ICCJ. Decizia nr. 3553/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3553/2007
Dosar nr. 3662/1/2007
Şedinţa publică din 8 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 18 martie 2005, reclamanta A.V.A.S Bucureşti (fostă A.P.A.P.S.) a chemat în judecată pe pârâta SC D. SRL Braşov, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta la plata sumei de 2.318.297.624 lei daune interese calculate ca urmare a desfiinţării contractului de vânzare cumpărare de acţiuni nr. D/BV/13 din 31 martie 1999.
Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 12 din 4 ianuarie 2006, a respins excepţia prescripţiei acţiunii, a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pe pârâtă la plata sumei de 2.318.297.624 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că răspunderea pârâtei rezultă dintr-un contract care potrivit art. 969 C. civ., are putere de lege între părţile contractante şi trebuie executat cu bună credinţă potrivit art. 970 C. civ., în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 971 C. civ.
Apelul declarat de pârâta SC D. SRL Braşov împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială prin Decizia nr. 23/ Ap din 13 februarie 2007 reţinând în considerente că hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs, în termen legal, motivat şi timbrat pârâta SC D. SRL Braşov, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând motivele din apel sub forma criticilor în recurs, susţinând, în esenţă, că instanţa a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 15 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă apreciind că prima instanţă, în mod corect, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru pretenţiile în sumă de 502.158.330 lei aferente perioadei 29 iunie 1999 - 28 august 1999 şi pentru suma de 25.107.917 lei aferente perioadei 28 august 1999 – 21 septembrie 1999.
Prin al doilea motiv de recurs, arată că instanţa de apel a apreciat, în mod greşit, faptul că pactul comisoriu de ultimul grad nu a operat la data de 28 august 1999 deoarece la acea dată obligaţia de plată a sumei de 2.789.768.500 lei nu era scadentă.
În consecinţă, în temeiul art. 299 - 316 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, aşa cum a fost formulat şi motivat în scris, modificarea deciziei atacate şi respingerea acţiunii A.V.A.S.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei rezultă că instanţa de apel, în mod corect a apreciat actul juridic dedus judecăţii şi probatoriile administrate în cauză, pronunţând o hotărâre temeinică şi legală care nu poate fi reformată prin recursul declarat de pârâtă.
Critica formulată de recurentă că ambele instanţe au făcut o interpretare greşită a prevederilor art. 15 din Decretul nr. 167/1958, sunt neîntemeiate, întrucât ambele instanţe, în mod judicios, au interpretat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtă, în baza art. 1, 3, 7 şi 8 din Decretul nr. 167/1958, reţinând că potrivit art. 7 şi 8 din Decretul nr. 167/1958 prescripţia a început să curgă cu data de 29 august 1999 şi conform art. 16 alin. (1) lit. a) şi art. 17 din Decretul - Lege nr. 146/1997 s-a întrerupt la aceeaşi dată, iar un nou termen de prescripţie începând să curgă cu data de 21 ianuarie 2004 când a încetat plata preţului dispusă prin sentinţa civilă nr. 619 din 1 septembrie 1999.
De asemenea, şi al doilea motiv de recurs este neîntemeiat şi urmează a fi respins, întrucât instanţa de apel a interpretat corect că pactul comisoriu nu a operat la 28 august 1999 faţă de data emiterii notificării din 16 august 1999 întrucât obligaţia de plată nu era scadentă, iar prin sentinţa civilă nr. 619 din 1 septembrie 1999 a Tribunalului Braşov au devenit inoperabile efectele pactului comisoriu până la 20 ianuarie 2004 când s-a soluţionat, irevocabil, prin respingere, acţiunea estimatorie asupra fondului dreptului pretins.
Pentru cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul pârâtei SC D. SRL Braşov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC D. SRL Braşov împotriva deciziei nr. 23 Ap din 13 februarie 2007 a Curţii de Apel Braşov.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3548/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3671/2007. Comercial → |
|---|
