ICCJ. Decizia nr. 3645/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3645/2007
Dosar nr. 3675/1/2007
Şedinţa publică din 14 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa arbitrală nr. 57 din 27 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara, în dosarul nr. 19/2006, s-a admis acţiunea precizată, formulată de SC P. SRL împotriva reclamantei SC T.C. SRL; a fost obligată SC T.C. SRL la plata totală a sumei de 261.622 lei compusă din 176.452 lei contravaloarea lucrării restante şi suma de 85.170 lei penalităţi de întârziere în decontare, precum şi la plata sumelor de 4.063 lei taxă arbitrală şi 2.380 lei onorariu avocat şi s-a respins cererea reconvenţională a SC T.C. SRL.
Împotriva acestei sentinţe a formulat acţiune în anulare SC T.C. SRL, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara în dosar nr. 7377/59/2006, solicitând admiterea acţiunii în anulare, să se dispună anularea sentinţei arbitrale atacate şi rejudecând în fond cauza, să se respingă acţiunea arbitrală formulată de SC P. SRL şi să se admită cererea sa reconvenţională, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a invocat drept temei pentru desfiinţarea sentinţei arbitrale atacate prevederile art. 364, lit. f) şi i) C. proc. civ., precum şi cele ale art. 69 lit. f) şi i) din Regulile de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj Comercial de pe lângă C.C.L.A. Timişoara şi a considerat că Tribunalul arbitral nu s-a pronunţat asupra cererii reconvenţionale, ceea ce conferă un caracter nelegal sentinţei arbitrale atacate, astfel că se impune desfiinţarea acesteia pentru motivul prevăzut de art. 364, lit. f) C. proc. civ. şi art. 69, lit. f) din Regulile de procedură arbitrală ale C.C.I.A. Timişoara.
Reclamanta a apreciat, totodată, că hotărârea arbitrală încalcă dispoziţiile imperative ale legii, fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale relative la efectele actelor juridice nule. A arătat că potrivit principiului de drept quod nullum est, nullum producit effectum, actele nule/anulate sunt lipsite de orice efecte juridice, astfel că obligaţia constatată prin acestea este nulă.
Astfel, factura fiscală nr. 9694157 din 16 februarie 2005 se regăseşte cu menţiunea „anulată" şi barată, iar prin adresa SC P. SRL nr. 284 din 05 septembrie 2006 către Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă C.C.I.A.T. (aflată la dosarul arbitral), aceasta recunoaşte că a anulat factura fiscală mai sus amintită.
Deşi factura menţionată, în valoare de 131.581,0087 RON este nulă, Tribunalul arbitral a înţeles totuşi să confere efecte juridice acesteia şi, admiţând acţiunea arbitrală, astfel cum a fost precizată şi completată, a dispus obligarea societăţii SC T.C. SRL şi la platacontravalorii de 131.581,0087 RON, reprezentând valoarea facturii fiscale amintite.
Astfel, sentinţa arbitrală atacată, prin care Tribunalul arbitral a conferit efecte juridice unui act nul, este nelegală prin prisma motivului de desfiinţare prevăzut de art. 364, lit. i) C. proc. civ. şi art. 69 lit. i) din Regulile de procedură arbitrală, şi se impune a fi anulată ca atare.
Totodată, Tribunalul arbitral a dispus, în mod nelegal, obligarea SC T.C. SRL la plata sumei de 108.205,78 RON, cu încălcarea prevederilor art. 8.3 din contractul nr. 51/2004 şi la plata penalităţilor de întârziere în sumă de 85.170,56 RON, refuzul de plată al contravalorii lucrărilor de construcţie necorespunzător efectuate de către pârâtă nefiind culpabil, pentru a fi generator de penalităţi de întârziere, ci un refuz justificat de plată, întemeiat pe excepţia de neexecutare a contractului, exceptio non adimpleti contractus. A arătat că independent de aspectele relevate, în conformitate cu dispoziţiile contractului nr. 51/2004, perioada dintre data înştiinţării de terminare a lucrărilor şi data recepţiei la terminarea lucrărilor nu este purtătoare de penalităţi, iar în considerarea faptului că nu s-a încheiat un proces verbal de recepţie finală, nu se pot calcula penalităţi de întârziere.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, a pronunţat sentinţa civilă nr. 14/ PI din 15 februarie 2007, prin care a respins acţiunea în anulare, ca nefondată.
Pentru a se pronunţa astfel, a reţinut că instanţa arbitrală s-a pronunţat, în mod explicit, în sensul că respinge cererea reconvenţională, motivând soluţia, astfel că, primul motiv de anulare, întemeiat pe dispoziţiile art. 364 lit. f) C. proc. civ. şi ale art. 69, lit. f) din Regulile de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj Comercial de pe lângă C.C.I.A. Timişoara este nefondat.
În ceea ce priveşte celelalte motive, circumscrise de către reclamanta SC T.C. SRL cazului de anulare prevăzut de art. 364, lit. i) C. proc. civ. şi reluat de art. 69 lit. i) din Regulile de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj Comercial de pe lângă C.C.I.A. Timişoara, vizează probleme de fond şi de probaţiune din cadrul procedurii arbitrale, ori în cadrul acţiunii în anulare nu se mai pot rediscuta astfel de probleme.
Astfel, nu se poate susţine că, prin luarea în considerare a facturii fiscale nr. 9694157 din 16 februarie 2005, care a fost anulată de către emitenta SC P. SRL, Tribunalul arbitral a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la efectele actelor juridice nule, întrucât Tribunalul arbitral a motivat de ce dă forţă probatorie acestei facturi, iar pe altă parte, această factură, în procedura arbitrală, nu a fost un act juridic stricto sensu, ci un mijloc de probă (înscris), coroborat şi cu alte probe, printre care cea mai importantă a fost expertiza în specialitatea construcţii.
Actul juridic, ca şi manifestare de voinţă a părţilor, cu intenţia de a naşte raporturi juridice este contractul nr. 51 din 02 aprilie 2004, însă nu s-a pus în nici un moment problema nulităţii acestuia, ci doar a excepţiei de neexecutare, ridicată de către SC T.C. SRL.
În ceea ce priveşte celelalte două critici, conform cărora Tribunalul arbitral a obligat-o, în mod nelegal, pe SC T.C. SRL la plata sumelor reprezentând contravaloare lucrări şi penalităţi de întârziere, Curtea a reţinut că nici acestea nu pot fi formulate pe calea acţiunii în anulare, întrucât ele privesc exclusiv fondul şi nu se încadrează în niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 364 C. proc. civ.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând, în esenţă, că instanţa a considerat greşit că tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra cererii reconvenţionale, atât timp cât aceasta s-a pronunţat numai asupra petitului principal, iar asupra petitului subsidiar s-a pronunţat numai în ceea ce priveşte cererea de obligare la plata contravalorii costurilor implicate de consultanţa de specialitate pentru identificarea unei soluţii tehnice de remediere a viciilor ascunse şi aparente ale lucrărilor executate de reclamantă, omiţând însă analizarea cererii de obligare la plata contravalorii tuturor lucrărilor de construcţii de executat pentru remedierea viciilor existente, cu un alt constructor, contravaloare evaluată împreună cu costurile consultanţei de specialitate, la suma de 350.000 lei.
În acest sens, se impunea efectuarea unei expertize de specialitate, respingerea probei constituind o încălcare gravă a dreptului său la apărare.
Sentinţa instanţei este nelegală şi din perspectiva considerării că restul motivelor de desfiinţare a hotărârii arbitrale, invocate, nu se circumscriu niciunuia dintre cazurile prevăzute de art. 364 lit. i) C. proc. civ. Ori, prevederile contractului de antrepriză dobândesc, prin efectul dispoziţiilor art. 969 C. civ., putere de lege între părţile contractante astfel că, încălcarea dispoziţiilor contractuale de către reclamanta pârâtă nu putea conduce la altă concluzie decât aceea că suma pretinsă cu titlu de debit restant şi plata penalităţilor de întârziere nu se justifică legal. În acest sens, a reiterat motivele expuse în acţiunea în anulare.
Recursul este nefondat.
În privinţa primului motiv, se constată că instanţa a pronunţat o hotărâre legală când a reţinut că motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 361 lit. f) C. proc. civ., nu este fondat, deoarece instanţa arbitrală a analizat şi a respins cererea reconvenţională în totalitate atât în privinţa petitului principal cât şi în privinţa petitului subsidiar, în această din urmă situaţie cu motivarea comună că între părţi există un contract în derulare, care naşte drepturi şi obligaţii între părţi nefiind denunţat niciodată.
În privinţa celui de-al doilea motiv de anulare a hotărârii arbitrale, corect s-a reţinut că dispoziţiile invocate ca temei cenzurează conformitatea hotărârii arbitrale cu dispoziţiile imperative, de ordine publică ale legii, în sensul art. 358 C. proc. civ., potrivit căruia în întreaga procedură arbitrală trebuie să se asigure părţilor sub sancţiunea nulităţii egalitatea de tratament, respectarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii.
Or, dispoziţiile art. 969 C. civ. şi a tuturor principiilor evocate care se aplică în cazul executării contractelor de drept privat nu sunt de natura celor ocrotite de textul de lege pentru a putea duce la admiterea recursului şi desfiinţarea hotărârii arbitrale, aşa cum legal s-a reţinut.
Cât priveşte critica legată de încălcarea dreptului la apărare, nici aceasta nu este fondată, deoarece administrarea de noi probe în ceea ce priveşte fondul cauzei nu era posibilă, potrivit art. 366 C. proc. civ., decât în situaţia în care curtea de apel ar fi admis acţiunea în anulare ori, cererea a fost respinsă, ca nefondată, încât, aplicând dispoziţiile art. 312 alin. (2) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC T.C. SRL Timişoara împotriva sentinţei nr. 14 din 15 februarie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3646/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3643/2007. Comercial → |
|---|
