarece situaţia cu soţul său era conflictuală dovadă fiind încheierea contractului cu o zi înainte de introducerea acţiunii de divorţ. Întrucât contractul s-a încheiat între tată şi fiul dintr-o altă căsătorie autoarea a considerat că a fost fraudată legea .
Intimaţii au susţinut prin întâmpinare şi notele de concluzii că recursul nu îndeplineşte cerinţele stabilite de lege, întrucât nu se precizează motivele de nelegalitate. De asemenea, intimaţii, au precizat că acţiunile au fost cumpărate de Asociaţia P.A.S. – Programul Acţiunii Salariaţilor, că după achitare acţiunile au fost distribuite salariaţilor şi că despre transmiterea acţiunilor nominative s-a făcut menţiune în Registrul acţionarilor, după ce în prealabil s-a obţinut acordul Consiliului de Administraţie. Aceiaşi intimaţi au susţinut că acţiunile erau bunuri proprii ale dobânditorului care putea să dispună de acestea fără acordul celuilalt soţ iar dacă ar fi considerate bunuri comune operează prezumţia de mandat tacit al soţilor, ceea ce înseamnă că actul de vânzare este valabil.
Recursul este nefondat.
- Prima chestiune care se impune a fi exminată în raport de recursul promovat este cea referitoare la obligaţia prevăzută în sarcina părţii care exercită această cale de atac de a respecta dispoziţiile art. 3021 şi 304 C. proc. civ. Exigenţele impuse prin cele două articole au în vedere faptul că recursul în concepţia actuală este cale extraordinară de atac şi în consecinţă, ca ultim nivel de jurisdicţie nu îşi propune rejudecarea fondului ci o examinare a legalităţii hotărârilor în condiţiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
Faţă de aceste considerente se constată că recursul reclamantei nu îndeplineşte condiţiile legale de promovare întrucât prin motivarea acestuia au fost exprimate opinii faţă de soluţiile pronunţate în cauză fără nicio încadrare în motivele limitativ prevăzute de art. 304. cu alte cuvinte exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia din apel trebuie să îmbrace tiparele fixate de lege, deoarece această cale de atac nu are caracter devolutiv.
Pe de altă parte instanţa de recurs nu se poate substitui părţii pentru o eventuală analiză a deciziei criticate fără a se aduce atingere echilibrului şi echidistanţei care trebuie păstrată în raport de părţile procesului.
- Revenind la criticile aduse deciziei Curţii, se constată că acestea, în esenţă, vizează netemeinicia, iar faptul că se indică anumite Legi nr. 31/1990, 58/1991, 77/1994 sau texte din codul civil nu poate să atragă nicio analiză întrucât indicarea de formă a acestora nu înseamnă „dezvoltarea motivelor" aşa cum pretinde art. 3021 lit. c) oricărui recurent.
- Totuşi este de reţinut că aportul soţilor la capitalul social nu are nicio legătură cu obiectul cererii şi nu constituie un argument pertinent în legătură cu deţinerea acţiunilor dobândite de salariatul societăţii comerciale R., privatizată prin metoda M.E.B.O. Nici mecanismul de dobândire al acţiunilor nominative nu este de natură să înlăture concluzia instanţei de apel în legătură cu prezumţia de mandat tacit al soţului, prezumţie care operează în cazul înstrăinării bunurilor mobile. Tot corect s-a reţinut că această prezumţie nu are caracter absolut şi ca atare analiza dezacordului trebuie dedusă din împrejurările înstrăinării fără să se piardă din vedere faptul că refuzul de a da mandat sau opunerea soţului la săvârşirea actului nu poate să producă efecte faţă de dobânditorul de bună-credinţă.
În fine, în concordanţă cu acelaşi raţionament natura de bunuri proprii sau comune a acţiunilor cesionare poate să constituie obiect de analiză într-un eventual partaj şi nu în această cauză prin care s-a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni.
În consecinţă, pentru motivele anterior arătate care vizează condiţiile de promovare şi susţinere a recursului cât şi în raport de susţinerile recurentei prin care se evocă netemeinicia şi nu nelegalitatea soluţiei anterioare, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge. Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată să-i plătească intimatului B.T.I. cheltuielile de judecată în sumă de 1356 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta K.E.M. împotriva deciziei civile nr. 27/ A din 8 februarie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta K.E.M. la plata sumei de 1356 lei reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatului B.T.I.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3448/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3702/2007. Comercial → |
|---|
